1 Ateroscleroza şi regresia plăcii de aterom
Universitatea Oradea


REZUMAT
Ateroscleroza reprezintă astăzi cea mai frecventă cauză de deces în lume şi în special în ţările dezvoltate. Progresia leziunilor şi complicaţiile acestora conduc la modificări ischemice sau necroză, în raport cu sediul şi severitatea afectării fluxului sanguin. Cele mai frecvente manifestări ale aterosclerozei sunt: cardiopatia ischemică, ischemia şi infarctul cerebral, sindroamele de ischemie periferică sau viscerală.
Ateroscleroza nu reprezintă o simplă senescenţă vasculară, ci este o boală cu evoluţie progresivă. Ea este un proces multifactorial complex, în care sunt implicate diferite tipuri de celule din peretele vascular şi din curentul sanguin. În evoluţia bolii participă într-o interacţiune complexă: citochine, factori de creştere, diverse molecule active biologic. Morfologic leziunile pot fi incipiente, stabile, avansate şi complicate. Clinic pot rămâne asimptomatice sau pot deveni manifeste în evoluţia lor. În ultimii ani, s-a demonstrat printr-o serie de studii experimentale la animale şi la om, că există regresia plăcii de aterom care este posibilă prin modificarea factorilor de risc aterogeni importanţi (hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială, obezitatea, fumatul). Leziunile aterosclerotice se pot opri în evoluţia lor, pot regresa, sau să nu apară altele noi, iar clinic se reduce morbiditatea şi mortalitatea prin bolile datorate aterosclerozei.

I. Structura leziunilor aterosclerotice
     Tipurile lezionale ale aterosclerozei (A.T.S.) sunt descrise în raport cu stadiul evolutiv. Clasic se descriu 3 tipuri: striurile lipidice, placa fibroasă şi placa complicată. Recent (1995) ”The Committee on Vascular Lesion of the Council on Arteriosclerosis, AHA” a recomandat o nouă clasificare histologică a leziunilor de ateroscleroză (1, 2, 3, 4).   
Secvenţa evoluţiei leziunilor de ateroscleroză  (H. C. Stary 1993):
  Îngroşarea adaptativă a intimei         Bogată în proteoglicani sau musculo-elastică
  Tipul I (leziunea iniţială)                  Acumulare de lipoproteine în intima şi celule spumoase
  Tipul II (striul lipidic)                      Acumulare de lipoproteine în intima
  Tipul III (preateromul)    Tipul II plus depozite extracelulare de lipide    
  Tipul IV (ateromul)     Tipul II plus nucleu extracelular de lipide
  Tipul V (fibroateromul)                   Tipul IV plus straturi fibroase şi multipli nuclei lipidici
  Tipul VI (placa complicată)                                  VI-A: fisură, eroziune
                                                          VI-B: hematom
             VI-C: tromb
  Tipul VII (placa calcificată)             Depunere masivă de calciu şi deformare structurală
  Tipul VIII (placa fibroasă)     Leziune avansată predominent din colagen

 II Aterogeneza
      În 1973 s-a născut ipoteza ”răspunsului la leziune” a aterogenezei. Lezarea endoteliului se poate manifesta printr-o serie de disfuncţii endoteliale, care duc la formarea leziunii aterosclerotice. La aceasta contribuie unul sau mai mulţi factori de risc sau factori locali hemoreologici. Discontinuitatea barierei endoteliale facilitează intrarea monocitelor circulante şi a lipidelor plasmatice în peretele arterial, cât şi depunerea trombocitelor în locurile denudate. Celulele endoteliale lezate, monocitele şi trombocitele agregate eliberează factori mitogeni şi substanţe vasoconstrictoare. Aceste substanţe active eliberate favorizează migrarea şi proliferarea celulelor musculare netede, cresc acumularea mediată de receptori a lipidelor şi cresc sinteza de ţesut conjunctiv, rezultând ateromul.
       Placa de aterom se poate dezvolta în diferite moduri: crescând lent şi progresiv sau prezentând complicaţii acute. Fazele de creştere rapidă sunt responsabile de manifestările clinice grave ale A.T.S. Acestea sunt date, în general, de fisurarea sau ruptura plăcii. Acest accident apare în placa ateromatoasă tânară, bogată în lipide şi macrofage şi săracă în ţesut fibros. Riscul major al rupturii plăcii este formarea de trombi cu consecinţe severe (5, 6, 7).
Schwartz şi colab. (8) enumera 11 procese în iniţierea şi progresiunea A.T.S.   (4,9,10,11):      
          1. Creşterea nivelului lipoproteinelor plasmatice şi a colagenului; 2. Influxul accentuat al lipoproteinelor în intima şi acumularea lor; 3. Afluxul intimal de monocite-macrofage; 4. Generarea intimală de R. O. S. (radicali oxidanţi) de către macrofage, celule musculare netede şi celule endoteliale;   5. Modificări oxidative ale lipoproteinelor, inclusiv a L.D.L. (ox.-L.D.L.); 6.  Preluarea ox-L.D.L. de către macrofage cu formarea celulelor spumoase; 7. Necroza celulelor spumoase cauzată de ox-L D.L; 8. Migrarea celulelor musculare netede şi proliferarea lor în intima; 9. Sinteza de colagen, elastină şi proteoglicani; 10. Tromboza parietală; 11. Dezvoltarea unui răspuns inflamator autoimun.
       
A. Lezarea endoteliului
       Endoteliul este format dintr-un singur strat de celule cu mitoze reduse, care pe lângă o bogată activitate metabolică, formează o suprafaţă protectivă non-trombogenică pentru sângele circulant (9,10,11,12). Funcţiile celulelor endoteliale sunt: a) formează o barieră pentru proteinele şi celulele sanguine; b) au capacitatea de a elibera produse non-trombogenice, precum: activatori ai plasminogenului, prostaciclina, trombomodulina şi proteina S; c) pot secreta factori trombogeni: factorul von Willebrand, sunt rezervorul pentru factorul V şi PAI 1 şi 2, pot elibera factorul tisular (F.T.), factori chemotactici pentru monocite şi pot prezenta la suprafaţă proteine pentru aderarea monocitelor; d) joacă un rol cheie în metabolismul mediatorilor vasoactivi precum P.G.I.-2, E.D.R.F. şi E.T.-1, care influenţează contractilitatea celulelor musculare netede şi inhibă activarea trombocitelor; e) produc factori de creştere: citochine implicate într-o serie de procese imunologice şi inflamatorii (T.G.T, F.G.F, T.N.F.-a, P.D.G.F.); f) au rol important în modularea formării ţesutului conjunctiv.
      Lezarea endoteliului este asociată cu formarea unui tromb plachetar, datorită expunerii constituenţilor subendoteliali la sângele circulant. Formarea trombului este influenţată de natura substratului expus, de condiţiile locale reologice şi de sângele circulant (12). Fiziopatologic sunt 3 tipuri de leziuni:
     Tipul I constă din alterarea funcţiilor celulelor endoteliale, fără modificări morfologice semnificative. Este asociat cu depunerea doar a câtorva trombocite. Modificările endoteliale cresc permeabilitatea pentru lipidele plasmatice şi monocite, care sunt considerate primum movens în aterogeneză.
      Tipul II constă în denudare endotelială şi leziune intimală, dar cu păstrarea intactă a laminei interne elastice şi a mediei, şi cu depunere de trombocite cu sau fără formarea de trombi. Celulele endoteliale lezate, monocitele/macrofagele şi trombocitele prin eliberarea de factori mitogeni (ca P.D.G.F.), pot favoriza un răspuns fibromuscular.
       Tipul III constă în denudare endotelială cu lezarea intimei şi mediei.  Este o leziune importantă a intimei şi mediei cu expunerea componentelor stratului median, în special a colagenului şi factorului tisular, urmată de agregare de trombocite şi apariţia de trombi murali. Urmările vasculare pot fi observate după fisurarea plăcilor, rezultând tromboze obstructive care sunt responsabile de apariţia anginei instabile şi a infarctului miocardic acut. Pe de altă parte, când trombul format este mic sau mural, organizarea lui miofibrotică ulterioară poate să contribuie semnificativ la creşterea şi progresia plăcii aterosclerotice.

