1 1.    Caracteristicile starilor afective

Starile afective sunt trairi care exprima gradul de concordanta sau neconcordanta dintre un obiect sau o situatie si tendintele noastre (termenul “obiect” e luat in sens filozofic- fiind ceea ce cunoastem , fiinta sau lucru). Pentru prescurtare, vom folosi si termenul de “afect” ca sinonim cu “stare afectiva” ; el e utilizat de unii intr-un sens foarte restrans. Afectele sunt in  indisolubila legatura cu trebuintele , interesele si aspiratiile noastre. Ele oglindesc, in fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele conduitelor noastre, in raport cu impulsurile si dorintele noastre. Totodata, intr-o masura mai mare sau mai mica, constituie imbolduri catre anumite reactii, manifestari, actiuni. Unele din ele, cum sunt sentimentele, sunt chiar principalele motive de activitate sustinuta. De aceea, pana in anii 40, motivatia era inclusa in capitolul consacrat afectivitatii. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, vom gasi afectele mentionate in cadrul studiilor despre motivatie. In ultimii ani, a aparut si tendinta de a le studia separat, asa cum am procedat si noi. Oricum, motivatia si starile afective sunt de fapt inseparabile in realitate.
a)    Starile afective implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negative. Daca un obiect este in concordanta cu trebuintele noastre rezulta o stare pozitiva, pe care o caracterizam ca placuta, fiind insotita de tendinte, miscari de apropiere. O camera incalzita iarna ne impresioneaza favorabil. Dimpotriva, cand o situatie e in contradictie cu ceea ce ne dorim  apare o impresie neplacuta, intovarasita de impulsuri spre evitare, indepartare: o hala in care zgomotul e infernal, iar atmosfera, sufocanta ne repugna. Afectele au tendinta de polaritate . Vasile Pavelcu vorbea de sensul “timic”. Ele sunt fie pozotive, fie negative. Indiferenta apare in lipsa orcarei stari afective, fiind de fapt o stare cu totul tranzitorie.
b)    Afectele sunt subiective in sensul descendentei lor de trebuintele noastre actuale. Un pahar cu apa rece, vara cand ne e cald si sete ne face placere. Aceeasi apa, iarna, pe un ger de – 25 ˚, cand ne e frig si tremuram, ne displace, nu stim cum s-o evitam, ea contrazicand cerintele organismului. Inseamna ca starile afective se pot schimba usor in functie de situatie. Totusi cand e vorba de structuri afective complexe, cum ar fi un sentiment, reactiile noastre se directioneaza foarte stabil si pentru multa vreme.
Daca afectele sunt subiective, nu rezulta lipsa lor de legatura cu realitatea obiectiva. Ele depind de caracteristicile obiectivelor, ale situatiilor. O livada de meri infloriti va tinde sa ne impresioneze placut, dupa cum spanzurarea unui nevinovat in Libia, va produce emotii negative. Dar starile afective reflecta nu numai conditiile exterioare, ci ele exprima mai mult, redau si raportul dintre realitate si motivatia noastra.
c)    O alta caracteristica este totalitatea. Afectele exprima un raport cu toate                                                            tendintele prezente intr-un anumit moment si nu doar cu efectul unei stimulari partiala. De pilda, mustarul provoaca usturimi ale limbii, dar totusi impresia e agreabila, intrucat predomina nevoia de excitare a stomacului care primeste un aliment bogat in grasimi. Sau un copil care face obraznicii, enervand multe persoane, dar mama sa, iubindu-l cu pasiune, nu se supara, ci se amuza, ignorand vadit aspectele negative ale comportarii lui. Deci starile afective creeaza o sinteza specifica a tuturor implusurilor activate.
d)    V. Pavelcu (1982) scoate in relief si tensiunea drept caracteristica a starilor afective. Intr-adevar, daca o tendinta se transforma imediat in miscare nu provoaca un afect. Cu cat apar mai numeroase tendinte care se contracteaza, cu cat exista o intarziere in satisfacerea lor, cu atat se ceeaza o stare de tensiune mai mare si o structurare a lor, facand posibile trairi intense.
e)    Afectivitatea, in ansamblul ei, are o functie extrem de importanta: ea permite o reglare prompta si eficace a comportamentului, indeplinind rolul de acceptor al actiunii, in terminologia lui P.KM.Anohin. O emotie, chiar lipsita de intensitate, schiteaza imediat un inceput de actiune, inainte ca o deliberare constienta sa inceapa. Chiar daca nu trebuie sa ne lasam ghidati numai de afecte, exista situatii in care nu e timp de reflexie si reactionam in functie de afectul dominant, care poate fi salvator.


2.    Formele starii afective

    Caracterizarea si denumirile diferitelor feluri de afecte sunt extrem de variate.”In domeniul afectivitatii, scria V. Pavelcu in 1937, aproape fiecare autor intrebuinteaza o terminologie proprie”, unii caracterizeaza starile afective ca “sentimente” sau emotii, dar V Pavelcu, considerand termenul de sentiment sinonim cu “afect” il distingea totusi de amotie, acesta desemnand numai emotiile-soc. In cele ce urmeaza, vom deosebi mai intai starile afective de procese afective si nici emotiile , de “emotiile-soc”, deoarece in acestea din urma nu sunt deosebiri calitative, ci numai de intensitate(frica de dentist nu se deosebeste calitativ de spaima starnita de un cutremur). Apoi, asa cum am vazut, vom utiliza termenul de afect in acceptiunea cea mai generala, sinonim cu stare sau proces afectiv.
    Starile afective se pot imparti in doua mari grupe:
a)    Afectele statice, exprimand raporrul dintre noi si lume, au un slab efect dinamogen, nu sunt motive de cativitate indelugata, desi pot provoca puternice reactii momentane. Ele se divid in
1)    stari afective elementare care cuprind atat durerea si placerea senzoriala, cat si agreabilul si dezagreabilul
2)    dispozitiile
3)    emotiile
b)    Afectele dinamice, constituind cele mai puternice si durabile motive ale comportamentului uman. E vorba de sentimente si pasiuni
    Sa le analizam pe rand:
    Starile afective elemantare
    Durerea senzoriala  este un fenomen usor de inteles: in majoritatea cazurilor e vorba de excitarea intensa a unor terminatii nervoase. Dupa cum am aratat la senzatii, Von Frey a identificat puncte specifice de durere declansata de excitatii mecanice sau termice ale pielii, in care s-au identificat numeroase terminatii nervoase. Specificul acestora reiese din faptul ca substante anestezice pot suprima durerea, ramanand senzatiile de contact. De asemenea, in unele boli pot disparea senzatiile dureroase, ramanand cele de contact sau invers. Nu se cunosc organe senzoriale specifice durerii, ea fiind in functie de excitatia terminatiilor nervoase existente pretutindeni in organism. Excitantii provocand durerea sunt de natura diferita, fizica sau chimica, in relatie cu tulburarile circulatorii, inflamatorii, s.a.
    Placerea senzoriala e mai greu de inteles. De obicei, placerea senzoriala tactila e pusa in relatie cu instinctul sexual. Dar nici organismul nu e pe deplin elucidat. Freud orgasmul (ca si placerea in general)printr-o scadere brusca a tensiunii, fenomen evident. Dar, pe de alta perte, inainte de aparitia voluptatii, exista o perioada in care tensiunea creste si cand totusi placerea este prezenta, altfel actul s-ar intrerupe. Apoi, exista cazuri in care actul fiziologic se desfasoara normal, dar lipseste placerea si nu se produce orgasmul. Oricum, placerea erotica este legata de excitarea tactila, in special al unor zone ale corpului, numite chiar “zone erogene”.

1     Agreabilul si dezagreabilul sunt reactii afective globale de slaba intensitate, impresii produse de orice perceptie. O sa amintim de “tonalitatea afectiva a senzatiilor , dar stim ca numai copilul in varsta de numai cateva saptamani are senzatii izolate, nefiind mielinizete complet fibrele de asociatie din scoarta cerebrala. Apoi ele sintetizeaza in perceptii care totdeauna au asupra noastra un efect agreabil sau dezagreabil. Aceasta rezonanta afectiva nu depinde de excitarea senzoriala, ci de sensul pe care informatia o are pentru noi: perceptia unei prajituri de ciocolata in galantarul unei cofetarii, cand ne e foame si avem bani pentru a o cumpara, ne produce o impresie placuta. Aceeasi imagine poate sa ne impresioneze dezagreabil, daca ne e foarte foame, insa nu avem nici un ban disponibil.
Vorbim de agreabil si dezag4reabil numai in cazurile in care trairea este de slaba intensitate. Cand se produc stari mai complexe si mai intense, atunci le denumim emotii.
Ageabilul atrage dupa sine miscari de apropiere, o crestere a energiei, a activitatii mintale, pe cand dezagreabilul e insotit de tendinta indepartarii de sursa si o diminuare a energiei, a activitatii.
Cum se explica agreabilul si dezagreabilul? Definind starile afective am pus in legatura impresia de placut sau neplacut cu relatia de concordanta ori de contradictie intre obiect si trebuintele noastre. Aceasta este o concluzie la care se subscriu multi psihologi, dar problema are multe fatete, abordate de filozofi de-a lungul timpurilor.
    Dispozitiile sunt stari afective elementare, agreabilul, durerea, dezagreabilul, sunt trairi afective de slaba intensitate si de scurta durata (cu exceptia durerii senzoriale care se poate prelungi multa vreme- dar atunci se transforma in durere). Dispozitiile au si ele o slaba intensitate, dar dureaza multa vreme, zile, poate chiar si saptamani, influentandu-ne chiar si trairile afective care apar in acest rastimp; cand cineva este prost dispus vfede numai aspectele neplacute ale existentei, traieste emotii negative etc. Invers buna dispozitie ne face sa vedem totul in culori luminoase, sa avem chef de glume si sa muncim cu spor. Aceste stari de spirit, pe care le-am numit dispozitii, au dubla conditionare.Cauzele de ordin intern sunt: oboseala, proasta functionare a unor organe interne, o boala incipienta ori, dimpotriva o sanatate infloritoare, resurse energetice abundente. Cauzele exterioare sunt constituite de existenta unor conflicte in familie sau la locul de munca, stari de frustrare, aparitia unor pericole. Ele pot favoriza si buna dispozitie : aprecierile pozitive ale unor persoane importante pentru noi, perspective atragatoare etc. Desigur, adesea ambii factori creeaza o anume stare de spirit
Dispozitiile nu constau numai in a fi bine dispus ori rau dispus, exista si stari indelungate de neliniste, anxietate. Uneori suntem foarte iritabili, orice fleac ne enerveaza. Oricum, dispozitiile influenteaza performanta in procesul muncii.
    Emotiile.Daca starile de agreabil sau dezagreabil difera putin intre ele, chiar daca sunt provocate de obiecte sau situatii foarte deosebite (agreabil este si un peisaj, si un sirop de capsuni, emotiile fara a fi neaparat intense, traduc o relatie specifica intre noi si situatie(peisajul evocandu-mi un episod nefericit al vietii mele, ma intristeaza). Asadar, emotiile sunt stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect ori o situatie, deci au un caracter situational.Ele pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginata (gandul ca politia poate fi pe urmele sale sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor poate fi foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare, zguduind intregul organism. In acest ultim caz, vorbim de emotie soc (careia multi psihologi ii spun afect).
Exista patru emotii soc, tipice: frica(teroarea), furia, tristetea in forma sa acuta (disperarea) si bucuria exploziva. Dar acestea pot aparea, in conditii obisnuite cu o intensitate mijlocie : cineva se teme sa intre la dentist, altcineva se enerveaza ca prietenul sau intarzie la intalnire, elevii se bucura deoarece profesorul nu a putut veni la ora. Dar sunt mai multe emotii decat acestea : dezgustul, rusinea, nemultumirea,regretul, indignarea, simpatia antipatia, speranta, mila, satisfactia, sfidarea etc. Exista si emotii in legatura cu munca intelectuala: mirarea, nesiguranta, certitudinea, indoiala…
    Sentimentele insa se deosebesc de emotii si de simplele dorinte prin amploarea sau extensiunea lor. Ele sunt transsituationale, persistand in variate imprejurari si chiar in absenta obiectului pricipal. Sentimetul iubirii nu se exprima numai in prezenta fiintei indragite, indragostitul aflat departe se gandeste mereu la ea, isi deapana amintiri,ii scrie scrisoare dupa scrisoare, viseaza la o noua intalnire,isi organizeaza activitatea in asa fel incat sa progresezein directia apreciata de iubita sa etc
Observandu-se evolutia afectivitatii la copilul mic (Ewert.)se constata, in primele luni, doua stari afective elementare, de placere si neplacere. La 4-5 luni apare expresia fricii( cauzate de persoane straine ori de posibilitatea de a cadea) , tot cam in acelasi timp se exprima si mania (cand i se i-a o jucarie sau biberonul)-deci e vorba de cele mai primitive emotii.In jurul varstei de 10 luni, apar manifestarile sentimentului de iubire fata de mama, exprimat prin zambet in prezenta ei, prin dorinta de a sta langa ea, plans la plecarea ei etc. este o diferenta clara intre atitudinile sale fata de mama si cele adoptate fata de altii. La 18 luni se constata si prezenta geloziei. Treptat copilul va trai emotii si sentimente din ce in ce mai complexe.Printre ultimele pare a fi dispretul ce apare clar la 12 ani. Deci se observa o crestere paralela a complexitatii emotiilor si sentimentelor. Acestea din urma, asigura, treptat o evidenta crestere a stabilitatii afective. Sentimentele structureaza dorintele, aspiratiile, interesele, atitudinile, nuantand diversificarea emotiilor  provocate de diferite situatii. Sentimentele asigura anumite orientari comportamentului, o anumita consecventa si o oerarhizare a reactiilor. Ele se disting de dorinte ori emotii prin care reactionam la specificul unei situatii prezente, comportament in relatie atat cu situatia cat si cu sentimentele deja cristalizate.