1 Poezia “IMN  LUI  ŞTEFAN CEL  MARE” de V. ALECSANDRI
 ESTE UN IMN

Plan: comentarea poeziei, versificaţia, 4 trăsături ale imnului; comparaţie între imn şi odă; mijloace atristice.

Patriot înflăcărat, Alecsandri a participat la manifestaţia de la Putna (1871) cu prilejul împlinirii a 400 ani de la construirea acestei mânăstiri şi a scris poezia „Imn lui Ştefan cel Mare”, în memoria domnitorului Moldovei.
Titlul poeziei exprimă elogiul poetului adus domnitorului Moldovei, Ştefan.
Poezia este structurată în cinci strofe care au 8 versuri fiecare.
Personalitatea ieşită din comun a lui Ştefan cel Mare este evidenţiată în mai multe secvenţe în care poetul îi adresează o invocaţie retorică:
„ O! Ştefan, erou sfânt!”, „ O soare-nvingător”, „ O mare umbră-eroică”.
 Astfel, poetul îşi exprimă admiraţia faţă de curajul şi vitejia lui Ştefan.
Deşi domnitorul se odihneşte de veacuri „La poalele Carpaţilor”, imaginea lui Ştefan dăinuie peste timp, deoarece el este viu în memoria oamenilor.
Figura măreaţă a voievodului apare într-o aură legendară.
În strofa a doua, poetul prezintă faptele din trecutul domniei lui Ştefan.
El apare ca un luptător neînfricat, dârz, viteaz. El îşi iubeşte ţara şi este şi un bun diplomat.
În strofa a IIIa, imaginea eroului este raportată la prezent.
 Ştefan, pentru contemporanii poetului, este un simbol la libertăţii şi independenţei, „ un soare-nvigător” al Moldovei.
Ca vizionar, privind în viitor, Ştefan îşi dorea unirea tuturor românilor şi acest lucru s-a împlinit în timpul poetilui.
În ultima strofă, este prezentat legământul tuturor românilor. Ei jură credinţă şi dragoste patiei pentru a duce mai departe gloria străbună.
Această poezie întruneşte toate trăsăturile unui imn.
Imnul este o specie a genului liric, în versuri în care autorul preamăreşte patria, o personalitate, eroi, idei măreţe, evenimente, într-un ton solemn.
Autorul îşi exprimă direct sentimentele de dragoste şi admiraţie faţă de domn.
Tonul poeziei este solemn, de cântec de laudă.
Poezia are o formă de exprimare a sentimentelor destul de concentrată.
În poezie este prezentă  invocaţia retorică:
 „ O! Ştefan, erou sfânt!”; „ O soare-nvingător”; „ O mare umbră-eroică”.
Imnul, ca specie a genului liric se aseamănă cu oda, deoarece amândouă exprimă sentimentele de admiraţie faţă de o persoană, patrie sau un eveniment. De asemenea, amândouă au un ton solemn.
Spre deosebire de imn, oda are o formă de exprimare a sentimentelor mai concretă.
Poetul foloseşte o varietate de mijloace artistice: verbe la imperativ („dormi”), metafore („soare-nvingător), epitete („vechiul mormânt”), personificare („Carpaţii te păzesc”), comparaţii. Prin acest imn, Alecsandri şi-a exprimat dragostea faţă de ţară.
POEZIA „DAN, CĂPITAN DE PLAI” DE V. ALECSANDRI
ESTE UN POEM

V. Alexandri, caracterizat de M. Eminescu „acel rege-al poeziei,veşnic tânăr şi ferice”, a înfăţişat lupta poporului român pentru libertate într-o aură de legendă, compunând numeroase poeme eroice.
Un astfel de poem este şi „Dan, căpitan de plai”, inspirat dintr-un cântec popular din secolul al Xvlea.
Poemul „Dan, căpitan de plai”este precedat de un moto care reprezintă un fragment din acest cântec popular. Fraptele înfăţişajă lupta moldovenilor împotriva cotropitorilor tătari.