B. Rolul lipidelor plasmatice
      A.T.S. este caracterizată prin acumularea de colesterol în peretele vascular. Lipoproteinele plasmatice sunt complexe lipido-proteice cu funcţia de transportori ai lipidelor în sânge. După densitatea lor pot fi separate în 4 categorii: chilomicroni, V.L.D.L. (very low density lipoproteins), L.D.L. (low density lipoproteins) şi H.D.L. (high density lipoproteins). Cele mai importante sunt L.D.L. şi  H.D.L. (13, 14).
       L.D.L. este responsabil de transportul lipidelor de la ficat la ţesuturi, şi în consecinţă este considerat lipoproteina aterogenă. Clinic şi experimental s-a demonstrat clar că nivele crescute ale L.D.L.-ului sunt asociate cu aterogeneza accelerată (15, 16).
       H.D.L. este responsabil pentru transportul colesterolului din ţesuturile extrahepatice la ficat pentru metabolizarea lor, sugerând un efect antiaterogen.
Trialuri clinice recente au stabilit clar existenţa unei relaţii inverse între nivelul H.D.L. -colesterolului şi incidenţa cardiopatiei ischemice. (16,17,18,19).
C. Celulele musculare netede
Proliferarea, migrarea şi hipertrofia celulelor musculare netede (C.M.N) sunt procese cheie în aterogeneză. În artera matură rolul lor principal este de a regla tensiunea arterială, dar pot participa şi în reparaţii vasculare, care au rol în aterogeneză.
      Creşterea C.M.N. constă din proliferare şi hipertrofie. Factori, precum factorul plachetar 4 (P.F.4) şi limfochinele  joacă un rol în proliferarea celulară.
       În culturi celulare, celulele endoteliale promovează creşterea C.M.N. şi a fibroblaştilor. Activitatea mitogenică este dată de secreţia a cel puţin 2 factori mitogeni. Unul este asemănător P.D.G.F.-ului, se leagă de acelaşi receptor şi este recunoscut de aceiaşi anticorpi ca şi acesta. Alţi factori proliferativi pentru C.M.N. sunt: interleukina-1, alfa şi beta fibroblast growth factor, serotonina, catecolaminele. (20).
       Secreţia şi sinteza matricei extracelulare sunt reglate de C.M.N., stimulate de factori de creştere, iar C.M.N. din placa de aterom provin din medie prin migrare şi proliferare.
        Elementele care constituie ţesutul fibros sunt: colagenul, elastina şi proteoglicanii. Formarea colagenului contribuie la creşterea plăcii de aterom. Tipul I de colagen este componenta primară a plăcii şi este sintetizat de C.M.N. Dintre glicosaminoglicani se pare că condroitin sulfatul B este cel mai bine reprezentat în placa de aterom. Sunt secretaţi tot de C.M.N. şi au rolul de a lega lipidele în peretele vascular. Concentraţia de elastină este mai scăzută în placa de aterom comparativ cu o arteră normală, dar se pare că aici are o structură alterată şi este secretată tot de C.M.N. (20, 21). Fibrele de elastină pot facilita înglobarea lipidelor şi contribuie la calcificarea plăcii de aterom.
       Placa de aterom conţine concentraţii crescute de glicoproteine secretate de C.M.N. Ele au rol în interacţiunile dintre fibrele de colagen şi elastină.
D. Monocite - macrofage
 
1 Mecanismele implicate în atragerea şi acumularea monocitelor în peretele vascular nu sunt pe deplin cunoscute, dar se pare că unele glicoproteine (G.P.-90, G.P.-155 şi G.P.-160) de pe suprafaţa lor au un anumit rol (22, 23). Alţi factori cu un posibil rol în acest sens sunt: o moleculă adezivă de pe celulele endoteliale indusă de interleukina-1 (24), factori chemotactici secretaţi de C.M.N. şi de celulele endoteliale.
Macrofagele nu au doar rol fagocitar, dar au şi un rol cheie în procesele fibroproliferative, eliberând numeroşi factori de creştere, prin care influenţează, la rândul lor funcţia altor celule: a celulelor endoteliale, a C.M.N. şi a limfocitelor T. Macrofagele fagocitează L.D.L.-oxidat, după detectarea lui de către receptorii specifici (oxidized-L.D.L. receptors). Aceşti receptori nu au contra-reglare, şi ca urmare, macrofagele fagocitează L.D.L.-oxidat până la alterarea şi distrucţia celulei. Monocitele şi macrofagele pot elibera enzime şi radicali liberi, care perpetuează oxidarea L.D.L.-ului, leziunile endoteliale şi citoliza. Eliberând enzime litice, precum colagenaza şi elastaza, macrofagele pot contribui la fisurarea sau ruptura plăcii de aterom (20, 21).
E. Trombocitele
Trombocitele au rol central în iniţierea şi menţinerea hemostazei dar şi în aterogeneză. Agregate trombocitare se găsesc la nivelul peretelui vascular.  Trombii murali neocluzivi se pot organiza şi conduce la progresiunea leziunii. Agregarea trombocitară duce la eliberarea de multipli factori, care promovează migrarea celulară şi proliferarea P.D.G.F, F.G.F., E.G.F. (epidermal growth factor) şi T.N.F. alfa (tumor necrosis factor). Ei au efecte mitogene pentru celulele musculare netede şi fibroblaste.                  
P.D.G.F., stocat în granulele alfa ale trombocitelor, este mitogenul cel mai cunoscut. El se leagă cu o afinitate foarte mare de C.M.N. şi de fibroblaşti, stimulează sinteza de A.D.N. şi multiplicarea celulară. Efectul său final este stimularea migrării şi proliferării C.M.N. în regiunea subintimală.
F. Rolul infecţiilor
Studii epidemiologice şi clinice au raportat unele asocieri dintre A.T.S. şi unele microorganisme: Helicobacter pylori, Cytomegalovirus, Chlamydia pneumoniae. Inflamaţia pare a fi direct legată de vulnerabilitatea sau instabilitatea plăcii de aterom, care predispune la ruptura ei şi la evenimentele acute coronariene. Această ipoteză presupune metode noi de tratament şi de prevenire (6, 25).
Bernie şi colab. au demonstrat existenţa unor titruri mari de anticorpi împotriva unei proteine numită  ”heat shock protein”,  la o mare parte din cei cu leziuni aterosclerotice extinse. S-a demonstrat că H. pylori produce o proteină similară care ar declanşa un răspuns autoimun, în care triggerul este H. pylori. La fel s-a demonstrat pentru unele Herpes virusuri, Cytomegalovirus şi Chlamydia pneumoniae (22, 26, 27).

SUMMARY
     Atherosclerosis represents today the most frequent cause of dying în the world and in especially în the developed countries. The progressing of the lesions and their complications leads to ischemic modifications and necrosis, in accordance with the site and the severity of the affecting of the blood flow. The most frequent manifestations of the atherosclerosis are: ischemic cardiopathy, the stroke, syndroms of peripheral or visceral ischemia.
Atherosclerosis doesn’t represent a simple vascular aging, but it’s a disease with a progressive evolution. It’s a complex multifactorial process, in which different types of cells from the vascular wall and from blood flow are involved. In the evolution of the disease cytochines, growth factors, different active biological molecules participate in a complex interaction. Morphologically, the lesions can be incipient, stable, advanced or complicate. Clinically, they can remaine asymptomatic or they can became manifest în their evolution.
In the last years, has been proved, by series of experimental studies on people and animals, that there are regresses of the atheroma plaque. This is possible by modifying the major aterogens risk factors (hypercholesterolemia, arterial hypertension, obesity, smoking). The atherosclerosis lesions can be stopp în their evolution, or they can even regresse, or new ones don’t reappear, while clinically the morbidity and the mortality due to the diseases caused by atherosclerosis get reduced.

BIBLIOGRAFIE
1.    Gherasim L.: Bolile cardiovasculare şi metabolice, Medicina Interna, vol. II, 1996, cap. XIII;
2.    Libby P.: Atheroma: more than mush, Lancet, 1996, nov. 348 (suppl. I): 1-31:
3.    Reaven M-G, Laws A.: Insulin resistance. The metabolic syndrome. Humana Press, 1999, pag. 333-347.
4.    Stary H.C.: Composition and classification of human atherosclerotic lesions., Virchows Arch. (Pathol. Anat), 1992, 421, 177-190;
5.    Scwarz C.J., Valente A.J., Sprengue E.A.: Pathogenesis of atherosclerotic lesion, Diabetes Care, 1992, 15, 1156-1167.
6.    Danesh J., Collins R., Peto R.: Chronic infections and coronary heart disease: is there a link?, Lancet, 1997, 350: 430-6.;
7.    Kaski J.C., Cox I.D.: Chronic infection and atherogenesis, Eur. Heart J., 1998 vol 19, 364;
8.    Arad Y., Spadaro L.A., Goodman K.: Predictive value of electron beam computed tomography of the coronary arteries: 19-month follow-up of 1173 asymptomatic subjects. Circulation 1996, june, 93: 1951-53.;
9.    Ambrosi P., Rolland P., Garcon D.: L`homocysteine,facteur de risque de l`atherosclerose, Coeur et Vaisseaux, 1996, dec., 89, 12: 1667.;
10.    Badimon J.J., Fuster V., Chesebro J.: Coronary atherosclerosis. Amultifactorial disease. Circulation, 1993; 87: 3-16;
11.    Badimon L., Badimon J.J., Webster M.W.: Endothelium and Atherosclerosis. Hypertension, 1992, 10: 543-550;
12.    Shepherd J.: Continuing complexities în atherosclerosis. Int. J. Card., vol. 74, june 2000, S3 - S10.
13.    Chapman M. J., Guerin M., Bruckert E.: Atherogenie,dense low density lipoproteins. Eur. heart J. 1998, febr. vol. 19, supl. A 24.;
14.    Bacanu Gh., Serban V.: Macroangiopatia diabetica . Progrese în diabetologie. 1991, 124-137.;
15.    Schonfeld G.: Recent concepts of lipoprotein pathophysiology, Atherosclerosis 1994, oct., supl. S3.;
16.    Taegtmeyer H.: Insulin Resistance and Atherosclerosis: Common Roots for two common disease?, Circulation, 1996, 93, 1777-79.;
17.    Howard G., O`Leary H.: Insulin Sensitivity and Atherosclerosis,Circulation 1996, 93, 1809-17.;
18.    Reaven P., Grasse B., Barnett J.: Effect of antioxidants alone and în combination with monounsaturated fatty acid-enriched diets on lipoprotein oxidation. Arterioscl. Tromb. Vasc. Biol., 1996, dec, 16: 1465-72.;
19.    Hachman A., Abe Y., Insull W.: Levels of soluble cell adhesion molecules în patiens with dyslipidemia. Circulation, 1996, apr., 93: 1334-38.;
20.    Wight L.N.: Cell biology of arterial proteoglycans. Arteriosclerosis., 1989, 6, 1-20;
21.    Barnes M.J.: Collagen în atherosclerosis . Collagen Res. Rel, 1985, 6, 585-593;
22.    Mitchinson M.J.,: Macrophages and atherogenesis. Lancet, 1987, 2, 146-149;
23.    Thyberg J., Heldin V. Sjolund M.: Regulation of diferentiated properties and proliferation of arterial smooth muscle cells. Arteriosclerosis, 1990, 10, 966-990;
24.    Bini A., Fenoglio J.J.: Identification and distribution of fibrinogen,fibrin and fibrin degradation products în atherosclerosis. Arteriosclerosis, 1989, 9, 109-121;
25.    Epstein S.E., Speir E., Zhan Y.F.: The role of infection în restennnnosis and atherosclerosis:focus on cytomegalovirus. Lancet, 1996, nov., 348. s. 13;
26.    Birnie D.H., Holme E.R. etc.: Association between antibodies to heat shock protein 65 and coronary atherosclerosis: possible mechanism of action of Helicobacter pylori and other cardiovascular risk, Eur. Heart J., 1998, 1
27.    Niets F. J., Adam E., Sorlie P.: Cohort study of cytomegalovirus infection as a risk factor for carotid intimal-medial thickening, a measure of subclinical atherosclerosis. Circulation, 1996, sept., 94: 922-27.;