1
Scrisoarea III
Istoria nationala ca si creatia populara au fost izvoare statornice
carora Eminescu li s-a adresat pe parcursul intregii sale creatii, de
la avantata oda de tinerete: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie..." la
opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe
tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel
Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei severe
antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si prezentul decazut.
Impletire de modalitati artistice apartinand genurilor liric, epic si
dramatic, "Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti. Prima parte
are, la randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un fundal de
feerie, poetul infatiseaza in primul tablou visul unui sultan "dintre
aceia" de a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea otomana in
crestere este figurata prin Luna preschimbata in fecioara si coborata
pe pamant. Imaginea copacului crescand din inima sultanului semnifica
implinirea visului de dragoste lumeasca al intemeietorului Imperiului
Otoman ale carui cuceriri in vremea lui Baiazid ajung sa ameninte
libertatea Tarii Romanesti.Tabloul este opera unui artizan care-si
alege mijloacele cu pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore,
comparatii, personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la
impresia de fabulos oriental: "Inflorea cararea ca de pasul blandei
primaveri", "mandra fermecare", "sultan dupa sultan" etc. Motive
specific romantice: al codrului, al visuli, al lunii si altele sporesc
farmecul poeziei.
Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim plan pe
Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le infatiseaza
trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu ceea ce
reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri Baiazid ii
cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e drastica: "De
nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil diplomat, masurat
in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa port", intelept, demn,
scrutand lucid responsabilitatea pe care o are in fata istoriei, dar,
mai presus de toate, patriot inflacarat, domnitorul roman vrea sa evite
varsarea de sange, luptand pentru cauza dreapta a libertatii si
independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea simte ca "tot ce misca-n
tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in
aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui
Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate de "domnul
Tarii Romanesti": cumintenia, simtul masurii, ospitalitatea.
In centrul celui de-al trilea tablou, prin excelenta descriptiv, se
afla batalia de la Rovine, Prezentata intr-un admirabil joc al
perspectivelor, de la apropiat la departat, de la terestru la cosmic.
Tabloul de lupta este dominat de miscare, imaginile se succed potrivit
unei tehnici anticipand-o pe ce a cinematografiei, dinamismul fiind
principala caracteristica a artei poetului in acest fragment. Verbul
primeste o stralucire inegalabila, tocmai prin puterea de a sugera
zbuciumul de pe campul de lupta: ""ies", "implu", "roiesc", "iau",
"bat", "vin", "ridica", "se clatina" etc.
1
La plasticizarea tabloului contribuie si inspiratele imagini auditive
si vizuale: "codrul clocoti de zgomot", "coifuri lucitoare", "lanci
scanteie lungi in soare", menite sa redea vacarmul de pe campul de
batalie. Textul dezvaluie acum noi insusiri ale domnitorului roman:
"Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare / Care vine, vine,
vine, calca totul in picioare....". Tot aici apar arhaisme fonetice,
lexicale etc: "implu", "nouri", "coifuri", "lanci", "arcuri" termeni ce
se refera la arta militara a timpului. Efecte stilistice deosebite se
obtin prin asocierile inedite de cuvinte: "Cad arabii ca si palcuri
risipite pe campie", "Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata"
sau chiar "grindin-otelita".
Tablul cu care se incheie partea intai este descriptiv, si infatiseaza
odihna vitejilor lui Mircea in momentul inserarii. Poetul introduce
aici, in contrast cu tumultul scenei anterioare, o nota idilica,
accentuata de scrisoarea fiului de domn, trimisa "dragei sale de la
Arges mai departe", scrisoare prelucrata de Eminescu dupa o doina de
catanie culeasa de el insusi.
Inainte de a incepe satira politica, poetul se intoarce inca o data
indurerat spre "veacul
de aur" de care "se-nvrednicira cronicarii si rapsozii". Elogiul
emotionant al poetului este inchinat celor care au ctitorit,
Basarabilor si Musatinilor.
In partea a doua a poeziei, societatea contemporana lui Eminescu este
supusa unei critici necrutatoare. Poetul cultiva sarcasmul si ironia,
satira incarcandu-se de puternice accente pamfletare. Ctitorilor
trecutului, prin antiteza, li se opun "saltimbancii si irozii",
gloriile efemere, oamenii "ce se lupta cu retoricele suliti",
veritabili actori de circ. Principala tinta a atacurilor lui Eminescu
este politicianul liberal al carui portret caricatural grotesc este
masura intreaga a indignarii si dezgustului marelui poet:
"Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget,
Cu privire-mparosata si la fata umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri [...]
Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa."
Sunt condamnate cinismul, falsa virtute, falsul patriotism, viclenia,
impostura celor ce conduc tara si carora Eminescu le contesta calitatea
de legiuitori:
"In camasi cu maneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie".
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |