1                                    




REFERAT

OBIECTUL: Psihologia comunicarii

TEMA: ”Interpretarea comportamentului nonverbal”



                                    

                                       Elaborat de:   Canila Alina
                                                                Grupa 152
                                                                  Drept









Continut:
*Notiuni generale ale comportamentului nonverbal



-Tinuta
-Mimica
-Gestica
-Distanta
-Intonatia

*Cum emotiile influienteaza asupra comportamentului nonverbal
-Fata
-Ochii

*Prin ce poate fi exprimat comportamentul nonverbal
-Comunicarea prin corp
-Comunicarea prin spatiu si teritoriu
-Comunicarea prin imagini

*Semnificatia gesturilor in comportamentulnonverbal
-Gesturile facute cu palma
-Gesturile ale miinii si bratului
-Bratul ca bariera de protectie
-Piciorul ca bariera de protectie
-Gesturi si semnale de curtenie
Gesture teritoriale si ale posedarii
-Birouri, mese si aranjamente de asezare

Notiuni generale ale comportamentului nonvorbal

    Comunicarea nonverbală este o comunicare cu mai multe canale. Din toate cel mai important canal pentru ancheta judiciară este corpul uman care cuprinde aparenţa fizică, gesturile, expresia feţei (mimica).
           Limbajul corpului este la fel de complex ca şi cel verbal, fiind structurat pe zone anatomice şi avîndu-şi propria gramatică, fiind un mijloc de comunicare bogat în informaţii, nuanţat şi sensibil. Cel mai important lucru de reţinut încă din start, este acela că dialogul dintre două persoane nu se poartă numai în plan verbal ci în egală măsură şi în plan nonverbal. Cunoaşterea acestuia e o artă şi se deprinde în timp, necesitînd o observaţie sistematică a celorlalţi şi consecutiv un efort constant de interpretare a celor observate. Tot ceea ce facem  se constituie în fapt într-un mijloc de comunicare. Practic comunicarea nonverbală nu poate fi blocată dar nici nu este de dorit. Limbajul nonverbal în unele situaţii ne poate trăda, dar soluţia nu este în nici un caz suprimarea acestuia prin supracontrol, ci deprinderea regulilor de bază, deprinderea „gramaticii şi vocabularului” specific acestui mijloc de comunicare. Limbajul corporal este un limbaj universal şi natural, propriu tuturor oamenilor, care dincolo de mici diferenţe culturale, poate fi regăsit identic pe întreaga planetă. Conform unor cercetări asupra limbajului trupului, s-a arătat că, într-o prezentare faţă în faţă impactul mesajului emiţătorului asupra ascultătorilor este împărţit în felul următor:
cuvinte - 7%-10% din impactul total;
voce  -  10%-30% din impactul total;
limbajul trupului - 60%-80% din impactul total.
           Acest lucru denotă faptul că felul în care arăţi, gesturile, zîmbetul, felul în care eşti îmbrăcat şi cum te mişti are cel mai mare impact asupra atitudinii unei alte persoane faţă de tine. Chiar înţelepciunea populară confirmă aceste date, deoarece din bătrîni se spune că „un gest -- face cît o mie de cuvinte”. Felul în care vorbeşte o persoană este de trei ori mai important decît cuvintele pe care le foloseşte.
           În literatura de specialitate se întîlnesc următoarele cinci categorii de identificare a comportamentului nonverbal:

 *Ţinuta

      Prin aceasta se înţelege atît ţinuta pe care un om o adoptă într-un  anumit moment, cît şi mişcările care modifică, influenţează poziţia corpului, cum ar fi, de deplasarea greutăţii corpului prin aplecarea înainte sau înapoi, balansul pe vîrfuri şi pe călcîie, poziţia picior peste picior etc.

*Mimica

      Prin aceasta se înţelege toate semnele şi fenomenele pe care le putem observa pe faţa cuiva

*Gestica

      Prin aceasta se înţeleg toate gesturile braţelor, „limbajul mîinilor” ş.a. acţiuni cum ar fi de exemplu deschiderea unei uşi, stingerea unei ţigări ş.a.m.d.

*Distanţa

    Prin aceasta înţelegem distanţa pe care o păstrăm faţă de ceilalţi (uneori şi faţă de animale sau de obiecte), cît şimişcările bruşte, care au drept scop modificarea distanţeifaţă de un obiectiv, de ex săritul brusc cun pas înapoi etc.

*Intonaţia
Prin aceasta înţelegem toate aspectele care se manifestă întimpul vorbirii aşa cum ar fi intonaţia, modulaţiile, pauzele de vorbire, intensitatea sonoră, ritmul vorbirii etc. În sfera  intonaţiei intră şi manifestările sonore lipsite de conţinutverbal, cum ar fi de ex, plescăitul din limbă, oftatul etc.



Cum emotiile influenteaza asupra comportamentului nonverbal
Emoţiile sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relaţiilor omului cu un obiect ori o situaţie, deci au un caracter situaţional. Ele pot fi declanşate de o împrejurare reală sau de una imaginată (gîndul că poliţia poate fi pe urmele sale sperie tîlharul care are banii furaţi în geamantan).
Intensitatea lor e foarte variată: poate fi vagă, mijlocie, dar şi foarte mare, zguduind întregul organism. În ultimul caz este vorba despre emoţia-şoc căreia psihologii îi spun şi afect.
              Emoţiile propriu-zise sunt procese sau desfăşurări emoţionale mai moderate în care funcţiile conştiinţei nu sunt blocate sau îngustate ca în afecte. Ele sînt efectul confruntării dintre nevoile individului şi datele reale sau prezumative ale mediului. Emoţiile au o orientare determinată, o referinţă obiectuală sau situaţională (ţi-e frică de o situaţie anumită)
Aşadar, emoţiile au un caracter situaţional, depind de acţiunea nemijlocită a situaţiei emoţionale şi apar frecvent ca efect  al satisfacerii  sau nesatisfacerii unor tendinţe (biologice).
      Emoţia nu se reduce la aspectul de trăire subiectivă, ci formează o configuraţie complexă, un răspuns psihofiziologic multidimensional vizavi de evenimente, situaţii. Printre dimensiunile procesului emoţional se disting:
- modificări organice, vegetative;
- manifestări comportamentale: gesturi, mimică, expresii vocale
schiţate sau desfăşurate;
- trăirea afectivă a relaţiei cu lumea.
    Aceste trei laturi alcătuiesc o unitate, o interacţiune sincronă, trăirea subiectivă avînd la bază mecanisme neuro somatice.
    Procesul emoţional prezintă manifestări comportamentale
externe, accesibile observaţiei şi anume: gestul, mişcarea sau imobilitatea corporală, expresia facială, expresia vocală, tremurul muscular ş.a. Aceste manifestări se îmbină în configuraţii specifice-faciale, vocale, gesturale, posturale - pe baza cărora se poate recunoaşte o stare emoţională sau alta. Expresia facială pare a fi cea mai elocventă pentru observator. De exemplu, bucuria sau mînia se pot citi de pe faţă. Sistemul nervos central este responsabil pentru controlul muşchilor faciali, determinînd încruntări, grimase, relaxări, tremure. Expresia vocală exprimă şi ea – prin variaţii de tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent, pauze – anumite stări emoţionale. De exemplu, se ridică vocea la mînie, se scoate un ţipăt în situaţii de frică, apare rîsul în stări de bucurie oftatul în stări de durere etc.          
     Cele mai importante si expresive modalitati de exprimare a emotiilor sunt realizate cu ajutorul :
* feţei
*ochilor
    Faţa. Expresia facială este considerată ca o modalitate de manifestare a stărilor psihoemoţionale ale omului, un fel de formă specifică de comunicare. Expresiile faciale apar ca o sursă importantă de informaţii, de caracteristici psihoemoţionale ale subiecţilor umani. De asemenea expresia facială reprezintă aspectul cel mai vizibil al comportamentului nonverbal şi cea mai expresivă parte emoţională şi fizică a corpului.
           Diferite expresii faciale oferă multiple şi diverse semnale care pot fi indici tipici la reacţionarea emoţională în diferite situaţii sau stări sufleteşti. Mimica feţei are proprietatea de a exprima stări sufleteşti. În urma unor cercetări experimentale, efectuate de către Bernard B. Schiff şi Mary Lamon (1989) a fost stabilit că asimetria funcţională a emisferelor cerebrale se reflectă şi asupra anumitelor stări emoţionale. După cum afirmă aceşti cercetători, emisfera cerebrală dreaptă este implicată în trăiri emoţionale negative, pe cînd emisfera stîngă este antrenată în trăiri emoţionale pozitive. Deci în funcţie de mimica facială poate fi determinată starea emoţională, înţelegerea fără expresii verbale, fără cuvinte a dispoziţiei. Expresiile faciale pot servi ca forme de comunicare şi mijloace de apreciere a stării persoanei date.             
    Trăsăturile generale ale feţei caracterizează chiar şi temperamentul omului. Persoanele active, cu un temperament sangvinic, au trăsături stenice ale feţei, pe cînd persoanele pasive au trăsături imobile, astenice, ceea ce indică şi lipsa bogăţiei interioare
             Aşadar, părţile feţei oglindesc percepţiile emoţionale în mod diferit. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Pensilvania au descoperit că partea stîngă a feţei exprimă mai pregnant emoţiile. Sentimentele de fericire, surpriză, frică, dezgust, tristeţe sunt exprimate mai intens pe partea stîngă a feţei şi depind de emisfera corespunzătoare cerebrală.
     Ochii. Un rol deosebit în expresiile emoţionale aparţin ochiului, care dezvăluie ceea ce se află ascuns în creier. Cele mai profunde enigme emoţionale sufleteşti le exprimă ochiul.            
     Stările emoţionale se redau nu numai prin expresii faciale, gesturi, dar şi prin privire, contacte vizuale care exteriorizează starea psihică a omului. Ochiul, ca organ de simţ, privirea, are un rol de excepţie în exprimarea emoţională. Ochiul prin funcţiile sale exprimă starea emoţională şi reciprocitatea care există oriunde. Expresia feţei umane, a privirii deseori este de ajuns pentru a stabili relaţiile dintre indivizi. Durata de timp a privirii în ochi creşte cînd indivizii se plac reciproc, cînd se află într-un raport de cooperare, şi invers ea scade în relaţiile conflictuale.            
     Privirea poate exprima dispreţ, ironie, admiraţie, nemulţumire, ameninţare, mîndrie, îndoială ş.a.m.d. Chiar şi faptul de a evita privirea cuiva, sau evitarea de a privi pe cineva comunică fie culpabilitate, fie neîncredere, fie ostilitate, fie jenă etc. Privirea poate ajuta o persoană să domine pe o alta sau un grup, poate înfrunta o altă persoană într-o situaţie tensionată, poate să exprime stăpînire de sine, agresivitate sau ezitare, nesiguranţă, teamă.           
     
