1 Interacţiunea imaginaţiei cu procesele cognitive şi motivaţia

      Procesele psihice se împart în procese cognituve şi procese reglatorii.Procesele cognitive sunt procesele prin care omul descoperă lumea înconjurătoare şi cu ajutorul căror poate să o înţeleagă.Acestea se pot clasifica în procese senzoriale (senzaţiile, percepţiile şi reprezentările) şi procese logice (gândirea, memoria şi imaginaţia).Procesele reglatorii sunt procesele prin care omul se pune ţn relaţie cu tot ceea ce îl înconjoară.Acestea sunt voinţa, atenţia, motivaţia şi imaginaţia.
     Imaginaţia este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei.
     Omul este capabil de o performanţă unică, aceea a realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor, imaginaţia fiind legată mai ales de ceea ce va fi.Detaşându-se de prezentul imediat, de aici şi acum, omul îşi organizează şi proiectează acţiunile, anticipând atât drumul care va fi parcurs,cât şi rezultatele care vor fi obţinute.Dacă omul nu ar avea imaginaţie, ar reacţiona, orientându-se numai pas cu pas după indicatorii perceptivi din contextul real în care îşi desfăşoară activitatea şi deci nu ar avea o direcţie precisă, ar învăţa fragmentar, sacadat, cu stagnări şi erori până la un rezultat oarecare.Dispunând de imaginaţie, poate să-şi elaboreze mintal scopul şi planul desfăşurării activităţii, pe baza căruia să se conducă, să-şi regleze permanent acţiunile, să evite erorile şi să aibă mai mare eficienţă.Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformativ, creativ în ambianţă, poate obţine mereu ceva nou, ceea ce l-a şi făcut să fie creator de cultură.
     Acest proces cognitiv complex este specific numai omului, apare pe o anumită treaptă a dezvoltării sale psihice, adică după ce au apărut şi alte procese şi funcţii psihice care-i pregătesc desfăşurarea:dezvoltarea reprezentărilor, achiziţia limbajului, evoluţia inteligenţei, îmbogăţirea experienţei de viaţă etc.
     De fapt, imaginaţia odată apărută interacţionează permanent cu toate procesele psihice  şi mai ales cu memoria, gândirea şi limbajul.Procesul imaginativ include aceste interacţiuni în mod obligatoriu, însă în acelaşi timp el se deosebeşte de respectivele procese psihice şi dispune şi de mecanisme specifice de procesare a datelor experienţei anterioare.     
     Ca proces cognitiv, imaginaţia realizează o procesare specială a datelor iniţiale provenite  din experienţă, datorită nu numai interacţiunilor complexe cu celelalte procese, ci şi unor procedee proprii şi unei combinatorici care-i sunt caracteristice.
     Spre deosebire de gândire, care dispune de operaţii, imaginaţia pune în lucru procedee numeroase şi variate.
     În ceea ce priveşte legăturile imaginaţiei cu celelalte procese psihice, se poate observa că acestea sunt, după cum am spus şi mai sus, numeroase şi apar încă de la nivelul senzaţiilor.Deşi imaginaţia se dezvoltă ca proces după apariţia unor procese mult mai complexe decât senzaţiile.Totuşi, se poate observa prezenţa imaginaţiei în sintezie, ce apar în urma legii interacţiunii analizatorilor, una din legile senzaţiilor.Sinestezia constă în faptul că stimularea unui analizator produce efete senzorilae specifice într-un alt analizator, deşi acesta nu a fost stimulat.De exemplu, o stimulare sonoră muzicală poate produce şi efecte de vedere cromatice şi invers.În limbaj curent se spune că unele sunete sunt catifelate, unele culori sunt dulci etc.Sinestezia pare a fi o premisă a dotaţiei artistice în pictură, muzică, coreografie.
     Reprezentările pot fi componente importante ale procesului de imaginaţie, atât în forma ei reproductivă, cât şi creatoare.Actele imaginative constau în combinarea şi recombinarea imaginilor din experienţa anterioară.
     Între  gândire şi imaginaţie există o legătură foarte puternică.Cele două procese se şi aseamănă, se şi deosebesc şi totodată, se află în interacţiuni reciproce.Prin gândire, omul cunoaşte ceea ce este esnşial, necesar, general din realitatea existentă sau ceea ce este ipotetic, posibil, dar fundamental logic.Imaginaţia explorează cu precădere necunoscutul, posibilul, viitorul.Prezenţa imaginaţie în gândire se observa atât în înţelegere, cât şi în procesul complex al rezolvării de probleme.
     Înţelegerea exprimă cel mai bine dimensiunea procesulaă a gândirii, care descrie modul cum sunt procesate informaţiile.În procesarea ascendentă, înţelegerea este rezultatul unui demers mai îndelungat (uneori de ani de zile) de acumulare de informaţii care sunt reunite în grupări succesive.În acest caz, înţelegerea este o inmănunchere, o integrare de însuşiri într-o reprezentare generală, un concept empiric.În procesarea descendentă, înţelegerea este rezultatul impunerii unor modele explicative ale realităţii prin învăţare, instruire, educaţie.De astă dată, înţelegerea se manifestă prin expansiune, ca şi cum ar lua în posesie o serie de date, situaţii, fenomene care i se subordonează.Dacă în procesarea ascendentă înţelegerea este o consecinţă, în cea descendentă este o premisă.Rezultă că a gândi este sinonim cu a înţelege.Conceptele, noţiunile au o existenţă psihologică, adică funcţionează în mintea noastră în măsur în care ştim ce înseamnă, în măsura în care înţelegem conţinuturile lor, adică suntem în posesia semnificaţiei lor.Înţelegerea ne conduce la o explicaţie, iar explicaţia ne permite elaborarea unui model funcţional al realităţii reflectate.
     Rezolvarea de probleme este domeniul performanţial al gândirii.Este un proces complex, care uzează de strategii, se desfăşoară în etape şi poate lua forma rezolvării creative.Strategiile rezolutive sunt numeroase, dar pot fi grupate în doup mnari categorii, în funcţie de tipul de probleme şi de mijloacele utilizate în rezolvarea lor.Vorbim astfel despre strategii algoritmice şi strategii euristice.
     Strategia euristică exprimă o divergenţă, un conflict, o discordanţă între problemă, mijloace şi soluţie.De obicei, promblema este slab definită, slab structurată, cerinţele sunt vag formulate, au mai mult un caracter ipotetic, probabilist, după formula “ce ar fi dacă...”, mijloacele, formulele de lucru nu ne conduc automat la rezultat, trebuie să explorăm, să inventariem mai multe căi şi mijloace, iar soluţia se relevă ca o descoperire.Este modul de rezolvare a problemelor foarte complexe, prin explorare, descoperire, este un mod de rezolvare productiv sau creativ.
     Etapele procesului rezolutiv pot fi grupate în două momente majore:punerea problemei şi rezolvarea problemei.Elementul esenţial al primei etape este elaborarea unei reprezentări mintale interne a problemei.Acesasta se realizează în baza definirii datelor problemei, a explorării bazei de cunoştinţe proprii cu privire la tipul de problemă cu care ne confruntăm, la mijloacele adecvate de lucru şi prin avansarea unor ipoteze asupra soluţiilor posibile.Rezolvarea propriu-zisă face apel la strategii de tip algoritmic, euristic sau combinate, apoi rezultatul este supus verificării şi procesul poate fi încheiat dacă s-a ajuns la soluţia corectă sau relua dacă rezolvarea este incompletă sau incorectă.
    
1 Prin urmare, gândirea, inteligenţa oferă idei şi date asupra realului şi, totodată, ghidează într-o anumită măsură transformările imaginative.Imaginaţia la rândul ei participă la elaborarea ipotezelor, la găsirea unor strategii şi procedee practice de rezolvare a problemelor.
     Memoria este cea care oferă material de combinare pentru imaginaţie, cum ar fi: reprezentări, idei, trăiri afective etc. şi, totodată, conservă produsele sale finale.Dar imaginaţia se deosebeşte clar de memorie.Aceasta are caracter reproductiv, adică este cu atât mai eficientă cu cât este mai fidelă faţă de cele învăţate, iar imaginaţia este cu atât mai valoroasă cu cât rezultatele sale se deosebesc de ceea ce există în experienţe subiectului şi, mai ales, faţă de ceea ce a dobândit societatea.Prin urmare, imaginaţia trece dincolo de experienţa pe care o are fiecare, transformând-o, recombinând-o şi ajungând la noi rezultate.
     Motivele întreţin o receptivitate crescută pentru anumite elemente ale realului, permit aducerea acestora în prim-plan, reliefarea lor după alte criterii decât cele ale gândirii, generarea unor noi legături şi restructurări.Dorinţa puternică de a dispune de un telefon mobil de ultimă generaţie ne face repede să ne proiectăm imaginativ în grupul prietenilor şi să stârnim admiraţia lor.Aspiraţia de a urma medicina după terminarea liceului face ca cel ţn cauză să se viseze adesea în spaţiul specific instituţiilor medicale.Motivaţia îşi face totodată simţită prezenţa în procesul complex al imaginaţiei în câteva din formele acesteia, şi anume reveria, imaginaţia reproductivă şi visul de perspectivă.
     Reveria se desfăşoară în timpul stărilor de veghe şi de relaxare, când parcă cel în cauză îşi lasă gândurile să vagabondeze.Pornind de la ceea ce vede sau de la o idee care i-a rămas în minte, încep să apară şiruri de imagini şi idei propulsate de dorinţe şi de aşteptări.Acestea evoluează într-o direcţie fantezistă, iar persoana le urmăreşte pasiv şi din când în când poate interveni cu o uşoară dirijare în direcţia dorinţelor.Reveria este un fel de experiment mintal privind îndeplinirea fictivă a dorinţelor şi reducând astefl tensiunea psihică internă generată de ele.Totodată, reveria poate ocaziona combinaţii noi şi originale care pot fi valorificate în formele superioare ale imaginaţiei.De aceea, unii autori recomandă reveria de scurtă durată ca pe o cale a stimulării creativităţii.Dar reveria prelungită poate fi defavorabilă dezvoltării personalităţii, pentru că satisafcerea fictivă a dorinţelor poate anula activităţile reale, practice, eficiente.
     Imaginaţia reproductivă este o formă activă, conştientă şi voluntară constând în construirea mintală a imaginii unor realităţi existente în prezent sau în trecut, dar care nu pot fi percepute direct.Această formă a imaginaţiei se deosebeşte de memoria imaginilor, pentru că produsele ei nu au corespondent în experienţa anterioară proprie şi sunt, ţn acelaşi timp, rezultatul unui proces activ, în plină desfăşurare.Ea este cu atât mai valoroasă cu cât produsele ei se apropie mai mult de real.Combinarea de idei şi imagini se realizează sub influenţa unor indicaţii concrete, a unor schiţe sau, cel mai frecvent, a indicaţiilor şi descrierilor verbale.Imaginaţia reproductivă lărgeşte foarte mult câmpul mintal.Ea uşurează, totodată, înţelegerea unor realităţi mai abstracte sau a evenimentelor istorice, fenomenelor geografice, a vieţii şi a sorţii personajelor din literatură etc. Imaginaţia reproductivă întreţine interesul şi starea optimă de atenţie în lectura unei cărţi.
     Visul de perspectivă constă în proiectarea conştientă şi voluntară a drumului propriu de dezvoltare în acord cu posibilităţile personale şi cu condiţiile şi cerinţele sociale.Acesta contribuie la formarea idealului de viaţă şi prin el la motivarea activităţilor curente,a opţiunilor profesionale, a acţiunilor de autoformare şi autoeducare.
     Şi imaginaţia intervine în procesul motivaţional, mai precis în conceptul de optimum motivaţional, atunci când dificultatea sarcinii este percepută incorect de către subiect.Ţn acest caz, ne confruntăm cu două situaţii tipice:fie cu subaprecierea semnificaţiei sau dificultăţii sarcinii, fie cu supraaprecierea ei.Ca urmare, subiectul nu va fi capabil să-şi mobilizeze energiile şi eforturile corespunzătoare îndeplinirii sarcinii.Într-un caz, el va fi submotivat, va activa în condiţiile unui deficit energetic, ceea ce va duce în final, la nerealizarea sarcinii.În cel de al doilea caz, subiectul este supramotivat, activează în condiţiile unui surplus energetic care l-ar putea dezorganiza, stresa, i-ar putea cheltui resursele energetice chiar înainte de a se confrunta cu sarcina.Când un elev tratează cu uşurinţă sau supraestimează importanţa unei teze sau a unui examen va ajunge la acelaşi efect:eşecul.În aceste condiţii, pentru a obţine un optimum motivaţional este necesară o uşoară dezechilibrare între intensitatea motivaţiei şi dificultatea sarcinii.De exemplu, dacă dificultatea sarcinii este medie, dar este apreciată ca fiind mare, atunci o intensitate medie a motivaţiei este suficientă pentru realizarea ei (deci o uşoară submotivare).Optimumul motivaţional se obţine prin acţiunea asupra celor două variabile care intră în joc:prin obişnuirea indivizilor de a percepe cât mai corect dificultatea sarcinii (prin atragerea atenţiei asupra importanţei ei, prin sublinierea momentelor ei mai grele etc.) sau prin manipularea intensităţii motivaţiei în sensul creşterii sau scăderii ei(introducerea unor emoţii puternice de anxietatea sau de frică ar putea creşte intensitatea motivaţiei).
     Imaginaţia este legată într-un fel specific chia cu întreaga personalitate.Experienţa proprie de viaţă, orientările dominante, dinamica temperamentală, configuraţia caracterială ghidează combinările imaginative şi le finalizează în produse specifice pentru fiecare.Procesul şi produsul imaginativ exprimă personalitatea, originalitatea acesteia şi sunt ele însele noi şi originale, atât faţă de experienţa individuală cât şi faţă de cea socială.