1 SEMIOTICĂ – COMUNICAŢII MASS-MEDIA
EUSEBIU TIHAN, M.Sc.,LAURA GHIZA, M.Sc.
EDITURA INSTITUTUL DE ECOLOGIE SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE UMANĂ - FOCUS



Introducere
Semiotica comunicaţiilor de masă reprezintă pasul făcut de omenire în cunoaşterea cât mai aprofundată a istoriei mondiale, în recunoaşterea paşilor anteriori către prezent, o ştiinţă care ridică treptat valul ce ne acoperă ochii, căci ce poate fi mai supărător, mai degradant decât să trăieşti în întuneric, în ignoranţă, necunoscându-ţi trecutul, originea şi mai ales valenţele ce te pot ajuta să păşeşti cu uşurinţă şi siguranţă în viitor, în ciuda agresiunilor de tot felul şi la tot pasul.
“INFORMAŢIA”, vitala informaţie, există permanent în jurul nostru disimulată de cele mai multe ori în lucruri, fapte şi acte pe lângă care trecem adesea nepăsători, nebănuind măcar cum să folosim ceea ce reprezintă cheia succesului; informaţia inteligentă, sau semnele şi sistemele de semne necesare comunicării sub toate formele sale.
Semiotica comunicării de masă devine astfel nu numai astfel o ştiinţă modernă, dar, este şi un factor important al înţelegerii macrotranziţiei din ţara noastră, în care au loc schimbări fundamentale ce vor modifica “nu numai producţia şi consumul, dar şi mentalităţile, practica socială şi tradiţională”.
Specialiştii au situat cele mai vechi mesaje inteligibile odată cu apariţia lui homo sapiens. Atunci apar primele semne (simboluri), primele enunţuri-simboluri educaţionale. Cele mai vechi desene reprezintă mâna, poate,  fiind perceput ca element separatoriu şi definitoriu faţă de animale. Cu ajutorul maşinii omul putea să desfăşoare activităţi care îi permiteau să supravieţuiască. În acest mod, reprezentarea mâinii poate fi considerată un prim pas al inteligenţei, simbol creat inconştient şi totodată mesaj care ne asigură că oamenii in acele timpuri au început să vadă, să facă primele asocieri primare inteligente, practic să se descopere pe sine.
Desenele şi picturile din grotele descoperite pe întinsul globului nu reprezintă doar imagini, ele reprezintă schematic (aşa cum o fac astăzi copii) acte inconştiente încărcate de semnificaţie, bizonul pictat reprezenta pentru omul peşterii nu doar o poză ci, poate un întreg spectacol, cu lupte pentru supravieţuire, în general experienţa sau primele experienţe ale omului cu natura.
Un desen devine astfel un simbol care evocă un obiect, o imagine, o idee, o noţiune sau un sentiment. Simbolul devine pare dintr-un sistem de semne care construiesc informaţia. Un mesaj, într-un cadru care astăzi este din ce în ce mai sofisticat dar care reprezintă în general pătratul sau variante ale dreptunghiului.
Semiotica este ştiinţa care analizează toate sistemele de semne, inclusiv limba.
Sistemele de semne se deosebesc unul de celălalt prin:         A – forma; B – structura; C – funcţionare.
Sistemele de semne au şi elemente comune, şi anume:
1.    Servesc ca mijloc de exprimare şi comunicare a ideilor;
2.    Sunt sociale;
3.    Sunt materiale.

1 Comunicarea se realizează simultan prin transmiterea de semne şi semnale (aceste separări nu sunt decât metodologice), semnul reprezentând situaţii statice iar semnalul, procesul.
Mai multe semne formează un cod iar codurile vor fi din ce în ce mai numeroase, sistematizate odată cu evoluţia complexă a tuturor ramurilor ştiinţelor.
Semiotica comunicaţiilor de masă reprezintă:
a.    Sinteza a şase milenii de istorie şi practică în comunicare de masă de la primele semne până astăzi.
b.    Studiul atent al:
    Limbajului,
    Tehnologiei de comunicare,
    Mesajelor,
    Lexicografiei.

Este o ştiinţă pluridisciplinară care implică cadre cu înaltă calificare: psihologi, sociologi, semioticieni experţi care studiază şi coordonează comunicaţiile de masă căutând să determine acţiuni în folosul umanităţii, de pe poziţii spirituale avansate. De asemenea, studiază impactul informaţiilor asupra omului.
Pluridisciplinaritatea semioticii comunicaţiilor de masă exprimă în mod adecvat amplitudinea ştiinţei, semnul şi sistemul de semne constituind mijloc şi totodată obiect de cercetare permanent folosit în studiul Elementelor de antropologie semiotică, în artă şi arhitectura semiotică, în ştiinţe politice, istorie, etnografie şi folclor, etc.
Înţelegem astfel semiotica comunicaţiilor mondiale de masă ca pe un înalt grad al percepţiei asupra problemelor umane, un mod superior de operare de la concret la abstract cu toate mijloacele de comunicare în scopul unic de a egala valoric spiritual în mod real, toţi oamenii.
Oamenii se nasc egali din punct de vedere al legilor dar se diferenţiază prin religie, studii, coeficient de inteligenţă, şamd.
Unicitatea personalităţii umane amplifică complexitatea mijloacelor de comunicare, fiecare individ dispunând de un sistem propriu de coduri şi semne cu care comunică (îşi exprimă ideile, se face înţeles şi înţelege). Mai mulţi indivizi cu un sistem comun de comunicare (limba) îşi păstrează totuşi particularităţile şi modul propriu de înţelegere, în condiţiile în care se observă, cel puţin în ţara noastră, o evoluţie majoră a limbii române, care acceptă unele transformări şi sensuri de cuvinte (coduri) moderne, vocabularul îmbunătăţându-se permanent cu noi termeni, poate mai sofisticaţi.
Instabilitatea limbii conduce astfel spre noi metode de determinare, semiotica făcând din semiotica comunicaţiilor de masă o ştiinţă a viitorului, în condiţiile în care rolul experţilor în semiotică este acela de a găsi metoda adecvată pentru a induce şi a transmite idei pozitive, valoroase găsind “limbajul comun” pentru a-i determina şi pe ceilalţi să găsească sensul pozitiv şi înţelesul deplin al informaţiei.
Limba (ca sistem de coduri) nu este decât un exemplu apropiat pentru a exprima complexitatea şi importanţa existenţei semioticii comunicaţiilor de masă.
Putem spune astfel o cărămidă la fundaţia unei instituţii care mâine va fi obiectul unei noi provocări.
Vom stăpâni informaţia, ca fiind arma de apărare a omului împotriva viitorului.