1


Bulimia nervoasă



Bulimia debuteaza in adolescenta tarzie sau la adultul tanar, in special la femei. Deoarece este o boala cronica, aceasta persista si pe parcursul vietii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un barbat dezvolta aceasta boala.
Bulimia nervoasa este o tulburare de comportament alimentar caracterizata prin episoadele de  supraalimentatie necontrolata mult dincolo de necesitatile organice si cauzat de o perturbare neuropsihica, urmate de eforturi compensatorii in vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea varsaturilor, abuzul de laxative si/sau diuretice, privare de hrana sau exercitii excesive. Bulimia nervoasa afecteaza 1 – 3% din adolescente si femeile tinere. Varful incidentei bulimiei nervoase se intalneste la 18 ani. Aparitia simptomelor bulimice la o varsta mai frageda este corelata cu o gravitate mai mare a tulburarii.
Pacientul tipic pentru sindromul bulimic este o tanara femeie in jurul varstei de 20 de ani care se plange de comportamentul alimentar asupra caruia a pierdut controlul. Adeseori prezinta zilnic episoade de bulimie insotite de suferinta psihica si urmate de vomismente autoinduse. Gandurile ei se indreapta frecvent inspre alimente, dieta, forma corpului, prezentand simptome depresive, cum ar fi stima de sine scazuta, tristete, tulburari de somn, lipsa sperantei si uneori ideatie suicidara. Episoadele bulimice pot fi spontane sau planificate. In cea de-a doua varianta, poate sa viziteze deliberat magazine alimentare pentru a-si cumpara dulciuri, carne sau alte alimente.
Anorexia si bulimia sunt doua tulburari de alimentatie ce pot fi traite in alternanta de o persoana, astfel incat unii autori le considera drept stadii diferite ale unei singure afectiuni, anorexia fiind stadiul mai avansat.
Intorcandu-se acasa si asigurandu-si pe cat posibil intimitatea, pacientul trece la o ingestie alimentara pana apare disconfortul abdominal care ii poate provoca dureri. Ingestia alimentara poate fi insotita initial de placere, dar, dupa un timp, alimentele isi pierd gustul si sunt ingerate cat se poate de rapid, de obicei cu sentimente coplesitoare de dezgust de sine si panica.
Dupa episodul bulimic, sentimentele de vina persista si ele se pot accentua generand varsaturi autoinduse sau alte comportamente de eliberare, post sau excesul exercitiului fizic. Pentru a induce vomismentele, pacienta isi introduce degetele sau un instrument corespunzator in gat. Dupa cateva saptamani sau luni, descopera ca isi poate provoca vomismente doar prin simpla aplecare aupra chiuvetei sau toaletei, uneori cu o usoara presiune abdominala. Varsaturile au loc exact dupa episodul bulimic sau dupa o perioada scurta de timp, de obicei dupa maxim 30 de minute. Adeseori, imediat dupa varsaturi apare alt episod bulimic.
Bulimia este deseori insotita de oboseala, depresie ori anxietate sau asociata interventiei unor factori stresanti, simptomul bulimic fiind precipitat de interactiunea a cel putin doi dintre factorii:
•    Conflicte sexuale, indeseobi cele centrate pe inceputul sau sfarsitul unei relatii afective majore;
•    O schimbare substantiala in ocupatie sau in localizarea geografica, astfel incat pacienta se simte dezradacinata sau in nesiguranta;
•    Pierderea - implicand un deces, o instrainare sau o separare de un membru al familiei sau de un prieten apropiat.
Cauze :
Bulimia nervoasa este o tulburare cu etiologie multifactoriala. Atitudinea fata de standardele culturale de frumusete si atractivitate fizica contribuie la comportamentele bulimice, desi exista dovezi care indica o implicare a factorilor genetici.
       Bulimia si alte tulburari alimentare sunt legate de anomalii ale neurotransmitatorilor – in special a serotoninei, implicata in reglarea aporturilor alimentare. Afectarea senzatiei de satietate, scaderea ratei metabolismului bazal si anomaliile in reglarea functiei gonadice au fost observate la pacientii cu bulimie. Aceste anomalii pot fi asociate cu alterarea functiei leptinei. Leptina este o proteina ce controleaza greutatea corporala, actionand asupra sistemului nervos central pentru a reduce aporturile alimentare. In studiile efectuate, administrarea de leptina a dus la scaderea ingestiei de alimente, ceea ce sugereaza ca alterarea functiei leptinei contribuie la episoadele de supraalimentatie observate la bulimici.
        Mediul sociocultural joaca cu siguranta un rol in aparitia bulimiei. Bulimia este mai frecventa in culturile in care este idealizata silueta supla.
Crizele bulimice pot surveni in mod obisnuit sau pot fi declansate de anxietate, furie sau depresie. Dupa acestea, se instaleaza sentimentul de vinovatie sau de disforie.

factori de risc :

- sexul feminin – bulimia nervoasa afecteaza de 10 - 20 ori mai multe fete decat baieti
- varsta -  majoritatea pacientilor sunt la varsta adolescentei
- regimurile de slabire – bulimia apare in majoritatea cazurilor in timpul sau dupa o incercare de a slabi
- apartenenta la o cultura ce idealizeaza silueta supla
- antecedentele familiale de tulburari depresive, alcoolism sau obezitate
- factorii ereditari – tulburarile de alimentatie se gasesc deseori la mai multi indivizi din aceeasi familie.


1 Exista cinci criterii de baza in diagnosticarea bulimiei:

1. Aparitia repetata a episoadelor de mancat foarte mult. Acestea sunt caracterizate prin mancarea intr-o perioada de doua ore a unei cantitati de mancare care este in mod evident mai mare decat multi oameni ar manca in timpul unei perioade similare de timp si in circumstante identice.

2. Un sentiment de lipsa de control asupra mancatului in timpul unui asemenea episod sau sentimentul ca nu se poate opri din mancat.
 
3. In plus fata de mancatul in cantitate mare, se manifesta o comportare de compensare inadecvata pentru prevenirea luarii in greutate. Aceste comportari pot include provocarea varsaturii, folosirea laxativelor, diureticelor, clismelor sau a altor medicamente, infometarea sau excesul de exercitiu fizic.
4. Atat impulsul de a manca cat si comportarea compensatoare trebuie sa apara de cel putin doua ori pe saptamana timp de trei luni si nu trebuie sa apara in timpul episoadelor de anorexie.
5. Comportarea de mai sus este clar influentata de imaginea asupra propriului corp.

Complicatii:

Persoanele cu bulimie au o durere de stomac permanenta. De fapt bulimia poate deteriora stomacul si rinichii unei persoane ca rezultat al vomitarii permanente. Bulimia poate de asemenea deteriora dintii unei persoane ca rezultat al acidului care vine in cavitatea bucala in timpul procesului de vomitare. Persoana poate sa dezvolte „obraji de hamster” care se apar cand gladele salivare se maresc datorita vomatului foarte des.
Problemele emotionale ale tulburarilor de alimentatie au si ele pretul ei. Cand o persoana devine obsedata de greutate, este dificil sa se concentreze pe altceva. De cele mai multe ori persoanele cu tulburari de alimentatie devin retrase si mai putin sociabile. Indivizii cu bulimie deseori irosesc cea mai mare parte a energiei mentale pe planificare urmatorului impuls de a manca, cheltuiesc o multime de bani pe mancare si se ascund in baie pentru multa vreme dupa mese.
Cel mai periculos lucru dintre toate este pierderea potasiului mineral prin eliminarea constanta, care poate conduce la probleme de inima si chiar moarte.

Tratamentul bulimiei:

Tratamentul tulburarilor alimentare combina de obicei psihoterapia individuala (in special terapia cognitiv- comportamentala), terapia de grup sau familiala si farmacoterapia. Medicatia este prescrisa de medicul psihiatru curant.
Tratamentul de electie consta in asocierea dintre terapia cognitiv- comportamentala si inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei.
Suplimentele zilnice de potasiu si magneziu si monitorizarea regulata a nivelurilor serice de electroliti pot fi indicate la pacientii al caror comportament compensator nu poate fi controlat.
Antidepresivele au ca efect reducerea crizelor bulimice, a varsaturilor si depresiei, precum si ameliorarea comportamentelor alimentare.
Antiepilepticele amelioreaza comportamentele alimentare ale bulimiei nervoase, crizele bulimice, stima de sine, anxietatea si reduc comportamentele compensatorii.

Urmarile:
Comportamentul bulimic nu este unul public, de regula duce la o tot mai adanca insingurare. In ceea ce priveste lumea lor interioara, nu prea este dezvaluita prietenilor sau familiei si se evita confruntarea cu propriile probleme din viata. Faptul ca bulimicii astfel incearca si insista sa-si rezolve singuri problemele si traiesc cu gandul ca nimeni nu e in stare a-i intelege duce la depresii care pot deveni cronice si astfel la o mai puternica adancire in groapa bulimiei. Aceste situatii pot conduce la dezvoltarea altor dependente precum dependenta de droguri, tutun sau alcool sau pot contribui la formarea unei perturbari psihice precum Borderline.
Pe langa aceste consecinte psihice apar desigur si cele fizice: anemie datorita vomarii, purgativele administrate excesiv si alimentatia gresita duce la o marire sau imflamare a gladelor salivare (care este vizibil la exterior), datorita acidului gastric apar probleme cu dintii (afectiuni grave ale coroanei dintiilor), diaree si/sau constipatie (adesea una dupa alta), ingrosarea pielii, bataturi sau coji pe podul palmei datorita provocarii vomei (degetul sau mana in gat), tulburari a circulatiei sanguine.




Cele mai ok referate!
www.referateok.ro