1 FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMCĂ
ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ BUCUREŞTI
INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAŢIE PUBLICĂ ŞI AGROTURISM
ANUL I - ID
Nume: ………………………………..


COMUNICARE

Tipologia comuncării
Cuvinte cheie:     comunicare organizaţională, comunicare organizată, gestiunea comunicării, intracomunicare

Există o diversitate de criterii pentru clasificarea comunicării.
La nivelul unei organizaţii comunicarea poate fi privită din două perspective: comunicarea între indivizi numită şi comunicare interpersonală; comunicarea între diferite subdiviziuni şi grupuri ale organizaţiei, numită comunicare organizaţională. Aceste două forme de comunicare sunt interdependente, comunicarea interpersonală fiind aproape întotdeauna parte componentă a comunicării organizaţionale.
1.    Comunicarea organizaţională
-    Comunicarea, la nivel de firmă după sursa emitentului, este de două tipuri: externă şi internă.
•    Comunicarea externă – cuprinde relaţiile firmei cu piaţa, cu furnizorii, clienţi, foruri ierarhice, după cum reiese şi din schema de mai jos. Organizaţia acţionează într-un mediu economic, social şi politic, stabileşte relaţii şi comunică permanent cu partenerii săi exteriori. Formele de comunicare cu aceşti parteneri externi sunt variate: comunicarea financiară, comunicarea de marketing, comunicarea cu concurenţii, relaţiile publice, vânzarea sau negocierea.
Partenerii externi ai organizaţiei pot fi grupaţi astfel:
Parteneri economici – furnizori, cumpărători şi concurenţi.. Cu furnizorii poţi negocia urmărind încheierea unor acorduri pe termen scurt sau lung etc. Cu clienţii, acţiuni de cercetare a pieţei, reclamă şi publicitate, acţiuni de relaţii publice, vânzare, negociere, comunicare cu ocazia derulării contractelor cu concurenţii.
Partenerii financiari sunt cei de la care organizaţia îşi procură fonduri sau alte servicii financiare, acţionarii, băncile, bursa, societăţi de asigurări, alte instuituţii financiare.
Partenerii sociali sunt reprezentaţi de comunitatea locală, opinia publică, asociaţiile şi sindicatele.
Partenerii politici sunt autorităţile publice locale sau puterea publică centrală.
Sistemul de comunicare externă al organizaţiei  
•    Comunicarea internă are în principal rolul de a prezenta rezultatele tehnice, economice organizatorice; de a transmite informaţii, cunoştinţe şi decizii; de a explica o nouă orientare, o nouă metodă, o nouă tehnologie etc.
•    Comunicarea formală (oficială) face parte integrantă din structura organizatorică formală a organizaţiei, reprezentată prin organigramă, şi are ca scop să faciliteze îndeplinirea sarcinilor, prin prescrierea şi controlul circulaţiei mesajelor în rândul personalului angajat. Comunicarea formală este de mai mute feluri: comunicarea verticală de sus în jos; comunicare verticală de jos în sus; comunicarea pe orizontală.
Reprezentarea grafică a comunicării formale
 
Comunicarea de sus în jos este cea dintre superior şi subaltern (indiferent dacă este vorba de superiorul direct sau nu).
Comunicarea de jos în sus este cea dintre subalterni şi superiori. O bună comunicare se poate realiza atunci când se creează o atmosferă propice, permisivă.
Comunicarea pe orizontală dispune de canale mai puţin variate: contactele personale, şedinţele, notele interne şi rapoartele. Stilul de conducere predominant în organizaţie îşi pune amprenta asupra comunicării orizontale.
Comunicarea neformală (neoficială) Orice comunicare ce are loc în afara canalelor formale de comunicare, se încadrează în comunicarea neformală.
2.    Comunicarea interpersonală
Relaţia „de la om la om” ce ia naştere în dialogul dintre doi interlocutori poartă denumirea de comunicare interpersonală. În cadrul firmei această comunicare este dictată de atribuţiile postului şi obiectivele grupului.
Atunci când un individ transmite o idee, opinie sau o informaţie unui alt individ sau unui grup de indivizi, are loc o cumunicare interpersonală.

1 Comunicarea interpersonală reprezintă acea trainică relaţie în care o persoană ascultă propria voce interioară şi poartă un dialog cu sine. Astfel omul se consiliază pe sine, chestionându-se asupra trebuinţelor şi aspiraţiilor sale, faţă cu propria sa conştiinţă morală.
-    După modalitatea de exprimare, pot fi puse în evidenţă mai multe tipuri de comunicare orală, scrisă şi nonverbală.
Comunicarea orală – transmiterea ideilor cuvântul rostit: conversaţie directă, discuţie în grup, teleconferinţă.
-    În funcţie de numărul participanţilor, se poate face distincţie între ipostazele comunicării de la persoană la persoană, în grup sau de la o persoană către un public larg, care presupun reguli şi fac apel la tehnici diferite:
    Comunicare de la persoană la persoană (interpersonală) – în care sunt angajaţi doi indivizi poate avea un grad diferit de formalizare.
    Comunicare în cadrul grupului – funcţionează grupuri şi echipe pe structură şi durată de funcţionare permanente sau temporare.
    Comunicare în faţa publicului – adesea angajatul este pus în situaţia să vorbească în faţa unui auditoriu, fie că acesta este format din persoane din interiorul organizaţiei sau din afara acesteia.
Cele mai utilizate forme ale comunicării orale sunt:
-    Monologul
-    Conferinţa - conferinţa clasică
-    Conferinţa cu preopinenţi
-    Expunerea
-    Discursul
-    Predica
-    Interpelarea
-    Dialogul
-    Dezbaterea
-    Interviul

Comunicarea scrisă include rapoarte, memorii, scrisori, note şi alte documente bazate pe cuvântul scris. Ea are un grad mai mare de exactitate decât comunicarea orală, având plus avantajul păstrării facile a informaţiilor vehiculate.
3.    Comunicarea nonverbală
Aceasta constă în transmiterea unui gând sau a unei idei fără cuvinte sau, dacă sunt utilizate şi cuvinte, se transmite mai mult decât simplul lor înţeles literal. Stilul de exprimare, limbajul corpului şi ambianţa spaţială sunt formele principale de comunicare nonverbală. Comunicarea nonverbală are un impact deosebit în transmiterea mesajelor.
Comunicarea nonverbală este, în fond, un element de psihologie a comportamentului. O altă componentă de aceeaşi factură, cu rol important în comunicarea interpersonală, este percpeţia. Prin percepţii diferite oamenii selectează şi organizează informaţiile în diverse moduri, care pot sau nu să reflecte realitatea.
Procesul subconştient de neglijare sau evitare a informaţiilor provenite din domeniul cunoaşterii, care nu  ne sunt familiare sau a informaţiilor care nu ne sunt pe plac, se numeşte percepţie selectivă.


4.    Comunicarea organizată
Pentru a fi caracterizată drept organizată, comunicarea dintr-o organizaţie trebuie să prezinte  următoarele caracteristici:
-    să fie orientată spre finalitate (scop);
-    să fie multidirecţională – să se realizele de sus în jos, pe orizontală, verticală etc.
-    să fie instrumentală – să se sprijine pe o varietate de suporturi în funcţie de obiectiv;
-    să fie adaptată – se folosească sistemele de informare specifice fiecărui sector de activitate şi să concorde cu cultura organizaţională promovată;
-    să fie flexibilă – pentru a integra comunicarea informală şi pentru a crea structura care o favorizează.
Drept urmare, comunicarea organizaţională nu este un process spontan şi natural. Ea trebuie proiectată în aşa fel încât  să permită: coordonarea, amortizarea.
Comunicarea trebuie să fie gestionată în conformitate cu un plan strategic de ansamblu ale activităţii specifice organizaţiei. Dacă acest plan nu există, comunicarea se desfăşoară aleatoriu.
Sistemele de informare la rândul lor suferă de anumite patologii, cauzate de o proiectare defectuoasă. Ele pot fi grupate în trei categorii, fiind de fapt problemele legale de: volumul informaţiei; calitatea informaţiei; propagarea informaţiei.