Istoria internetului

Se spune de regulã cã istoria Internet-ului începe odatã cu ARPAnet, uitând istoria de un secol si jumãtate a telegrafului (anuntat ca inventie în 1837 de Sir Charles Wheatstone în Anglia si Samuel B. Morse în SUA) care a condus la dezvoltarea primelor retele de comunicatie (uitând desigur si descoperirea telefoniei multiple de cãtre Augustin Maior, în 1906), precum si istoria de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Vechile sisteme telegrafice erau, în terminologia actualã, legãturi punct-la-punct, folosind banda de hartie perforatã pentru a transmite informatia pe urmãtoarea legãturã spre destinatie. Analog, prima 'retea' de calculatoare utiliza banda perforatã ca si canal de comunicatie (banda perforatã de un calculator fiind manual introdusã în cititorul de bandã al celuilalt).
Din 1962, cam odatã cu aparitia calculatoarelor tranzistorizate, Paul Baran si colegii sãi dela Rand Corporation atacã problema construirii unei retele care sã supravietuiascã unui rãzboi nuclear. In 1967 este publicat proiectul ARPAnet (Lawrence Roberts). Leonard Kleinrock si Paul Baran initiazã comutarea de pachete (packet-switched network), iar în 1969 conducerea ARPA (Departamentul Apãrãrii) contracteazã cu Bolt, Beranek si Newman (BBN) dezvoltarea acestui sistem de comunicatie. Proiectul initial lega calculatoarele de la Univ. of California din Los Angeles (UCLA), institutul Stanford (SRI) din Menlo Park si Universitatea Utah din Salt Lake City. Independent de ARPAnet, în acelasi timp, la Laboratoarele Bell în Murray Hills (New Jersey) apare sistemul de operare UNIX, creat de Brian W. Kernigham si Dennis M. Ritchie. Sistemul UNIX s-a dezvoltat în paralel si pe baza limbajului de programare C .
In proiectul initial al ARPAnet se asigurau doar 3 servicii de comunicatie: conectarea la distantã - telnet (Remote login), transferul de fisiere si tipãrirea la distantã. Abia în 1972, când se ajunsese la o retea cu 37 de calculatoare, a fost introdus si serviciul de postã electronicã - e-mail . Tot în 1972, în Octombrie, la Conferinta Internationalã de la Washington DC (ICCC) ARPAnet este prezentat 'în public' si se fac demonstratii.
Anul 1975 înseamnã pe de o parte aparitia calculatoarelor personale (ALTAIR anuntase microcalculatorul încã în August 1974) si pe de altã parte, ca urmare a restrictiilor în conectarea la ARPAnet impuse de Agentia militarã de comunicatii (botezatã DARPA), aparitia primelor retele comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este si anul aparitiei Microsoft, când Paul Allen si Bill Gates, pornind de la experientele cu Altair dezvoltã BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru telegrafia si telefonia internationalã) anuntã X.25 ca standard de comunicatie (tot comutare de pachete).
Incã în 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. El este însã acceptat ca protocol standard doar la 1 Ianuarie 1983, când ARPAnet ajunsese sã asigure conectarea a 500 de centre. Aceasta decizie si aceastã datã este consideratã (mai ales de participantii la proiect) nasterea Internet. Mai ales cã tot în 1983 partea militarã a ARPAnet a fost separatã sub numele MILNET. In acel an existau deja retelele BITNET (But It's Time Network), CSNET (Computer Science Network), si altele, iar centru de programare al Univ. of California de la Berkeley lanseazã BSD UNIX 4.2 cu TCP/IP înglobat (ca rezultat al finatãrii DARPA). Firma Novell lanseazã produsul NetWare, bazat pe protocolul XNS elaborat la Xerox Park, iar firma Proteon oferã primul router soft folosind un minicalculator PDP-11. Este lansat limbajul de programare C++ .
Dar si 1979 este un an reper în dezvoltarea Internet. Este anul aparitiei retelei de calculatoare pentru cercetare numitã USENET. Usenet a fost la început o retea cu acces telefonic în comutatie (dial-up) bazatã pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail si stiri (Usenet News). Mai existã si azi retele - conexiuni UUCP, chiar dacã partea de stiri (Usenet News) a trecut la NetNews. Tot în 1979 apare prima versiune comercialã de UNIX pentru un microcalculator produsã de Onyx Systems.
Anul 1984 este momentul introducerii DNS (Domain Name System) care înlocuieste mecanismul de preluare periodicã a fisierului hosts (tabela de corespondentã nume/domeniu - adresã IP) de la NIC (Network Information Center) unde se mentinea evidenta calculatoarelor conectate la ARPAnet. Aceastã schimbare împreunã cu lansarea statiilor SUN bazate pe UNIX (în acelasi an) a condus la dezvoltarea vertiginoasã a Internet din urmãtorii (7) ani. Mai ales cã în 1987, Fundatia pentru Stiintã (National Science Foundation) creazã NSFNET pentru a conecta centrele cu super-calculatoare printr-o magistralã de vitezã mare (56Kbps - la acea vreme). Ca organizatie necomercialã, NSFNET permite conectarea la Internet fãrã restrictiile cu caracter militar ale ARPAnet. In 1990 ARPAnet dispare (dupã ce toate organizatiile care erau conectate au trecut la NSFNET. La rândul sãu NSFNET îsi înceteazã activitatea în 1995 când accesul la Internet ajunge sã fie asigurat de firme comerciale pentru întreaga lume.
Pânã în 1990, aplicatiile de bazã erau e-mail, listserv, telnet si FTP. In 1990, la Univ. McGill se introduce Archie, instrument de cãutare în serverele FTP. In 1991, la Uni. Minnesota se lanseazã Gopher. Structura arborescentã (ierarhicã) a meniurilor ajuta utilizatorii în organizarea documentelor pentru prezentare pe Internet. Serverele Gopher au devenit asa de folosite încât pânã în 1993 au apãrut mii de servere continând peste un milion de documente. Pentru a gãsi un astfel de document a apãrut un instrument de cãutare numit Veronica (very easy rodent- oriented netwide index to computerized archives).
In 1992 Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvoltã protocoalele de comunicatie pentru World Wide Web, creind si limbajul HTML (Hypertext Markup Language). Dar istoria World Wide Web poate fi (si este) privitã ca un capitol aparte, legat de dorinta de reorganizare a accesului la informatii, de ceea ce se cheamã acum managementul cunostintelor (knowledge management). Dacã nu mergem pânã la Biblioteca din Alexandria, aceastã istorie începe în 1945, odatã cu proiectul MEMEX formulat de Vannevar Bush, consilierul stiintific al Presedintelui Roosevelt pe timpul rãzboiului. MEMEX propunea un sistem de memorare a informatiilor în care utilizatorii sã aibã posibilitatea sã creeze linii (trasee) informationale, legãturi spre documente sau ilustratii corelate, care sã poatã fi stocate si utilizate ulterior. In terminologia actualã, a fost vorba de o masinã conceptualã, la acea datã existând în lume primele douã calculatoare (ENIAC si ?). Dar anul de referintã în istoria Web este considerat unanim 1965, cel în care Ted Nelson introduce termenul hypertext . Doi ani mai târziu, în 1967, Andy van Dam si alti colaboratori construiesc primul sistem de editare de hipertexte, iar în 1968, Doug Engelbart prezintã sistemul numit NLS. La Carnegie-Mellon, în 1975, debuteazã primul sistem hypermedia distribuit, numit initial ZOG si ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT's Architecture Machine Group prezintã primul videodisc hypermedia, si anume Aspen Movie Map. Iar în 1981, Ted Nelson imagineazã Xanadu, un sistem de tip bazã de date gestionând documente hypertext si înglobând toate informatiile scrise.

Proiectul Xanadu va fi preluat de firma Autodesk în 1989, care îl va abandona însã în 1992.
Pe calculatoarele Macintosh, firma Telos introduce în 1984 sistemul hypermedia numit Filevision. In 1985 apar Symbolic Document Examiner (produs de Janet Walker) si Intermedia, sistem hypermedia conceput de Norman Meyrowitz si altii la Brown University (SUA). Un an mai târziu, în 1986, apare GUIDE, un navigator prin hipertexte si imagini, produs de OWL, iar în 1987, firma Apple Computers lanseazã HyperCard, primul sistem hypermedia disponibil cu adevãrat si larg rãspândit. In acelasi an are loc si Hypertext '87 Workshop în Carolina de Nord.
Tim Berners-Lee propune proiectul World-Wide Web, nou sistem informational destinat mai ales cercetãtorilor din fizica energiilor înalte, sistem pe care-l dezvoltã în cadrul CERN pânã în 1992.
Dintru început a exista tendinta de a realiza un sistem 'unificator' care sã usureze (sã simplifice) accesul la informatiile dispersate în Internet, pentru ca sã nu mai fie nevoie sã se foloseascã programe si protocoale de acces diferite ci unul singur numit browser - navigator. Primele demonstratii de soft de navigare au avut loc în preajma Crãciunului din 1990. La început era vorba doar de afisare în mod text, legãturile fiind marcate prin numere între paranteze drepte si selectate prin tastarea acelor numere. Un navigator ceva mai evoluat, bazat pe metoda pozitionare+click, rula pe calculatoare NeXT. Astfel World Wide Web a fost introdus pentru uz intern în CERN în primãvara lui 1991, permitând si accesul la articolele Usenet si chiar accesul la bazele de date de pe calculatoarele centrului. Dupã succesul repurtat rapid în privinta creerii, distribuirii si regãsirii lucrãrilor stiintifice si a rezultatelor experimentale, sistemul a fost anuntat-prezentat public în ianuarie 1992, programele fiind oferite public - gratuit. Mai întâi au beneficiat alte laboratoare de fizicã nuclearã din lume, dar rapid sistemul a depãsit domeniul cercetãrilor de fizicã.
Momentul crucial în rãspândirea Web a apãrut în februarie 1993 când NCSA (National Center for Superconducting Applications) a anuntat prima versiune a programului Mosaic, un navigator pentru masinile UNIX rulând în sistemul X-Windows si folosind întreg 'arsenalul' mediului Windows (iconite, menu-uri, cuvinte colorate marcând legãturile...). In plus, Mosaic a putut îngloba imaginile color direct în paginile cu text, asigurând si posibilitãti de folosire a sunetului, miscãrii - animatiei, etc. NCSA Mosaic 1.0 for X Windows a fost lansat în iunie 1993. La mijlocul lui noiembrie 1993, Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh, pe sistemele folosind MS-Windows, precum si pe cele UNIX cu X Windows. Incã în octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows, numãrul serverelor Web înregistrate la CERN crescuse la 500. Un an mai târziu au fost estimate 4600 de servere. Deja în august 1994, traficul Web prin nodul central Internet din NSF a depãsit traficul de postã electronicã, dupã ce în martie îl depãsise pe cel Gopher, ajungând astfel în topul serviciilor. In 1995 se estimau 12 mii de servere, în 1997 - 800 de mii, iar în iunie 1999, OCLC estima 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web. Acestea punând la dispozitia publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale.