1 Preparaţiile sub formă de şanţ

Preparaţiile sub fomră de şanţ sunt posibilităţi terrapeutice în cariile aproximale pe dinţii laterali. Ele se încadrează în obturaţiile fizionomice pentru clasa a II-a. Utilizarea răşinilor compozite la dinţii posteriori a crescut ca o consecinţă a dorinţei pacienţilor de a avea obturaţii fizinomice, reacţiilor de respingere a amalgamului şi datorită atitudinii profilactice moderne şi sănătăţii orale îmbunătăţite, în special la pacienţii tineri.
Indicaţii:
1.    generale: pentru cavităţiile de clasa a II-a, în speciali la tineri, pacienţi motivaţi din punct de vedere profilactic, cei cu risc cariogen scăzut şi care îşi menţin un standard ridicat al sănătăţii orale.
2.    locale:
•    mai mult pe premolari decât pe molari privind extensia procesului carios: sunt mai bune în managementul leziunilor mai mici decât mari, când forţele ocluzale lipsesc sau sunt limitate;
•    mai frecvent pentru cavităţile de clasa I decât pentru cele de clasa a II-a.
Sunt indicate şi la pacienţi care s-au dovedit în antecedentele lor a fi alergici la mercur.
În comparaţie cu amalgamul, tehnica de plasare este sensibilă, rigidă şi de durată.
Răşinile plastice necesită ca matricea să fie foarte bine conturată şi obligatoriu asociată cu o pană pentru a obţine un punct de contact acceptabil.
Când marginile gingivale ale cavităţii sunt localizate în cement sau dentină sau în amândoua, compozitul ferm ancorat la smalţul celorlalte margini are tendinţa să se contracte la prag cu apariţia unor „goluri” la acest nivel.

Contraindicaţii:
Dacă aceste leziuni carioase beneficiază în general de indicaţiile amintite pentru materialele fizionomice, rămân câteva contraindicaţii care, dacă nu sunt respectate vor duce la eşecul acestor restaurări:
•    imposibilitatea izolării corecte şi perfecte – sunt zone profunde, subgingivale situate în cement, greu de izolat, preparat şi restaurat.

Prepararea cavităţii. Principii generale
Prepararea cavităţii se face după curăţirea mecanică a dintelui, alegerea culorii, izolarea câmpului operator şi plasarea penelor intermediare în regiunea proximală gingivală ce ajută la separarea dinţilor pentru a compensa:
•    grosimea benzii, contribuind la realizarea unui punct de contact optim;
•    absenţa presiunii pe matrice în timpul plasării compozitului, în comparaţie cu presiunea în timpul condensării amalgamului.
Prezenţa penei în timpul preparării cavităţii este, de asemenea, un ghid pentru a preveni supraextensia planşeului gingival.
Atunci când leziunea carioasă este primară şi beneficiază de indicaţiile amintite pentru restaurarea cu compozite vom apela la o preparaţie convenţională bizotată. Prezenţa bizoului asigură:
•    o suprafaţă mai mare de adeziune permiţând o condiţionare a capetelor prismelor, crescând retenţia;
•    reduce percolarea;
•    creşte rezistenţa pereţilor şi a dintelui în general.
Având în vedere că prismele de smalţ sunt paralele cu pereţii cavităţii, se indică o bizotare cu o freză diamantată cu granulaţie mare, în formă de flacără, pe o lăţime de 0,5 mm şi la un unghi de 45º.
Preparaţiile sub formă de „şanţ” sunt indicate în leziuni carioase situate imediat sub un punct de contact strâns şi punctiform, dar deasupra marginii libere a gingiei, cu evoluţie preponderentă spre vestibular şi lingual. Accesul este realizat dinspre peretele mai subţiat de evoluţia procesului carios, cu freze sferice mici, diamantate.
Esenţial în prepararea acestor cavităţi este menţinerea pe cât posibil a peretelui opus direcţiei de acces, ca un mijloc care să se opună materialului în timpul condensării.
Pentru a creşte forma de adeziune, vom realiza acolo unde avem un acces optim o bizotare circumferenţială.
În cavităţile situate în smalţ şi/sau dentina externă, protecţia organului pulpo-dentinar este asigurată de sistemul adeziv amelo-dentinar.
Daca profunzimea creşte dar încă nu avem loc pentru o obturaţie de bază se aplică un liner din C.G.I. tip III cu priză fotoindusă.
În cariile cu evoluţie subgingivală plasarea C.G.I. se va fece pe peretele axial şi jumătatea pulpară a pragului gingival, deoarece calităţile anticariogene ale acestuia pot oferi protecţie împotriva carilor recurente.

1 Sunt şi situaţii favorabile când datorită unor motive clinice (treme, lipsa dintelui vecin, o carie extinsă pe faţa opusă a dintelui vecin) avem posibiltatea unui acces direct.
Design-ul cavităţii va fi sub formă „casetă” ale cărei caracteristici arhitecturale vor depinde de materialul de restaurare ales (răşină compozită, C.G.I., compomer sau amalgam)

Etape de lucru:
1.    Deschidera procesului carios:
•    pentru a păstra creasta marginală integră şi pentru a face economie tisulară maximă, deschidem procesul carios dinspre vestibular sau oral, realizând o cavitate sub formă de şanţ; această situaţie terapeutică este favorizată şi de un punct de contact strâns, punctifom.
•    Se lucrează cu sfere mici, diamantate, la turbină, în dreptul procesului carios de obicei dinspre lingual;
•    Daca este necesar, putem lărgi accesul pentru a face eficientă îndepărtarea dentinei infectate şi manoperele de inserare a materialului.
2.    Îndepărtarea dentinei infectate:
•    eliminarea oricărei zone de dentină infectată din leziunea carioasă;
•    se apelează la instrumenete rotative, cea mai indicată fiind freza sferică din oţel sau carbură de tungsten cu răcire cu aer şi viteze mici;
•    unii clinicieni apelează astfel astăzi la dispozitivele cu LASER pentru îndepărtarea dentinei modificate.
3.    extensia preventivă:
•    în aceste cavităţi ultraconservative, punctul de contact se desfiinţează pe măsura afectării lui de procesul carios;
•    dacă acesta este localizat sub punctul de contact integru, vom acorda o mare atenţie pragului gingival ce trebuie situat în smalţ şi nu prea mult subgingival.
4.    retenţia:
•    implică realizarea formei de adeziune.
5.    rezistenţa:
•    nu ridică probleme deoarece creasta marginală este reprezentată de smalţ sprijinit pe o zonă de dentină sănătoasă, iar restauraţia nu este supusă forţelor ocluzale directe.
6.    finisarea marginilor:
•    bizotarea peraţilor este circumferenţială cavităţii acolo unde avem un acces optim;
•    se realizează cu freze flacără, diamantate.
În aceste tipuri de preparaţii sunt indicate şi sistemele SONICSYSmicro, în tratamentul precis al leziunilor incipiente acolo unde nu avem acces direct: carii aproximale la nivelul sau sub punctul de contact.
Dispozitivul restaurativ este reprezentat de Tetric-flow.




BIBLIOGRAFIE:

1.    SORIN ANDRIAN – „Tratamentul minim invaziv al cariei dentare”, Editura Princeps, Iaşi, 2002;
2.    SORIN ANDRIAN – „ Restaurări fizionomice cu materiale plastice în cariologie”, Casa de Editură Panteon, Iaşi, 2000;
3.    SORIN ANDRIAN, ŞTEFAN LĂCĂTUŞU – „Caria dentară. Protocoale şi Tehnici”, Editura Apollonia, Iaşi, 1999.