1




      Pericole biologice din alimente:
bacterii: Staphylococcus ssp.
             


                   








Introducere

Alimentele constituie sursa energetică şi constructivă de bază a organismului uman. Pentru a-şi putea îndeplini funcţia, alimentele trebuie să fie satisfăcătoare din punt de vedere calitativ, adică să aibe calităţi nutriţionale şi să fie salubre.    
Fiind produse de natură organică, alimentele sunt uşor supuse unor procese de degradare fizico-chimică, constituind în acelaşi timp un mediu trofic favorabil dezvoltării unei mari diversităţi de microrganisme organotrofe, care pot produce alterarea lor. Prin alterare, produsele alimentare îşi pierd valoarea nutritivă şi salubritatea. Astfel în urma metabolismului microbian pot apare substanţe de descompunere toxice pentru organismul uman, său microorganismele pot elimina în mediu toxine care pot determina diferite forme de toxiinfecţii alimentar
Prezenţa în alimente a microorganismelor de alterare şi a celor patogene care provoacă diferite boli se determină pe baza controlului microbiologic al acestora. Controlul microbiologic completează controlul organoleptic şi cel fizico-chimic al oricărui aliment, prin acest control complex definindu-se calitatea oricărui produs.    
Pentru a fi eficient, controlul microbiologic al alimentelor trebuie să se desfăşoare atât la unităţile producătoare de materii prime alimentare, la unităţile prelucrătoare, cât şi la cele de desfacere, ceea ce impune analiza alimentelor în ceea ce priveşte calitatea lor microbiologică la fabricare, depozitare şi la punerea în consum.
Controlul microbiologic al fiecărui aliment trebuie efectuat după o metodologie specifică, stabilită prin norme STAS sau alte normative în vigoare. Un aliment trebuie admis astfel în prelucrare sau în consum numai dacă îndeplineşte condiţiile de calitate fixate de aceste normative.

Importanţa pericolelor biologice
Pericolele biologice din alimente pot fi definite microorganisme patogene (bacterii, virusuri, paraziţi) care determină boli ce survin după ingestia de alimente sau de băuturi contaminate. Unele microorganisme periculoase trăiesc în organismul animalelor sau în mediul înconjurător. Ele ajung în alimente de pe mâinile muncitorilor, de pe ustensile, suprafeţe de lucru, echipamente, din apă, dăunători, echipamentul de igienizare, ambalaje sau alte produse. Numeroase microorganisme se dezvoltă în timpul producţiei, al depozitării sau transportului, mai ales când nu se respectă temperatura adecvată.
Deşi procesarea termică distruge majoritatea formelor vegetative de microorganisme, produsul tratat termic poate fi supus contaminării datorită erorilor de manipulare ulterioară. în condiţii prielnice de mediu, anumite specii bacteriene îşi pot dubla numărul la fiecare 20-30 de minute. In funcţie de organism, numărul de bacterii necesar pentru a determina îmbolnăvirea unui adult sănătos poate depăşi 1 milion. Operatorii din domeniul alimentar şi consumatorii trebuie să ia măsuri de precauţie, care includ printre altele menţinerea temperaturii de conservare şi păstrarea alimentelor crude separat de produsele tratate termic şi de alte alimente gata a fi consumate.
Microorganismele determină boli fie ca urmare a puterii invazive, fie a producerii de toxine ce se răspândesc în organismul gazdă. Fiinţa umană consumă zilnic milioane de microorganisme, dintre care unele sunt sigur patogene. Totuşi, nu există un pericol pentru sănătate deoarece organismul omului este prevăzut cu mecanisme de apărare specifice şi nespecifice.





Staphylococcus aureus
Stafilococii sunt coci Gram pozitivi, facultativ anaerobi, grupaţi în ciorchine de strugure, imobili, nesporulaţi, catalază pozitivi şi oxidază negativi. Printre cele 27 de specii ale genului, principalele specii sunt S. aureus, S. epidermidis, S. saprophyticus. Aceste bacterii sunt ubicvitare. Sunt uşor de distrus prin căldură, sensibili la aciditate şi foarte toleranţi la concentraţii ridicate de sare. Stafilococul este un germene piogen prin excelenţă - microbul supuraţiei. Unele suşe pot elibera una sau mai multe toxine (intoxicaţie alimentară, sindrom de şoc toxic, impetigo). Frecvenţa şi gravitatea infecţiilor cu stafîlococi se datorează slăbirii rezistenţei locale sau generale a bolnavilor supuşi la tratamente intensive, intervenţii chirurgicale grave. In ultimii ani bacteria manifestă rezistenţă frecventă la antibiotice, mai ales unele tulpini din mediul spitalicesc.
Stafilococii se găsesc în aer, praf, apă, lapte şi alimente, pe echipamentele de bucătărie etc. Oamenii şi animalele sunt principalele rezervoare, bacteria găsindu-se mai ales în gât şi în fosele nazale. Germenul poate fi răspândit din nas şi gât, pe piele, pe mâini, pe faţă şi pe păr. Alimentele asociate sunt de obicei cele bogate m proteine, puţin acide, aşa cum sunt carnea de vită, ouăle, smântână, maioneza. Mezelurile sărate pot fi un mediu favorabil deoarece bacteria rezistă bine la sare şi la nitriţi. Exemple: jambon, carne de pasăre, carne tocată, sos , maioneză, sandwich şi salate cu ouă, ton sau fructe de mare, mâncăruri.
Germenii din Genul Staphylococcus şi ca atare şi S.aureus îşi exercită activitatea patogenă prin virulenţă şi printr-un bogat arsenal de factori de agresivitate şi toxicitate.






Factorii de agresivitate sunt de natură enzimatică şi intervin în evoluţia infecţiei, înlesnind difuziunea germenilor în ţesuturi sau neutralizând mecanismele defensive ale organismului. Aceştia sunt:
-    factori coagulanţi (coagulazele): coagulaza legată, coagulaza
liberă, hialuronidaza, fibrinolizina, deoxiribonucleaza, fosfataza. Fosfataza
este singura enzimăj care se evidenţiază în special pentru testarea
stafilococilor din alimente;
-    factori toxici care acţionează provocând direct alterări morfologice
sau funcţionale ale ţesuturilor. Aceştia sunt: hemolizinele care acţionează prin liza globulelor roşii. Stafilococii dispun de patru tipuri de hemolizine, notate a, p, y, 5; leucocidinele care determină distrugerea leucocitelor; enterotoxinele, secreţii prezente numai la unele tulpini de stafilococ. Acţiunea enterotoxinei asupra organismului uman este posibilă între limite largi de temperatură: -6,7 °C -* +45,5 °C, este influenţată favorabil de condiţiile de aerobioză, nu este inhibată de acidifierea mediului (toxina poate fi elaborată chiar la pH 4) şi nici de concentraţii mari de clorură de sodiu. Eriterotoxinele stafilococice sunt rezistente la grade ridicate de apă activă şi la valori de temperatură până la 117°C. Incomplet inactivate, enterotoxinele se reconstituie parţial în 24 ore la 25 °C, sunt de asemenea rezistente la acţiunea enzimelor digestive, distrugerea florei intestinale prin antibioticoterapie le măreşte efectul. O tulpină de stafilococ poate produce una sau mai multe tipuri de enterotoxină. Specii sensibile la enterotoxinele stafilococice sunt numai omul, maimuţa şi pisica.
Din punct de vedere ecologic, S.aureus este comensal al pielii şi mucoaselor la animale şi om, izolându-se însă în mod curent şi din sol, aer şi apă. Sursele principale de infectare a omului şi de contaminare a alimentelor sunt:
- oamenii bolnavi sau purtătorii sănătoşi. Infecţiile cutanate, furunculele, panariţiile, epidermitele, eczemele, tăieturile infectate şi alte leziuni supurative deschise, ca şi
     

infecţiile căilor respiratorii şi digestive superioare (laringite, faringite) sunt deseori provocate de S. aureus care se elimină în mediul extern contaminând oamenii, alimentele, suprafeţele;
-animalele bolnave purtătoare;
-alimentele, în primul rând laptele, untul, smântână, îngheţata, cremele dulci, salatele vegetale cu maioneză, carnea şi preparatele din carne, peştele.
Simptomele gastrointestinale apar în 1-6 ore de la consumarea produsului. De exemplu, 48% din persoanele care au consumat pui rece, fiert cu o zi înainte, dezosat cu mâna şi menţinut la frigider, au făcut toxiinfecţii, acelaşi lizotip de S. aureus producător de enterotoxină a fost izolat de la bolnavi, din cavitatea nazală a persoanelor care au preparat puii, de pe mâinile ajutoarelor care au preparat puii şi 2x109 celule/g pui.
Deşi S. aureus prezintă cea mai mare importanţă dintre toate speciile genului, cu implicaţii mari în patologia umană şi igiena alimentară sunt şi speciile S. epidermidis, S. saprophyticus, S.intermedius, S.hyiscus.



Toxiinfecţii alimentare produse de germeni din genul Staphylococcus
Primul autor care atribuie stafilococilor piogeni rol de agent cauzal în T.i.a. a fost Denys, care a descris în 1894 o izbucnire familială apărută într-o localitate din Belgia. în 1901, Lescenko, descrie la Harkov apariţia unui episod în urma consumului unei prăjituri cu cremă, iar în 1906, Iakovlev, la Petersburg şi Owen în SUA comunică episoade de T.i.a. similare (Nestorescu şi col. 1959).
Printre manifestările de metabolism ale stafîlococilor trebuie menţionate în mod deosebit capacitatea de lichefiere a gelatinei, coagularea laptelui, peptonizarea cheagului şi fermentarea unei serii de glucide, reducerea nitraţilor în nitriţi.
Niciuna din caracterele culturale şi biochimice menţionate nu pot să diferenţieze în suficientă măsură tulpinile enterotoxigene de cele neenterotoxigene.
Stafilococii potenţial T.i.a., îşi datoresc patogenitatea, pe de o parte capacităţii de a sintetiza şi elabora toxine în mediu iar pe de alta şi unui grad variat de virulenţă.
Este în prezent stabilit că germeni din grupul stafîlococilor sunt capabili să elaboreze exotoxine cu efecte toxice multiple, printre care cele mai importante sunt; activitate hemolitică, leucocidinică, dermonecrotică, enterotoxică şi letală.
Enterotoxina este un produs cu rol recunoscut în determinarea T.i.a. iar structura ei chimică nu este pe deplin elucidată şi difuzează în mediu de cultură sau alimentul contaminat.
Acţiunea enterotoxică se bazează pe acţiunea ei iritantă asupra musculaturii netede din peretele intestinului şi terminaţiilor nervoase periferice din tractusul gastrointestinal provocând colici, diaree, vomă.
Analiza episoadelor T.i.a. cu stafilococi arată că majoritatea cazurilor au avut ca sursă,  în primul rând,  laptele şi produsele lactate,  apoi carnea şi preparatele din carne.




1 S-a constatat, spre exemplu, că pasteurizarea poate distruge stafilococul dar nu şi enterotoxina a cărei termorezistenţă este deja demonstrată. Toxinele pot rezista la temperaturi de +120°C; pentru inactivare alimentele trebuie tratate la +125°C timp de 30-90 minute.
S-a demonstrat de asemenea că prelucrarea laptelui în lapte praf poate reduce numărul de germeni, dar cei care supravieţuiesc pot găsi condiţii de a sintetiza enterotoxina.
Dată fiind toleranţa crescută a stafîlococilor pentru NaCl, ei găsesc condiţii favorabile de a se multiplica şi sintetiza toxine în brânzeturile conservate prin sare.
Nestorescu şi col. (1953) au demonstrat că probele de lapte simplu fiert, laptele acidulat şi alte produse lactate acide contaminate experimental, nu au inhibat decât parţial dezvoltarea stafîlococilor.
Dintre alimentele cu lapte şi produse lactate, semnalate ca surse T.i.a. în ţara noastră, se pot enumera: prăjiturile cu cremă, smântână, grisul cu lapte, brânza telemea de oi, îngheţata etc.
În ce priveşte carnea şi preparatele din carne, gama acestora este foarte variată. Se citează episoade cu T.i.a. provocate prin consum de: pateuri de carne, tobă, câmaţi, limbă afumată, carne tocată, pârjoale, piftii, pateu de ficat (Nestorescu şi col, 1959).
Procesele de conservare, cum este cazul congelării şi păstrării cărnurilor la -18°C, timp de 9 luni, a permis supravieţuirea stafîlococilor enterotoxici.
Prezenţa stafilococilor şi toxinelor acestora într-un produs alimentar nu modifică practic însuşirile senzoriale ale alimentului.
Carnea de peşte şi produse obţinute prin sărare, afumare (fileu, batog, laghertă) s-a dovedit de asemenea o sursă activă de episoade T.i.a.




Condiţia esenţială ca o T.i.a. cu stafilococ să se declanşeze, este prezenţa tulpinilor enterotoxigene în aliment şi întrunirea condiţiilor de multiplicare şi sinteză a exotoxinelor stafilococice.
Sursele de contaminare potenţial active sunt fie animalele furnizoare ale produsului alimentar, bolnave sau purtătoare sănătoase, apoi omul bolnav sau purtător sănătos şi, cu totul secundar, ustensile, utilaje şi suprafeţe cu care alimentele intră în contact în timpul procesării.
Incidenţa T.i.a. cu etiologie stafilococică raportată de către diferite ţări este variabilă, dar majoritatea statisticilor semnalează o creştere a frecvenţei episoadelor faţă de T.i.a. cu Salmonella sau alte enterobacterii.
În ce priveşte evoluţia episoadelor în colectivităţi umane s-a remarcat că perioada de incubaţie este scurtă, variind între 1-6 ore de la consumul alimentului incriminat (contaminat). Perioada de 3-4 ore a fost cel mai des menţionată (DoIman, 1934, cit. e Nestorescu, 1959). Sunt şi semnalări în care manifestările clinice au apărut şi după 30 minute post consum. Durata perioadei de incubaţie pare să depindă, pe de o parte, de cantitatea de enterotoxină ingerată, iar pe de alta şi de receptivitatea consumatorilor.
Tabloul clinic, indiferent de categoria de consumatori, este destul de uniform, cu predominanţa tulburărilor gastrointestinale.
În ordine, apare salivaţia, apoi greaţă, vărsături, crampe abdominale şi diaree. Bolnavii mai pot acuza cefalee, crampe musculare, transpiraţii, stare de prostraţie, stare toxică cu puls accelerat, chiar colaps şi moarte. Temperatura este, de regulă, normală sau subnormală, sunt rare stările subfebrile.
Semnele clinice se pot remite în câteva ore (9-49 de ore), rar într-o săptămână sau mai mult.



Diagnosticul în T.i.a.c. cu stafilococ se bazează pe coroborarea mai multor elemente:

•    Stabilirea produsului alimentar potenţială sursă de T.i.a.;
•    Izolarea stafilococilor, tipizarea lor şi testarea patogenităţii;
•    Extragerea toxinei din alimentul mcriminat şi testarea enterotoxicităţii (testul Dolman, examene biochimice);
•    Izolarea stafilococilor de la consumator şi a toxinei;
•    Demonstrarea similitudinii între caracterele serologice, biochimice şi enterotoxigene ale tulpinilor din aliment şi de la consumator.
Ca măsuri de profilaxie ce se impun, se pot enumera:
1.    Examenul clinic periodic al animalelor furnizoare de lapte, mai ales în direcţia mamitelor.
2.    Control sanitar veterinar de abator, riguros, pentru depistarea şi eliminarea proceselor inflamatorii de tip supurat, de la nivelul ţesuturilor şi organelor, confiscarea acestora şi inactivarea lor.
3.    Supravegherea stării de sănătate a tuturor celor care manipulează produse alimentare sensibile (carne, lapte), cu excluderea tuturor persoanelor care prezintă inflamaţii exudative de tip cataralo-purulent: rinite, amigdalite, panariţii, furuncule, dermatite exudative etc.
4.    Supravegherea conform planului strategic sanitar veterinar prin prelevarea periodică de probe din produse alimentare de origine animală sensibile, cazul laptelui şi produselor lactate, a cărnii şi produselor tocate şi nu în ultimul rând din alimente ca: îngheţată, mâncăruri gătite din alimente cu structură mixtă, animală şi vegetală.






Prevenirea pericolelor biologice din alimente
Măsuri de igienă. Germenii patogeni pot fi transferaţi de la un aliment la altul, prin contact direct sau prin intermediul celor care manipulează alimentele, prin intermediul suprafeţelor de contact cu alimentele sau prin aer. Alimentele crude, neprocesate, trebuie separate de alimentele gata de consum, fie fizic, fie în timp, pe parcursul tuturor operaţiunilor de procesare sau manipulare a acestora. Dacă se optează pe opţiunea separării în timp, este necesară o etapă intermediară obligatorie în care să se realizeze igienizarea eficientă.
Accesul în ariile de producţie trebuie restricţionat şi controlat, în funcţie de specificul activităţii. Acolo unde riscurile sunt foarte mari, accesul în ariile de producţie trebuie să fie făcut prin vestiare filtru. Se va cere personalului să poarte echipament de protecţie curat şi să îşi spele mâinile înainte de a intra în spaţiile de producţie. Suprafeţele, ustensilele, echipamentul, dotările fixe şi mobile trebuie igienizate după manipularea sau procesarea alimentelor crude.
În unele cazuri când produsele gata de consum nu întrunesc criteriile de proces: microbiologice, de calitate etc, acestea pot fi reprocesate sau confiscate, în general, se recomandă ca laptele nepasteurizat să fie fiert, să se evite gheaţa care nu este fabricată din apă potabilă, alimentele nefierte, mai ales salatele şi moluştele să fie uşor rumenite şi să fie evitat consumul de alimente vândute în stradă.
Ameliorarea igienei reprezintă o pârghie importante asupra căreia se poate acţiona pentru diminuarea riscurilor microbiene din sectorul de producere şi distribuţie a alimentelor. Prevenirea intoxicaţiilor alimentare este posibilă şi prin acţiuni din partea consumatorului, respectând patru reguli de bază: a curăţa, a separa, a fierbe şi a refrigera. Spălarea mâinilor este cea mai bună modalitate de a reduce riscurile de toxiinfecţii



alimentare. Se recomandă spălarea cel puţin 20 de secunde cu apă caldă şi cu săpun înainte şi după manipularea alimentelor. Suprafeţele de lucru şi ustensilele trebuie să fie curate şi
dezinfectate. Dezinfecţia ajută încetinirea multiplicării bacteriilor şi reduce astfel riscul toxi-infecţiilor alimentare. Un decontaminant eficient este apa de Javel care poate fi vaporizată prin aspersare după curăţarea suprafeţelor de lucru şi a ustensilelor. După un contact de câteva minute se impune clătirea abundentă cu apă potabilă şi uscarea la aer sau cu cârpe curate. Fructele şi legumele crude pot fi contaminate cu bacterii, virusuri şi paraziţi. Prin urmare, se recomandă spălarea insistentă cu apă potabilă înainte de a fi preparate sau consumate. Se poate folosi o perie pentru a freca fructele cu coaja fermă şi rugoasă, cum sunt portocalele, cartofii sau morcovii.
Respectarea bunelor practici de fabricaţie, prin prepararea şi păstrarea corespunzătoare a alimentelor previne apariţia toxiinfecţiilor. Majoritatea alimentelor trebuie fierte până când temperatura interioară să depăşească limita de 74°C dar pentru carnea de pasăre trebuie să treacă de 85°C. Până la fierbere alimentele trebuie păstrate în afara zonelor periculoase fie la mai puţin de 4°C pentru alimentele conservate prin frig, fie la peste 60°C cele servite calde. Alimentele perisabile nu trebuie să stea mai mult de două ore la temperatura ambiantă, inclusiv perioada de lucru. Se va evita fierberea bucăţilor mari de carne de vită sau de pasăre la microunde.
Separarea alimentelor trebuie să evite contaminarea încrucişată. Toate instrumentele, vasele şi planurile de lucru folosite la prelucrarea alimentelor crude nu trebuie să vin în contact cu alimentele fierte decât după ce vor fi decontaminate. Sucul de carne poate să. transmită bacterii. Prin urmare se recomandă plasarea cărnii de vită şi de porc precum şi fructele de mare, în recipienţi închişi în zona inferioară a frigiderului. Se vor folosi containere suficient de mari pentru a împiedica scurgerea sucului şi contaminarea altor alimente. In momentul cumpărării, al transportului şi preparării se recomandă separarea alimentelor crude de alte alimente.


Alimentele fierte sau pregătite pentru a fi servite nu trebuie să vină în contact cu alimentele crude. Răcirea alimentelor stopează dezvoltarea bacteriilor.
Bacteriile pot prolifera în zona temperaturilor periculoase, adică între 4 şi 60°C. Se impune conservarea alimentelor proaspete la o temperatură egală sau inferioară 4°C.
Congelarea poate stopa complet procesele de multiplicare dar nu omoară toate bacteriile. Ouăle se păstrează, intacte, în partea cea mai rece a frigiderului, de obicei în zona posterioară. Trebuie evitate ouăle cu coaja fisurată. Ustensilele, farfuriile şi planşetele de tranşare şi tăiere pot transmite de asemenea bacterii. De aceea se recomandă păstrarea lor curată mai ales pentru alimentele fierte. Toate resturile trebuie refrigerate cât mai repede posibil. Alimentele perisabile care au stat mai mult de două ore la temperatura ambiantă trebuie aruncate.

Bibliografie
1.    Igiena şi securitatea produselor alimentare - Clemansa Tofan, Ed. Agir, Bucuresti 2001;
2.    Analiza microbiologică a produselor alimentare - Letitia Oprean, Ed.Univeristăţii Lucian Blaga, Sibiu 2002;
3.    Potentialul epidemiologic privind imbolnavirile produse de alimente contaminate microbiologic,Lamaita Puiu,  Iasi 1998;
4.    Teza de doctorat, Unele modificări organoleptice, morfopatologice si microbiologice ale cărnii destinate consumului, Isan Elena,  Iasi 2004;
5.    Igiena veterinară a produselor  alimentare : patologie prin alimente – Rotaru Ovidiu, Ed. Todescu, Cluj 2002;
6.    Siguranţa alimentelor- Brădăţan Gheorghe, Ed. Ion Ionescu de la Brad,2007.