1
Două loturi
De I.L.Cragiale
Caracterizarea
lui Lefter Popescu
Fiind de mai mare întindere şi cu o acţiune mai
complicată decât a schiţei, nuvela are şi un număr mai mare de
personaje,cu importanţă diferită în derularea evenimentelor.
Aşa se explică şi faptul că în opera literară ,,Două
Loturi’’ fiind o nuvelă, întâlnim un personaj principal, Lefter
Popescu, şi personaje secundare şi episodice.
Lefter Popescu este personajul principal al acestei
nuvele, întrucât participă la toate momentele acţiunii, iar toate
celelalte personaje acţionează în funcţie de comportamentul şi de
atitudinea lui, de relaţia pe care o stabilesc cu acesta, cu cele mai
multe dintre ele aflându-se în conflict temporar sau de durată.
El este un mic funcţionar, un slujbaş neînsemnat al
statului care duce o existenţă strâmtorată, starea lui socială şi
materială fiind evidenţiată chiar de numele pe care îl poartă, care
sugerează lipsa banilor, sărăcia (Lefter) si banalitatea (Popescu),
nume predestinat unui om care nu are nici un fel de câştig în viaţă.
Lui îi surâde ideea de a se îmbogăţi pe neaşteptate,
deşi iniţial este sceptic în privinţa câştigurilor.Găsirea lozurilor
devine pentru el o obsesie, fiind gata să renunţe chiar şi la slujbă.
După ce îşi aminteşte că a pus biletele în jachetă
el devine violent, brutal şi intră în conflict cu toţi, indiferent că e
vorba de soţie, de prieteni de duşmani.El se comportă astfel deoarece
este suspicios şi are impresia că nimeni nu doreşte să devină bogat.
Are şi momente de generozitate, însă o generozitate
interesată, căci oferă o parte din posibilul câştig căpitanului Pandele
şi comisarului Turtureanu pentru că i-a împrumutat bani ca să cumpere
biletele la loterie respectiv pentru a-l ajuta în găsirea biletelor .El
evoluează între speranţă şi disperare şi apoi trece de la deznădejde la
explozii de furie: ţipa la soţie, sparge farfuriile şi le bate pe
chivuţe.
În momentul găsirii biletelor, el trăieşte clipe
minunate, de fericire şi satisfacţie.Bucuros că în sfărşit poate să-l
trateze şi să-i vorbească şefului de la egal la egal, îşi înaintează
demisia.Această fericire ţine însă foarte puţin, pentru că biletele
erau inversate, şi atunci când constată că visul său de îmbogaţire s-a
năruit, disperarea atinge cote maxime şi se comportă ca şi un nebun: îl
jigneşte pe bancher, îşi dă palme şi pumni, bate din picioare, se
jeleşte, face un tărăboi de nedescris.
Cu toate aceste manifestări ale sale, d-l Lefter
este un om obişnuit, însă situaţia în care se află este una neobişnuită
şi de aceea comportamentul său este anormal.De asemenea el nu este un
inadaptabil, sau o victimă a societaţii, ci este o victimă a hazardului.
De remarcat este faptul că, în ciuda situaţiilor
comice în care se află personajul, atitudinea autorului nu este una
batjocoritoare, ci chiar îl priveşte cu compasiune.
Trăsăturile de caracter ale personajului sunt
prezentate, după cum am văzut, atât direct de către autor, de alte
personaje sau de personaj însuşi, ori se desprind indirect din faptele,
comportamentul, gândurile şi frământările sale sufleteşti, din limbajul
folosit sau chiar din numele purtat.
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |