1 Frunză verde magheran…
    Comentariu literar

Frunză verde magheran  este o operă lrică ,o doină populară.Ea are un autor anonom şi este transmisă pe care orală.Poezia are un ritm trohaic,  o rimă împerecheată sau pereche şi măsura de 7-8 silabe.
Titlul este alcătuit dintr-un sunbstantiv şi un adjectiv,cele 3 elemente alcătuind un epitet dublu ce semnifică în primul rând legătura dintre om şi natură.
Poezia este strucutată pe 5 strofe inegale ca mărime şi este împărţită în 3 etape –prima strofă-reprezintă prima etapă şi este o introducere în subiectul poeziei ,a doua strofa reprezintă o altă periadă a copilăriei personajului principal,ultimele strofe care reprezinta perioada matura a subiectului.
Opera este o doină deoarece :
    Este exprimat permanet pe tot parcursul operei eul liric.
    Se exprimă un sentiment predominant de dor.
    Opera este transmisă orală ,iar autorul este anonim.
    Este o specie specifică românilor datorită exprimării şi a diminutivelor  (elemente ce atestă caracterul blând şi bunătatea românilor)
    Exprimă o  gamă largă de stări sufleteşti:încredere în sine,speranţă , iubire faţă de ţară,respect,S.a..
    Expresivitatea rara a versurilor şi versul scurt
Strofa I reiatitlul “frunză verde magheran” şi  fixează locul unde se petrece acţiuneape plaiuri mehedinţene :”voinicel mehedinţean”.Cominicarea omului cu natura ,temă dominantă în creaţiile  populare ,este reliefată prin ideea că românul s-a născut I a trăit întotdeuna în mijlocul naturii şi în strânsă legătură cu  aceasta:”sunt născut pe frunzi de fag”(…)”Şi-s scăldat de mic în Olt”(…)”Şi-s frecat cu busuioc”.Acest ultim vers aduce referire şi la credinţa ,busuiocul fiind o plantă sfântă.
Poezia este scrisă la persoana I singular .Românul îşi exprimă direct dorinţa să fie iubit ,viteaz şi norocos:”ca să fiu la lume drag”(…)”să mă fac viteaz de tot”(…)”să am zile cu noroc”.Limbajul artistic este  popular , atât prin expresia “frunză  verde magheran” cât şi prin forma populară “frunzi”,ori diminutivul “voinicel”.
În strofa a II a exprimarea este tot la peroana a Ia ,autorul anonim simbolizândul pe românul care-şi  mărturiseşte devenirea ca haiduc ,pe meleagurile natale.Ajungând flăcău cântăreţul popular a fugit în munţi şi s-a făcut haiduc,”cu trei rânduri de pistoale”şi cu o “inimă de oţel.De aici reiese o altă însuşie a românului accea care îl face însetat de dreptate ,de aceea cei viteji se refugiau în munţi sau în păduri :”C-am fugit de la părinţi (…)Şi-am ajuns un voinicel cu inima de oţel”.Curajul şi mândria sufeltească  ,neînfricarea haiducului este exprimată sugestiv prin epitetul metaforic “de oţel”.
În strofa a-III-a îcepe cu o exclamaţie retorică tipică limbajului popular “Aoleu ! ce foc de dor –care exprimă bucuria că va avea prilejul de a se alătura revoluţiei lui Tudor Vladimirescu.
Expresia populară “frunză verde păducel” marchează începutul strofei a IV-a ,prin care se sugerează atracţia pe care o aveau haiducii pt. Mişcarea revoluţionară pornită de Tudor Vladimirescu impotriva asupritorilor”cine-a merge după el?”Alte trăsături sunt evideţiate în continuare ,trăsături pe care ar trebui să le aibă un om pentru a fi demn de armata lui Tudor V. :ţintaş neîntrecut si să aibă ochi buni:”Care ştie să chitească ,rândunica sa o lovească “-călăreţ neîntrecut şi curajos:”şi mai ştie de călare să se lupte-n fuga mare”- îndrăzneţ şi viteaz “şi mai ştie să înoate vâslind dunărea din coate .
Ultima strofă reprezintă dorinţa arzătoare a haiducului de a-şi împlini menirea ,idee sugerată de exclamaţia retorică populară”aoleu mă arde focul (…)Aoleu de rău ,de bine .Prin acestea haiducul exprimă bucuria şi dorinţa pentru care este în stare să suporte şi rău şi bine ,văzânduse totuşi în voia sorţii.Chiar dacă pentru acest fapt presupune sacrificiul uman.ultimul vers evidenţiază starea de revoltă a românului ,răzvrătit împotriva nedreptăţilor şi însetat de libertate :”Ţipă sufletul în mine”
Limbajul predominant este limbajul popular care se îmbină minunat cu caracteristicile unui român adevarat,un român devotat ţării sale.