1
D-L GOE
-comentariu-
I.L.Caragiale este alături de Eminescu şi Creangă unul dintre cei mai
mari scriitori ai poporului nostru. Este autorul a patru comedii (O
scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu
reacţiunea, D’ale carnavalelor) a unei drame (Năpasta), a publicat
nuvele (Două loturi, O făclie de Paşte, In vreme de război etc) şi
schiţe, adunate în volumul “Momente şi schiţe”, apărut în 1901.
Caragiale este considerat creatorul schiţei în literatura
română, deşi această specie a fost cultivată şi de alţi scriitori (Emil
Gârleanu, Alexandru Grătescu Voineşti); îi revine acest merit deoarece
el a atins perfecţiunea artistică. Personajele schiţei lui Caragiale
sunt selectate din diferite medii: din familie şi scoală, din presa,
justitie, din viata moderna sau din viata politica. Schitele D-l Goe si
Vizita satirizeaza contrastul dintre pretentiile unor parinti de a fi
buni educatori si ceea ce sunt in realitate (ingaduitori peste masura).
Schita este o opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o actiune
restransa la care participa un numar mic de personaje surpinse intr-un
moment semnificativ al existentei lor. Titlul schitei poarta numele
personajului principal caruia autorul i-a adaugat apelativul “domnul”
prin care anticipeaza intentiile sale ironice. El sugereaza si faptul
ca autorul inverseaza cele doua universuri umane (cel al copilului si
al maturului), intrucat Goe se comporta ca “un om mare”,pe cand cele
trei cucoane “ se copilaresc” pentru a fi pe placul “puisorului”.
Fiind o schita, Caragiale nareaza faptele intr-o anumita ordine,
determinata fiind doar de un singur moment semnificativ din viata
personajului pricipal: Calatoria cu trenul pana la Bucuresti in
compania celor trei doamne: mam-mare, mamitica si tanti Mita.
Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect, prin
intermediul faptelor si al personajelor, caci schita este o opera epica
in care exista narator, personaje si actiune.
Intamplarile narate intr-o succesiune logica se constituie in momente
ale subiectului literar. Astfel, in expozitie aflam ca “tanarul Goe”
impreuna cu “cele trei doamne frumos gatite”, asteapta cu nerabdare pe
peronul din Urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la
Bucuresti. Autorul precizeaza inca de la inceput un amanunt
semnificativ care arunca o lumina cruda asupra mentalitatii unor
parinti si anume faptul ca Goe este dus la Bucuresti “ca sa nu m-ai
ramana repetent si anul acesta”.
Goe este imbracat intr-un frumos costum de marinar si este
“imapacientat” si “incruntat” deoarece trenul nu soseste. Deprins sa i
se indeplineasca orice dorinta, Goe ordona sa vina trenul: “eu vreau sa
vie”.
O discutie filologica vizand pronuntarea corecta a cuvantului “marinar”
se incheie cu concluzia surprinzatoare prin oraznicie, dar categorica:
“Vezi ca sunteti proaste amandoua.”
1
Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi pasageri
constituie intriga actiunii. Cativa tineri politicosi le ofera
locurile, dar Goe ramane pe coridor “cu barbatii”. Calatoria cu trenul
este evenimentul datoria caruia i-a nasteresi se dezvolta actiunea
schitei.
Desfasurarea actiunii curpinde intamplarile din
timpul calatoriei lui Goe si a insotitoarelor sale pana la Bucuresti
admirabil gradate si desfasurate intr-un timp relativ scurt.
Folosind ca principal mod de expunere dialogul,
autorul ni-l arata pe Goe cum scoate capul pe fereastra, dar este
apostrofat de un tanar care il “trage putin inapoi”, sfatuindu-l sa nu
scoata capul pe fereastra. “Mititelul” se smuceste si, raspunzandu-I
oraznic uratului, scoate capul pe fereastra. Urmarea neascultarii este
pierderea palariei si a biletului de calatorie care era “in pamblica
palariei” iar tipetele lui Goe, ca sa opreasca trenul, sunt zadarnice.
Sosind conductorul si cerand biletele, femeile il
scuza pe Goe, fiindca biletul “era in pamblica palariei” care a zburat.
“Dupa lungi parlamentari”, cele trei cucoane sunt nevoite sa plateasca
biletul puisorului, si o amenda “pe deasupra”.
Afectoasa si nervoasa, mamitica il cearta pe Goe,
mam-mare ii ia apararea si, din aceasta disputa, odorul, tras de mana
de o parte si de alta “se reazama in nas de clanta usii de la cupeu” si
incepe sa urle. Totul se termina cu bine, caci bunica, prevazatoare ca
de obicei, aluat “un berec” pe care i-l ofera lui Goe in locul
palariei. Dupa ce se preface ca este suparat, mamitica ii da o
“ciucalata” si scena i-a sfarsit prin pupaturi.
In timp ce cucoanele converseaza, Goe dispare de pe
coridor. Mam-mare este disperat pana ce aude “bubuituri” in usa
toaletei. Gratie interventiei conductorului, “captivul” este eliberat.
Cucoanele rasufla usurate si il saruta pe Goe ca si cum l-ar
vedea
dupa o indelungata absenta.
Mam-mare se hotareste sa stea pe culoar si sa-l pazeasca pe puisor
asezandu-se “pe un geamantan strain”.
Actiunea atinge punctul culminant, moment de maxima
tensiune in desfasurarea actiunii, deoarece Goe trage semnalul de
alarma, in ciuda sfaturilor lui mam-mare: “-Sezi binisor, puisorule, sa
nu strici ceva”. Trenul se opreste, lumea se alarmeaza, personajul de
serviciu “umpla forfota”, dar nimeni nu poate stii cine a tras
semnalul, deoarece “mam-mare doarme in fundul pupeului cu puisoul in
brate”. Se constata totusi ca ata rupta si manivela rasturnata era
“tocmai in vagonul de unde zburase mai adineauri palaria marinelului”.
Deznodamantul marcheaza sfarsitul actiunii. Trenul
porneste, iar in scurt timp pasagerii ajung la Bucuresti. Cucoanele se
urca cu puisorul in birja si pornesc in oras, carandu-I birjarului sa
le duca “ la bulivar”.
Compozitional, schita “D-L Goe” are o actiune
conceputa linear, autorul urmarind aspectul tematic, gresita aducatie
data de familie tanarului Goe, pe un singur plan. Din reluarea
subiectului, scriitorul releva contrastul dintre aparenta si esenta,
dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie (educata, culta, cinstita,
cu un limbaj ales) si ceea ce este in realitate (inculta, necinstita,
cu un limbaj de mahala). De aici de naste si hazul.
Construita in cea mai mare parte pe dialog, schita
propune un numar redus de personaje: Goe, cele trei doamne,
conducatorul, un tanar.
Limbajul viu, colorat, savoarea dialogurilor si
naratiunea, naturaletea replicilor, succesiunea dinamica a
intamplarilor si talcul lor fac din acesta schita un adevarat “monument
de arta literara”.
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |