1

Dragostea



    Am ales dragostea ca subiect pentru acest referat, deoarece mi se pare că dragostea este cea care ne face umani, care ne diferenţiază de animale. Bineînţeles că şi unele animale se îndrăgostesc, cum ar fi porumbeii sau lebedele. Şi bineînţeles că şi unii oameni pot să devină animale.
    Ar trebui să uităm deocamdată balivernele de genul „iubirea este totul”, „cineva acolo sus ne iubeşte” etc. şi să începem să ne iubim noi între noi. Şi aici mă refer la faptul că ar trebui să ne ajutăm reciproc şi, ceea ce mi se pare cel mai important, să ne respectăm, pentru că, după părerea mea, respectul este cel mai important şi de aici se naşte dragostea.
    Următorul caz despre care o să vă scriu şi pe care îl voi comenta reprezintă motivul principal care m-a determinat să scriu acest referat.
    Am văzut la televizor acum un timp un reportaj despre un bătrân care a fost uitat de copiii lui, mai mult sau mai puţin intenţionat, şi care trăia de azi pe mâine într-o mizerie de nedescris, dar care totuşi a avut puterea să-i înţeleagă pe respectivii şi să-i ierte, spunând că aceştia sunt plecaţi în Canada şi au şi ei problemele lor acolo. Poate are dreptate, dar nu pot să cred că odată ce ai plecat în altă ţară o să-ţi fie greu să te întorci peste 3-4 ani cu ceva bani să-ţi ajuţi rudele aflate în impas. Ca o paranteză, nu cred că cei care pleacă dincolo şi care nu se întorc cu anii nu pot să facă lucrul acesta, ci nu vor. Şi cu asta am încheiat paranteza. De el îngrijea o vecină care putea doar să îi aducă masa de prânz şi să îi mai spele nişte haine din când în când. Dintr-un apartament de 3 camere, el locuia numai într-una singură şi aceea arăta cam în felul următor: haine şi aşternuturi împrăştiate pe jos, mâncare împrăştiată, vase murdare, pantaloni plini de „mizerie”. Ca vas de toaletă avea un lighean pus sub un scaun fără şezut. Bătrânul ca persoană arăta aproape dezintegrat: pielea îi era mulată pe oase, cu unghiile netăiate (şi fără să exagerez, unghiile aveau vreo 2 cm lungime, atât la mâini, cât şi la picioare), pielea de la mâini era neagră în jurul tendoanelor etc. Cu toate acestea, el nu învinovăţea pe nimeni, şi tot ce îşi dorea era să nu mai fie singur. Acest caz m-a impresionat până la lacrimi.
    În timpul emisiunii a vorbit cu nepotul său din Canada, pe care l-a văzut numai odată şi care acum este la facultate, şi acesta i-a spus că o să vină în curând să îl vadă şi să aibă grijă de el. Oare este adevărat sau au fost numai nişte minciuni? Vreau să sper că situaţia dânsului se va îndrepta şi că îi va fi mai bine cât mai repede. Poate par sumbru, sadic şi morbid, dar la oameni de genul acesta le-ar fi mai bine morţi decât să se chinuie într-o lume rea, crudă, nepăsătoare. Nu le-ar fi mai bine în ceruri, unde Dumnezeu are grijă de ei?
    Întrebările mele sunt următoarele: De ce trebuie să se ajungă la situaţii din acestea într-o ţară care se vrea civilizată, care are aspiraţii la un statut european? De ce nu-i mai pasă nimănui de nimeni, nici chiar de rudele apropiate, şi toţi se gândesc numai la ei înşişi? Cât i-ar costa pe vecinii acestui om să pună mână de la mână să aibă grijă de acest om în fiecare lună? De ce nu face statul ceva pentru a-i proteja? Aici ar fi loc de multe întrebări „De ce?”, dar atunci nu aş mai termina referatul vreodată. Stau şi mă întreb de ce atâta lipsă de respect faţă de bătrânii noştri, din moment ce ei reprezintă majoritatea populaţiei române. Se ştie doar că sporul natural este negativ, aşa că nu înţeleg unde este problema. Unele dintre sfaturile bătrânilor se mai pot aplica şi acum, iar mie mi se pare că aceştia se distrează mai bine ca tinerii. Toţi tinerii au început să se „americanizeze”, şi nu numai, ci întregul glob, iar acest lucru ne face să ne pierdem respectul faţă de tradiţiile şi valorile proprii şi, automat, faţă de seniorii noştri.
    Dragostea se mai reflectă şi în alte cazuri, cum ar fi dragostea faţă de familie, oameni, animale şi, cea care mi se pare cea mai importantă, faţă de persoana iubită. În continuare, le voi dezbate pe rând.
    Din păcate, nu pot să înţeleg cum într-o familie pot exista probleme. Doar o familie se întemeiază pe conceptul de iubire. Aşadar, cum pot bărbaţii să îşi bată soţiile; cum pot mamele să îşi maltrateze sau, mai rău, să îşi abandoneze copiii? Aceşti părinţi ar trebui pedepsiţi atât de societate, cât şi de Dumnezeu. Nu era mai bine în vremurile antice, când cei care greşeau erau bătuţi sau omorâţi cu pietre? Poate ar trebui să ne întoarcem la asemenea metode, pentru că văd că altfel nu se poate. La asemenea suflete nu le este frică de o lege sau de asistenţii sociali; nicidecum.
    Anul acesta, şi în unele cazuri, chiar mai de mult, au fost pornite diferite campanii în ajutorul semenilor noştri.
    Una dintre ele ar fi „Tu ştii ce mai face copilul tău?”, iniţiată de PRO TV. Cum au declarat reprezentanţii postului, „Campania „Tu ştii ce mai face copilul tău?” s-a născut din nevoia de a le arăta autorităţilor care sunt problemele sistemului românesc de învaăţământ”. Cazurile care m-au impresionat cel mai mult sunt următoarele:
În satul Valea Plopii, copiii sunt atât de săraci, încât nu au văzut niciodată un computer sau măcar o maşină. Unii dintre ei merg special la şcoală doar ca să mănânce cornul şi laptele, uneori singura lor masă zilnică. Cu ajutorul postului de televiziune, sute de telespectatori au sărit în ajutorul lor, iar în noiembrie a fost organizată şi o gală pentru strângerea de fonduri pentru dotarea şcolii din Valea Plopii. Sunt de părere că nu numai câţiva telespectatori ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea traiului acestor copii, ci să se implice şi cei care au bani cu nemiluita şi statul. Ce face statul pentru a-i ajuta? Le dă nişte computere noi, pe care nu ştie nimeni să le folosească şi care se vor strica într-o săptămână datorită proastei utilizări. Şi cine să le repare? În schimb, aceşti bani ar putea fi folosiţi pentru electricitate, încălzire centrală, canalizare, lucruri care le-ar folosi cu adevărat. Şi bogătaşii… Marii mahări care se îmbogăţesc peste noapte, ar putea să doneze 1% din averea lor şi ar fi de ajuns. Decât să îşi cumpere maşini de sute de mii de euro pe care nu le conduc niciodată şi case în diferite colţuri ale lumii în care nu vor locui de asemenea niciodată, mai bine ar da banii respectivi pe nişte mâncare, haine şi căsuţe, ca să nu zic case. Gigi Becali, oricât de incult ar fi, crede în Dumnezeu şi acest lucru se vede. Nu cred că mai este nevoie să dau exemple despre câţi bani a donat şi câte case a construit în scopuri umanitare.
Un alt reportaj incredibil, realizat în judeţul Vaslui, vorbeşte despre situaţia unor micuţi ce se trezesc la 5 dimineaţa şi străbat zeci de kilometri pe jos, prin frig sau prin arşiţă, doar pentru că îşi doresc să meragă la şcoală. Ar fi chiar aşa de greu încât parlamentarii să renunţe la salariile şi pensiile lor de zeci de mii de RON, la maşini de serviciu pe care nici în ţările originare nu le vezi prea uşor, la excursii extravagante în destinaţii de care nimeni nu a auzit, în schimbul cumpărării câtorva off-road-ere care să ducă elevii din satele rupte de lume la şcoli şi pentru construcţia cel puţin a şcolilor primare în aceste sate?

1 În Apuseni, nişte copii învaţă pe întuneric, într-o şcoală care nu este electrificată, iar primăria satului respectiv nu a prevăzut în bugetul de cheltuieli sume care să le aducă micuţilor lumină în sălile de clasă. Chiar aşa de mult şi-a întins corupţia tentaculele, încât nici în cele mai îndepaărtate sate conducătorilor să nu le pese de copiii lor, care reprezintă viitorul acestei ţări şi o schimbare în bine pentru noi? Nu pot să cred că aceştia sunt liderii aleşi de noi, care ar trebui să promoveze democraţia şi să ne apere modul de viaţă şi principiile.
Acum este şi timpul unor contraexemple a unor oameni şi instituţii care arată că chiar le pasă.
Millenium Bank, în cadrul campaniei „Donează o jucărie pentru copiii fără Moş Crăciun”, a strâns peste 1.000 jucării pentru copii sărmani. Aceste jucării s-au distribuit în Ajunul Crăciunului către Asociaţia Pro Vita, Valea Plopului şi către centre sociale din Bucureşti prin Fundaţia Chance for Life. Nu cred că există bucurie mai mare pentru aceşti copii decât să ştie că cineva s-a gândit şi a avut grijă de ei.
De asemenea, au fost făcute studii asupra celor care donează pentru copiii defavorizaţi, iar rezultatele au fost că 68% dintre români au făcut în trecut donaţii pentru cauze sociale, iar 86% sunt dornici să ofere sprijin pentru aceşti copii.
Încă o dată, implicarea diferitelor posturi tv în ajutorarea oamenilor mi se pare o binecuvântare. Antena 1 a realizat show-ul „Vreau să fiu mare… vedetă”, prin care ajuta copiii săraci împreună cu familiile lor. De Crăciun, a realizat o ediţie specială, în care au cântat numai copii cu dizabilităţi şi cărora le-au adus o mare bucurie în suflet prin dotarea caselor şi apartamentelor familiilor acestora cu toate cele necesare: atât aparate electronice şi electrocasnice, cât şi mâncare, haine şi jucării. Din păcate, unii dintre ei erau abandonaţi de părinţi şi crescuţi de bunici, iar acest lucru nu mi se pare normal. Cum a zis şi Dan Negru: „Când bunicii vin la emisiune, ceva nu este în ordine”. Pentru a doua oară, PRO TV a lansat un show cu mare succes, „Dansez pentru tine”, prin care le dă posibilitatea oamenilor normali să îşi îndeplinească visele şi să îi ajute pe cei la care ţin. Următorul show (nici nu ştiu dacă se poate numi aşa), are cea mai mare vechime şi mi se pare şi cel mai bun. Este patronat de Cristian Tabără şi se numeşte „Dăruieşti şi câştigi”. Acest program mi se pare că face minuni în adevăratul sens al cuvântului, deoarece pentru oameni care nu mai au nici o speranţă, reuşeşte să le-o aducă, şi totodată speranţa unei zile de mâine mai bune, că mai există şi pentru ei o rază de soare. Sunt anumite cazuri care te înduioşează până la lacrimi şi te fac să vrei să fii mai bun. Fiecare dintre noi putem fi mai bun dacă vrem. Nu există „nu putem”, ci doar „nu vrem”.
Un show cu care nu sunt de acord este „Surprize, surprize” al Andreei Marin, pe care Cârcotaşii l-au numit pe bună dreptate „Stupize, stupize”. Nu mi se pare corect şi nici frumos să iei un invitat şi să te apuci să îl descoşi în faţa unei întregi ţări despre probleme care îl dor foarte tare. Rufele nu se spală în public. Pur şi simplu este o batjocorire a omului respectiv. Se ştie doar că la sfârşit îi aduce o rudă îndepărtată sau îi cumpără nu ştiu ce; nu înţeleg de ce îl „fierbe” o oră.
O problemă care mie mi se pare spinoasă este ajutorarea cerşetorilor. De unde ştii care merită într-adevăr acei bani şi care nu? Personal, dau bani doar la cei care au handicapuri fizice şi care au chiar mare nevoie de ei şi la cei care ştiu eu că merită cu adevărat. Cum să dau bani la unii care imediat cum le dau merg şi îşi cumpără ţigări şi băutură? Cum să dau bani la cerşetori care sunt îmbrăcaţi în haine de blană şi ei zic că nu au nimic? Nu mi se pare corect.
Unde a dispărut dragostea pentru animale? Cum de unii oameni pot să se comporte în moduri oribile cu ele? Încă o dată, PRO TV a iniţiat o campanie pentru stoparea violenţelor împotriva animalelor, care se numea exact aşa: „STOP torturării animalelor”. Cum poţi să baţi nişte amărâte de pisici până la moarte, sau cum poţi biciui fără milă un cal care nu mai poate mişca sub povara încărcăturii pe care tot tu i-ai pus-o în spate? Pedepsele din România sunt prea permisive cu aceşti oameni; în S.U.A. poţi face puşcărie doar pentru că nu ai grijă cum trebuie de un animal. Părerea mea este că stăpânii ar trebui bătuţi şi ei la fel cum au fost bătute bietele animale, să vadă cum s-au simţit acestea. Am votat petiţia de pe site-ul televiziunii, în condiţiile în care site-ul se accesa foarte greu. Am zis că dacă tot nu pot face nimic, aş putea aştepta câteva minute până se încarcă.
Şi aşa am ajuns la dovada de iubire care e cea mai importantă după părerea mea, cea de dragoste faţă de persoana iubită. Bineînţeles, ca în orice situaţie, există anomalii, şi aici mă refer la cuplurile de homosexuali şi lesbience. Sunt de acord ca 2 oameni de acelaşi sex să se iubească şi să fie împreună, dar nu sunt de acord cu cei care fac acest lucru doar de fiţe, cum ar fi creatorii de modă care, dacă aţi observat, sunt toţi gay. Nu se poate aşa ceva.
Iubirea faţă de persoana iubită este un sentiment înălţător, care îţi dă puteri să faci orice. Tot ce îţi doreşti este să ai grijă de persoana iubită şi să îi oferi toată protecţia din lume. Aşa ceva nu ar trebui luat în derâdere, cum o fac unii muzicieni si regizori de filme. Chiar ştiu ei ce înseamnă iubirea adevărată de cântă atât despre ea? Cei mai mulţi dintre ei habar n-au; sunt sigur de asta. Pe piaţă există atâtea filme de dragoste şi comedii romantice, încât nu mai au ce să arate nou şi devin penibili. Aici v-aş recomanda un film adevărat despre dragoste: „The Bridges of Madison County”. Este destul de vechi filmul, nu ştiu dacă veţi face uşor rost de el. Pe lângă toate acestea, ar trebui să avem grijă cui dăruim dragostea noastră, pentru că se întâmplă ca ceea ce simţim la început să nu fie iubire şi mai apoi să ajungem să regretăm acea relaţie. Există riscuri oriunde şi oricând, dar ele trebuie asumate şi dacă suntem siguri că persoana de lângă noi este cea aleasă, atunci să ne lăsăm pradă acestui sentiment minunat şi dumnezeiesc.
În concluzie, ar trebui să fim mai atenţi cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru, deoarece numai noi putem aduce dragostea la suprafaţă şi ea se găseşte în tot ceea ce facem şi vedem.