     Emoţiile pot provoca modificări esenţiale în starea funcţională a organismului. Ele exprimă atitudinea personală în raport cu anumite valori sociale. Treptat acestea se transformă în senzaţii şi joacă un rol important în motivaţia comportării şi reglării relaţiilor interpersoanale. Emoţiile îneplinesc cele mai variate funcţii: aprecierea, concentrarea atenţiei, stimularea, compensarea, păstrarea în memorie a sentimentelor retrăite ş.a.
             Trăirile lăuntrice ale omului care includ intelectul, voinţa şi emoţiile se exteriorizează prin comportament şi, mai ales, expresia feţei, mimică. Reacţiile mimice apar de obicei, spontan şi se manifestă în corespundere cu starea lăuntrică şi dispoziţie. Exprimarea emoţiilor se manifestă în acţiuni ca mersul, poziţia corpului, strîngerea de mînă şi alte forme de mişcări ale părţilor organismului.
               Factorul emoţional uman joacă un rol important în manifestarea comportamentului nonverbal, deoarece anume emoţiile generează acest tip de comportament care la rîndul lor sunt şi ele generate de anumite evenimente , situaţii, împrejurări la care oamenii au ataşate anumite atitudini. Astfel, comportamentul este o formă de raportare a individului la conţinutul valorilor sociale. Valorile sociale sunt diferite şi fiecărei valori omul îi atribuie o anumită atitudine. Drept rezultat apar şi diferite tipuri de comportament uman care se manifestă prin gest, mimică, expresie facială, vocală etc.



Prin ce poate fi exprimata comunicarea nonverbala
    Сomunicarea nu se bazează exclusiv pe exprimarea orală, ea fiind un sistem cu multiple canale. Gesturile, mimica, poziţia corporală şi chiar tăcerea sînt acte de comunicare, vehiculează o semnificaţie. Ele atestă natura legăturii sociale existente sau doriteюpag.        
    După cum reiese chiar din denumirea ei, se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale - corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea.
  *Comunicarea prin corp
    Este cea mai complexă, deoarece intervine în „întîlnirile” cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci ca un produs voluntar travesit, mascat, metamorfozat(prin îmbrăcăminte, machiaj, tatuaj). Ea recurge la mijloace ca : aparenţa fizică, gesturile, expresia feţei(mimica). Legat de aparenţă o mare importanţă o are îmbrăcămintea persoanei, ca furnizor de informaţii adecvate sau false despre individ, de asemenea, ca facilitator al apropierii sau îndepărtării unor persoane de altele, mai ales în situaţiile în care îmbrăcămintea este aproape un mijloc instituţionalizat (îmbrăcămintea de poliţist, de medic etc.). Uneori îmbrăcămintea „comunică” diverse trăsături caracteriale ale oamenilor(fuga spre originalitate) sau intenţiile lor(intenţia de a se distinge, de a place etc.)
   
1 - Gesturile reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoană; Jean Stoetzel le clasifica în trei categorii:
       a) gesturi autice(care nu au nici o legătură cu comunicarea,
           dar care trădează o anumită stare afectivă a individului,
           de exemplu, la un examen, o persoană îşi frămîntă
           mîinile, ţine creionul între dinţi, mişcă picioarele sub
           bancă);
       b) gesturi obişnuite(reverenţa diplomatului, degetele ridicate
           ale elevilor care vor să răspundă la lecţii etc).
       c) gesturi simbolice(prin care se exprimă aprobarea,
           indiferenţa, entuziasmul; pentru a chema pe cineva se
           face un semn cu degetul, pentu a aproba se dă din cap).
     - Corpul uman înseamnă nu numai aparenţă fizică sau gestică ci şi expresiei feţei, mimica cu un foarte mare rol în comunicarea nonverbală. Privirea, se pare, că se distinge   ca element central al expresiei feţei. Susţinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea trădează stările de admiraţie, iubire, duşmănie etc.
    Cercetările au arătat că într-o conversţie asupra unor  probleme personale, persoanele se privesc între 50%-60%  în timpul conversaţiei. Prin expresia feţei putem stimula,  orienta, decodifica şi înţelege intenţiile partenerului.
   *Comunicarea prin spaţiu şi teritoriu
       Omul este extrem de grijuliu cu spaţiul în care trăieşte. El îşi delimitează şi amenajează  teritoriul în funcţie de nevoi împrejurări. Tocmai modul de delimitare şi amenajare a spaţiului  „comunică” multe informaţii despre individ.
     Dintr-o perspectivă sociologică şi antropologică, pot fi desprinse  trei tipuri de teritorii: tribale, familiale, personale.
         Dintr-o perspectivă psihologică şi psihosocială se ocupă  mai ales de ultimul tip de teritoriu, mai strîns legat de particularităţile psihice ale omului. Edward T. Hall excelează în studiul rolului distanţelor spaţiale în  comunicare. După el există patru tipuri de distanţe(intimă personală, socială şi publică) ce reglează comunicarea  în funcţie de respectarea sau încălcarea lor fiecare dintre ele  se asociază diferit cu celelalte categorii de mijloace ale  comunicării.
 De exemplu:
-în distanţa intimă(corp la corp sau maximum 15-40 cm., vocea are un rol minor, se exprimă involuntar unele vocale);
-în distanţa personală(45-75 cm., pînă la maximum 125 cm. vocea este normală, familiară);
 -în distanţa socială(125-210 cm., un maxim de 210-360 cm., vocea este plină şi distinctă, mai imensă);
 -în distanţa publică(3,60-7,50 m şi cu maximum de peste 7,50m, discursul este formalizat, interlocutorul devine un simplu spectator, iar  comunicarea un spectacol).
  *Comunicare prin imagini
    Viaţa modernă a adus cu sine o multitudine de mijloace  imagistice de comunicare(afiş, fotografii, benzi desenate ilustraţii, cinema, televiziune).
            Comunicarea prin imaginea omniprezentă, creează un paradox: deşi mai puţin interactivă, deoarece se exercită într-un singur sens, ea este mult mai eficientă-afectează un număr extrem de mare de persoane.
       Mijloacele nonverbale ale comunicării au, în totalitatea lor, următoarele roluri:
 1) de a transmite ceva(idei, informaţii, intenţii, trăsături de
     caracter);
 2) de a nuanţa şi preciza comunicarea(care devine, astfel,
      aprobativă sau dezaprobativă, receptivă sau nereceptivă);
 3) de a ajuta persoanele să se exprime şi să se înţeleagă reciproc
      mult mai bine(pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele
      nonverbale trebuie să le însoţească pe cele verbale, în nici
      un caz nu pot acţiona independent).
           De Vito stabileşte 6 funcţii ale comunicării nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea accentuează, completează, contrazice, repetă, substituie comunicarea verbală.           
     Comunicarea nonverbală constă în toate aspectele comunicării în afară de cuvinte. Aceasta include nu doar gesturile şi limbajul corpului dar şi faptul cum noi rostim şi exprimăm cuvintele: flexiunea, pauzele, tonul, volumul şi accentul. Aceste trăsături nonverbale afectează semnificaţia cuvintelor noastre. Savanţii au calculat că comportamentul nonverbal ocupă de la 65% pînă la 93% din semnificaţia totală a comunicării.
      Zilnic, emitem şi recepţionăm mesaje. Aceste mesaje se manifestă nu doar prin cuvinte , ci, şi în aceeaşi măsură şi prin fizionomie, mimică, gesturi, postura, limbajul trupului. Un gest, un zîmbet, o scrisoare, a te adresa cuiva sau a-l asculta pe cel care îţi vorbeşte etc., toate împreună alcătuiesc universul specific comunicării.


Semnificatia gesturilor in comportamentul nonverbal
La interpretarea comportamentului nonverbal este importanta cunoasterea si respectarea unor reguli:
    1) Citirea ansamblului – adică gesturile, limbajul corpului nu trebuie să fie interpretate izolat; pentru o citire corectă trebuie
evidenţiate ansambluri care să conţină cel puţin 3 gesturi;
    2) Luarea în consideraţie a contextului – ansamblurile de  gesturi trebuie evaluate în contextul în care apar (uneori  braţele încrucuşate a persoanei sunt generate de frig, nu neapărat poziţia de apărare);
    3) Recunoaşterea diferenţelor culturale – un gest care înseamnă ceva într-o ţară poate avea cu totul alt sens în altă ţară.                    
    Acum vom incerca sa clasificam unele gesturi si sa explicam semnificatia lor.

*Gesturile facute cu palma
Semnalele nonverbale transmise de palma omului sint unele din cele mai eficiente in comunicarea nonverbala.
-Palmai intoarsa in sus – gest de supunere.
-Palma indreptata in jos –semnifica autoritatea.
-Palma inchisa cu degetul aratator intins – amenintarea vorbitorului cu supunere pentru cel ce asculta.
-Stringerea minii cu o persoana cu intinderea ei cu palma in jos – asa o stringere semnifica dominarea.
-Stringerea a miinii cu o persoana cu intinderea ei cu palma in sus – semnifica supunerea.
-Impingerea inainte a palmei intoarse injos, intinderea bratului rigid – tip agresiv de persoane, specific oamenilor din zone rurale.
-Apucarea virfurilor degetelor – denota lipsa increderii in sine.
-Utilizarea ambelor mini in momentul stringerii – denotasinceritate si incredere.

*Gesturi ale miinii si bratului
-Frecarea palmelor – semnifica afisarea asteptarilor pozitive.
-Frecarea degetului mare de celelalte degete – semnifica asteptarea unor bani.
-Inclestarea miinilor – reflecta o atitudine de frustrare sau de ostilitate. Deosebim:
-Inclestarea miinilor in pozitie ridicata – semnifica dispozitia negativa.
-Miinile in pozitie de coif indreptatin sus – este caracteristic persoanelor superioare sau care gesticuleaza putin sau deloc, comunicind increderea lor in fortele proprii.
-Miinele in pozitie de coif indreptate in jos – este caracteristic persoanelor care mai degraba asculta decit vorbesc.
-Apucarea miinii, a bratului si a incheieturii a miinii – gest de superioritate incredere.
-Etalarea degetlui mare – acest semnal este pozitv si apare des in postura tipica a sefului glacial, care il ilustreaza in prezenta subalternilor sai.

*Bratul ca bariera de protectie
-Incrucisarea obisnuita a bratelor –acest gest exprima o atitudine defensiva sau negativa. Persoana se simte stingherita sau nesigura.
-Incrucisarea incordata a bratelor – indica o atitudine ostila si dfensiva.
-Gest de prindere abratului – acest gest este raspindit printre cei aflati in saile de asteptare ale doctorilor si dentistilor sau la cei care urmeaza sa zboare pentru prima data cu avionul si asteapta decolarea acestuia. Acest gest reflecta o atitudine negative, dominate.

 *Piciorul ca Bariera de protctie

-Pozitia obisnuita a incrucisarii picioarelor – este folosit pentru manifestarea unei atitudini nervoase, rezervate sau defensive.
-Piciorul aruncat peste genunchi – acst tip de incrucisare a picioarelor indica existenta unei atitudini de disputa sau competitie.
-Piciorul asezatpeste genunchi si prins cu una sau amindoua miinile – acest gest  e folosit de persoanele care au o atitudine rigida in discutii sau negocieri. Aceasta semnifica o individualitate puternica, incapatinare, rezistenta careia poate fi ranita numai printr-un procedeu special.
-Gesturi de incrucisare a picioarelor stind in picioare – aceste pozitii sunt folosite in mare parte de cei care se afla in mijlocul unor indivizi necunoscuti. Pozitia lor ne spune ca ei nu sunt relaxati si lipsiti de incredere in sine.
-Gestul incrucisarii gleznelor -  inseamna reprimarea unei atitudini negative, a unei senzatii negative, a nervozitatii sau fricii.

*Gesturi si semnale de curtenie

-ale barbatilor
-Unul dintre gesturile de “apropiere” a barbatilor la femeie estearanjarea cravetei, daca nu poarta cravata, isi aranjeaza gulerul, isi aranjeaza butonii, camasa, sacoul sau un alt obiect vestimentar.
-Intoarcerea trupului spre femeie si  mentinerea labei piciorului in directia ei.
-Privirea neobisnuita, intima.
-Tine miinele la solduri – accentuiaza marimea sa corporala si demonstreaza disponibilitatea pentru aventura.

