1                  Investigaţii paraclinice în
              Accidentele Vasculare Cerebrale
 A. Examinarea fundului de ochi: este utilă la bolnavii cerebro-vasculari pentru ca oferă indirect informaţii asupra stării arterelor mici şi a arteriolelor cerebrale şi mai puţin asupra stării arterelor cerebrale mari. Conceptul de arterioscleroză retiniană este un aspect sindromologic oftalmoscopic care acoperă 3 entităţi nosologice diferite: ateromatoza, aterioscleroza hipertensiva, arterioscleroza de involuţie.
 B. Electroencefalografia(EEG): are valoare deoarece poate contribui la certificarea diagnosticului de accident vascular cerebral, poate aduce clarificări privitoare la patogenia şi topografia A.V.C.-ului, după cum poate da informaţii privitoare la stadiul evolutiv şi asupra prognosticului.
C. Examenul Ultrasonic Doppler: aceasta metoda permite aprecierea vitezei sângelui în funcţie de modificarea frecvenţei ultrasunetului reflectat, între aceşti doi parametri existând o directa proporţionalitate. Metoda este neinvazivă şi aplicabilă la nivelul vaselor extracraniene. Curbele de viteză sunt diferite în marile artere, în primul rând datorită rezistenţei circulatorii diferite. În artera carotidă internă şi în artera vertebrală există o rezistenţă relativ mică, astfel încât irigarea creierului este apreciată şi în timpul sistolei.      
D. Efectuarea puncţiei rahidiene: Este recomandabil să se facă în toate accidentele vasculare cerebrale, pentru ca prezenta hematiilor ratatinate certifică un accident hemoragic (hemoragie subarahnoidiană, hemoragie cerebro-meningee, infarct hemoragic), chiar daca absenta hematiilor nu exclude o hemoragie intraparenchimatoasă cu certitudine. În cazul pătrunderii masive a sângelui în spaţiul subarahnoidian, cum se întâmplă în hemoragia subarahnoidiană şi în cea cerebro-meningee, în primele ore după A.V.C se găsesc în spaţiul subarahnoidian eritrocite de aspect normal şi leucocite izolate, în conformitate cu tabloul sanguin.  În aceasta etapă iniţială există o creştere crespunzătoare a albuminorahiei. După 24-48 de ore apare o reacţie inflamatorie a meningelui, cu o creştere foarte însemnată a granulocitelor, precum şi a monocitelor, care dobândesc caracter de macrofage(eritrofage). Eritrocitele încep să-şi piardă progresiv conturul în primele ore, proces care se accentuează rapid după 1-2zile. Creşterea numărului de eritrofage este progresivă până in ziua a 5-7a de la sângerare, după care începe regresia acestora, concomitent descrescând şi albuminorahia, precum şi aspect xantocromic al L.C.R-ului. Aproximativ în ziua a 7 a apar hematomacrofage, care înglobează hemosiderina. Numărul hematomacrofagelor creşte în următoarele zile şi pot fi evidenţiate chiar şi după 2-3 săptămâni, timp în care ceilalţi parametri ai L.C.R-ului s-au normalizat.
E. Tomografia computerizata (CT): Permite diferenţierea  unui infarct cerebral care se prezintă ca o zonă hipodensă in comparaţie cu hemoragia cerebrala care apare hiperdensă. Infarctul cerebral este cel mai devreme vizibil 3-48 ore. În faza acută a infarctului, zona hipodensă nu este bine delimitată. În general, după, o săptămână, zona infartizată devine mai mică şi mai bine delimitată prin retrocedarea edemului cerebral.
În anumite situaţii tomografice, micile infarcte cerebrale nu pot fi cu certitudine diagnosticate prin această metodă.Micile infarcte cerebrale din imediata vecinătate a ventriculilor pot crea aparenţa creşterii ventriculului,după cum micile infarcte corticale pot crea aparenţa unei atrofii corticale. Spre deosebire de infarctul cerebral, hemoragia cerebrală este diagnosticabilă imediat după instalarea ictusului. Acesta apare ca o zonă hiperdensă situată mai ales în zona nucleilor centrali. Deseori se evidenţiază la C.T. sânge şi în spaţiul subarahnoidian sau chiar sistemul ventricular. În faza acută hiperdensă (hemoragie) este deseori înconjurată de o zonă hipodensă circulară(edemul cerebral). Ulterior, edemul dispare, iar în decursul săptămânilor densitatea focarului diminuă progresiv, ajungându-se în cele din urmă, după 6 săptămâni, la o densitate sugestivă pentru lipsa de ţesut cerebral (densitate identica cu cea a L.C.R), sângele nemaifiind detectabil. Uneori aceasta zonă cerebrală distrusă este foarte mică, comparativ cu tabloul clinic şi C.T. iniţial, ceea ce explica evoluţia clinica surprinzător de buna a bolnavului. Tomografia computerizată a modificat substanţial concepţia privitoare la diagnosticul inundaţiei ventricular. Considerată anterior cu pronostic fatal, C.T. a demonstrat, pe de o parte, ca inundaţiile ventriculare sunt mai frecvente decât se credea şi ca aproximativ 35% dintre bolnavii cu inundaţie ventriculară trăiesc.    
F. Electrocardiograma: Este obligatorie la toţi bolnavii internaţi de urgenţă cu accidente vasculare cerebrale, pentru aprecierea gravitaţii cardiopatiei ischemice, precizarea tipului de tulburări de ritm, nu arareori depistându-se un infarct miocardic. În numeroase situaţii este necesar să se efectueze ecocardiografia, când există suspiciunea de colaps de valvă mitrală sau, mai rar de mixom cardiac.
G. Explorări neinvazive ale rinichiului: examenul sedimentului urinar, creatininei şi principalilor ioni în sânge şi urina poate orienta spre diagnosticul de glomerulonefrită cronică, pielonefrită sau nefroangioscleroză şi poate da informaţii asupra gradului de alterare a funcţiei renale
H. Examinarea radiografică pulmonara: este obligatorie la bolnavii febrili şi dispneici, confirmând adeseori supoziţia de congestie pulmonară sau de bronhopneumonie.
 I. Explorările hematologice: Sunt utile pentru precizarea etiologiei unor accidente vasculo-cerebrale, permiţând diagnosticarea leucemiilor, anemiilor, a purpurelor, hemofiliilor, lupusului eritematos, periarteritei nodoase. Uneori sunt necesare investigaţii imunologice, virusologice şi bacteriologice mai complexe, diverse investigaţii endoscopice, investigaţii biochimice mai puţin uzuale, nu numai pentru stabilirea unui anumit diagnostic etiopatogenic, ci şi pentru excluderea cu certitudine a unor afecţiuni ce ar putea imita simptomatologia accidentului vascular cerebral.