1 Celulele epiteliale de la nivelul mucoasei gastrice şi intestinale


Stomacul este un  organ cavitar, glandular şi musculos, în care alimentele, reţinute un timp mai îndelungat, sunt înmuiate şi  transformate chimic prin secreţia glandelor gastrice şi sfărâmate prin contracţia peretelui muscular. Din aceste transformări rezultă chimul gastric. Stomacul are o formă de cimpoi şi prezintă anatomic şi histofiziologic trei regiuni: regiunea cardiei, în continuare cu esofagul, rudimentară la om, regiunea pilorică la trecerea  în intestin şi regiunea fundică sau a corpului stomacului; stomacul are două margini: una concavă, cu traiect scurt, mica curbură, şi alta lungă, convexă, marea curbură. Suprafaţa internă a stomacului este brăzdată de numeroase cute orientate de la cardia la pilor, anastomozate între ele, de grosimi variabile care constituie marele relief al stomacului. Examenul cu lupa permite observarea unui mare număr de şanţuri circulare care delimitează ariile mamelonare sau gastrice, ce constituie relieful mic al stomacului. Pe suprafaţa ridicăturilor mamelonare se deschid numeroase orificii care reprezintă deschiderea criptelor gastrice.
Mucoasa – mucoasa stomacului contribuie alături de submucoasă la formarea reliefului gastric. De grosime variabilă, fiind mai groasă în regiunea fundică (5 mm) mucoasa este constituită dintr-un epiteliu şi un corion glandular.
Epiteliul, monostratificat înalt, în regiunea cardiei continuă brusc epiteliul esofagian, fiind înlocuit în regiunea pilorică cu cel intestinal. Din loc în loc epiteliul se înfundă în corion, fomând criptele gastrice, mai mici la nivelul corpului stomacului mai adânci la cardia şi foarte adânci la pilor; în fundul criptelor se deschid glandele gastrice care sunt de 3 feluri: glandele principale sau fundice, cardiale şi pilorice; la trecerea de la pilor la duoden se găsesc şi glande tubuloacinoase Brünner. Cele mai numerose şi mai bine dezvoltate sunt glandele principale cuprinse în corionul mucoasei corpului stomacului care sunt glande tubulare simple sau ramificate, lungi ajungând până la musculara mucoasei şi se deschid câte 3 – 4 în fundul unei cripte gastrice. Peretele glandei, este constituit din 4 feluri de celule:
•    Celulele  principale (adelomorfe, zimogene sau bazofile) sunt situate pe membrana bazală, mărginind lumenul glandei, mai numerose în porţiunea terminală. Produsul de secreţie se acumulează la polul apical sub formă de granule de pepsinogen care se eliberează din celulă prin dializă şi se transformă în pepsină la nivelul criptelor;
•    Celulele parietale (marginale, acidofile sau delomorfe), sunt situate din loc în loc printre cele parietale fiind mai numeroase în corpul glandei; produsul lor de secreţie precursorii HCl se acumulează în celulă sub forma unor plaje, transformarea lor în HCl având loc la nivelul criptelor;
•    Celule auxiliare (mucopeptice) situate în gâtul glandei sunt mici, secretă fermenţi cu acţiune asupra dipeptidelor şi mucus şi elaborează factorul intrinsec Castle;
•    Celulele cromoargentafine situate mai ales în fundul glandei conţin granulaţii ce se evidenţiază cu săruri de crom sau argint şi prezintă reacţia pozitivă pentru fosfataza acidă şi polizaharide; sunt celule simpatice, migrate dint crestele ganglionare, cu rol în elaborarea unei substanţe speciale ce se răspândeşte în organism pe calea nervilor.
Corionul  dintre glande este subţire, bogat în celule conjunctive, vase şi nervi; el conţine sub stratul de glande mici noduli limfatici.
Musculara mucoasei – subţire la cardia şi corpul stomacului este dezvoltată la pilor unde contribuie la formarea sfincterului piloric.
Submucoasa – ţesut conjunctiv lax; leagă mucoasă de tunica musculară. Aceasta are capacitatea de a se contracta sau destinde adaptându-se conţinutului stomacului şi contribuind la evacuarea lui. La nivelul pilorului, fibrele musculare se intrică, formând sfincterul piloric ce controlează evacuarea stomacului. Acest proces este determinat de gradul de contracţie al tunicii musculare şi de factorii chimici locali.
Tunica externă este constituită din foiţa peritoneală viscerală.


1 CONFIGURAŢIA INTERIOARĂ

Suprafaţa interioară a stomacului este foar¬te neregulată din cauza numeroaselor plice ale mucoasei. Dintre acestea, unele merg de-a lun¬gul axului mare al organului, altele sunt transversale sau oblice. În felul acesta suprafaţa interioară a stomacului este împărţită în foarte multe mici depresiuni. De-a lungul curburii mici se află un şanţ numit canalul gastric sau drumul gastric (Canalis ventriculi), delimitat de două plice longitudinale care nu sunt anastomozate între ele. Pe aici sunt conduse lichi¬dele, saliva, spre duoden fără să staţioneze în stomac.
Plicele mucoasei sunt mai accentuate pe stomacul gol; ele se şterg pe măsură ce sto-macul se umple. Reprezintă un material de re¬zervă care permite distensia stomacului.
Examinând cu atenţie mucoasa, chiar cu ochiul liber se vede că ea prezintă o serie de şanţuri mult mai fine, care delimitează nişte câmpuri de formă poligonală sau circulară cu un diametru de 2—4 mm numite arii gastrice (Areae gastricae). Cu lupa se văd la suprafaţa acestor arii nişte ridicături sau plice viloase (Plicae villosae), separate prin şanţuri fine. În aceste şanţuri se deschid glandele gastrice prin intermediul unor invaginaţii înguste, infundibuliforme, numite foveole gastrice sau cripte (Foveolae gastricae).
Orificiul cardic este puţin oblic, privind în jos şi spre stângă. El nu are nici valvulă, nici sfincter anatomic. Există însă o plică a mucoasei răspunzând incizurii cardice. De la orificiul cardic pleacă numeroase plice ale mucoasei.Separaţia între mucoasa esofagiană şi cea gas¬trică este foarte netă (albă la nivelul esofagu¬lui, roşiatică la nivelul stomacului).
În duoden vom intîlni plice circulare Kerkring şi vilozităţi intestinale, ambele caracteristice pentru întreg intestinul subţire. Plicele circulare lipsesc în partea superioară a duodenului;
La extremitatea inferioară a plicei se află o proeminenţă papila duodenală mare (Papilla duodeni major) — pe care se deschid împreună ductul coledoc şi ductul pancreatic. Aproximativ cu 3 cm mai sus pe plică longitudinală, se găseşte aproape constant, papila duodenală mică (Papilla duodeni minor). Pe ea se deschide ductul pancreatic accesor.

STRUCTURA

În structura duodenului intră cele patru tunici caracteristice ale organelor tubului digestiv abdominal: tunica seroasă, tunica musculară, stratul submucos, tunica mucoasă.
Tunica seroasă sau peritoneul duodenului:
—  Prima jumătate a porţiunii superioare este învelită în întregime de peritoneu; în rest, duodenul este extraperitoneal, fiind acoperit de seroasă numai pe faţa anterioară,
— Rădăcina mezocolonului transvers întretaie porţiunea descendentă, iar rădăcina mezenterului porţiunea orizontală ale duodenului,
—  Peritoneul  din   vecinătatea duodenului formează un număr de recesuri sau fosete: recesul duodenal superior, duodenal inferior, paraduodenal, retroduodenal.                                                                                     .
Ca şi în celelalte segmente ale canalului alimentar abdominal, peritoneul este dublat pe faţa sa profundă de o pătură de ţesut conjunctiv lax care constituie stratul subseros (Tela subserosa).