I Introducere
Războiul Arab-Izraelian din 1973,conflict armat ître Izrael si ţarile arabe Egipt si Siria,
s-a desfaşurat in luna octombrie, 1973. Egipt si Siria, au declanşat conflictul pentru a-şi recupera teritoriile pe care Izraelul le-a ocupat în “Războiul de 6 zile” din 1967. Deşi ambele părţi au suferit pierderi grele din războiul din 1973,Izraelul şi-a menţinut controlul asupra teritoriilor. Deoarece conflictul a început de sarbatoare evreiască Yom Kippur şi s-a desfăşurat de-a lungul sfintei luni musulmane a Ramadamului, războiul a mai fost numit şi Războiul Yom Kippur de catre Izraeleni si Razboiul Ramadamului sau Razboiul din Octombrie de catre Arabi.
Desi nu a adus schimbari semnificabile granitelor teritoriilor,razboiul din 1973 si consecintele sale au avut efecte numeroase asupra natiunilor participante si asupra relatiilor lor cu marile puteri mondiale. Egiptul a iesit din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS),care i-au furnizat ajutor militar si economic inca din anii ’50, si a incheiat stranse relatii cu Statele Unite. Siria a iesit din razboi, fiind un aparator ferm al drepturilor arabilor si cel mai apropiat aliat al Orientului Mijlociu pentru URSS .In Izrael,razboiul a declansat atitudini dezaprobatoare fata de conducatorii statelor, care, in cele din urma, au demisionat. Razboiul a semnalat o implicare crescanda a Statelor Unite pentru negocierea si garantarea intelegirilor arabo-izraeliene.Aceste intelegeri se accentuau pe returnarea terenurilor stapanite de izraeleni controlului arabilor in schimbul recunoasterii de catre arabi de securitate.
II Cauzele razboiului.
Lungul conflict dintre evrei si arabi privind conrolul asupra teritoriului (istorie) Palestina s-a materializat in razboaie in anii :1948, 1956 si 1967.Opozitia arabilor fata de statul evru Izrael a inclus si statele vecine arabilor si dupa 1964, Organizatia pentru eliberarea Palestinei, un corp politic preocupat de crearea unui stat pentru arabii palestieni.In “Razboiul de 6 zile “ din 1967,Izraelul a obtinut controlul asupra peninsulei Sinai si asupra Fasiei Gaza, stapanite anterior de Egipt ; asupra Inaltimilor Golan, apartinand initial Siriei ; asupra West Bank si Ierusalimului estic administrate initial de Iordania. Mai tarziu, in acelas an, Natiunile Unite au adoptat o rezolutie cerand retragerea izraelitilor din aceste teritorii in schimbul recunoasterii arabe a independentei Izraelului si a reprosurile au continuat.In 1969,presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a lansat o companie pe Canalul de Suez (un canal artificial intre Peninsula Sinai si teritoriul egiptean).Conflictul, care nu s-a materializat intr-un razboi propriu-zis, s-a incheiat in 1970 cu un acord de incetare a focului, propus de Satele Unite.
La inceputul anilor ’70, succesorul lui Nasser, Anwar al-Sadat, aincercat pe cai diplomatice sa determine retragerea israelitilor, pregatind, in acelas timp, Egiptul (armata) pentru razboi. In fiecare an, Natiunile Unite au emis rezolutii cerand izraelitilor sa se retraga, iar Statele Unite au avut parte de critici ale comunitatii internationale vizand suportul acordat Izraelului. In acest timp, negocierile au continuat.Natiunile Arabe refuzau sa negcieze inainte ca Izraelul sa se ratraga fara garantii pentru pace si securitate, isi intarea pozitiile in teritoriile arabe ocupate.
Nici Statele Unite si nici Izraelul nu credeau ca fortele arabe ar putea provoca puterea militara bine-cunoscuta a izraelenilor. URSS-ul, care sprijinise natiunile arabe in timpul razboiului anterior cu Izraelul si aprovizionase Egiptul cu armament, stia ca Egiptul se pregateste de razboi, dar subestimat hotararea lui Sadat de a folosi o posibilitate armata impotriva Izraelului. Mai mult chiar, nici Wachington-ul si nici Moscova nu erau la curesnt cu diferentele adanci in politica dintre conducatorii egipteni si sirieni.Deci scopul pentru ambii conducatori era sa-si recastige teritoriile de la Izrael, Sadat era gata sa combine mijloacele armate cu inceperea unui proces diplomatic, in timp ce presedintele Sirian Hafez-al-Assad nu voia sa semneze nici un acord (cu Izraelul )care putea sa recunosca legalitatea Izraelului. Sadat, spre deosebire de Assad, era deasemenea gata sa indrepte politica externa cu Egiptul intr-o alta directie decat cea urmata de URSS, apropiind-o de cea urmata de Statele Unite. Lansand presiune economice acasa, Sadat credea ca Stale Unite, si URSS-ul, vor ajuta Egiptul mai mult si pe o perioada mai indelungata.
