1 Olaru Constantin Florin
Problematica insuccesului şcolar

Insuccesul şcolar reprezintă alternativa negativă, nefavorabilă a randamentului şcolar fiind denumită şi nereuşită şcolară sau eşec şcolar.
Insuccesul şcolar evidenţiază rezultatele slabe la īnvăţătură şi insuficienţă a dimensiunilor personalităţii elevilor(studenţilor).
Trebuie avut īn vedere faptul că randamentul şcolar mediocru reprezentat de notele 5 şi 6 obţinute de elevi(studenţi) este īn fond un rezultat relativ slab deşi oferă promovabilitate. De aceea, specialişti īn educaţie, apreciază că notele 5 şi 6  obţinute de unii elevi(studenţi) īnseamnă semieşec şcolar.

          Cauzele insuccesului şcolar
Cauzele insuccesului şcolar sunt de triplă natură şi anume:
a)    Cauze de natură familială:
  familii dezorganizate;
 lipsa de condiţii necesare vieţii( hrană, īmbrăcăminte, īncălţăminte, spaţiu de locuit);
    lipsa condiţiilor de īnvăţătură;
    exigenţele exagerate ale unor părinţi care cer copiilor rezultate peste posibilităţile reale;
    lipsa controlului unor părinţi asupra activităţii şcolare şi a celei extraşcolare;
    comportarea autoritară a unor părinţi faţă de copiii lor cu aplicarea de restricţii şi sancţiuni exagerate;
    lipsa legăturii unor părinţi cu şcoala, cu profesorii, cu dirigintele.
b)    Cauze de natură fiziopsihosociologică:
    tulburări fiziologice cum sunt cele senzoriale ( auditive, vizuale), unele boli(maladii) cardiace, biliare, digestive, endocrine etc.;
    tulburări psihice de comportament care pot fi de natură nevrotică ,mentală, afectivă şi caracterială;
    tulburări psihosociale, care pot fi conflicte cu normele etice şi sociale ca urmare a turburărilor relaţiilor sociale şi interpersonale īn cadrul grupului social din care face parte.

1 c)    Cauze de natură pedagogică
    calitatea necorespunzătoare a organizării şcolare;
    pregătirea necorespunzătoare a profesorilor;
    conţinutul īnvăţămāntului necorespunzător cu exigenţele contemporane;
    baza tehnico-materială şi didactică necorespunzătoare;
    lipsa de cooperare dintre profesori ce poate duce la supraīncărcarea elevilor, studenţilor;
    orientarea şcolară şi profesională necorespunzătoare;
    evaluarea subiectivă care nedreptăţeşte pe elevi şi-i demobilizează la īnvăţătură;
    metodologia didactică pasivă şi neadecvată unei participări active şi euristice a elevilor īn procesul instructiv–educativ;
    insuficienţa contribuţie a mass-mediei ,şi a altor factori educativi īn susţinerea rolului şcolii.
Strategiile şi condiţiile favorabile prevenirii şi eliminării insuccesul şcolar se stabilesc īn funcţie de cauzele nereuşitei şcolare(familiale, psihosociofiziologică  şi pedagogică).
Pentru optimizarea actului didactic, īn contextul căruia să se prevină ori să se elimine eşecul şcolar, factorul educativi, mai ales profesorul trebuie să dovedească şi să respecte cāteva condiţii specifice şi anume:
    manifestarea unei concepţii optimiste faţă de educaţie;
    dragoste şi dăruire faţă de elevi;
    măiestrie pedagogică, tact pedagogic;
    conştientizarea elevului asupra posibilităţile sale reale.
Atunci cānd s-au folosit strategiile adecvate şi valoroase pentru obţinerea succesului şcolar şi nu s-a reuşit, atunci trebuie procedat īn consecinţă, īn sensul că elevii care se menţin īntr-o situaţie de nereuşită şcolară să fie īndreptaţi către acele şcoli care corespund posibilităţilor lor de pregătire şcolară.



Bibliografie:

Ioan Bontaş – Pedagogie, Tratat , Editura BICALL, 2001, Bucureşti.  

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro