1 Interrelaţii imaginaţie – gândire


     Imaginaţia şi gândirea fac parte din categoria proceselor cognitive superioare(secundare).
     Imaginaţia este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei.Gândirea este procesul cognitiv superior, de procesare a însuşirilor esenţiale, necesare şi logice, cu ajutorul unor operaţii abstract – formale, în vederea înţelegerii, explicării şi predicţiei unor relaţii cauzale din realitate şi a elaborării unor concepte, noţiuni, teorii, sisteme cognitive, ca modele mintale ale realităţii.
     Omul este capabil de o performanţă unică, aceea a realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor, imaginaţia fiind legată mai ales de ce va fi.Detaşându-se de prezentul imediat, de aici şi acum, omul îşi organizează şi proiectează acţiunile, anticipând atât drumul care va fi parcurs, cât şi rezultatele care vor fi obţinute.Dacă omul nu ar avea imaginaţie, ar reacţiona, orientându-se numai pas cu pas după indicatorii perceptivi din contextul real în care îşi desfăşoară activitatea şi deci nu ar avea o direcţie precisă, ar învăţa fragmentar, sacadat, cu stagnări şi erori până la un rezultat oarecare.Dispunând de imaginaţie, poate să-şi elaboreze mintal scopul şi planul desfăşurării activităţii, pe baza căruia să se conducă, să-şi regleze permanent acţiunile, să evite erorile şi să aibă mai mare eficienţă.Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformativ, creativ în ambianţă, poate obţine mereu ceva nou, ceea ce l-a şi făcut să fie creator de cultură.
     Acest proces cognitiv complex este specific numai omului, apare pe o anumită treaptă a dezvoltării sale psihice, adică după ce au apărut alte procese şi funcţii psihice care-i pregătesc desfăşurarea:dezvoltarea reprezentărilor, achiziţia limbajului, evoluţia inteligenţei, îmbogăţirea experienţei de viaţă etc.
     De fapt, imaginaţia odataă apărută interacţionează permanent cu toate procesele psihice şi mai ales cu memoria, gândirea şi limbajul.Procesul imaginativ include aceste interacţiuni în mod obligatoriu, însă în acelaşi timp el se deosebeşte de respectivele procese psihice şi dispune şi de mecanisme specifice de procesare a datelor experienţei anterioare.
     Memoria este cea care oferă material de combinare pentru imaginaţie, cum ar fi: reprezentări, idei, trăiri afective etc. şi, totodată, conservă produsele sale finale.Dar imaginaţia se deosebeşte clar de memorie.Aceasta are caracter reproductiv, adică este cu atât mai eficientă cu cât este mai fidelă faţă de cele învăţate, iar imaginaţiaeste cu atât mai valoroasă cu cât rezultatele sale se deosebesc de ceea ce există în experienţa subiectului şi, mai ales, faţă de ceea ce a dobândit societatea.
     Prin urmare, imaginaţia trece dincolo de experienţa pe care o are fiecare, transformând-o, recombinând-o şi ajungând la noi rezultate.
     O legătură foarte puternică există între gândire şi imaginaţie.ceele două procese se şi aseamănă, se şi deosebesc şi, totodată, se află în interacţiuni reciproce.Prin gândire, omul cunoaşte şi înţelege ceea ce este esenţial, necesar, general din realitatea existentă sau ceea ce este ipotetic, posibil, dar fundamental logic.Imaginaţia explorează cu precădere necunoscutul, posibilul, viitorul.
     Prin urmare, gândirea, inteligenţa oferă idei şi date asupra realului şi, totodată, ghidează într-o anumită măsură transformările imaginative.Imaginaţia la rândul ei participă la elaborarea ipotezelor, la găsirea unor strategii şi procedee practice de rezolvare a problemelor.
     De asemenea, imaginaţia implică mecanismele verbale în toate formele ei de manifestare.Cuvântul, ca instrument al activităţii mintale, permite evocarea selectivă a ideilor şi reprezentărilor, vehicularea şi punerea lor în cele mai variate relaţii, în raport cu ideea directoare formulată tot verbal.
     Dar, spre deosebire de celelalte procese cognitive, imaginaţia are o interacţiune specială cu afectivitatea.tensiunea emoţională pe care o trăieşte omul la un moment dat stimulează evocarea elementelor experienţei anterioare şi apoi combinarea variată şi neaşteptată a acestora.Emoţiile şi sentimentele sunt condiţii activatoare şi energizante al imaginaţiei şi totodată direcţionări inedite şi personale ale combinărilor şi recombinărilor imaginative.
     Se ştie că momentele de intense trăiri afective sunt urmate de un maximum al productivităţii imaginative.Vestea despre obţinerea unui premiu la olimpiadă ne proiectează repede, imaginativ, într-un posibil cadru festiv prilejuit de acest eveniment. Cercetările au arătat că nivelul crescut al afectivităţii, chiar când are o tonalitate negativă, este mai favorabil combinărilor imaginative decât trăirile afective pozitive, dar slabe.
     La fel ca şi trăirile afective, motivele întreşin o receptivitate crescută pentru anumite elemente ale realului, permit aducerea acestora în prim-plan, reliefarea lor după alte criterii decât cele ale gândirii, generarea unor noi legături şi restructurări.Dorinţa puternică de a dispune de un telefon mobil de ultimă generaţie ne face repede să ne proiectăm imaginativ în grupul prietenilor şi să stârnim admiraţia lor.Aspiraţia de a urma medicina după terminarea liceului face ca cel în cauză să se viseze adesea în spaţiul specific instituţiilor medicale.
     Imaginaţia este legată într-un fel specific chiar cu întreaga personalitate.Experienţa proprie de viaţă, orientările dominante, dinamica temperamentală, configuraţia caracterială ghidează combinările imaginative şi le finalizează în produse specifice pentru fiecare.Procesul şi produsul imaginativ exprimă personalitatea, originalitatea acesteia şi sunt ele însele noi şi originale, atât faţă de experienţa individuală, cât şi faţă de cea socială.
     Ca proces cognitiv, imaginaţia realizează o procesare specială a datelor iniţiale provenite din experienţă, datorită nu numai interacţiunilor complexe cu celelalte procese psihice, ci si unor procedee proprii şi unei combinatorici care-i sunt caracteristice.
     Spre deosebire de gândire, care dispune de operaţii, imaginaţia pune în lucru procedee numeroase şi variate, dintre care cele mai importante sunt:aglutinarea, amplificarea sau diminuarea, multiplicarea sau omisiunea, diviziunea şi rearanjarea, substituirea, modificarea, schematizarea, analogia şi empatia.
     Gândirea înglobează datele cunoaşterii perceptive, imaginile din reprezentare, le valorifică, dar în desfăşurarea ei se poate dispensa de raporturile perceptive directe.Gândirea este procesul psihic care se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, uzând de judecăţi, raţionamente, operaţii cognitive, cu ajutorul cărora realizează o procesare profundă a realităţii.
     Demersurile gândirii se desfăşoară cu grade mari de libertate pe verticala cunoaşterii şi pe axa timpului.Pe verticala cunoaşterii, gândirea evoluează în sens ascendent şi în sens descendent, demers ce vizează modul şi nivelul de procesare al informaţiilor.Cele două demersuri ale gândirii pe verticala cunoaşterii sunt complementare şi stau la baza constituirii şi achiziţionării conceptelor, a noţiunilor.Procesualitatea, caracterul discursiv al gândirii rezultă şi din desfăşurarea ei temporală, ceea ce sugerează gradele mari de libertate de care se bucură acest proces.Pe axa timpului gândirea se desfăşoară între trecut, prezent şi viitor.Gândirea investighează trecutul, experienţa şi cunoştinţele stocate de memorie sau reprezentări, le prelucrează şi le combină în raport cu cerinţele prezentului şi explorează viitorul pentru a emite predicţii şi previziuni.Cea mai mare parte din conţinuturile, datele cu care operează gândirea sunt, deci, extrase din memorie.Psihologii cognitivişti definesc gândirea ca o organizare şi manipulare a reprezentărilor interne sau a informaţiilor şi cunoştinţelor stocate în memorie, în vederea înţelegerii unei situaţii şi creării unor noi informaţii.
     Procesarea gândirii este mijlocită, mediată şi nu directă.În procesarea directă, dirijată de date empirice, gândirea este mijlocită prin experienţa perceptivă, prin imaginile din reprezentare, iar toate aceste date sunt stocate în memorie şi vehiculate cu ajutorul limbajului.În procesarea ascendentă, limbajul natural, cotidian este mijlocul cel mai des folosit.Experienţele, imaginile sunt vehiculate în termenii limbajului cotidian.În procesarea descendentă, indirectă, dirijată de reguli, norme, legi, caracteru mijlocit al gândirii este asigurat prin cunoştinţele acumulate la un moment dat, prin informaţiile acumulate în lucrările ştiinţifice.Se foloseşte un limbaj al definiţiilor, al legilor.Sunt formulări precise, clare, care nu lasă loc de dubii, fiind folosite cu precădere limbajele de specialitate.
     Gândirea se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv.Ea “lasă de o parte”, “face abstracţie” de restul şi se focalizează asupra unui proces mintal, aceasta fiind doar o faţetă a caracterului abstrac al gândirii.Cealaltă faţetă rezultă din faptul că gândirea extrage şi utilizează însuşiri esenţiale tot mai “sărace” în conţinut, dar cu un grad tot mai ridicat de generalizare.Selectivitatea constituie o trăsătură fundamentală a proceselor de cunoaştere.În gândire, selectivitatea operează în baza operaţiei de abstractizare, ceea ce permite surprinderea unor însuşiri esenţiale, necesare, a unor invarianţi cognitivi.Aceste trăspturi pot fi generalizate la o întreagă categorie de obiecte, fenomene, situaţii sau evenimente.
     Caracterul abstract este legat de cel formal.Savantul elveţian J. Piaget denumeşte ultima etapă de dezvoltare a inteligenţei ca stadiu al inteligenţei formale.Gândirea se ghidează după reguli şi norme ale logicii, este o gândire propoziţională, care utilizează “propoziţii”, adică judecăţi ipotetico-deductive, avansează ipotezepe care încearcă să le verifice.O altă accepţiune a termenului de formal ţine de aparenţă, de acea particularitate a gândirii de a se desfăşura într-un plan mintal, ascuns, invizibil şi inaccesibil.Toate aceste trăsături sugerează profunzimea procesării cognitive, gradul ridicat de autonomie mintală, de libertate a gândirii în plan temporal, nivelu maximal de selectivitate în raport cu însuşirile lumii şi vieţii.Este un demers abstract.
     Gândirea are şi un caracter finalist.Toate demersurile noastre au finalitate, un scop bine definit:elaborarea unui model mintal, a unor explicaţii şi a unor răspunsuri cu privire la implicaţiile, consecinţele situaţiilor problematice.
  
1   Prezenţa imaginaţie în gândire se observa atât în înţelegere, cât şi în procesul complex al rezolvării de probleme.
     Înţelegerea exprimă cel mai bine dimensiunea procesulaă a gândirii, care descrie modul cum sunt procesate informaţiile.În procesarea ascendentă, înţelegerea este rezultatul unui demers mai îndelungat (uneori de ani de zile) de acumulare de informaţii care sunt reunite în grupări succesive.În acest caz, înţelegerea este o inmănunchere, o integrare de însuşiri într-o reprezentare generală, un concept empiric.În procesarea descendentă, înţelegerea este rezultatul impunerii unor modele explicative ale realităţii prin învăţare, instruire, educaţie.De astă dată, înţelegerea se manifestă prin expansiune, ca şi cum ar lua în posesie o serie de date, situaţii, fenomene care i se subordonează.Dacă în procesarea ascendentă înţelegerea este o consecinţă, în cea descendentă este o premisă.Rezultă că a gândi este sinonim cu a înţelege.Conceptele, noţiunile au o existenţă psihologică, adică funcţionează în mintea noastră în măsur în care ştim ce înseamnă, în măsura în care înţelegem conţinuturile lor, adică suntem în posesia semnificaţiei lor.Înţelegerea ne conduce la o explicaţie, iar explicaţia ne permite elaborarea unui model funcţional al realităţii reflectate.
     Rezolvarea de probleme este domeniul performanţial al gândirii.Este un proces complex, care uzează de strategii, se desfăşoară în etape şi poate lua forma rezolvării creative.Strategiile rezolutive sunt numeroase, dar pot fi grupate în doup mnari categorii, în funcţie de tipul de probleme şi de mijloacele utilizate în rezolvarea lor.Vorbim astfel despre strategii algoritmice şi strategii euristice.
     Strategia euristică exprimă o divergenţă, un conflict, o discordanţă între problemă, mijloace şi soluţie.De obicei, promblema este slab definită, slab structurată, cerinţele sunt vag formulate, au mai mult un caracter ipotetic, probabilist, după formula “ce ar fi dacă...”, mijloacele, formulele de lucru nu ne conduc automat la rezultat, trebuie să explorăm, să inventariem mai multe căi şi mijloace, iar soluţia se relevă ca o descoperire.Este modul de rezolvare a problemelor foarte complexe, prin explorare, descoperire, este un mod de rezolvare productiv sau creativ.
     Etapele procesului rezolutiv pot fi grupate în două momente majore:punerea problemei şi rezolvarea problemei.Elementul esenţial al primei etape este elaborarea unei reprezentări mintale interne a problemei.Acesasta se realizează în baza definirii datelor problemei, a explorării bazei de cunoştinţe proprii cu privire la tipul de problemă cu care ne confruntăm, la mijloacele adecvate de lucru şi prin avansarea unor ipoteze asupra soluţiilor posibile.Rezolvarea propriu-zisă face apel la strategii de tip algoritmic, euristic sau combinate, apoi rezultatul este supus verificării şi procesul poate fi încheiat dacă s-a ajuns la soluţia corectă sau relua dacă rezolvarea este incompletă sau incorectă.
     În ceea ce priveşte interrelaţiile gândirii cu imaginaţia se poate observa prezenţa demersurilor şi operaţiilor gândirii care intervin în procedeele imaginaţiei,dar şi prezenţa gândirii la nivelu imaginaţiei creatoare.
     Un procedeu imaginativ este un mod de operare mintală, presupunând o succesiune mai mult sau mai puţin riguroasă de compuneri, descompuneri şi recompuneri, de integrări şi deintegrări, care duc la rezultate variabile cantitaiv şi calitativ.
     Originalitatea combinărilor imaginative se explică atât prin varietatea procedeelor, cât şi prin libertatea de organizare şi desfăşurare a acestora.Combinatorica imaginativă este atât de nouă, inedită, originală, încât este considerată ca aflându-se într-o continuă naştere, într-o nelimitată generare de noi şi noi procedee şi organizări ale acestora.Cele mai cunoscute şi mai des folosite procedee ale imaginaţiei sunt:aglutinarea, amplificarea sau diminuarea, multiplicarea sau omisiunea, diviziunea şi rearanjarea, substituirea, modificarea, schematizarea, analogia, empatia.Majoritatea se formează în baza operaţiilor de analiză, dar apar şi sinteza, abstractizarea, analogia şi comparaţia.
     Aglutinarea se formează pe baza operaţiei de analiză şi constă dintr-o nouă organizare a unor părţi uşor de identificat şi care au aparţinut unor lucruri, fiinţe, fenomene.Acest procedeu a fost mult folosit în mitologie, creându-se imaginea sirenei, centaurului etc.Astăzi se foloseşte în tehnică.
     Amplificarea sau diminuarea apar în urma operaţiilor de analiză şi sinteză şi se referă la modificarea dimensiunilor unei structuri iniţiale, obţinându-se efecte noi.Au fost foarte mult folosite în crearea poveştilor pentru copii şi a personajelor cum ar fi Setilă, Flămânzilă, Uriaşul şi Piticul.Au fost şi sunt folosite în literatura ştiinţifico-fanatstică, dar şi în tehnică.
     Tot în urma operaţiei de analiză apar şi multiplicarea sau omisiunea, diviziunea şi rearanjarea, substituirea şi modificarea.
     Multiplicarea şi omisiunea se referă la modificarea numărului elementelor, păstrânduse identitatea lor.Efectul nou rezultă din înmulţirea unor componente sau eliminarea unora.În creaţia artistică, aceste procedee sunt mereu utilizate.“Coloana infinitului” şi “Masa tăcerii”, creaţii celebre ale lui C. Brâncuşi, ilustrează multiplicarea.Ciclopul din mitologie ilustrează omisiunea.
     Diviziunea şi rearanjarea.Primul procedeu contă în găsirea unor noi criterii de diferenţiere a componentelor unor obiecte existente, selectarea unora dintre ele şi transformarea lor în produse noi.Astfel, pornindu-se de la funcţiile organismului uman,  s-a realizat în tehnică braţul mecanic.Rearanjarea presupune păstrarea elementelor unei structuri cunoscute, dar dispunerea lor într-o altă poziţie.de exemplu, construirea unor autoturisme cu motor în faţă sau în spate.
     Substituirea constă în înlocuirea într-o structură existentă a unui element sau a unei funcţii cu ceva nou.De exemplu, în artă substituirea de personaje dă efecte deosebite.
    Modificarea presupune păstrarea neschimbată a unor componente şi funcţii ale obiectelor cunoscute şi modificarea altora.De exemplu, botaniştii au modificat culoarea şi au obţinut laleaua neagră.
     Schematizarea este un procedeu ce se formează în baza operaţiei de schematizare şi se foloseşte mult în proiectarea tehnică, în grafică, în arhitectură.Constă în selecţia numai a unor însuşiri şi omiterea cu bună ştiinţă a altora pentru a servi mai bine activităţii omului.Schiţa unui traseu într-un mare oraş oferită de cineva unui şofer a fost alcătuită pe baza acestui procedeu şi a fost debarasată de amănuntele inutile.
     Analogia apare în urma operaţiei cu acelaşi nume.Analogia a stat la baza multor inovaţii şi a unor descoperiri în ştiinţă.Acest procedeu presupune, mai întâi, relevarea însuşirilor comune a două obiecte sau fenomene şi a celor cunoscute numai la unul din obiecte.Apoi, pe baza însuşirilor comune, se pot trage concluzii referitoare şi la prezenţa celorlalte însuşiri ale celui de-al doilea obiect, care nu pot fi cunoscute direct.Pe baza unui astfel de procedeu, s-a elaborat, prin analogie cu Universul, ,odelul atomului, care a permis cunoaşterea multor aspecte relaţionale între particulele sale elementare.
     Analogia, alături de comparaţie, îşi face simţită prezenţa şi în empatie.Empatia este aplicată în artă, tehnică, educaţie.este o transpunere imaginară în plan perceptiv, intelectiv, afectiv în altceva, acest altceva putând fi o altă persoană, un obiect, un fenomen etc., facilitând descoperirea de noi aspecte şi înţelesuri.Manifestând empatie faţă de elevi, profesorul reuşeşte să-i înţeleagă mai bine, să descopere greutăţile pe care le-ar putea avea şi să găsească modalităşi de predare care i-ar ajuta să le depăşească.
     Produsul procesului imaginativ exprimă particularităţile desfăşurării acestuia şi, prin urmare, este un proiect mintal, adică o îmbinare caracteristică de imagini şi idei, caracterizată prin noutate, originalitate şi specificitate personală(reflectând personalitatea).
     Fiind un proces foarte complex, imaginaţia se desfăşoară în forme variate.Ele au fost clasificate după mai multe criterii, dar cele mai des folosite au fost prezenţa intenţionalităţii şi implicarea în actele imaginative.Astfel se disting forme involuntare ale imaginaţiei(visul din timpul somnului şi reveria) şi forme voluntare(imaginaţia reproductivă, imaginaţia creatoare şi visul de perspectivă).
     Imaginaţia creatoare este cea mia activă, mai complexă şi voluntară formă a imaginaţiei.Ea se deosebeşte de cea reproductovă, pentru că este orientată spre ceea ce este posibil, ce ţine de viitor şi este nou.
     Combinatorica sa este complexă, desfăşurată ăn mai multe faze şi caracterizată prin: bogăţia procedeelor, ineditul utilizării lor, valorificarea combinaţiilor inconştiente, implicarea tuturor disponibilităţilor personalităţii, susţinerea afectiv-motivaţională valoroasă.
     Produsul imaginaţiei creatoare este un proiect mintal caracterizat prin:noutate, originalitate, ingeniozitate, personalizare.
     Printre cei mai puternici stimuli ai imaginaţiei creatoare sunt:interesul pentru nou, trebuinţa de autorealizare, încrederea în posibilităţile proprii, curiozitatea, tendinţa de a explora necunoscutul.
     Ea este implicată în toate activităţile omului, favorizând apariţia ipotezelor, inventarea de căi şi mijloace de acţiune, ducând la noi rezultate.
     Prin specificul său, imaginaţia explorează necunoscutul, inexistentul, chiar incredibilul, lărgind considerabil câmpul cunoaşterii umane, inovând, inventând, generând noul.În actul creaţiei, imaginaţia intercaţionează cu gândirea convergentă, dar mai ales cu cea divergentă, productivă, dar pe care le completează şi depăşeşte.