1
Actualitatea temei este anume problema ce ţine de persoana cu handicap mintal care este o categorie a populaţiei cu o poziţie evident dezavantajată faţă de alte categorii de oameni, aceasta fiind ca una din problemele majore şi ea poate fi soluţionată numai prin efortul comun al tuturor oamenilor de bună credinţă din domeniile: politică, social, afaceri, ştiinţă, cultură.
Gradul de civilizare a societăţii în mare măsură este determinată de atitudinea faţă de aceste persoane ce au un handicap mintal. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţămînt, adaptare socio-profesională şi integrare socială a persoanelor respective constituie şi un obiectiv principal al oricărui stat şi a comunităţii mondiale în general.
Tema mai poate fi actuală şi prin stringenta diferenţiere a persoanelor cu handicap mintal, care este determinată de particularităţile individual-tipologice a persoanelor anormale şi asigură realizarea maximală a posibilităţilor de cunoaştere a acestora. Diferenţierea persoanelor cu handicap mintal este o problemă fundamentală a ştiinţei defectologice, o acţiune complexă care se realizează interdisciplinar (medicină, psihologie, pedagogie, etc.) axîndu-se pe particularităţile dezvoltării psihofizice individuale. Problema handicapului în rîndurile copiilor şi tinerilor este una dintre cele mai acute nu numai în domeniul de ocrotire a mamei şi a copilului dar şi în viaţa socială a ţării.
Actualitatea temei mai este determinată şi de un număr mare de factori:
a)    nivelul înalt al handicapului şi tendinţa generală de creştere a acestuia cu implicaţii asupra stării de sănătate a tinerilor cu handicap mintal şi resursele muncitoare ale societăţii.
b)    apariţia în familie a unui copil ce are un handicap şi mai ales cînd are un handicap mintal ; în 20% din cazuri afectează planurile profesionale a părinţilor dar mai ales a mamelor, în 80% din cazuri mamele ce cresc şi educă copii cu handicap neuro-psihic renunţă la activitatea lor de muncă.
c)    se dereglează climatul psihologic în familie: 3% din familii se destramă, 9,2% din taţi încep să facă abuz de alcool.
d)    se măresc cheltuielile statului pe contul pensiilor, subvenţiilor, serviciilor medicale acordate copiilor ce au un handicap mintal mai ales.
e)    într-o măsură oarecare persoanele ce au un handicap mintal cît şi celelalte categorii de persoane ce au alte tipuri de handicap influienţează situaţia demografică în republică.
Fara a fi neglijate dimensiunile medicale , psihologice ale persoanei cu handicap, acesta este cu precadere un fenomen social , intrucat se manifesta la nivelul interactiunilor sociale . In calitatea sa de fenomen preponderent social , pentru a fi corect abordat, „ handicapul” impune explorarea unor perspective ale teoriilor , paradigmelor sau conceptelor sociologice .Astfel, handicapatul poate fi vazut ca o abatere de la „normal”, de la trasaturile cele mai frecvente ale membrilor unei colectivitati ; in mod obisnuit se tinde spre atribuirea de semnificatii negative abaterilor respective.
Perspectiva structural - functiunalista permite abordarea handicapului ca perturbare a rolurilor sociale obisnuite ale persoanei ( in functie de sex,varsta ), ca fenomen de devianta. Deficienta , handicapul, tind sa devina statusul social dominant al persoanei , influentandu-i aproape toate aspectele vietii . In acest sens , deficienta persoanei tinde a deveni trasatura ei definitorie, in functie de care sunt structurate ansamblurile asteptarilor celorlalti. Handicapul se manifesta ca dezavantaj in activitatile cotidiene, de altfel obisnuite pentru membrii valizi ai colectivitatii ( comunicare,mobilitate,autoservire) , punand persoana in incercarea de a gasi noi modalitati de adaptare .
La momentul actual în Romania sunt circa 600 mii de persoane cu handicap, ceea ce constituie 3-4% din populaţia ţării şi acest număr este în creştere. De asemenea creşte şi numărul copiilor cu handicap.
Fenomenul trebuie să ne pună în gardă ce accentuează necesitatea de a accelera elaborarea strategiei politiicii sociale, care va da posibilitatea manifestării potenţialului profesional, intelectual şi creativ al acestor persoane.
Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute şi în măsura în care sunt însuşite. Este necesar ca oricare individ să conştientizeze existenţa proprilor drepturi şi să respecte drepturile celuilalt. Statul este obligat să elaboreze şi să aplice o politică naţională de dezvoltare, care ar da posibilitatea creşterii constante a bunăstării întregii populaţii, a tuturor indivizilor fără nici o descriminare, inclusiv şi cea de sănătate. Una din problemele majore este protecţia şi exercitării drepturilor a persoanelor ce au un handicap mintal, persoane cu o poziţie dezavantajoasă faţă de alte persoane, ea fiind socotită şi ca o problemă a întregii societăţi.
Ajustarea sistemului de asistenţă socială la cerinţele dezvoltării unui regim democratic impune realizarea conceptului de asistenţă socială, precum şi a obiectivelor şi măsurilor instituţionale pe care trebuie să le ilustreze.
Asistenţa Socială trebuie să mobilizeze prin forme şi mijloace specifice solidarităţii sociale şi să intervină cu măsuri preventive şi corecte pentru depăşirea stării de dependenţă socială sau să înlăture starea de dificultate pentru a asigura integrarea socială a persoanelor şi familiilor defavorizate de unde fac parte şi persoanele ce au un anumit handicap fizic sau mintal.
Pe lîngă consecinţele trecerii la economia de piaţă care a influienţat considerabil situaţia social-economică a societăţii, persoana cu handicap este afectată şi de incapacitate proprie de a-şi satisface nevoile. De aici atît copii cît şi adulţii cu dizabilităţi fizice sau mintale trebuie să fie asistaţi de către stat. Astfel spus, statul trebuie să-i asigure persoanei cu handicap şi numai acelei persoane cu handicap mintal o viaţă decentă, garatîndu-i autonomia într-un sens şi participarea la viaţa socială în celălalt sens. Pînă în prezent statul îi oferea acestei categorii de persoane servicii într-un cadru instituţionalizat sau contribuţii materiale limitate
    O altă problemă legată de asigurarea drepturilor elementare a unei persoane este cea de lipsă a efortului de reintegrare atît în familie cît şi în societate.                 
Persoanele cu deficienţă mintală sînt ocrotite în aşa instituţii cum sînt azile pentru persoane cu deficientza mentala, spitale cu regim special, centrul de reabilitare pentru invalizi şi alte instituţii specializate unde sînt încadrate persoanele cu acest tip de handicap. Instituţiile sociale se conformează principiilor de bază ale asistenţei sociale şi scopurile principale stabilite. Astfel, persoana cu orice grad de  handicap mai ales fizic sau mintal este cazată, acestuia fiindu-i asigurată întreţinerea completă şi îngrijirea la nivel funcţional, de reabilitare şi existenţă socială.
Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal presupune două direcţii mari de abordare.  
Pe de o parte, utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţei sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de criză, în care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în vedere aspecte cum ar fi asistarea familiilor ce au în componenţa astfel de persoane sau educarea comunităţilor în sensul formării unor atitudini pozitive faţă de aceste persoane.
Pe de altă parte, utilizînd căi şi mijloace specifice se poate interveni pentru rezolvarea a problemelor specifice ale indivizilor cu handicap mintal.
O persoană cu handicap mintal, indiferent de severitatea acesteia, trebuie privită ca o individualitate specifică, diferită de alte persoane din aceiaşi categorie. Etichetarea acestor indivizi, reflex al unei mintalităţi simplificatoare, le poate aduce deservicii morale. Fiecare dintre aceştea au probleme proprii şi resurse diferite. Din păcate, cu cît nivelul de afectare al funcţiilor mintale este mai sever cu atît este mai dificilă posibilitatea de comunicare, perceperea diferenţelor şi nevoilor lui şi în consecinţă asistarea.
Deficienţa este ceva relativ, determinat de anumite circumstanţe ale unui timp şi spaţiu particular. Ce ne îndreptăţeşte să definim lumea noastră ca fiind normală, în timp ce lumea deficienţei (indiferent care) ar fi anormală?
Asistentul social pune la dispoziţia acestor persoane toate facilităţile, mijloacele şi serviciile necesare.
După indentificare cazurilor urmează evaluarea generală a acestora şi stabilirea necesităţilor pentru ajutorare. Este cazul oferirii de informaţii, servicii de sprijin, mijloace materiale sau financiare, soluţii de rezolvare a problemelor, monitorizarea cazurilor etc. Activitatea de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere punerea la punct a unor strategii pentru diversificarea serviciilor de asistenţă socială, în strînsă colaborare cu persoanele cu handicap mintal, dar şi cu familiile acestora. Acest principiu cere o deosebită inventivitate din partea asistentului social dar şi o bună cunoaştere a disponibilităţilor serviciilor sociale.

1 Experienţa acumulată în aplicarea acestor principii generale s-a materializat într-o serie de reguli specifice activităţii de asistare a persoanelor cu handicap mintal:
    copiii cu handicap mintal ar trebui să locuiască împreună cu familia;
    orice adult cu handicap mintal care ar dori să părăsească casa părinţilor ar trebui să aibă posibilitatea să o facă;
    orice alternativă rezidenţială oferită unui astfel de client ar trebui, dacă doresc, să poată locui împreună cu alte persoane fără handicap mintal;
    locuinţele alternative ar trebui să fie integrate în mod adecvat în comunitate;
    indivizii cu handicap mintal ar trebui să locuiască într-un mediu care să includă persoanele de ambele sexe;
    indivizii cu handicap mintal ar trebui să fie integraţi într-un ciclu şi un program de viaţă normale.
Toate aceste deziderate de care activitatea de asistenţă socială ar trebui să ţină seama sunt numite cu un termen generic normalizare
În legătură cu problema complexă şi deseori spinoasă a plasării într-o instituţie, Kohler şi Dubost (1973) consideră că aceasta este necesară în următoarele situaţii:
    atunci când existenţa unor tulburări senzorio-motorii sau somatice asociate necesită tratament şi reeducare intensivă (epilepsia, hiperactivitatea, interferenţele nevrotice sau psihotice);
    atunci cînd anumite momente ale dezvoltării deficientului pun probleme serioase părinţilor (cum este de exemplu, pupertatea, în deosebi la băieţi);
    atunci când cadrul familial este intolerant (regecţie parentală sau din partea fraţilor sau surorilor) sau incapabil să se ocupe în mod decent de persoana cu handicap mintal (deficit mintal al părinţilor, familie dezorganizată etc.);
Trei factori par a se impune ca fundamentali în adoptarea deciziei de instituţionalizare:
    caracteristicile persoanei cu handicap mintal şi nevoile speciale ale acesteia;
    capacitatea socio-economică şi afectivă a familiei de a se ocupa de persoana dată (competenţa şi posibilitatea mamei de a îngriji corespunzător copilul);
    consecinţele negative ale menţinerii copilului cu handicap mintal în cadrul familial (care pot afecta fie copilul, fie ceilalţi membri ai familiei).
Organizarea vieţii persoanelor cu deficienţe trebuie să se bazeze pe implicarea efectivă şi consultarea persoanelor în cauză. Nu puţine sunt situaţile în care persoanele cu handicap s-au declarat ofensate şi prejudiciate de faptul că, în probleme ce priveau direct modul lor de viaţă, au fost luate hotărîri exprimînd punctul de vedere al persoanelor ce cunoşteau doar teoretic problemele lor.
Madle consideră că normalizarea urmăreşte maximizarea integrării sociale a persoanelor cu handicap mintal. Ea poate fi realizată atunci cînd aceste persoane:
    trăiesc într-un cadru cultural normativ;
    se întîlnesc şi comunică cu persoane din aceeaşi grupă de vârstă;
    folosesc serviciile sociale obişnuite (şcoli, magazine, cabinete medicale etc.);
locuiesc în condiţii similare sau apropiate de cele ale persoanelor nedeficiente.
Problema reabilitării socio-profesionale a persoanelor cu handicap a devenit una din cele mai importante în prezent. E vorba de o problemă social-psihologică şi medicală, avînd următoarele aspecte:
- reabilitarea persoanelor ce au un handicap din copilărie înlesneşte integrarea lor în cîmpul muncii, reduce prejudiciul statului în legătură cu tratamentul şi subvenţiile sociale. Este evidentă importanţa economică a problemei;
- aspectul medical al reabilitării se rezumă la faptul că angajarea profesională raţională ameliorează starea de sănătate, reduce gradul de pierdere a vieţii .
O perspectivă mai favorabilă în planul adaptării sociale o au copii cu formele lejere a handicapului mintal şi o dinamică pozitivă.
Părinţii cu copii ce au un handicap mintal se confruntă cu multiple probleme: lipsa de informaţii referitoare la legislaţia în vigoare ce reflectă chestiunea recuperării şi tratamentului necesar, accesul redus la diverse servicii, complicaţii financiare legate de majorarea preţurilor, sistemul de luare la evidenţă şi sprijinirea copiilor cu handicap mintal, izolarea de familie şi comunitate, lipsa serviciilor de ajutor la domiciliu (supraveghere, logopedie etc.), lipsa contactului cu părinţii care au acelaşi tip de probleme, lipsa formelor de îngrijire pe timpul zilei: centre de zi, centre de integrare în comunitate etc.
În Romania locurile publice sunt accesibile in foarte mica masura  pentru persoanele cu handicap. Inaccesibilitatea serviciilor medicale gratuite, programele de reabilitare insuficiente, serviciile sociale inperfecte, lipsa locurilor de muncă pentru această categorie de persoane, şomajul crescînd în rîndurile persoanelor cu handicap, inaccesibilitatea la instruire, pregătire profesională şi recalificare
Scoala este, de asemenea un mediu important de socializare. Integrarea scolara exprima: atitudinea favorabila a elevului fata de scoala pe care o urmeaza; conditia psihica in care actiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea  unei motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de invatare; situatie in care copilul sau tanarul poate fi considerat un colaborator la actiunile desfasurate pentru educatia sa; corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si posibilitatile copilului de a le rezolva; existenta unor randamente la invatatura si in plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare. Asistentul social joaca din nou,un rol important, prin alegerea institutiei de invataman, putand astfel modela evolutia ulterioara a copilului .
La etapa actuală în Romania se face prea puţin pentru protecţia persoanelor ce au un handicap mintal. Starea acestor persoane cu handicap grav, care locuiesc în internate psihoneurologice sau în aziluri este inca foarte jalnica. Desi legislatia este actualizata si in foarte mare masura compatibila cu cea a Uniunii Europe, ne lovim in continuare de conceptiile aceluiasi personal obtuz si incult care face legea in centrele pentru copii cu handicap, pentru care copilul este o vaca de muls din care poate sa traga foarte multe foloase. Cu situaţia economică actuală se încearcă să se creeze diferite centre de zi şi centre de activităţi unde atît copiii cît şi tinerii pot să-şi petrecă timpul liber şi să nu fie socotiţi a fi marginalizaţi şi excluşi social, să uite de eticheta care li s-a pus că sunt fiinţe slabe care au nevoie permanentă de asistenţă şi ajutor, că sunt oameni inferiori de sortul doi, unii chiar îi numesc „rebutul societăţii”, este inuman să te pronunţi atît de dur împotriva acestor persoane care nu sunt absolut deloc vinovate de situaţia lor şi că ei îşi cer ca orice cetăţean a unui stat dreptul la viaţă intimă şi că au nevoie de condiţii locative normale pentru că vor să se simtă cu drepturi depline.
De-a lungul timpului s-a conturat o mare varietate de drepturi şi prestaţii speciale instituite în favoarea persoanelor cu orice tip de handicap; unele sunt vizate de reglamentări speciale, altele de prevederi ale legislaţiei obişnuite.
Multe speranţe se leagă astăzi de activităţile non-guvernamentale care cu ajutorul lor se încep a deschide diferite centre de zi şi centre de activităţi pentru persoanele cu handicap mintal, centre de reabilitare pentru copii la fel cu handicap mintal şi iniţierea a mai multor proiecte, programe de suport pentru aceste persoane, diferite forme de intrajutorare toate aceste fiind în interesul persoanelor cu handicap mintal, unele din ele apărînd drepturile şi libertăţile acestor persoane.