1 Răzvan şi Vidra
- dramă romantică -

    Drama este o piesă de teatru cu un conţinut grav, tratat uneori într-o manieră comică, ceea ce permite amestecul celor două categorii fundamentale ale genului dramatic: comicul şi tragicul. Drama este o specie modernă a genului dramatic, rezultat al unei mai mari libertăţi de creaţie. În dramă se regăsesc mai multe curente literare printre care şi romantismul. Romantismul este un curent literar apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Anglia, Germania şi Franţa.
    Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă care urmăreşte destinul lui Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. În această piesă întălnim mai multe trăsături ale romantismului cum ar fi evaziunea în trecut, istorie sau tradiţie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de la cronica lui Miron Costin şi de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu. Întâlnim motivul destinului care aminteşte de tragedia greacă antică: „Tu! Da, tu eşti o unealtă a puterii fără nume,/ Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume, / Astfel c-ades muritorul, bun ca blândul mieluşel / Face rele peste, făr’ s-o ştie singur el!”. La nivel artistic predomină antiteza, procedeu specific romantismului, antiteză pe care o putem observa foarte bine între Răzvan şi Zbierea, personaje care în final îşi găsesc sfârşitul împreună datorită aceluiaşi motiv: dorinţa de putere şi lăcomia: „Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu întocmai ca Sbierea? / Eu cu cinstea şi mândria, el cu prada şi averea! / Dar ce-i mai trebui acuma mii de galbeni în grămezi? – Ce-mi foloseşte domnia?... Pe-amândoi aci ne vezi / Praf, pulbere şi cenuşă! ... Nebuni, ce din lăcomie, / El pentr-o biată lescaie, eu pentr-un ceas de mândrie”. Mai întâlnim deasemenea şi comparaţia romantică „O faptă cât de frumoasă, ca o floare cu otravă, / Tăinuieşte câteodată pieirea cea mai grozavă!...” Este întâlnit şi umorul popular: „Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă! / Parcâ-i la curtea domnească! / O adunătură aleasă!”, proverbul popular: „Fie pâine cât de rea, / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea”, dar şi versuri cu valoare de pamflet social: „Astfel şi boierul ăsta e painjinul sătul, / Gata să-şi mai dreagă cursa, tot strigând că nu-i destul!” şi versuri de factură populară: „Moartea-i mireasă/ Normântu-i casă, / Viermii sunt naşi, / Hai la vrăjmaşi!...” În această piesă apare şi motivul romantic al visului prevestitor: „Visul meu!... Grozavul vis!... / Şi de ce eu stau aicim când Răzvan înfruntă focul?... / Daţi-mi armă! Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...”. Alături de acest motiv îl întâlnim şi pe acela al sorţii schimbătoare: „Necruţând nimica-n lume, neştiind nimica sfânt, / Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!”.
    La nivelul personajelor întâlnim eroi romantici, eroi excepţionali în situaţii excepţionale: Răzvan este dominat de trăsături puternice de caracter. Ca erou romantic el este structurat contradictoriu: înzestrat cu calităţi de excepţie, de care este conştient, dar neputiincios în afirmarea lor, pentru că drama Răzvan şi Vidra este, în primul rând, după cum spunea G. Călinescu, drama individului apăsat de prejudecata publică: „Eu, ţigan! Eu...o, Jupâne! / Decât, vai, decât amar, / Mai dulce-i spânzurătoarea / Nu mai aştept în zadar!” Comportamentul şi faptele sale arată însuşiri alese: ştiutor de carte: „Dintre mii de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare / sârbească şi românească, încât ajunsei de mic / În casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...”, cinstea: „Mama, buna măiculiţă, din mormânt ar tresări / De-ar şti că în pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări”, generozitatea, cutezanţa în lupta pentru dreptate şi curajul răspunderii: „El nu-i vinovat sărmanul; cântecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit şi pace!”
Suflet generos, Răzvan se comportă după legile morale nescrise ale haiducilor. Când e prins Zbierea, din cauza căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, Răzvan îl iartă: „Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău!”
Avântul romantic al personajului se împleteşte cu clasicismul construcţiei realizată într-o structură unitară echilibrată.
În opera „Răzvan şi Vidra” se mai regăsesc şi alte caracteristici specifice romantismului cum ar fi amestecul genurilor sau subiectivismul. Romantismul promovează alături de poezia lirică sau proză şi dramaturgia, creând astfel noi specii printre care şi drama.
Prin încercarea de a reda culoarea locală şi atmosfera epocii, prin alegerea unor personaje care întruchipează caractere puternice, dominate de câte o pasiune devoratoare, care îi susţin pe parcursul devenirii lor, dar le provoacă în final înfrângerea şi chiar tendinţa de a amesteca solemnitatea tragicului cu omenescul, cu trăsăturile individuale care umanizează personajele, Răzvan şi Vidra este o piesă romantică, deşi apare, într-un moment când curentul romantic începea să dispară.
Piesa apelează la o serie de convenţii şi teme cunoscute în literatura romantică, pe care autorul le dispune în cadrul unei existenţe istorice reale, cum ar fi: tea săracului îmbogăţit din întâmplare,care refuză bogăţia, a stăpânului devenit robul robului său,a celui dispreţuit care se ridicădatorită meritelor sale proprii, sau tema răzbunării prin bunătate.
Toate aceste sunt teme romantice prin faptul că includ elementul caracteristic al antitezei, al contrastului dintre două situaţii.
Pentru descrierea şi realizarea scenică a acestor situaţii dramatice romantice, autorul utilizează frecvent procedee retorice, în general declamative şi bazate pe exagerări, pe o viziune hiperbolică a realităţii, toate acestea fiind caracteristice teatrului romantic, şi făcând din Răzvan şi Vidra o dramă romantică.

   joi, 10 octombrie 2002
23:10:26