1 Jertfa pentru creatie in literatura
romana si universala




             Mitul jertfei zidirii este un mit caracteristic pentru zona sud-est europeana cu o mare pondere ca motiv in folclorul literar si in literatura culta romaneasca. Acesta a fost studiat de numerosi cercetatori, care au relevat particularitatea sa la fiecare popor (romani, sarbi, croati, greci, bulgari maghiari) si cu deosebire originalitatea modului romanesc. In timp ce, s-a aratat, in baladele straine care trateaza motivul, sacrificiul e impus de o constructie utilitara (un pod, o cetate), in balada romaneasca este ceruta o creatie si cu finalitate artistica. Cand constructia este gata, voievodul ii intreaba pe mesterii aflati inca pe acoperis, daca pot construi un edificiu  si mai frumos , la care ei raspunzand afirmativ, domnul da ordin sa fie rasturnate schelele pentru ca cei ‘noua mesteri mari’ si Manole sa nu mai poata cobori. Ei incearca sa se salveze punandu-si aripi de sindrila, dar se prabusesc si mor, reeditand mitul lui Icar, alt motiv al baladei care lipseste in variantele sud-dunarene. Reactia Anei, sotia lui Manole, in timpul zidirii este deasemenea diferita: nu tipete, nu blesteme, la fel ca in amintitele balade straine, ci o durere adanca si discreta, plina de o duioasa, delicata si reciproca iubire fata de sot, de supunere in fata sacrificiului socotit inevitabil.
              Numarul creatiilor literare romanesti inspirate din mitul jertfei zidirii este imens: peste 150 poezii, peste 25 de piese de teatru si numeroase povestiri si romane, iar intre autori se numara scriitori ca: Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Tudor Arghezii, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Victor Papilian, Dan Botta etc.
              Drama Mesterului Manole scrisa de Lucian Blaga si aparuta in 1927 este edificata pe structura mitului jertfei zidirii, intruchipat in balada ‘Monastirea Argesului’.
              Evident, motivele mitice constituie numai punctul de plecare si ofera cadrul general al conflictului dramatic. Sotia mesterului venea numai sa isi vada sotul, pe cand in drama lui L. Blaga, Mira soseste cu scopul de a-l ajuta  cu dorinta de a impiedica un eventual sacrificiu omenesc. Motivul “jocului” din scena zidirii Mirei este deasemenea o inovatie a lui Lucia Blaga. In drama, zidarii raman in viata, martori ai efortului creator: marile izbanzi ale omului, asupra lui si asupra materiei cer ca o necesitate viata creatorului.
              De sapte ani Manole incearca sa ridice biserica, de sapte ani tot ce construieste ziua, se naruieste noaptea. Convinsi ca un duh rau clatina zidurile, satenii scot sicriiele din cimitir  si le dau drumul pe apele Argesului, femeile ies pe malul raului la miezul noptii si sting lumanarile in apa pentru a alunga blestemul.
              In traditia culturala a popoarelor, numarul sapte reprezinta simbolul perfectiunii: lumea a fost creata in 7 zile, 7 este numarul continetelor dar si numarul zilelor saptamanii, sapte este un numar simbolic pentru Satana, care incearca sa concureze cu Divinitatea. Sapte constituie expresia cuvantului perfect si a omului deplin realizat. Sapte cuprinde umanul in perpetua miscare, realizeaza totodata sfarsitul ciclic al unei perioade temporale si anunta un nou inceput.
              Legenda ‘Monastirea Argesului’ dezolta ideea ca frumusetea zidirii, originalitatea creatiei se fundamenteaza pe jertfe. Pentru Manole constructia bisericii se transforma intr-un principiu de existenta.
              Constant, Manole evolueaza pe doua planuri conflictulale, strans interconditoanate: unul psihologic si altul evenimental. Pe planul psihologic actiunea atinge punctul tensional odata cu hotararea de a accepta jertfa; pe planul faptelor, momentul culminant este marcat de zidirea Mirei in temelia bisericii.