In ciuda acestor diferente, in cele din urma, nerabdarea si frustrarile reciproce la nivelul statului diplomatic i-au adus pe Sadat si Assad sa planuiasca atacul. Deoarece cai doi conducatori arabi se concetrau mai mult pe propriile interese nationale, decat pe altele probleme arabo-izraelene, ca de exemplu viitorul West Bank-ului si al Ierusalimului sau problema statului Palestinei, ei au omis Iordania si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, din planuirea razboiului.
III Desfasurarea razboiului.
Egiptul si Siria si-au lansat ataculimpotriva Izraelului pe 6 octombrie ,1973. Era Yom Kippur, ziua sfanta a anunlui evreisc. Avand multi civicli inarmati in sinagogi, radioul care emitea, iar oamenii aflandu-se intr-o stare relaxata, Izraelul a fost surprins cu garda in jos de atacurile coordonate. Sursele de informatie izraelite nu au tinut seama de probabilitaea unui atac arab, iar armata izrailina nu era pregatitapentru un razboi. Armatele lui Sadat au traversat rapid Canalul de Suez. Astfel, Egiptul spargea randul de fortificatii izraeliene aflate de-a lungul malului estic al Canalului, numit linia Bar-Lev, pe care izraelienii il credeau inipenetrabil. Egiptul a intarit regiunea pentru a-si apara pozitia. Constient de puterea limitata a armatei sale in privinta modului de atac, Sadatnu o ordonat o inaintare spre tinul detinut de Izrael in Sinai. Dimpotriva , armatele sale au luat o mica parte din tinutulaflat pe intreaga lungime a malului estic al Canalului. Intre timp, fortele siriene avansau in teritoriul Inaltimilor Galon.
In timpul primei saptamani de razboi, si Siria si Egiptul ar fi facut multe ravagii armatei israelene, ar fi putut lua multe teritorii si ai r putut provoca distrugeri grave centrelor civile israelene. Cu toate acestea, ambele armate nu au putut obtine un avantaj al castigurilor anterioare, asupra lipsei de pregatire israeliana si asupra primelor pierderi ale acestora. Sistemul de comunicare neregulat si lipsit de acuratete dintre Moscova si aceste capitale arabe, a inhibat succesele armate arabe.
Pe la mijlocul lui Octombrie, Israelul si-a mobilizat trupele si a lansat o serie de contraatcacuri pe ambele fronturi. In ciuda unor grave pierderi initiale, israeletii au recucerit terenul pe care Siria il capturase si au trecut prin forta dincolo de granitele Siriei, facandusi curand drum prin artileria Damascului. Intre timp Israelul a lansat a contraofensiva impotriva Egiptului, traversand Canalul de Suez, avansand in Egipt si incojurand Armata a III-a a Egiptului. Pana la sfarsitul razboiului, fortele israelene au avansat pana la 100 km de Cairo si 40 km de Damasc.Cu toate acestea, Israelul n-a considerat necesar din punct de vedere politic sa ocupe cele doau capitale arabe.
IV Incetarea focului si retaragerea.
Starea precara in care se aflau armatele arabe au grabit incheiarea razboiului. A incurajat de asemenea de asemenea interventia imediata a Statelor Unite, acer au furinzat arme Israelului in timpul razboiului, si Uniunii Sovietice, care au aprovizionat fortele arabe. Amenintarea Israelului de a eradica armata a III-a a Egiptului l-a convins pe secretarul de stat al Statelor Unite, Henry Kissinger sa viziteze Moscova pentru a negocia un acord de incetare a focului cu comandantul sovietic Leonid Brejnev. Pe 23 octombrie, Natiunile Unite au aprobat rezolutia, ceea ce ducea la negocieri intre israeliti si arabi.
Si Israelul si Egiptul au incalcat termeni de incetare a focului,iar Israelul si-a continuat incercuirea Armatei a III-a egiptene. Brejnev, vaznd intr-o victorie a Egiptului o posibila destabilizare a guvernului lui Sadat, a sugerat indisscutiile cu presedintele Statelor Unite, Richard Nixon, ca un esec al actinilor armate ale Israelului ar determina un raspuns sobietic, incluzand interventia in favoarea salvarii Armatei a III-a. La raspuns, Kissniger a cerut si a primit totodata permisiunea lui Noxon de a pune trupele americane in alerta nucleara. Si sovieticii si americanii s-au retras aproape emidiat dintr-o confruntare. Incetarea focului a avut loc pe 25 octimbrie.
Dorinta Israelului de a i se returna prizonierii de razboi cu existenta precara a Armatei a III-a a Egiptului au grabit discutiile la nivel militar intre Israel si Egipt. Aceste tratatine au avut loc la kilometrul 101 pe drumul Cairo-Suez din 28 octombrie pana pe la sfarsitul noiembrie. Kissinger, dorind o participare mai mare a americanilor, a angajat o Conferinta de pace a Orintului Mijlociu, avand Statele Unite si Uniunea Sovieticadrept co-presedinti, pentru a continua negocierile. Desi a participat si Iordanul, Siria a renuntatsa participe, air Organizatia de Eliberare a Palestinei nu a fost invitata. Dupa 2 zile de negocieri publice, conferinta a fost suspendata si nu a mai reusit sa se reuneasca.
In urmatorii 2 ani, Kissinger a folosit o tehnica de negociere numita “politica suveicii “, zburand inspre si dinspre capitale arabe si Israel, si comportandu-se ca un mediato. Aceasta tehnica a dus la primul acord de dezarmare egipto-israelene, cerand retragerea Israelului dincolo de Canalul de Suez si instaurarea in ianuarie 1974 a unei forte de instaurare a pacii in zona Canalului. (Forta Ntiunilor Unite fusese instaurata dupa razboiul din 1956si a durat pana in 1967). In mai 1974, Siria si Israelul, cu ajutorul lui Kissinger a concluzionat un acord de dezarmare prin care Israelul returna Siriei teritoriul capturat in razboiul din 1973, impreuna cu orasul Al Qunaytrah din regiunea Golan. Au stabilit deasemenea o zona a Natiunilor Unite, fortele israelite si cele siriene in Golan. Un al doilea acord egipto-israelian a fost incheiat in septembrie 1975.
V Consecintele razboiului.
Desi razboiul nu a pretins concesii terotoriale, a avut multe efecte la un nivel mult mai inalt si complex al conflictului arabo-israelian. In timp ce pierdele arabe eraupe departe mai mari decat cele ale israelitilor, ambele parti au pretins victoria. Fortele arabe dovedisera ca pot lansa cu succes un atac coordonat . Cu castigurile initiale,ei au scufundat din temelii mitul invicibilitatii israelitilor care dura din razboiul din 1967. Intre timp, in ciuda unor pierderi semnificante, Israelul s-a regrupat cu succes in cateva zile, imprejurand fortele arabe inapoi, dincolo de granitele din 1967.
In timp ce razboiul nu a afectat relatiile de alinta dintre Siria si Uniunea Sovietica si a opus mai mult Siria si Statele Unite, Israelul, a initiat totusi schimbari drastice in relatiile extreme ale Egiptului. Noua relatie pe care Kissinger incepuse s-o lege cu Sadat a redus influenta sovieticilor asupra Egiptului si a adus tara mai aproape de Statele Unite. Fiecare acord incheat cu succes, genera incredere intre Israel si Egipt. Fiecare dintre aceste realizari stabilea o fundatie la tratatul de pace dintre Egipt si Israel din 1973. Cu toate acestea, relatiile imbunatatite ale Egiptului cu Statele Unite si cu Israelul au adus la repararea si izolareasa de afacirile inter-arabe din anii ’80. Intre timp, succesul diplomatic al Statelor Unite in perioada de dupa razboi le-au preferat ca mediator, confident si girant diplomatic al arabilor si israelitilor de asemenea in viitoarele negocieri.
Razboiul din 1973 a mai marcat si prima intrebuintare cu succes a petrolului ca arma politica in conflictul arabo-israelian. Din octombrie 1973 pana in noiembrie 1974, tarile arabe producatoare de petrol catre natinunile occidentale prietene ci Israelul, determinand cauze de gazolina/benzina si crestere ale preturilor la petrol. Embargoul a avut, in special, un efect negativ asupra economiei Statelor Unite.
In final, razboiul a produs probleme interne si in Israel. Lipsa de pregatire militara aisraelitilor a pus problema competentei conducatorilor. Rezultatele investigarilor are au urmat au foat extrem de critice privind armata, ducand la demisia primului ministru Golda Meir si a ministrului apararii Mosshe Dayan.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |