1 Dennis (’~’)
Comunicare / conflict

Comunicarea nu este doar apanajul oamenilor. Totul în Univers interactioneaza. La fiinte, procesul comunicarii este evident, în special când se face constient datorita inteligentei. Inconstient sau constient, incompatibilitatea comunicarii duce la conflict. De-a lungul existentei, omenirea a progresat prin îmbunatatirea comunicarii.
Cu alte cuvinte: civilizatia îl doteaza pe om cu o tehnica prin care puterea si activitatea sa se maresc considerabil, în timp ce natura sa fundamentala (biologica) nu s-a schimbat.
Comunicarea este verbala sau non-verbala, efectiva sau virtuala. Exista suficiente studii asupra comunicarii corespunzatoare intereselor pentru care au fost facute.
În ciuda tuturor eforturilor, un numar de bariere se pot interpune în calea unei comunicari eficiente.
Un obstacol major este ca nici un mesaj nu e receptat exact în forma în care el a fost emis. Receptorul poate amplifica, modifica, interpreta gresit sau chiar ignora mesajul.
Bariere apar datorita lipsei unui sistem de referinta comun sau unei diferente de experienta între emitator si receptor.
Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficienta coordonarii ei.
Informatia disponibila trebuie sa fie:
•    completa
•    exacta
•    oportuna
Succesul raspunsului la fiecare mesaj depinde de precizia mesajului original, de interpretarea si întelegerea sa de catre receptor si de catre conexiunea inversa.
Cu toate eforturile, nu totdeauna se gaseste formula potrivita de comunicare. Blocajele care pot interveni au diverse cauze; atât emitatorul cât si receptorul trebuie sa fie constienti ca între oameni exista diferente de ordin psihologic, de pregatire, de sisteme în care traiesc si care pot crea greutati ori relatii tensionate. De aceea, gospodarirea comunicarii este importanta.
Pe canale, comunicarea poate fi stingherita / bruiata de anumiti factori perturbatori (interferente) care trebuie eliminate sau reduse la minim
Comunicarea este una dintre acele activitati umane pe care oricine o recunoaste dar putini pot a o defini satisfacator. Comunicarea înseamna o discutie cu prietenii, televiziunea, îmbracamintea, tonul, accentul vorbirii si multe altele. Toate acestea, desi par complet diferite, au totusi în comun o caracteristica: reprezinta forme ale interactiunii umane. Astfel, comunicarea poate fi definita ca o interactiune sociala cu
ajutorul mesajelor.

1 Comunicarea este un ansamblu de actiuni:
•    deliberate
•    planificate
•    continue.
Cunoasterea starii mentale a auditoriului este importanta pentru transmiterea eficienta a unui mesaj.
Auditoriul se poate împarti în doua grupe: cei ce cauta activ informatii si cei ce proceseaza pasiv informatiile.
Cum este de asteptat, obiectivele comunicarii sunt mai usor de atins atunci când auditoriul eactiv. Acesta este dispus sa primeasca mesajul si îi va acorda atentie. Auditoriul pasiv nu cauta informatii si în general, va face prea putin pentru a întelege mesajul. Auditoriului pasiv i se poate face cunoscut un mesaj doar prin informatii scurte, caracterizate de creativitate si stil; schimbarea de atitudine sau de comportament apare rareori la auditoriile pasive.
Mereu te confrunti în viata cu stereotipuri, prejudecati, norme sociale si atâtea altele carora esti nevoit sa le faci fata corespunzator instruirii tale, prin diverse metode. Comunicarea îndeplineste o nevoie fiziologica, de siguranta, de afiliere si de actualizare.
Interinfluentarea atitudinilor persoanelor care interactioneaza nu este un proces imediat, ci unul care implica un mecanism mediator: comunicarea. Pozitia comunicarii în actul interpersonal este ca intermediara între starile psihologice ale indivizilor. Comunicarea cere adeziunea fiecaruia la obiectivele propuse si folosirea în comun a utilitatilor. Bunele relatii pentru comunicare nu sunt suficiente în lipsa regulilor si principiilor ce o asigura.
Cercetarea-actiune este o filozofie - si nu e un mod obisnuit de lucru: cel mai putin important este sa rezolvi problema; cel mai important este sa întelegi problema. Daca problema este înteleasa, atunci problema poate fi rezolvata. Dar cercetarea-actiune nu este pentru rezolvarea de probleme, ci pentru întelegerea practicii comunicarii, pentru ca sa fie schimbata - în vederea îmbunatatirii. Este analizata comunicarea în sine.
Ideea fundamentala a cercetarii-actiune este ca orice problema practica, oricât de mica ar fi, are legatura cu ceea ce e în jurul ei si nu trebuie separata, ci unita cu restul - pentru a avea un înteles. Uneori terminarea investigatiei înseamna punerea în practica a unor teorii fara a le cunoaste continuturile si fara a le sti formula. O semnificatie este legata de demersul actional al oricarei cercetari. O deschidere majora este
în acest sens sintagma: a învata prin a face (a comunica). Cercetarea-actiune vizeaza în principal schimbarea - prin combinarea investigatiei cu actiunea practica; din acest motiv, utilizarea ei este preferata de oamenii care o aleg pentru solutionarea unei situatii de criza. Ea este operationala - legitimata prin accentul egal pe care îl pune atât pe analiza (investigatie si reflectie), cât si pe actiune - cu menirea de a nu
folosi resurse exterioare. În fata unei situatii-problema, chemarea mediatorilor sau angajarea negociatorilor pentru rezolvarea conflictului poate fi efectiv anulata de comunicarea eficienta.
În mod practic (si plastic), specificul cercetarii-actiune se poate exprima astfel: planifica bine dar asteapta-te si la alte rezultate decât cele propuse. În realizarea unei cercetari-actiune, monitorizeaza conditiile si parametrii comunicarii, preocupat nu atât în a masura fenomenul cât mai degraba în a interveni în comunicare - a o corija / reajusta în functie de evolutia si rezultatele ei.
Partile aflate în conflict au interese interdependente; conflictele sunt de obicei combinatii de procese competitive si de cooperare, iar cursul pe care-l ia conflictul va fi determinat de natura acestei combinatii.
Se stie ca procesele caracteristice si efectele provocate de un anumit tip de relatii sociale  tind sa provoace la rândul lor acel tip de relatii sociale.
Daca o anumita persoana are cunostinte sistematice despre efectele proceselor de cooperare si competitivitate, acea persoana va avea si cunostinte sistematice despre conditiile care de obicei dau nastere la astfel de procese si - prin extensie - la conditiile care determina daca un conflict va lua un curs constructiv sau distructiv.
Îmbunatatirea necesita realizarea unei conexiuni cu cognitia si perceptia. Un proces constructiv de rezolvare a conflictelor este similar unui proces eficient de cooperare pentru rezolvarea problemelor în timp ce un proces distructiv e similar unei lupte competitive câstig - pierdere.
Estimarea este judecata valorii comunicarii. Aceasta comporta doua aspecte: a mesajului (continut, felul transmiterii sale, etc.) si a partilor (emitator si receptor).
În estimare intervin continuu probleme si obstacole. Estimarea poate fi spontana sau planificata.