-ale femeilor
-Aruncarea capului pe spate.
-Expunerea incheieturii miinii.
-Indepartarea picioarelor.
-Leganarea soldurilor.
-Privir laterala.
-Gura intredeschisa, buzele umezite.
-Rujul de buze.
-Mingiierea obiectelor cilindrice.
-Privire laterala, peste umarul ridicat.

*Gesturi teritoriale si ale posedarii

-Gesturi teritoriale.
 In mod inconstient oamenii isi arata drepturile teritoriale asupra diferite obiecte reazaminduse de ele. Atingindusi proprietatea persoana arata altora ca obiectul respective ii apartine. Intimidarea persoanei poate fi atunci cindse manifesta abuzul comis impotiva teritoriului sau proprietatii unei alte personae. 90% din opinia oamenilor cu privire la persoana noastra se formeaza in primele 90 de secunde dup ace facem cunostinta, deci trebuie sa tinem minte, ca prima impresie se formeaza doar o singura data.
-Gesturile posedarii.
In utilizarea acestor gesture exceleaza indeosebi personalul de conducere. S-a observat ca cei nou numiti in posturi de conducere incep de indata sa recurga la asemenea gesture, desi inainte le foloseau rareori. Piciorul aruncat peste bratul scaunului exprima faptul ca persoana in cauza il posedeaza si semnaleaza o atitudine destinsa fata de normele obisnuite de comportament. Aceasta pozitie poate fi perceputa in moduri diferite in situatii diferite. Euna cind stam in aceasta pozitie in inconjurarea prietenilor, si alta cind in inconjurarea colegilor de serviciu. In al doilea caz se va manifesta o atitudine negativa fata de noi.

*Birouri, mese si aranjamente de asezare
Un mod efficient de a cistiga cooperarea altor oameni este asezarea strategica.
Din cauza unei game foarte largi de imprejurari care pot intervene la aranjamente de asezare in jurul unei mese dreptunghiulare de birou. O persoana poate ocupa 4 feluri, in raport cu o alta persoana.
    -Pozitia de colt. Acasta pozitie e folosita in general de oameni angajati in conversatii prietenesti spontane. Ofera posibilitati nelimitate pentru a se privi in ochi si a utilize variate gesture, precum si pentru a observa gesturile celuilalt. Coltul biroului constituie o bariera partiala in caz ca una din parti s-ar simti amenintata si face inutila impartirea teritoriala a suprafetei mesei.
    -Pozitia de cooperare. Asemenea pozitie apare atunci cind doi oameniau aceeasi orientare, gindesc la fel sau lucreaza la aceeasi tema. Este o practica pozitie pentru prezentarea unui caz si obtinerea acceptului parteneruluide discutie.
    -Pozitia competitiv-defnsiva. Asezarea in partea cealalta a mesei, vizavi de persoana cu care discutam, poate crea o atmosfera competitive-defensiva si poate duce la situatia in care amindoi ramin ferm la punctele lor de vedere, masa constituind o bariera solida intre ei. Aceasta pozitie este utili zata atunci cind partenerii sunt in competitie sau cind unul este admonestat de catre celalalt.
    -Pozitie independenta. Astfel de pozitie este aleasa de oamenii care nu doresc sa stabileasca raporturi cu alti. Ea este folosita in locuri cum sunt librariile, restaurantele si uneletipuri de banci in parcuri. Ea exprima indiferenta, dar o alta persoana o poate interpreta ca un act ostil, daca I se incalca granitele teritoriale.



Bibliografie

*www.google.ro
*www.psihologie.info
*Allan Pease, “Limbajul trupului”
*Peter collet, “Cartea gesturilor”
*Abric Jean, “Psihologia comunicarii”
*Birkenbill Vera, “Semnele corpului”