1 DEZVOLTAREA PSIHICĂ A COPIILOR DIN CASELE DE COPII
 
 
 
Casele de copii ocupă un loc deosebit în sistemul educaţiei sociale a copiilor de vârstă preşcolară. Aceste instituţii reabilitare de însănătoşire – educare au menirea de ai înlocui copiilor familia, de a crea condiţii în care copilul, lipsit de atenţia şi dragostea mamei s-ar dezvolta normal, corespunzător vârstei.
Această lucrare, dedicată analizei particularităţilor dezvoltării psihice a copiilor orfani, reflectă problemele principale a dezvoltării copiilor în instituţiile specializate, atitudinea statului faţă de ei, precum şi diferenţele şi specificul privind instruirea şi educarea acestor copii, depistarea precoce a deficienţilor în dezvoltare şi multe alte probleme, ai căror rezolvare depinde de mediul familial (în cazul unei adopţii) sau social în care nimereşte copilul, competenţa specialiştilor care lucrează cu copiii.
Cere a fi subliniat faptul că copiii orfani, în ceea ce priveşte dezvoltarea lor psihică, diferă mult de semenii săi, care sunt educaţi în cadrul familiei, tempoul dezvoltării lor este încetinit. Dezvoltarea şi sănătatea lor se caracterizează printr-un şir de particularităţi calitative negative, care se observă pe parcursul tuturor perioadelor copilăriei – începând cu vârsta preşcolară mică la adolescenţă.
Copilul, care este educat şi crescut în afara familiei, pe parcursul tuturor perioadelor de dezvoltare a societăţii a constituit un fenomen negativ  şi nenatural. Unii copii devin orfani în urma decesului părinţilor, alţii sunt orfani, având părinţi degradaţi, alcoolizaţi – cei, care sunt privaţi de drepturile părinteşti de către lege. Anume această categorie de părinţi se întâlneşte în majoritatea cazurilor copiilor instituţionalizaţi (circa 80% de copii orfani din cei 13662 din republică / datele anului 1995/). Majoritatea lor rămân uitaţi chiar şi de rudele apropiate, şi astfel sunt privaţi de posibilitatea de a ieşi dincolo de porţile orfelinatului.
În Casele de copii sunt instituţionalizaţi copiii, care de la naştere au fost plasaţi în leagăne, cei din familiile problematice şi copiii abandonaţi. Ca urmare, în aceste  instituţii pentru copii preşcolari şi şcolari se desfăşoară o muncă educativă care încearcă să le ofere copiilor  un climat asemănător celui din familie şi să organizeze procesul instructiv – educativ asemănător cu cel din grădiniţele şi şcolile de masă. Aceasta presupune sarcini deosebit de complicate, ţinând seama, mai ales de complexele de frustrare şi alte tulburări psihice generate de lipsa căldurii materne la vârste foarte mici, de atmosfera de insecuritate la care au fost supuşi, şi care cu oricâte eforturi, nu pot fi niciodată, pe deplin, compensate.   
În rezultatul cercetărilor psihologice a preşcolarilor şi şcolarilor mici (Dubrovina I.), care se educă în casele de copii, au fost evidenţiate dereglări specifice în dezvoltarea sferelor intelectuală şi motivaţională. Ele se manifestă prin reţinere (sau lipsă) a dezvoltării la copii a gândirii abstracte, care cere elaborarea unui plan intern al acţiunii, ceea ce duce la creşterea treptată a dificultăţilor în acumularea materialului de studii, care presupune în fiecare an creşterea cerinţelor faţă de capacitatea de a acţiona pe plan intern.
Copilul, care creşte în condiţiile instituţiilor de tip închis, în afară de alte deficienţe, nu are formată capacitatea de a comunica. Contactele sunt superficiale, neuroziforme şi rapide; copilul cere atenţie şi o refuză în acelaşi timp, trecând la agresivitate sau la îndepărtare pasivă.
Pentru toţi copiii, care se educă în instituţiile de tip închis, sunt caracteristice devieri în comunicare cu oamenii maturi. Pe de o parte, la ei este pronunţată necesitatea în atenţie şi atitudine pozitivă din partea adulţilor, în căldură, alinare şi contacte emoţionale. Iar pe de altă parte – o insatisfacţie totală a acestei necesităţi: cauza fiind un număr mic de adresări din partea adulţilor către copii (cu 4 – 10 ori mai puţine, decât în cazul semenilor, educaţi în familie), nivel jos în cadrul acestor contacte de adresări personale, intime, sărăcia emoţională şi de conţinut (care în majoritatea cazurilor este îndreptată asupra reglementării comportamentului), un schimb des de adulţi, care se află în preajma copilului, transferul copiilor dintr-o grupă în alta. Analizând cauzele, care determină apariţia unor disfuncţii în relaţiile adult – copil în Casele de copii, am putea stabili următoarele aspecte (Damian I.):
*carenţe grave în pregătirea profesională pentru acei ce lucrează în instituţii de ocrotire a copilului;
*lipsa unei motivaţii intrinseci pentru activitatea cu copiii instituţionalizaţi;
*incapacitatea de a realiza o empatie a copiilor cu care se află în relaţie;
*gruparea se face fără a se ţine cont de simpatia faţă de educator, simpatii personale evidente, relaţii fraterne;
*absenţa unui climat ambiental motivant pentru educaţie;
*absenţa unei reale comunicări adult – copil.     
Obiectivul general al activităţilor instructiv – educative dintr-o astfel de instituţie de ocrotire trebuie să aibă drept coordonantă esenţială – compensarea carenţelor educative a copiilor în vederea asigurării unei flexibilităţi în adaptarea socială.   
Copilăria este acea perioadă, când  se formează caracteristicile fundamentale a personalităţii, care asigură la rândul lor, stabilitatea psihică, orientările morale pozitive asupra oamenilor, vitalitate şi capacitatea de a-şi pune şi de a urma un scop.

1 Pentru ca copilul să se simtă confortabil pe plan emoţional, este nevoie de condiţii speciale care îi formează mediul înconjurător, sănătate fizică, caracterul comunicării interpersonale, succesele lui individuale. Cu părere de rău, aproape în toate tipurile de instituţii, în care sunt educaţi copiii orfani, şi copiii părinţii cărora au fost privaţi de drepturi părinteşti, mediul de trai este foarte sărac. Analiza problemei copiilor orfani a dus la înţelegerea faptului, că condiţiile, în care trăiesc aceşti copii, frânează dezvoltarea lor intelectuală şi modifică personalitatea.
Vârsta preşcolară – perioada de vârstă foarte importantă. Procesul de “includere” în viaţa “omenească” introduce transformarea copiilor din organisme biologice în membrii deplini a societăţii şi capătă un caracter îndreptat social. Cu interesele, dorinţele, acţiunile unui copil preşcolar încep să dirijeze normele şi valorile morale. Copilul încearcă să conştientizeze locul său în sistemul de relaţii cu adulţii, la el se formează autoconştiinţa personală. La această vârstă jocul cu subiect pe roluri devine o activitate dominantă, în care apare orientarea copilului în sensurile interrelaţiilor oamenilor şi a modelării lor.
În presă au început să apară articole despre viaţa în casele de copii şi şcoli – internate, conţinutul cărora mai mult se aseamănă cu cronica criminală: copiii sunt legaţi de paturi, sunt bătuţi, speriaţi – în acelaşi timp au încetat să mai fie secrete sărăcia acestor instituţii şi lipsa lucrurilor nu se limitează la aceste fapte.  Trebuie de evidenţiat necesitatea măririi îngrijirii lor, apărării drepturilor copiilor, includerii depline în viaţa societăţii.
În abordarea acestei probleme pot fi evidenţiate 2 extremităţi, care pot fi caracterizate în felul următor: dintr-o parte, există păreri, conform cărora copiii din casele de copii sunt copii obişnuiţi, care nu diferă prin nimic de copiii din familii, şi că toate problemele legate de ei, pot fi rezolvate prin îmbunătăţirea nivelului material de trai. Din altă parte – este răspândită ideea, conform căreia toţi copiii din casele de copii au îmbolnăviri somatice şi psihice, care sunt generate de ereditate. Ambele puncte de vedere sunt corecte într-o anumită măsură.
În casele de copii majoritatea copiilor au părinţi, care au fost lipsiţi de drepturi părinteşti. Lipsirea acestor drepturi în 88% de cazuri este condiţionată de alcoolismul părinţilor, ceea ce înseamnă că din punct de vedere a sănătăţii psihice şi somatice, luând în consideraţie şi ereditatea şi decurgerea nefavorabilă a dezvoltării prenatale, copiii născuţi şi educaţi în astfel de familii formează “grupul de risc”. În 90% sunt răspândite dereglările sferei psihoneurologice şi la 10% se observă devieri în comportament de tipul sindromului psihopatiform sau a neurozelor.
Problemele, cu care se confruntă copii preşcolari aflaţi în instituţiile de tip închis   (datele luate din rezultatul cercetărilor lui Damian I.), şi care pot fi privite atât drept cauză cât şi efect al rezultatelor primite în urma cercetării noastre (şi care redau destul de clar caracteristicile esenţiale a copiilor orfani), sunt următoarele:
a)          afectivitate frustrată – ce poate fi considerată handicapul primar al majorităţii copiilor internaţi. Copilul caută să fie în preajma adulţilor (îl prinde de mână, îi solicită atenţie, uneori insinuând dureri de cap, etc.)
b)          maturizarea socială încetinită  - copiii instituţionalizaţi au posibilităţi limitate de experienţă socială
c)          tulburări de comportament cu incidente organice – instabilitate psihomotorie şi afectivă, agresivitate
d)          tulburări de limbaj – constituie o particularitate a copiilor mai ales  la cei instituţionalizaţi de la 3 ani. Exceptând carenţele educative ale familiei şi insuficienţa stimulării verbale în casele de copii, un număr însemnat de tulburări de vorbire au drept cauză traumatisme psihice  sau deficienţe organice congenitale sau dobândite, fapt, ce necesită legarea tulburărilor de limbaj a copiilor şi de o evoluţie biologică deficitară
e)          comportament neurotic – ca expresie a neurozei stabilizate (cu predominare isterică)  şi alterările de personalitate din sfera psihozelor (cu predominarea schizofrenică).
Cercetările petrecute în multe ţări, constată faptul că în afara familiei dezvoltarea  copilului merge pe o altă treaptă şi la el se formează trăsături specifice de caracter, comportament, personalitate, despre care nu putem spune dacă ele sunt mai bune sau mai rele, decât la copiii obişnuiţi, pur şi simplu ele sunt altele. Însă particularităţile, ce ţin de sfera intelectuală nicidecum nu pot fi privite ca fiind “altele”, ele se află la un nivel  jos de dezvoltare şi cer a fi studiate şi corectate.