Poemul este o operă epică în versuri, de întindere mai mare şi cu o acţiune mai complexă decât balada, cuprinzând o serie de episoade, personaje mai multe, însufleţite de sentimente nobile, în care epicul se îmbină cu liricul.

„Dan, căpitan de plai”este o operă epică cultă , în versuri, DE ÎNTINDERE MAI MARE CA BALADA. Poemul este alcătuit din 7 capitole.

 ACŢIUNEA CUPRINDE MAI MULTE MOMENTE în care sunt redate faptele de vitejie ale lui Dan şi Ursan.
Expoziţiunea îl prezintă pe Dan care trăieşte singuratic „pe-un munte păduratic”, păzind hotarele ţării şi meditând la trecerea timpului.
Intriga cuprinde momentul când vorbesc „doi vechi stejari” despre năvala tătarilor în ţară şi Dan hotărăşte să plece la luptă.
Desfăşurarea acţiunii prezintă mai multe episoade: întâlnirea lui Dan cu Ursan şi plecarea lor la luptă; descrierea luptei celor doi viteji cu tătarii; rănirea lui Ursan; apărarea lui Ursan de către Dan; salvarea lui Ursan de către Fulga, fiica sa; sasirea armatei şi alungarea tătarilor; luarea lui Dan prizonier de către tătari.
Punctul culminant prezintă confruntarea dintre Dan şi Ghirai, hanul tătar. Dan dă dovadă de inteligenţă la întrebările hanului, exprimându-şi încrederea în viitorul poporului. El nu acceptă să renunţe la credinţa străbună, deşi hanul îi oferă în schimb viaţa şi multe daruri. Dorinţa sa este de a mai săruta o dată pământul ţării sale dragi, înainte de a muri. Ghirai, impresionat, acceptă şi Dan trece Nistrul, pe calul dat de Ghirai şi îşi îndeplineşte dorinţa.
Deznodământul prezintă întoarcerea lui Dan în cortul hanului unde „suspină, şovăie şi palid cade mort”. Poemul se încheie cu un elogiu pe care hanul îl face eroului român.

ÎN OPERĂ SE POVESTESC FAPTE ISTORICE MĂREŢE şi anume lupta lui Dan şi Ursan pentru apărarea ţării împotriva cotropitorilor tătari.

DAN ŞI URSAN SUNT ÎNSUFLEŢIŢI DE SENTIMENTE NOBILE cum ar fi dragostea de ţară şi popor.

ACŢIUNEA SE CRISTALIZEAZĂ ÎN JURUL PERSONALITĂŢII LUI DAN, eroul excepţional.

ACŢIUNEA ESTE MAI COMPLEXĂ DECÂT  A BALADEI ŞI SE DESFĂŞOARĂ GRADAT.

NARAŢIUNEA SE ÎMPLETEŞTE CU DIALOGUL, MONOLOGUL ŞI DESCRIEREA.

Prin conţinutul şi realizarea artistică, „Dan, căpitan de plai” este unul din cele mai izbutite poeme eroice din literatura noastră.






CARACTERIZAREA  LUI  DAN
DIN POEMUL „DAN, CĂPITAN DE PLAI” DE VASILE  ALECSANDRI

Plan : scurtă prezentare a poemului; 4 însuşiri ale lui Dan; mijloace de caracterizare.


V. Alexandri, caracterizat de M. Eminescu „acel rege-al poeziei,veşnic tânăr şi ferice”, a înfăţişat lupta poporului român pentru libertate într-o aură de legendă, compunând numeroase poeme eroice.
Un astfel de poem este şi „Dan, căpitan de plai”, inspirat dintr-un cântec popular din secolul al Xvlea.
Poemul „Dan, căpitan de plai”este precedat de un moto care reprezintă un fragment din acest cântec popular. Fraptele înfăţişajă lupta moldovenilor împotriva cotropitorilor tătari.


Bătrânul Dan trăieşte retras de lume, pe culmile Carpaţilor, veghind la hotarele Moldovei.
El află de la „doi vechi stejari” de năvălirea tătarilor în ţară şi ia hotărârea de-a pleca la luptă împreună cu prietenul său Ursan, care „stă de pază în mijlocul câmpiei”.
În timpul luptei, Ursan este rănit, dar Dan îl apără până ce Fulga, fiica lui Ursan, soseşte şi-l salvează.
Sosirea armatei din Orhei îi alungă pe tătari din ţară, dar Dan este luat prizonier de tătari.
El este adus în faţa lui Ghirai, hanul tătar şi reuşeşte să-l impresioneze pe acesta prin curajul şi devotamentul lui.
El refuză să renunţe la legea creştină, deşi i se oferă în schimb viaţa şi daruri multe.
Dorinţa sa este de a fi lăsat să mai sărute pentru ultima dată, înainte de a muri, „pământul scump” al ţării sale.
Ghirai, impresionat, acceptă rugămintea şi îl lasă să plece dându-i calui său.
Poemul se încheie cu episodul reîntoarcerii lui Dan în ţară, unde îşi pleacă „smerit” fruntea „albă”, îşi face cruce şi sărută pământul Moldovei, apoi se întoarce în cortul hanului şi „palid cade mort”.



1 Dan este un personaj imaginar. Deşi este bătrân, nu se teme de moarte.
El îi urăşte pe cotropitorii ţării.
Deşi este bătrân, pleacă la luptă când află că ţara este în pericol.
El este înfrăţit cu natura şi îi înţelege glasul.
În timpul luptei, dă dovadă de curaj, vitejie şi devotament faţă de prietenul său pe care îl apără de duşmani.
În faţa hanului Ghirai, dă dovadă de înţelepciune şi îşi exprimă încrederea în urmaşii poporului că nu se vor lăsa cuceriţi de tătari.
El refuză categoric propunerea hanului de a renunţa la credinţa strămoşească în schimbul vieţii şi a multor daruri.
El are puteri supranaturale, asemenea eroilor din legende.

Autorul îl caracterizează folosind mijoacele caracterizării directe, indirecte şi autocarcacterizaea.
Dan reprezintă întruchiparea dragostei de ţară.


POEZIA „MIEZUL  IERNII” DE V. ALECSANDRI
ESTE  UN PASTEL

Plan: timpul imaginii dominante; 4trăs ale pastelului cu exemple; procedee de expresivitate; în ce moment se face prezent eul liric.


Vasile Alecsandri a scris numeroase specii literare, între care un loc aparte îl ocupă pastelurile, al căror creator este.
Pastelul este o creaţie lirică în versuri în care este descris un tablou din natură, iar poetul îşi exprimă în mod direct sentimentele trăite în faţa peisajului.
Pastelul „Miezul iernii” descrie anotimpul friguros al iernii în plină manifestare.
Acest pastel este alcătuit din 4 catrene.
În prima strofă, autorul descrie gerul „amar, cumplit” dintr-o noapte geroasă de iarnă, care transformă complet natura.
Gerul este atât de puternic, încât „trăsnesc stejarii” în pădure. Îngheţul cuprinde până şi stelele şi cerul.
În faţa acestei frumuseţi a naturii încremenite, poetul îşi exprimă încântarea.
Albul, sugerat prin imagini vizuale, acoperă întreaga fire.
Îmaginea tabloului este statică.
În strofa a doua, poetul prezintă o imagine monumentală a iernii, cu ajutorul imaginilor vizuale.
Măreţia tabloului naturii este redată sub forma unui „templu maiestos” care are drept cupolă „bolta cerului senină”, iar drept coloane  înalte „fumuri albe”.
În acest templu uriaş luna îşi aprinde „farul tainic de lumină”, sporind frumuseţea rece a peisajului.
În strofa a treia, poetul îşi exprimă uimirea şi admiraţia în faţa acestui tablou încântător, ireal:  
             „ O! tablou măreţ, fantastic”.
În acest templu „ard ca vecinice făclii” mii de stele, iar munţii sunt „altare” şi codrii sunt orgi sonore. Tabloul naturii pare sacru.
Liniştea este străpunsă de şuieratul crivăţului, care, personificat, pătrunde scoţând „note-ngrozitoare”.
În ultima strofă, poetul reia imaginea statică din prima strofă:
„Totul e în nemişcare”.
Deodată, peisajul prinde viaţă prin apariţia unui lup care s-a încumetat să iasă din adăpost, stârnind uimirea poetului.
Poezia are ritm trohaic, rimă împerechiată, versul lung de 15 silabe.
Poezia „Miezul iernii” este un pastel pentru că poetul descrie un colţ de natură şi îşi exprimă în mod direct sentimentele de încântare.

ÎNTOCMIT:
BODĂESCU DRAGOŞ
CLASA a VIII a C


„CÂINELE  ŞI  CĂŢELUL”  DE GRIGORE ALEXANDRESCU
ESTE O FABULĂ


Plan: 5 caracteristici ale fabulei cu exemple;morala fabulei;mijl artistice;momentele acţiunii;versificaţia; în ce fel se face simţită prezenţa  naratorului.



G. Alexandrescu s-a impus în literatura română prin fabulele sale.
„Câinele şi căţelul”este o fabulă deosebit de frumoasă.
Cei doi protagonişti ai subiectului sunt „câinele” şi „căţelul”.
Un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu un bou „oarecare” condamnă unele animale ( „lupii, urşii şi alte câteva”) deoarece se laudă cu originea lor nobilă.  
El se arată a fi adeptul egalităţii şi al progresului.
Încântat de această atitudine, Samurache se adresează celor doi cu apelativul „fraţii mei” dar acest lucru îl înfurie pe Samson care vrea egalitate, „dar nu pentru căţei”.
Concluzia poeziei  (morala) este că nu trebuie să credem tot ce auzim.
Fabula este o specie a genului epic, ce conţine o scurtă povestire alegorică, în versuri sau în proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti, cu scopul de a le îndrepta. Personajele fabulei sunt luate din lumea animalelor, plantelor şi sunt înzestrate cu însuşiri omeneşti.
„Câinele şi căţelul” este o operă epică şi reprezintă o scurtă naraţiune în versuri, deoarece autorul povesteşte o întâmplare la care iau parte personaje din lumea animalelor care simbolizează tipuri umane.
Acţiunea se desfăşoară într-un anumit spaţiu şi anume într-o curte, care simbolizează societatea.
Acţiunea se desfăşoară şi într-un anumit timp, „dăunăzi”, care simbolizează timpul contemporan poetului, dar şi cel prezent.
Opera este concepută ca o mică scenetă cu 3 personaje: Samson „dulău de curte”, un bou „oarecare” şi căţelul Samurache. Samson şi Samurache sunt prezentaţi în antiteză.
Principalul mod de expunere este dialogul, deşi este o operă epică. Întâlnim şi naraţiunea care se îmbină cu dialogul.
Opera prezintă defectele omeneşti puse pe seama animalelor. prin intermediul alegoriei.
Samson reprezintă omul parvenit, care doreşte să ajungă în înalta societate.
Samurache reprezintă omul naiv şi cinstit, care crede tot ce aude.
Boul reprezintă omul lipsit de opinie, care nu are nici o părere, deoarece nu intervine în dialog.
Prin personificare, animalelor le se atribuie însuşiri omeneşti.
Naratorul îşi exprimă atitudinea critică faţă de cele prezentate prin intermediul moralei.
Morala ar fi că astfel de atitudini, ca cele prezentate, se întâlnesc şi în rândurile oamenilor şi de aceea oamenii trebuie apreciaţi după fapte, nu după vorbe.
Nu trebuie să ne încredem în spusele celor mari şi puternici:
„Aceaste între voi adesea o vedem/ Şi numai cu cei mari egalitate vrem”.
Versurile sunt unele lungi şi altele scurte, măsura este inegală şi rima împerechiată.
Deoarece „Câinele şi căţelul” prezintă caracteristicile fabulei, se poate aprecia că aparţine acestei specii.


ÎNTOCMIT:
BODĂESCU DRAGOŞ
CLASA a VIII a C