1
Norma juridica ca norma sociala
Este �ndeobşte cunoscută sarcina de socializare pe care, at�t prin
caracterul punitiv, c�t şi prin cel educativ, o presupune
jurisprudenţa. De aceea, este firesc ca, deopotrivă cu caracterul
juridic, să se manifeste şi caracterul social al unei norme.
�n termeni formali, socializarea este procesul prin care individul �şi
interiorizează normele grupului �n care trăieşte.
Din momentul naşterii, copilul este supus unor norme care �i modelează
personalitatea. Fiecare cultură determină un set de influenţe care
variază foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate
să funcţioneze eficient, membrii săi trebuie să-şi �nsuşească acelaşi
model cultural. Oamenii sunt controlaţi �n special prin socializare,
astfel �nc�t aceştia să-şi joace rolul conform modelului impus prin
habitudini şi preferinţe.
Fiecare persoană trebuie să �nveţe să �ndeplinească anumite roluri �n
societate �n conformitate cu statutul pe care �l are.
Acest proces de socializare �ncepe din copilărie, c�nd se formează o
anumită atitudine faţă de rolurile şi statusurile aferente. �n procesul
de socializare, fiecare individ se raportează la mediul social, la
sistemul normativ al societăţii şi, �n cursul dezvoltării sale
ontogenetice prin mai multe etape ale cunoaşterii, interiorizării şi
transformării �n motive a propriului comportament, a cerinţelor
practicii sociale, a regulilor de conduită, precum şi a diferitelor
valori sociale.
Procesul de formare şi de afirmare socială a individului este
caracterizat prin raportarea personalităţii sale la societate, la
sistemul normativ şi valoric al acesteia.
�nsuşindu-şi anumite reguli juridice, odată cu aspectul punitiv al
acestora, omul �şi creează anumite constructe personale, �nglob�nd şi
regulile de conduită şi existenţă impuse de norma juridică. Astfel,
chiar �n absenţa iminenţei pedepsei, omul totuşi acţionează �n
conformitate cu regulile �nsuşite şi ad�nc �ntipărite �n g�ndirea lui,
conştiinţa lui şi sistemul lui de valori.
Apariţia fiinţei raţionale, a lui Homo sapiens, a pus această fiinţă
�ntr-un raport multiplu: raportul cu natura, raportul cu ceilalţi
(raportul social), raportul cu sinele (raportul omului cu sine �nsuşi),
raportul cu propriile sale creaţii materiale şi spirituale, raportul cu
propria istorie personală şi socială, raportul cu divinitatea şi
destinul. Pentru fiecare fiinţă umană aceste rapoarte rezultate dintr-o
privire analitică asupra vieţii, constituie un singur “pachet”
problematic, fiecare tip de raport av�nd o pondere mai mare sau mai
mica faţă de �ntregul “ pachet” [1].
Potrivit bilanţului de p�nă acum al istoriei, călăuzit de raţiune, omul
a dovedit că se poate situa deasupra ”�nţelepciunii naturii” tocmai
pentru că si-a făurit un statut uman. �n perimetrul acestui statut au
apărut, �nsă, absurdităţile comportamentului uman. Din acest motiv,
pentru a menţine raporturile interumane �n echilibru, omenirea a fost
obligata sa adopte reglementări şi norme de comportament cărora
să li se subordoneze ea �nsăşi. Dacă echilibrele din lumea naturala se
realizează �n mod spontan, fără intenţii şi fără scopuri, echilibrele
din lumea umana se realizează pe baza unor reglementari ai căror autori
sunt oamenii �nşişi. Toate aceste reglementari poartă sigiliul
umanului, at�t �n bine, c�t şi �n opusul binelui.
Aceste reglementări compun sfera normei sociale, conaturale raţiunii
umane. Este vorba de tot ceea ce ţine de moralitate, culturalitate,
�ntr-un cuv�nt de civilizaţie umană. Societatea umană, cea de ieri şi
de astăzi, este structurată esenţialmente tocmai pe normele sociale
unanim recunoscute de toţi oamenii, av�nd un caracter de universalitate.
Dar pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, �n decursul
timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementării
raporturilor dintre individ şi societate. Norma juridică apare ca
instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor
dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.
Normele sociale nu se situează in afara timpului. Ele depind de
parametrii care determină şi configurează colectivităţile umane din
punct de vedere cultural, economic, al structurilor sociale, etnic,
religios, demografic, al contactelor cu alte comunităţi, al organizării
administrative, al puterii militare, al modului �n care o comunitate
sau alta priveşte problemele libertăţii, din punct de vedere al
ponderii diferitelor generaţii �n structura comunităţii etc. In fapt,
toate articulaţiile, de orice gen, ale societăţii sunt implicate �n
profilul ei juridic şi toate aceste articulaţii sunt mobile istoric,
trec prin prefaceri mai mult sau mai puţin lente, �şi modifică
implicările reciproce şi, ca rezultat final, influenţează conţinutul şi
dimensiunile problemelor etice ale comunităţii.
O adevărată forţă de presiune asupra persoanei este mediul şi
”modelele” sale �ndreptate spre o bună formare morală dezirabilă social
sau spre una negativă, antisocială. Numărul acestor modele este extrem
de mare si se revarsă ca un adevărat torent asupra fiinţei umane.
Norma juridică, paradoxal, este constr�ngătoare şi, �n acelaşi timp,
permisivă, �ncerc�nd prin aceasta să realizeze un echilibru �ntre
nevoile individului şi cerinţele sociale.
At�t problemele teoretice ale dreptului, c�t şi funcţionarea sa şi
gradul de satisfacere prin drept a ordinii sociale, pe de-o
parte, şi aspiraţiei subiective de dreptate, pe de altă parte
sunt acum �n societatea umană de cea mai strictă actualitate.
�n Rom�nia comunistă [2] au existat uneori dificultăţi �n asimilarea
normelor juridice ca norme sociale. O schemă ideologică simplistă,
plec�nd de la teoria relaţiilor economice a lui Marx, decreta ca bază a
societăţii relaţiile economice de producţie, restul nefiind dec�t
suprastructura. Dacă trebuie legislaţie, aceasta este necesară numai
pentru a satisface economicul, dar nu �ntregul economic, nu totalitatea
acestor relaţii, ci numai relaţiile “de producţie”, nu şi relaţiile de
consum, nu şi acele relaţii economice care constau �n producţia de
idei, �n reproducţia forţei de muncă prin �nvăţăm�ntul de toate
gradele, �n reproducţia stării de sănătate, �n producţia de valori �n
toate ramurile culturii şi �n toate domeniile - de exemplu servicii,
schimb de mărfuri, etc. – care determină standarde de viaţă şi de
civilizaţie ale populaţiei.
De-a lungul timpului, obsesia primatului relaţiilor economice - din
care pe planuri derizorii se găseau cele amintite mai sus - au avut
efecte nocive asupra ideilor de drept şi justiţie. Astfel, oamenii
politici şi conducătorii administraţiei priveau cu dispreţ ideea că
raporturile sociale sunt raporturi de drept. Sub “tutela” dreptului se
găsesc �nsă toate domeniile sociale şi fireşte, cele economice şi cele
politice. Legea este cea care decide care sunt limitele �n care poate
să opereze orice factor de conducere.
1
“Absenţa dreptului din cadrul unor raporturi umane �n care el ar fi
putut exista şi influenţa, prin regulile sale, conduitele umane, l-a
determinat pe J. Carbonnier [3] să se oprească asupra acestui aspect şi
să elaboreze �ipoteza nondreptului � .
Nondreptul este un fenomen marcat de inexistenţa dreptului �n domenii
�n care s-ar fi impus prezenţa sa. Deci, nondreptul nu se confruntă cu
dreptul injust sau cu subdreptul, acesta din urmă �nţeles ca produs al
unor categorii sociale, sau al unor subculturi.
J. Carbonnier introduce distincţia �ntre nondreptul ca un dat social şi
nondreptul ca o alegere individuală.” [4]
�n lucrarea lor “Sociologie juridică”, N. Popa, I. Mihăilescu şi M.
Eremia atrag atenţia asupra delimitării ce trebuie făcută �ntre
fenomenele juridice şi fenomenele sociale care nu sunt generate de vreo
normă juridică:
“Percepţia juridică a realităţii impune, ca un prim pas, identificarea
fenomenelor juridice, demarcaţie ce permite să stabilim nu doar
domeniul de acţiune al dreptului �n societate, dar şi corelaţiile care
se manifestă �ntre drept şi alte sfere normative ce acţionează �n
societate. Dincolo de spaţiul normativ juridic se constituie alte
componente ale normativităţii sociale, iar pe de altă parte se
derulează comportamente sociale ce nu interesează sfera normativă.
Faţă de aceste distincţii şi �n funcţie de criteriul juridicităţii, se
poate realiza următoarea distincţie:
a) a) fenomene juridice;
b) b) alte fenomene care
implică normativitatea socială;
c) c) fenomene şi fapte
sociale.
Această clasificare tine cont şi de locul şi rolul fenomenelor pentru
organizarea de drept a societăţii, de modul de impunere a
comportamentelor �n societate, de interesul pe care �l reprezintă, de
prezenţa sancţiunii şi tipul acestei sancţiuni, de finalitatea socială
sau de scopul evocat.
Este important de relevat că fenomenele juridice comportă permanente
interferenţe cu celelalte fenomene sociale – UBI SOCIETAS IBI IUS – că,
fără valorificarea acestor interferenţe, dreptul nu s-ar putea realiza
deplin. [5]
�ntre cele două norme – norma juridică şi norma socială nu există
raporturi de supraordinare sau subordonare, ci, mai degrabă, putem
vorbi de echivalenţă a acestora, ambele fiind pattern-uri ale g�ndirii
umane. Normele juridice guvernează �ntreaga viaţă socială, �n felul
acesta fiind ordonată �ntreaga viaţă a polis-ului. Ele sunt prezente la
toate nivelurile societăţii, determin�nd un anumit tip de conduită –
zoon politikon, aşa cum bine ilustra un mare filosof antic, Aristotel.
Fără această normă juridică, omul n-ar mai exista ca fiinţă socială şi,
implicit, ca fiinţă raţională superioară.
“Societatea civilă” nu este corect �nţeleasă de acel care şi-o
�nchipuie ca o societate �n care legea, norma, autoritatea
instituţională sunt abrogate. Dimpotrivă, “societatea civilă” nu are
sens dec�t prin complementaritate cu societatea instituţionalizată şi
guvernată de supremaţia legii. �n plus, �nsă, “societatea civilă” este
o necesitate şi devine o realitate atunci c�nd instituţionalizarea şi
legiferarea nu depăşesc limite prin care libertatea socială şi
personală sunt lezate �n mod abuziv, c�nd interesul privat nu este
recunoscut ca fiind complementar cu acel colectiv.
“Organizarea societăţii prin intermediul dreptului se sprijină pe
valorile consacrate de societate, dintre care dreptul recunoaşte unele
ca fiind valori juridice. Dreptul evocă metamorfoza valorilor sociale
�n valori juridice, dar consacră totodată şi sistemul valorilor ce
provin numai din sfera dreptului.” [6]
Perfecţionarea continuă a sistemului juridic se concretizează, aşadar,
prin elaborarea unor norme moderne cu un pronunţat caracter social,
care să tină seama de permanentele transformări la care este supusă
societatea şi viaţa socială.
Multe societăţi tind mai mult sau mai puţin spre un stat de
drept,
adică spre statul �n care norma juridică este corect �ntemeiată, este
suficientă fără a fi redundantă, este inteligent interpretată, statul
�n care justiţia este o reală putere fără a se constitui �ntr-o
aristocraţie orgolioasă şi pedantă �n care conştiinţa publică devine
solidar ostilă delincvenţei.
[1] Podgorecki, A. – “Law and Society”, Editura “Routledge and Kegan
Paul”, Londra, 1971
[2] Bădescu, Ilie – ”Istoria sociologiei”, Editura Porto-Franco,
Galaţi, 1994
[3] Jean Carobnnier (n. 1908), profesor la Facultatea de Drept
din
Poitiers (1937-1955), unde a predat dreptul civil şi a fost decan, apoi
la Facultatea de Drept din Paris (1955-1976), unde a predat dreptul
civil şi sociologia juridică. Civilist, legiuitor, sociolog, istoric,
teolog şi moralist, este de asemenea etnolog, antropolog, psiholog, om
de ştiinţă, om de acţiune; este un spirit universal. Autor de marcă, cu
contribuţii esenţiale �n domeniul sociologiei juridice.
[4] Voinea, Maria – “Sociologie generală şi juridică”, Editura
“Sylvi”, Bucureşti, 2000
[5] Popa, Nicolae; Mihăilescu, Ioan; Eremia, Mihail – “Sociologie
juridică”, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000
[6] idem
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Banciu, Dan – “Controlul social şi sancţiuni sociale”, Editura
“Victor”, Bucureşti, 1999
Bădescu, Ilie – ”Istoria sociologiei”, Editura Porto-Franco, Galaţi,
1994
Boudon, Raymond; Besnard, Philippe; Cherkaoui, Mohamed; L�cuyer,
Bernard-Pierre (coordonatori) – “Dicţionar de sociologie”, Editura
“Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1996, colecţia “LAROUSSE”
Ciucă, Valerius-M. – “Lecţii de sociologia dreptului”, Editura Polirom,
Iaşi, 1998, colecţia “Collegium”
Podgorecki, A. – “Law and Society”, Editura “Routledge and Kegan Paul”,
Londra, 1971
Popa, Nicolae; Mihăilescu, Ioan; Eremia, Mihail – “Sociologie
juridică”, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000
Voinea, Maria – “Sociologie generală şi juridică”, Editura “Sylvi”,
Bucureşti, 2000
Voinea, Maria – “Sociologie juridică”, Universitatea Rom�no-Americană,
Bucureşti, 1993
Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori) – “Dicţionar de
sociologie”, Editura “Babel”, Bucureşti, 1993
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |