1
MANAGEMENTUL SPAŢIULUI EDUCAŢIONAL
Introducere
Importanţa managementului educaţional
Evoluţia teoriilor şi modelelor manageriale reflectă drumul spre
maturizarea conceptuală şi aplicativă, spre posibilitatea clarificării
extinderii conceptului şi în domeniul educaţiei, de la adoptarea
concepţiei iniţial şi dominant economic, la cea pedagogică.
Întreg secolul XX a cunoscut numeroase căutări, orientări, concepţii,
cu ecouri şi în conducerea învăţământului. Dar mai ales unele probleme
au făcut obiectul transferului:
Calitatea resursei umane în centrul atenţiei;
Conceperea conducerii ca fiind organizarea mai
eficientă a activităţilor;
Realizarea raţionalizării lor prin utilizarea
funţiilor de prevedere, organizare, decizie, coordonare, control;
Valorificarea experienţei curente şi a
creativităţii celor implicaţi;
Evidenţierea relaţiilor interpersonale şi de
comunicare;
Participarea la actul decizional;
Afirmarea nevoii de formare şi perfecţionare a
culturii manageriale;
Orientarea spre criteriile de evaluare centrală pe
succes şi calitate;
Promovarea proiectării şi valorificării cercetării
şi inovării pedagogice.
Managementul educaţional are o sferă largă , conturându-se
posibilitatea analizei procesului şi a altor sisteme din sfera
educaţiei (formale, nonformale), în vederea abordării globale şi
specifice a succesului în atingerea finalităţilor (ideal, scopuri,
obiective).
Însăşi definirea educaţiei ca activitate, sistem de acţiuni de
formare-dezvoltare a personalităţii educatului, de influenţare
conştientă, orientată şi reglată către către anumite finalităţi,
rezultă cu necesitate şi existenţa unei unei abordări explicite a
conceperii, organizării, coordonării, evaluării, optimizării continue a
elementelor procesului educaţional. Ori, acesta devine chiar domeniul
de studiu al managementului educaţional, văzut ca şi teorie, şi ca
practică, ca ştiinţă şi artă. Căci însăşi educaţia este tot astfel
concepută şi realizată.
Stadiul cercetărilor în domeniu, ca varietate, amplitudine,
complexitate a abordării, arată că managementul educaţiei nu se rezolvă
decât interdisciplinar, că urmăreşte criterii de eficienţă şi
eficacitate, de succes educaţional, prin utilizarea superioară a
resurselor umane, a conţinuturilor, a proceselor, a relaţiilor, a
strategiilor specifice.
Managementul de succes în educaţie depinde însă şi de respectarea
altor cerinţe de bază: prioritatea calităţii, claritatea obiectivelor,
motivarea şi participarea factorilor implicaţi, utilizarea raţională a
resurselor şi a elementelor educaţiei, adaptarea continuă a proceselor
la rezultate ş.a.
Prezentarea teoretică
Definirea conceptelor
MANAGEMENT MÉ-NIGI-MENT/ s. n. 1. activitatea, arta de a conduce. 2.
ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderilor, a valorificării
eficiente a resurselor umane, financiare şi materiale ale unei
organizaţii. (< engl. management)
SPÁŢIU s.n. 1. Formă fundamentală a existenţei materiei, inseparabilă
de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni
şi care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele şi procesele
existente concomitent. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile
cereşti; văzduh. 3. Loc, suprafaţă, întindere limitată. ♢ (Mil.) Spaţiu
de siguranţă = distanţa minimă până la care se pot apropia trupele
proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite
de focul propriu. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanţă,
interval. ♢ Spaţiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei
aşezări. ♦ Distanţă cuprinsă între două linii orizontale ale
portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau
rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveşte la obţinerea
acestei spaţieri. 5. (Mat.) Mulţime de elemente (puncte) având anumite
proprietăţi. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau
produse la ieşirea unui element de sistem. [Pron. -ţiu, pl. -ii. / <
lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
EDUCAŢIONÁL~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de educaţie; propriu educaţiei. 2)
Care se înfăptuieşte prin educaţie. [Sil. e-du-ca-ţi-o-nal] /<engl.
educational, fr. Éducationnel
EDUCÁŢIE s.f. Educare; influenţare sistematică şi conştientă a
dezvoltării facultăţilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi
tineretului; totalitatea metodelor folosite în acest scop; (p. ext.)
culturalizare, ridicare metodică a nivelului ideologic, cultural,
profesional; faptul de a dezvolta facultăţile morale, intelectuale şi
fizice ale unui om, ale unui popor etc. ♢ Educaţie fizică = dezvoltare
armonioasă a fizicului prin exerciţii gimnastice. [Gen. -iei, var.
educaţiune s.f. / cf. fr. éducation, it. educazione, lat. educatio].
Prezentarea teoriilor
Organizarea de către societate a instituţiilor destinate să asigure
instruirea tinerilor a determinat pentru arhitectură conturarea unui
program funcţional specific: SCOALA.
SUBIECTUL: copilul (născut neputincios şi neştiutor) este opus culturii
încorporate în viaţa grupului care îl înconjoară, în scopul modelării
acestuia într-un membru activ al nucleului social. Acest fapt se
realizează pe măsură ce se maturizează fizic, prin dobândirea treptată
a cunoştinţelor în condiţiile trăirii în cadrul şi împreună cu grupul.
Individul adoptă prin intermediul educatorului procesul psihic de
acţiune şi gândire al grupului.
Clădirea şcolii
Clasa ca unitate funcţională pricipală a programului, este nucleul de
desfăşurare a principalelor procese educaţionale. Geneza tuturor
elementelor clasei (formă, suprafaţă, volum) stă în modul în care este
gândit postul de lucru al elevului şi principille care stau la baza
proiectării. Aceste principii se referă la: problemele de pedagogie
propriu-zise şi normele de igienă complexă privind cadrul ambiental
(culoare, luminozitate, ventilaţie, etc). Forma clasei este determinată
de câţiva factori: obţinerea unui ambient cât mai plăcut; asigurarea
unei mobilări variate din punct de vedere funcţional; obţinerea
parametrilor igienici recomandaţi de medici (ventilare, luminare
naturală) şi asigurarea unei construcţii eficiente şi durabile.
Din analiza realizărilor de până acum rezultă că formele (geometrice)
de clasă cele mai utilizate sunt pătratul şi dreptunghiul compact.
Forma pătrată permite o flexibilitate remarcabilă în aranjarea
mobilierului şi favorizează micşorarea distanţei de la tablă la ultimul
rând.
În funcţie de ciclurile de învăţământ, se pot adopta variante de
mobilare diferite: tradiţional (în cazl ciclului mic) sau aulă şi
conferinţă (în cazul ciclului mare).
Clasele de tip special (laboratoarele) se vor mobila în funcţie
de specificul disciplinei deservite. După cum se poate vedea în figură,
adoptarea unei soluţii pătrate permite adoptarea clasei pentru
preluarea tuturor nevoilor funcţionale specificesălilor de clasă
normale şi speciale. Cele cu formă mai speciale sunt de obicei
rezultatul încercării proiectantului de a oferi spaţiului o
personalitate sporită, de a asigura un cadru mai intim, în încercarea
de a evita severitatea pătratului şi din dorinţa obţinerii unui volum
cât mai organic. Aceste clase au defectul de a fi mai greu de construit
şi de a avea implicit un cost de realizat mai ridicat.
Suprafaţa şi volumul unei clase se determină în funcţie de numărul de
elevi acceptat pentru o grupă (rezultat al posibilităţilor economice şi
de acoperire cu cadre didactice). Se consideră că suprafaţa optimă
pentru un elev este în jurul a 1,5 mp şi că numărul de elevi într-o
clasă variază între 25 şi 40 pe plan mondial).
Luminarea şi ventilarea claselor influenţează hotărâtor procesele
educaţionale. Luminarea naturală se poate asigura prin vitrarea unuia
sau mai multor pereţi 8adiacenţi sau opuşi) ai clasei astfel încât să
se realizeze o suprafaţă vitrată de 1/3 din suprafaţa pardoselii.
Criteriul principal care este de urmărit în proiectarea unei săli de
clasă este obţinerea unei luminări cât mai unforme pe suprafaţa de
lucru. Modul de luminare naturală are o influenţă covârşitoare asupra
formei sălilor de clasă, impunându-se două tipuri principale:
Clasa orientată (dirijată) este de formă dreptunghiulară (cu direcţia
dominantă pe axa lungă), iar cea mai bună luminare se obţine prin
vitrarea uneia din laturile lungi, asigurându-se o lumină dirijată, de
la stânga, care impune o organizare (mobilare) frontală a clasei.
Destinaţie: clase normale tradiţionale.
Clasa neorientată este de obicei de formă patrată (fără o direcţie
dominantă) în care se poate realiza organizarea liberă care impune
asigurarea unei luminări generale (neorientate) pe tot perimetrul.
Destinaţia: clase speciale.
Orientarea claselor se face preferenţial către sud-est, considerându-se
că se asigură astfel lumină de cea mai bună calitate (lumina de
dimineaţă nu generează temperaturi mari şi coincide cu perioada din zi
optimă, din punct de vedere biologic, pentru procesele educaţionale).
Orientarea către vest este evitată din cauza temperaturilor mari de
după amiază dar şi datorită oboselii acumulate de elevi.
Modul de luminare naturală (unilaterală sau bilaterală) influenţează
adâncimea tracturilor sălii de clasă. În funţie de mărimea unei clase
se disting două variante de luminare naturală a spaţiului: luminarea
unilaterală ce permite adâncimi de 7,00 – 7,20 m la o suprafaţă
necesară de 32-34 elevi şi luminarea bilaterală care permite adâncimi
mai mari (8,00 – 8,20) şi o suprafaţă în consecinţă.
Ventilarea claselor. În şcoala contemporană volumul claselor variază
între 4,2 şi 6,6 m3pentru un elev datorită diferselor posibilităţi de
de ventilare, în funcţie de mediu şi climă. Aerisirea (primenirea
aerului) în sala de clasă se obţine relativ uşor în soluţiile cu
luminarea naturală bilaterală sau cu ferestre pe pereţii adiacenţi şi
mai dificil în soluţia cu iluminarea pe o singură parte (nu se asigură
primenirea întregului volum de aer pe parcursul unei ore).
Clasele specializate fac parte împreună cu clasele normale din grupul
funcţiunilor care participă nemijlocit la procesele de învăţământ.
Rolul acestor spaţii a fost şi este şi azi (mult amplificat) acela de a
găzdui orele disciplinelor care necesită o anumită specializare şi
amenajări ale spaţiului în care se desfăşoară. Primele clase
specializate au fost laboratoarele de fizică, chimie şi ştiinţe
naturale, urmate de cabinetele pentru studiul limbilor străine,
istorie-geografie, matematici, desen, etc.
Laboratoarele de fizică, chimie (ştiinţe ale naturii) bine dotate vor
fi rezolvate într-una din cele două variante funcţionale utilizate
astăzi: varianta compactă şi varianta divizată. Varianta compactă
propune un laborator compus din: o singură sală de curs-laborator
pentru prelegeri şi experienţe, cabinetele profesorilor (fizică şi
chimie) şi camera de lucru a profesorului unde se pregătesc
experimentele. Varianta divizată are două subvariante care se bazează
pe principiul separării laboratorului (sala experienţelor) de
sala (clasa) pentru prelegeri. Experienţele se fac fie în laboratoare
separate, fie într-unul singur.
În şcolile specializate se întâlnesc adesea mai multe laboratoare
asociate în aşa zisele unităţi complexe. O asemenea configuraţie pune
la dispoziţia elevilor spaţii pentru studiu fără îndrumare (laborator
activităţi practice şi cabinetele pentru documentare).
Şcoala contemporană foloseşte asemenea unităţi complexe pentru toate
disciplinele ce necesită activităţi de laborator.
Laboratoarele de fizică şi de chimie reclamă un mobilier special,
alcătuit din mese de lucru cu scaune, constituite în posturi de lucru.
Fiecare post (folosit de unul sau mai mulţi elevi) trebuie să fie
prevăzut cu puncte de apă, gaze naturale sau altă sursă de energie
calorică (pentru chimie) şi instalaţii electronice cu surse de energie
electrică (pentru fizică).
Sălile specializate (cabinetele de desen, muzică, geografie,
matematici, limbi străine, etc.) sunt rezultatul tendinţei fireşti de a
învăţa în spaţii cât mai specializate. Au apărut în deceniul şase,
fiind iniţial doar nişte săli care se deosebeau de cele obişnuite prin
cantitatea şi specializarea materialului didactic afişat şi eventual
prin mobilier.
Sala pentru desen este utilizată mai ales în şcolile cu profil
artistic, dat tot mai frecvent în cele cu profil de cultură generală,
deoarece desenul reprezintă acum o latură importantă a învăţământului
modern. Pentru ciclul primar desenul se poate desfăşura în săli
obişnuite, atunci când sunt mobilate cu pupitre individuale, care se
pot redispune cu uşurinţă pentru a asigura o mobilare adecvată. Pentru
ciclurile mari este nevoie de săli special amenajate cu luminare de la
nord (lumină constantă) şi un mobilier specializat.
Cabinetul pentru limbi străine este necesar în procesul de predare al
limbilor străine la ciclurile mari şi în şcoli specializate. Modelul
funcţional cuprinde câteva spaţii extrem de personalizate din punct de
vedere funcţional: sala de curs (mobilată cu boxe fonice dotate cu
aparatură de înregistrare-redare precum şi cu dispozitive de
proiecţie), depozitul de benzi şi casete audio-video şi depozitul de
aparatură.
Datorită caracterului audio al relaţiei profesor-elev catedra
profesorului de limbi poate fi amplasată excentric faţă de axa
longitudinală fără a avea vizibilitate către pupitrele elevilor.
Circulaţiile. Maxima eficienţă funcţională se obţine cu circulaţii
reduse (15–20% din aria utilă) care trebuie să asigure condiţii optime
de evacuare în caz de calamităţi. Dimensionarea lor se face în funcţie
de numărul de elevi şi de soluţia planimetrică aleasă.
Funcţiunile auxiliare învăţământului cuprind spaţiile care prin
specificul lor contribuie la desfăşurarea optimă a procesului de
învăţământ. În această categorie intră: biblioteca, sala de sport,
piscina şi terenurile de sport.
Legătura între aspecte teoretice şi cercetare practică
Aspectele teoretice presupun suportul de proiectare a spaţiilor
educaţionale, unde singura intervenţie a profesorului ar fi în
În chestionarul aplicat am enunţat patru variante de amenajare a unei
clase pătrate (forma flexibilă din punct de vedere al mobilării)
împreună cu câteva caracteristici ale acestora:
1. numărul de locuri pentru elevi;
2. numărul de rânduri rezultat;
3. direcţia luminii;
4. circulaţiile (acces la locurile din bancă,
evacuare în caz de calamitate);
5. distanţa maximă dintre profesor şi elev;
6. poziţia şi distanţa dintre elev şi tablă;
Fiecare dintre aceste amenajări are avantaje şi dezavantaje în funţie
de disciplina care se desfăşoara. Din acest motiv au luat naştere
clasele specializate, unde profesorii tind să-şi amenajeze sala în
funcţie de nevoile disciplinei, pentru ca procesul învăţării să fie cât
mai eficient. În cele ce urmează vom afla care dintre cele patru
variante şi caracteristicile lor sunt preferate de viitorii
profesori pentru amenajarea sălii în care acestia vor preda.
Prezentarea cercetării aplicative
Formulare de ipoteze
În şcolile din învăţământul preuniversitar din România predomină
clasele normale unde se desfăşoară majoritatea proceselor de educaţie.
Ne lăudăm cu puţine amintiri din laboratoare, cabinete sau oricare sală
specializată pe o anumită disciplină. Deşi există astfel de clase,
puţine ca număr, sunt pe cale de dispariţie deoarece ele se transforma
în clase normale, probabil din cauza numărului mare de elevi, dar şi
din cauze economice. Pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ din
România, o modalitate ar fi, proiectarea de clase specializate, unde
fiecare profesor să aibă posibilitatea de a alege o clasă cu mobilare
şi materiale didactice specifice disciplinei pe care o predă.
Cercetarea practică constă în ideea de a afla dacă viitorii
profesori vor opta pentru clase specializate pe disciplina pe care ei
se pregătesc şi care dintre variantele propuse o consideră mai
apropiată cerinţelor lor. O astfel de schimbare va imbunătăţi calitatea
învăţării şi va dezvolta capacităţile manageriale ale profesorului, în
măsura în care acesta va interveni în amenajarea clasei.
Elaborarea metodei de cercetare
Metoda de cercetare presupune întocmirea unui chestionar care este
aplicat pe un grup de studenţi şi interpretarea rezultatelor în scopul
obţinerii unei concluzii. Chestionaru cupride două părţi:
1. partea introductivă – aduce la cunoştinţă tema
subiectului printr-un scurt istoric;
„Renaşterea, caracterizează prin dezvoltarea economică şi spirituală a
societăţii, mai ales în mediul urban, contribuie la cristalizarea unor
teorii noi în domeniul învăţământului şi implicit la definirea unor
tipuri noi de spaţii pentru educaţie. În această perioadă se constată
intensificarea relaţiei “profesor – grupul de elevi” şi
amplificarea învăţământului colectiv, situaţie ce va conduce la
apariţia spaţiului educativ specializat: CLASA. Relaţia de unicitate
“profesor – un elev” se mai păstrează în limite restrânse mai
ales în păturile bogate ale societăţii.
Este momentul apariţiei unor mari cărturari ce se vor ocupa de
aspectele teoretice şi practice ale şcolii. Cehul A. Comenius ( 1592 –
1670 ) şi-a formulat teoriile în Didactica magna, unde printre altele
consideră că modul de rezolvare a clădirii şcolii poate determina în
mod decisiv procesul educaţional – “să pregătim mai întâi şcoala după
cum pasărea îşi pregăteşte mai întâi cuibul”. Consecinţa importantă a
sistemelor noi pedagogice, privind construcţiile şcolare iniţiate de
Comenius şi alţi iluştri pedagogi precum J. Lack ( 1633 – 1704 ), a
constituit-o în primul rând apariţia şi închegarea unui sistem
funcţional al şcolii, concretizat într-un program arhitectural
prestabilit.
Secolul al XIX-lea aduce câteva realizări interesante şi exemplare de
interpretare a programului arhitectural, din care unele vor dăinui şi
astăzi. Structura funcţională ( şcolile mari ) se îmbogăţeşte ( pe
lângă sălile de clasă ) cu o serie de spaţii specializate – sala de
sport, capela, laboratoarele pentru ştiinţe, cluburi, cantine, cămine,
carceră, etc.”
1
2. partea întrebărilor – prezentarea a 4 variante de
amenajare a
unei clase (pătrate) împreună cu câteva caracteristici, pentru ca
persoana care completează chestionarul să aibă posibilitatea de a
cunoaşte avantajele şi dezavantajele oricărei tip de amenajare şi
bineînţeles de a le selecta preferenţiar;
„În cele ce urmează vă voi prezenta 4 variante de amenajare a spaţiului
dintr-o clasă.
Lumina naturală se face pe o singură latură a clasei ( în fiecare din
cazuri o considerăm pe cea favorabilă ).
1. Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi,
pe care dintre aceste variante o alegeţi ?
A
B
C
D
2. Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea
orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?
A
B
C
D
3. Care din următoarele caracteristici o preferaţi
pentru o clasă de elevi ?
Nr.
Ctr. Caracteristicile
amenajării A
B C
D
1 Nr. de locuri pentru
elevi 36
36 40
32
2 Nr. de rânduri 4
2
4 1
3 Direcţia luminii Latura
stângă Latura de sus
Latura de sus
Latura stângă
4 Circulaţiile (acces la
locurile din bancă)
5 Distanţa maximă
elev – profesor mare
medie
mare mică
6 Poziţia şi distanţa
elev - tablă Latura de sus
Latura dreaptă
Latura dreaptă Nu are
tablă
Aplicarea metodei
Chestionarul fost aplicat (recent) pe un grup de 30 de studenţi (12
băieţi şi 18 fete) de la Universitatea „Gh. Asachi” Iaşi, viitori
profesori, având cunoştinţele de bază ale Pedagogiei.
Băieţii au completat:
1. Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi,
pe care dintre aceste variante o alegeţi ?
A
2
B
0
C
7
D 3
2. Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea
orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?
A
1
B
1
C
5
D 5
Nr.
Ctr. Caracteristicile
amenajării A
B C
D
1 Nr. de locuri pentru
elevi 36 4
36 0 40
2 32 6
2 Nr. de rânduri 4
5 2 1
4 5 1 2
3 Direcţia luminii Latura
stângă 3 Latura de sus
1 Latura de sus 4
Latura stângă 3
4 Circulaţiile (acces la
locurile din bancă) 3
0
2 4
5 Distanţa maximă
elev – profesor mare
0 medie 7
mare 1 mică
3
6 Poziţia şi distanţa
elev - tablă Latura de sus
7 Latura dreaptă
0 Latura dreaptă
2 Nu are tablă 2
Fetele au completat:
1. Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi,
pe care dintre aceste variante o alegeţi ?
A
0
B
5
C
9
D 5
2. Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea
orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?
A
0
B
4
C
10
D 3
Nr.
Ctr. Caracteristicile
amenajării A
B C
D
1 Nr. de locuri pentru
elevi 36 0
36 2 40
1 32 14
2 Nr. de rânduri 4
5 2 3
4 8 1 5
3 Direcţia luminii Latura
stângă 6 Latura de sus
3 Latura de sus 4
Latura stângă 5
4 Circulaţiile (acces la
locurile din bancă) 0
1
7 1
5 Distanţa maximă
elev – profesor mare
0 medie 13
mare 2 mică
4
6 Poziţia şi distanţa
elev - tablă Latura de sus
4 Latura dreaptă
4 Latura dreaptă
8 Nu are tablă 4
Total:
1. Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi,
pe care dintre aceste variante o alegeţi ?
A
2
B
5
C
16
D 8
2. Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea
orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?
A
1
B
5
C
15
D 8
Nr.
Ctr. Caracteristicile
amenajării A
B C
D
1 Nr. de locuri pentru
elevi 36 4
36 2 40
3 32 20
2 Nr. de rânduri 4
10 2 4
4 13 1 7
3 Direcţia luminii Latura
stângă 9 Latura de sus
4 Latura de sus 8
Latura stângă 8
4 Circulaţiile (acces la
locurile din bancă) 3
1
9 5
5 Distanţa maximă
elev – profesor mare
0 medie 20
mare 3 mică
7
6 Poziţia şi distanţa
elev - tablă Latura de sus
11 Latura dreaptă
4 Latura dreaptă
10 Nu are tablă 6
Interpetarea rezultatelor
Punctajul cel mai mare i se atribuie variantei C, atât fetele cât şi
băieţii consideră a fi o amenajare corespunzătoare disciplinei pe care
o vor urma, neglijând faptul ca 12 locuri ale elevilor sunt
dezavantajate din punct de vedere al iluminării (aceasta se proiectează
aprox. din spatele lor). În mod sigur această variantă permite elevilor
lucrul şi accesul cu uşurinţă la tablă,dar şi evacuarea rapidă în caz
de calamitate; iar modul de dispunere a băncilor (cele mărginaşe
întreptate spre centrul clasei) le permite o vizualizare mai bună a
clasei şi comunicare mai bună între ei, având în vedere caracterul
tehnic (lucru în echipă) al disciplinelor pe care viitorii profesori le
vor susţine, dar şi caracterul modern al învăţământului viitor.
Urmează varianta D după punctaj, privit în mod descrescător. Deşi
această dispunere a băncilor e destinată în mod special disciplinelor
cu un caracter liber în rezolvarea problemelor, care aparţin de profile
umane (comunicare), artistice (unde necesită o scenă/spaţiu de
expoziţie), a fost preferată ca fiind o modalitate modernă, în
amenajarea viitoarei clase de elevi.
Variantele A şi B au obţinut cele mai slabe voturi, unul dintre motive
fiind faptul ca ele reprezintă modele tradiţionale în amenajarea unei
săli de şcoală.
Caracteristicile cele mai apreciate aparţin variantlor C şi D, urmate
de varianta A, care, deşi tradiţională, posedă caracteristici bune
pentru orice disciplină.
Concluzii şi soluţii
Persoanele chestionate sunt încă studenţi la Modulul Padagogic, nu au
încă experienţa didactică, dar au ambiţie şi spirit creativ pentru ceea
ce vor urma să continue. Acest lucru explică rezultatele obţinute,
pentru că au respins varianta tradiţională în favoarea unei amenajări
mai specializate.
O altă amenajare a clasei, nu-l plasează pe profesorul-diriginte în
categoria managerului de succes. Principalele motive sunt cele interne
(satisfacţii profesionale), dar şi externe (poziţie în organizaţie,
socială, siguranţa postului, avansare, etc.). Printre aceste motive se
regăsesc câteva caracteristici importante ale profesorului cum ar fi: a
fi proactiv, a dovedi inovaţie, interes, voinţă pentru a fi liber în
acţiune, a avea iniţiativă, a mări cercul de influenţă, etc.
Cu alte cuvinte un profesor manager de succes are capacităţi de
modelare a spaţiului educaţional, de a amenaja clasa în funcţie de
necesităţile acesteia, de a crea un climat optim de desfăşurare a
proceselor educaţionale.
BIBLIOGRAFIE:
1. PROGRAME DE ARHITECTURĂ – Gheorghe Vais
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 1998
2. MANAGEMENT EDUCAŢIONAL – Elena Joiţă
Polirom, Iaşi, 2000
3. ARCHITECTS’ DATA – Peter & Ernst Neufert
Third Edition, Blackwell Science,
Dip Arch. PhD, Riba, Scool of Architecture, Oxford Brookes University,
2000
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |