1                                                                              ,, Pămîntul, istoria şi limba
                                                                              Sînt în esenţă cei trei stîlpi                                                                                             
                                                                             Pe care se ţine neamul.”
                                                                                                   Ion Druţă
    Secole de-a rîndul Basarabia a făcut parte din Moldova. Interesele statelor mari adesea au neglijat demnitatea popoarelor mici. Aşa s-a întîmplat că la 1812 Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei în rezultatul negocierilor imorale ruso-otomaneşi anexată la Rusia. Aproape 10 ani Basarabia s-a bucurat de o anumită autonomie, administrare internă laică şi bisericească, juridică şi culturală, apoi a devenit o gubernie rusească şi supusă unei colonizări masive aspre, în special unei rusificări intense.
    Cu toate  că Basarabia era marginalizată în viaţa politică, economică şi socială a imperiului rus, ideea luptei pentru limbă, drepturi cetăţeneşti circula printre tineretul studios. Încă din 1898 studenţii basarabeni din universităţile ruseşti se organizau în asociaţii pentru trezirea conştiinţei naţionale şi cultivarea limbii moldoveneşti. Mişcarea tineretului studios ia amploare după revoluţia rusă din 1905. În Chişinău seminariştii au alcătuit o petiţie semnată de peste 320 persoane. Printre ei erau Alexei Mateevici (viitorul clasic al literaturii moldoveneşti, elev în clasa a III-a) şi Gheorghe Stîrcea (se crede că el a participat la alcătuirea petiţiei).
    La 24 mai 1906 la Chişinău apare de sub tipar primul ziar românesc “Basarabia” cu sprijinul şi povaţa lui C.Stere (şi participarea chiar). Ziarul descria starea din provincie, care nu era deloc liniştită. Numai în 1906 au avut loc tulburări ţărăneşti în 66 de sate. “ Nu vă pot spune, - zicea dl. Ion Inculeţ într-o cuvîntare, - cîtă bucurie, cîtă satisfacţie avem noi colaboratorii acestui ziar, cînd vedem la iarmaroace grupuri de ţărani care şedeau jos pe iarbă şi ascultau cum unul din ei mai cărturar le citea „Basarabia” ”.
    O parte din tineretul basarabean s-a grupat în jurul colegiului de redacţie alcătuit din Emanuil Gavriliţă (avocat), Vasile Harta (profesor), Ion Pelivan (jurist), Nicolae Popovschi (istoric) şi Nicolae Frolov. La ziar au colaborat Pan. Halippa, Alexei Mateevici, Mihail Vîntu, N. Stîrcea, fraţii Inculeţ şi alţii. Cu excepţia d-lui Gavriliţă toţi erau tineri ce se ridicară din rîndurile răzăşimii, clerului şi tîrgoveţilor.
    O altă grupă de tineri, reprezentanţi ai vechii boierimi, se grupase în jurul lui Pavel V. Dicescu. Ascultînd glasul vremii ei au revendicat într-o broşură drepturi naţionale pentru moldoveni, respectarea limbii lor în şcoală şi în biserică. Din gruparea lui Dicescu făceau parte Paul Gore, Vladimir Herţa, M. Fiodoriu, Vasile Anghel, T.M.Suruceanu.
    În 1912, printr-o scrisoare, Ion Pelivan (numele căruia îl poartă azi satul meu natal) îşi invita prietenii săi din Chiev să se întoarcă în Basarabia pentru a se pune în serviciul cauzei naţionale. Cenzura rusească a aflat conţinutul scrisorii şi Ion Pelivan a fost nevoit să iasă din magistratură. Arhimandritul Gurie a fost exilat din Basarabia. Înaintaşii mişcării naţionale Alexandru şi Vasile Ouatu, Vasile Maho, Nicolae Siminel, N. Berdiş, N. Popovschi, V. Hatra şi alţii avîndu-l în frunte pe Ion Pelivan (pe care îl considerau părintele ideii naţionale româneşti în Basarabia) au suferit mult pentru convingerile lor politice şi naţionale, însă nu s-au dezis de crezul lor.
    La cîţiva ani după închiderea ziarului „Basarabia” în mai 1913 apare la Chişinău revista lunară „Cuvînt Moldovenesc”, iar mai tîrziu şi un ziar cu acelaşi nume sub protecţia marelui naţionalist basarabian Vasile Storescu. Director era P. Halippa, redactor responsabil N.Alexandri. Colaboratori ai acestei opere literare şi naţionale au fost Simion Murafa, Daniel Ciugureanu, Mihail Minciună, Tudor Roman, Ion Buzdugan. În unul din numerele sale “Cuvîntul Moldovenesc” vorbea de duhul de primenire a vieţii “care de la o vreme domneşte în împarăţia rusă”.
    În februarie 1917 în Rusia are loc o revoluţie care a zdruncinat din temelie sistemul monarhist. Popoarele alogene (care suportaseră jugul ţarist) căutau să se organizeze cît mai repede pentru a-şi croi o viaţă nouă. Aşa fac finlandezii, estonienii, letonienii, lituanienii, polonezii, ucrainenii, georgienii şi alte popoare. Aşa fac şi basarabenii. În multitudinea de organizaţii şi partide, în atmosfera libertăţilor politice proclamate de revoluţia democratică din februarie, ideea autodeterminării prinde tot mai mult rădăcini.
    Fruntaşii mişcării naţionale din Basarabia au fondat la 3 aprilie 1917 Partidul Naţional-Democrat, a cărui preşedinte de onoare a fost desemnat Vasile Storescu. P.N.D. revendica autonomia ţinutului, folosirea limbii române în toate domeniile, soluţionarea problemei agrare şi altele. În programul acestui partid se prevedea înfiinţarea unui parlament al provinciei, care să întocmească legi pentru viaţa internă, dobîndirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru moldovenii din Basarabia şi de dincolo de Nistru. Dar la această vreme problema dreptului la autodeterminare n-a fost pusă, deoarece această idee ar fi fost calificată ca intenţie de separatism şi n-ar fi fost  susţinută de reprezentanţii altor organizaţii.
    În primăvara anului 1917 au avut loc un şir de foruri, la care fruntaşii mişcării naţionale propagă ideile Partidului Naţional Moldovenesc. Aşa:
   1.La 11-13aprilie 1917 are loc primul congres al învăţătorilor de toate naţionalităţile  (nemţi, greci, bulgari,moldoveni, evrei etc.)
   2.La 25 aprilie 1917 s-a întrunit la congres clerul din Basarabia.
   3.La 1 mai –congresul  învăţătorilor din oraşul şi judeţul Chişinău şi a reprezentanţilor Zemstvei Guberniale.
   4.La 7 mai – congresul învăţătorilor din Bălţi.
   5.La 20 mai – primul congres al studenţilor moldoveni.
   6.La 28 mai – primul congres  al învăţătorilor moldoveni din Basarabia.
      Ideile Partidului Naţional Moldovenesc se propagau prin cuvîntările reprezentanţilor lui ce asistau la aceste congrese, cît şi prin multe broşuri scrise în mod popular. De exemplu: Ion Pelivan “Adunarea întemeetoare”, T.Ioncu “ Autonomia Basarabiei şi Republica democratică federativă rusească” şi altele. Astfel ideile naţionale încep să pătrundă din ce în ce mai mult în mase.
    Mişcarea pentru autonomia Basarabiei a luat o amploare mai mare ca reacţie la pretenţiile Radei Ucrainene din 18 iulie 1917, în sensul că Ucraina se întinde de la Carpaţi pîină la Caucaz.
    Avînd în vedere situaţia internaţională, faptul că România nu mai era neutră ci intrase în război de partea Antantei şi că la această perioadă o bună parte a ei era ocupată de trupele Puterilor Centrale, Frontul Român trecea în apropierea Basarabiei.
    La 16 iulie 1917 a avut loc o adunare a militarilor de pe Frontul Român. La această adunare Comitetul Central Executiv al deputaţilor soldaţi şi ofiţeri sub conducerea locotinentului Gherman Pîntea şi a tovarăşilor săi P.Varzari şi P.Harea, unde s-a hotărît de a convoca la Chişinău o adunare provincială, un Sfat al Ţării, care să elaborze un proiect de autonomie naţională şi teritorială pentru Basarabia, ţinîndu-se seama şi de drepturile minorităţilor etnice din cuprinsul guberniei. Astfel Comitetul Central Executiv al soldaţilor şi ofiţerilor îşi asuma rolul de organizator pentru înfăptuirea autonomiei.
    După ce în a doua jumătate a lunii august 1917 circa 200 de soldaţi ruşi au arestat şi ucis la Chişinău pe doi dintre liderii marcanţi Hodoroja şi Murafa, mişcarea naţională a populaţiei moldoveneşti capătă forme din ce în ce mai acute.
    Colaborînd cu toate organizaţiile moldoveneşti şi cu Partidul Naţinal Moldovenesc, Comietul Central Executiv al deputaţilor soldaţi şi ofiţeri moldoveni convoacă la 20-27 octombrie 1917 Congresul militar moldovenesc. Acest Congres a întrunit peste 800 de delegaţi, ce reprezentau peste 300000 de soldaţi de pe toate fronturile Primului Război mondial cît şi din garnizoanele militare din oraşele Basarabiei, Ucrainei şi Rusiei. Pe ordinea de zi figurau zece chestiuni, care cereau o rezolvare urgentă.
    Toate hotărîrile Congresului(cu privire  la armată, şcoală, pămănt, la soarta moldovenilor de peste Nistru şi altele) au avut o importanţă deosebită, dar  doua dintre ele au fost hotărîtoare pentru ţinutul dintre Prut şi Nistru:
  1.Hotărărea adoptată la 21 octombrie cu privire la proclamarea autonomiei Basarabiei  in componenţa Federaţiei Ruse.
  2.Hotărîrea adoptată la 23 octombrie despre consituirea cît mai rapidă a Sfatului Ţării ca organ suprem de conducere al Basarabiei.
    Luptele pe fronturile războiului, evenimentele din 25 octombrie 1917 la Petrograd au agravat haosul ce domina în ţară. În aceste condiţii numărul forţelor anarhice creştea destul de repede. Reprezentanţii intelectualilor moldoveni începuse să-şi dea seama că sunase ceasul izbăvirii. Ei au lăsat la o parte neînţelegerile din trecut şi boierii conservatori au dat mîna cu democraţii naţionali pentru a-şi uni silinţele în realizarea ideilor naţionale. Mai mult decît atît, în Basarabia au venit mulţi intelectuali bucovineni, transilvăneni aşa ca Onisifor Ghibu (redactorul ziarului “Ardealul”), Gheorghe Tofan şi alţii pentru a ajuta pe fraţii basarabeni cu sfatul şi cu scrisul lor la reorganizarea vieţii politice şi culturale pe o nouă bază naţională.
    Congresul militarilor (din 20-27 octombrie 1917) a ales un Comitet (vezi anexa 1), numit Biroul de organizare, care avea menirea să organizeze Sfatul Ţării – parlamentul Basarabiei, în care să fie 120 de deputaţi, 70% din ei -  moldoveni şi 30% reprezentanţi ai minorităţilor, 10 locuri se rezervau moldovenilor transnistreni. Astfel la bază a fost pus principiul democratic de respectare a echităţii sociale şi naţionale.
    Biroul de organizare, ales de Congresul militarilor, a convocat la 21 noiembrie 1917 Sfatul Ţării la care s-au prezentat 150 (în loc de 120) membri delegaţi de către organizaţiile social-politice din Basarabia şi care reprezentau toate naţionalităţile din ţinut (105- moldoveni, 15- ucraineni, 14- evrei, 7- ruşi, 2- bulgari, 2- germani, 1- polonez, 1-armean, 1- grec, 2- găgăuzi).
    În mod solemn, sub flamura tricolorului albastru – galben – roşu în acordurile melodiei „Deşteaptă-te române” a fost inaugurat Sfatul Ţării – parlamentul Basarabiei.
    Acesta era primul organ suprem de conducere a Basarabiei care a jucat un rol istoric în destinul ei.
    Preşedinte al parlamentului a fost ales Ion Inculeţ. Vicepreşedinte – Pan. Halippa şi trei secretari: B. Epure, C. Misircov şi I. Buzdugan.
    Inaugurarea Sfatului Ţării a fost salutată de un număr mare de organizaţii, partide şi persoane politice (vezi anexa 2), fapt ce demonstrază recunoaşterea acestui organ de către forţele din societatea basarabeană. În Sfatul Ţării s-au organizat patru grupuri de parlamentari, „Blocul moldovenesc” fiind majoritar.
    Urmînd exemplul Ucrainei, la 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă Basarabia Republică Democratică Moldovenească. În declaraţia votată de Sfatul Ţării şi publicată în aceaş zi se spunea: „Basarabia sprijinindu-se pe trecutul ei istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea Republicii Federative Ruseşti (care se credea că va fi creată) cu aceleaşi drepturi.”
    Declaraţia prevedea că cea mai înaltă cîrmuire (putere legislativă) a Republicii Moldoveneşti este Sfatul Ţării, alcătuit din împuterniciţii tuturor organizaţiilor democrate revoluţionare ale tuturor naţionalităţilor locuitoare în Basarabia. Puterea „împlinitoare” (executivă) în Republica Democratică Moldovenească o are Sfatul (Consiliul) Directorilor generali, care este răspunzător numai în faţa Sfatului Ţării.
    Programul parlamentului republicii autonome cuprindea următoarele sarcini: convocarea Adunării Populare alese prin vot universal, egal, direct şi secret; împărţirea pămîntului la ţărani, fară plată; satisfacerea populaţiei cu mărfuri de primă necesitate şi hrană; reglementarea muncii lucrătorilor; majorarea salariilor; organizarea alegerilor în organele locale; organizarea armatei naţionale; asigurarea libertăţilor democratice; libertatea presei, întrunirilor; inviolabilitatea persoanei etc.
    Declaraţia din 2 decembrie 1917 făcea apel la populaţia Basarabiei să se unescă în jurul Sfatului Ţării şi îndemna toată lumea la aşezarea unei vieţi obşteşti noi “pe temeliile slobozeniei, dreptăţii şi a frăţiei.”
    Şedinţele Sfatului Ţării se ţineau zilnic. Semnele distinctive ale statului nou format erau tricolorul şi imnul sub care s-a inaugurat Sfatul Ţării. De la stema guberniei Basarabiei a rămas doar scutul, înlăturîndu-se bordura ce cuprindea culorile imperiului, coroana imperială şi cununa din frunze de stejar, legată cu eşarfa lui Andreev.
    La 7 decembrie 1917 s-a discutat şi format primul guvern în frunte cu profesorul Pantelimon Erhan desemnat ca preşedinte al Consiliului Directorali generali. P. Erhan deţinea şi portofoliul agriculturii – semn al importanţei care se acorda viitoarei reforme agrare. Celelalte departamente s-au repartizat aşa:
      Interne – Vl. Cristi, care avea calitatea de comisar al guvernului din Petrograd          
                       şi deci reprezenta continuarea administraţiei basarabene.
       Externe – Ion Pelivan. Desemnarea celui mai vîrstnic naţionalist basarabean   
                        prefigura oarecum direcţia politicii externe basarabene.
      Apărarea – maiorul Teodosie Cojocaru cu adjuncţii:
-    sublocotenentul Gh. Pântea
-    căpitanul N. Secară
      Finanţe – Teofil Ioncu (tot el comisar al Băncii Statului)
      Învăţămînt – profesorul Ştefan Ciobanu
      Căile de comunicaţie, poştă şi telegraf – inginerul Nicolae Codreanu
      Justiţie – Al. Gr. Savenco (ucrainean)
      Comerţ şi industrie – V. G Grinfeld (evreu)
    Republica Democratică Moldovenească trebuia consolidată. Sfatul Ţării a confirmat pe unii comisari judeţeni, alţii au fost schimbaţi, a început să organizeze armata naţională. Dar în munca sa de consolidare Sfatul Ţării întîmpina multe dificultăţi. Luarea puterii în Rusia de către bolşevici a dus la dezintegrarea rapidă a armatei ruse. Cartierul general al frontului Român se afla la Socola (Iaşi) sub comanda generalului rus Şcerbacev. Acesta a dus negocieri de armistiţiu cu germanii. Aici pe Frontul Român, alături de două armate române operau  trei mari unităţi armate ruseşti (armata a 9-a, a 4-a şi a 6-a). Acum principalul pericol nu mai erau germanii, ci bolşevicii a căror activitate condusă de Gr. Racovschi pe Frontul Românesc a sosit S. Rochal (numit de bolşevici comisar al Frontului Românesc) cu misiune specială de a surprinde cartierul general al Frontului, suprimarea guvernului român şi transformarea României într-o provincie sovietică.
    Generalul Şcerbacev a procedat la demobilizarea progresivă at trupelor ruseşti. Păstrîndu-şi armele militarii ruşi se îndreptau spre Basarabia năvalnic, stihiinc, comiţînd pogromuri în tîrguşoarele şi oraşele Moldovei. Astfel au suferit oraşele Botoşani şi Drohoi de incendii provocate de ruşi, distrugerea clădirilor, chiar licee şi spitale, terorizau populaţia etc. Aceste trupe nu puteau să fie lăsate să plece înarmate. Guvernul român a decis dezarmarea trupelor ruseşti. Dar aceste trupe ajunse la Chişinău sau în alte părţi ale teritoriului Republicii Moldoveneşti, pline de depozite de arme, soldaţii ruşi se înarmau din nou terorizînd populaţia. La adresa Sfatului Ţării veneau din Bender, Rîbniţa, Ungheni şi din alte localităţi din ce în mai multe telegrame despre dezordinile în masă făcute de soldaţii ruşi, de prădăciunile făcute faţă de ţărani şi slujbaşi. Situaţia devenise insuportabilă.
    Sfatul Ţării pornise la organizarea armatei moldoveneşti, dar nu avea încă suficiente forţe militare pentru a opune rezistenţă debandadei trupelor ruseşti. La şedinţa sa din 8 decembrie 1917 Sfatul Ţării hotărăşte să trimită o delegaţie la Iaşi pentru a cere guvernului român şi reprezentanţilor Antantei ajutor militar.
    În decembrie 1917 la Chişinău erau o mulţime de comitete, soviete şi alte organizaţii care lucrau pe cont propriu, adesea rivalizau şi, cu toate că recunoşteau autoritatea Sfatului Ţării, tindeau să pună mîna pe putere.
    În şedinţele secrete din 20 şi 21 decembrie 1917 Sfatul Ţării a decis să ceară de la Iaşi trupe străine – ucrainene, cehoslovace sau româneşti. Pentru această decizie  au votat toţi deputaţii “Blocului moldovenesc” şi o bună parte din deputaţii fracţiei ţărăneşti. Dar secretul deciziei n-a fost păstrat. Adversarii întroducerii trupelor străine se temeau că acesată decizie este o acţiune premărgătoare unirii Basarabiei cu România.
    Ca răspuns la această decizie, la 23 decembrie se ţine o şedinţă reunită a comitetelor executive ale sovietelor ruseşti din Chişinău care adoptă 7 hotărîri.
1.    Demobilizarea armatei să se facă cu aprobarea guvernului central al Rusiei.
2.    Îndepărtarea elementelor nedemocratice din Sfatul Ţării.
3.    Disfiinţarea deplomaţiei secrete din Sfatul Ţării.
4.    Convocarea grabnică a Constituantei Basarabiei, iar pînă atunci convocarea în timp de 2 săptămîni a Congresului provincial al delegaţiilor de ţărani, muncitori şi soldaţi pentru completarea şi democratizarea Sfatului Ţării (convocat sub conducerea bolşevicilor, acest congres ar fi fost trucat şi dirijat de ruşi).
5.    Trecerea pămîntului, a inventariului viu şi tehnic în seama comitetelor agrare (Sfatul Ţării luase la fel aceaşi dispoziţie, dar trupele ruseşti prin comportarea lor anarhică şi prin amestecul lor nesăbuit au împiedicat realizarea liniştită şi sistematică a acestei măsuri).

1 6.    Ridicarea situaţiei financiare a Basarabiei fără împrumuturi externe, care pot fi însă încheiate numai cu aprobarea întregului popor şi numai pentru nevoile interne ale provinciei. (Dar circulaţia monetară era lovită de insuficienţa rezervelor monetare şi de extrema devalorizare a bancnotelor de diverse tipuri şi emisii importate în mod fraudulos de peste Nistru: bilete ţariste, ale guvernului Lvov, ale guvernului Kerenski (foarte depreciate), ale guvernului ucrainean şi chiar ale oraşului Odesa, cu cea mai slabă putere de cumpărare).
7.    Stabilirea unei legături imediate cu Sovietul comisarilor poporului şi cu toate părţile federative ale republicii sovietice (chiar de ar fi încercat Sfatul Ţării o asemenea legătură, ea era împiedicată de existenţa republicii ucrainene, în care tendinţa de completă separare de Rusia devenea tot mai pronunţată. Dar Sfatul Ţării manifesta şi el o tendinţă hotărîtă de a separa Republica moldovenească de Rusia).
    La sfîrşitul şedinţei s-a decis ca toţi delegaţii de la organizaţiile revoluţionare, membri ai Sfatului Ţării, să întreprindă toate demersurile în vederea înfăptuirii celor 7 măsuri. În Sfatul Ţării s-a constituit o opoziţiei, din care făceau parte Cotoros, Panţiru, Ciumacenco, Nadejda Grinfeld, Prohniţchi, V. Diaconovicişi alţii.
    Starea de tensiune dintre organizaţiile revoluţionare ruseşti şi Sfatul Ţării devenea din ce în ce mai încordată. Aceasta se datora şi faptului că de la Odesa erau trimise detaşamente de soldaţi şi ofiţeri cu diferite misiuni speciale.
    La 27 decembrie 1917 la Odesa a avut loc congresul II al Rumcerod. Reprezentanţii sovietelor Basarabiei cer „dizolvarea Sfatului Ţării” şi instaurarea puterii sovietice în ţinut. La 28 decembrie 1917 la Chişinău, în clădirea liceului de fete “Dadiani”, se instalează Secţia de Front a Rumcerod, care se plasează în mod deschis de partea duşmanilor Sfatului Ţării. Situaţia se încordează şi mai tare. La 29 – 30 decembrie în Sfatul Ţării se discută din nou cererea faţă de guvernul roman de a trimite trupe numeroase şi disciplinate, care să ajute tînăra republică în lupta sa pentru existenţă. În această perioadă idea unirii şi reîntregirii capătă tot mai mulţi adepţi.
    Guvernul roman se afla şi el într-o situaţie politică destul de complicată. Marele cartier general rus (sub comanda generalului Şerbacev) era ameninţat de revoluţionarii ruşi şi trebuia să fie păzit de ostaşi români(România şi Rusia erau aliaţi în război). În seama armatei române rămăsese apărarea întregului front din Moldova şi Bucovina, iar pe lîngă aceasta unităţile româneşti erau ocupate cu dezarmarea trupelor ruseşti. De atîta guvernul român n-a răspuns la cererea Sfatului Ţării.
    La 30 decembrie 1917 la Chişinău sosesc soldaţi în ajutorul Secţiei de Front Rumcerod. Către sfîrşitul lunii decembrie forţele militare ruseşti şi moldoveneşti se aflau într-un echilibru instabil, care putea oricînd să fie distrus prin factori favorabili uneia din părţi.
    Dacă Sfatul Ţării n-ar fi avut deloc sprijin militar, el uşor ar fi putut fi desfiinţat.
    La 1 ianuarie 1918 Secţia Frontului Rumcerod emite un ordin prin care se cere comitetelor ruseşti să preia peste tot comanda armatei şi să lupte pentru acapararea puterii. În ziua de 5 ianuarie 1918 bolşevicii cuprinseseră Chişinăul. O parte din membrii Sfatului Ţării au fost arestaţi, alţii au fost nevoiţi să se ascundă.
    În seara zilei de 5 inuarie 1918 ,,Blocul moldovenesc” al Sfatului Ţării s-a întrunit în şedinţa secretă şi a hotărît să trimită la Iaşi o nouă delegaţie pentru a cere cu toată stăruinţa, intervenţia armatei române în Basarabia contra prăpădului bolşevic. La 6 ianuarie detaşamentele armate a Secţiei Frontului Român a Rumcerodului au înconjurat în gara Chişinău unitatea de ardeleni de aproximativ 1000 de oameni, care veneau din Chiev, i-au bătut, dezarmat şi arestat. O grupă ruso-bolşevică i-a arestat şi pe I.Inculeţ şi P.Erhan. Ei le-au cerut să trimită o telegramă guvernului român şi ambasadei franceze la Iaşi pentru a cere revocarea ordinului de trimitere a trupelor în Basarabia. Această telegramă n-a mai ajuns la Iaşi. Ea a fost reţinută de telegrafistele Untilov şi Uncu devotate ,,Blocului moldovenesc” al Sfatului Ţării. La 8 ianuarie I.Inculeţ şi P.Erhan au fost eliberaţi de sub arest. La 9 ianuarie ardelenii închişi în închisoarea din Chişinău au fost eliberaţi  de reprezentanţii Sfatului Ţării.
    După lungi dezbateri guvernul român a hotărît să trimită ajutor fraţilor basarabeni. În ziua de 13 ianuarie diviza XI română sub comanda generalului Broşteanu a intrat în Chişinău la orele 5 seara.
    În ajun şeful Statului Major al armatei române, generalul Prezan, la intrarea trupelor române în Basarabia, a adresat o proclamaţie locuitorilor din Republica Moldovenească, în care explica motivele pentru care armata română intră în Basarabia. Delegaţia autorităţilor moldoveneşti, care a primit trupele române la Străşeni, adresează populaţiei Chişinăului un apel, în care le comunică în ce condiţii vin trupele române în Basarabia. Semnează: I.Inculeţ, Budişteanu, Suruceanu, Ciobanu, Turcuman.
    Sub presiunea trupelor române bandele bolşevice s-au retras la Tighina, ca mai apoi după o ciocnire sîngeroasă să fie alungate dincolo de Nistru. Ordinea şi singuranţa erau restabilite în cea mai mare parte a Basarabiei. Sfatul Ţării şi-a reluat activitatea.
    La 2 ianuarie 1918 Ucraina s-a proclamat republică independentă. Situaţia Republicii Democratice Moldoveneşti era oarecum neclară. Ucraina pretindea la teritoriul Basarabiei. Sfatul Ţării analiza situaţia politică la acel moment.
    La 22 ianuarie în şedinţa Sfatului Ţării D. Ciugureanu citeşte declaraţia trimisă de ministrul Franţei la Iaşi, Saint-Aulaire, prin intermediul consulului francez, la Chişinău, M.Sarret “întrarea trupelor române în Basarabia constituie o măsură exclusiv militară, ce are drept scop paza funcţionării normale a spatelui frontului româno-rus.” şi “prin nimic nu va influenţa nici asupra situaţiei politice actuale în Basarabia, nici asupra soartei acestei ţări în viitor ”.          
    Declaraţia a fost publicată. Membrii Sfatului Ţării o aduceau la cunoştinţa maselor.
    În ziua de 24 ianuarie 1918 (corespunzătoare zilei de 24 ianuarie 1859) SfatulŢării s-a întrunit în şedinţa solemnă pentru a vota în unanimitate independenţa Republicii Populare Moldoveneşti. În aşa fel Basarabia se detaşa de Rusia şi Ucraina încercînd să-şi construiască o viaţă independentă. După declararea independenţei Consiliul (Sfatul) Directorilor generali s-a dizolvat, iar puterea executivă a trecut asupra Consiliului de Miniştri sub preşedinţia doctorului D. Ciugureanu. Preşedinte al Republicii a rămas I. Inculeţ.
    De fapt Basarabia era un stat independent, dar noua realitate (ţările europene refuzau să-l recunoască, Ucraina pretindea s-o acapareze în mod diplomatic, Rusia Sovietică încerca s-o anexeze pe cale armată) Republica n-avea condiţii necesare de dezvoltare. Toţi patrioţii români îşi dădeau seama că singura soluţie a problemei politice a patriei lor nu putea fi alta decît reîntregirea vechii Moldove, din trupul căreia fusese ruptă.
    Consiliul judeţean din Bălţi, apoi cel din Soroca şi Orhei au fost cele dintîi care au cerut unirea cu patria – mamă. Dorinţa aceasta se dovedea a fi a majorităţii şi de aceia fruntaşii basarabeni I. Pelivan, I. Inculeţ şi D. Ciugureanu în vizitele lor la Iaşi se straduiau să convingă guvernul român că majoritatea covîrşitoare a Sfatului Ţării va vota unirea.
    La şedinţa din 27 martie 1918 în Sfatul Ţării a fost mare frămîntare. Se discuta problema unirii Basarabiei cu patria- mamă. În aceste discuţii a luat parte şi C. Stere, care venise la Chişinău să dea o mînă de ajutor unioniştilor. S-a discutat îndelung, s-au ascultat toate părerile. La această şedinţă d-l C.Stere pe lîngă convorbirile duse cu diferiţi deputaţi, a ţinut şi o cuvîntare în care a spus: “În viaţa unui om ca şi în istoria unui popor nu sînt multe clipe ca acestea. Sînt mîndru şi fericit că mi-aţi dat putinţa de a mă înjuga pentru drepturile şi libertatea Basarabiei, al cărui fiu sînt...” Ziarul „România nouă” a comentat cuvîntarea d-l C. Stere în felul următor: „Cuvîntarea d-l C. Stere, rostită în colorit moldovenesc şi în accente de o zguduire dramatică, a făcut o impresie covîrşitoare asupra tuturor. Prin glasul lui lui vorbea însuşi sufletul Basarabiei româneşti”.
„Blocul moldovenesc” din Sfatul Ţării a înaintat un proiect de declaraţie a unirii cu textul:
„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută şase ani din trupul vechii Moldove, - în puterea dreptului istori şi dreptului de neam pe baza principiului ca popoarele singure să-şi hotărască soarta lor, - de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.
    Această unire se face pe următoarele baze:
1.    Sfatul Ţării actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului, aceste hotărîri se vor recunoaşte de guvernul român.
2.    Basarabia îşi păstreză autonomia provincială avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
3.    Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bazelor locale; b) controlul organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor organelor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii superiori sunt întăriţi de guvern.
4.    Recrutarea armatei să se facă în principiu pe baze teritoriale.
5.    Legile în vigoare şi organizarea (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
6.    Respectarea dreptului minorităţilor Basarabiei.
7.    Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de miniştri români, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi de sînul reprezentanţilor Basarabiei din parlamentul român.
8.    Basarabia va trimite în parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, agal direct şi secret.
9.    Toate alegerile din Basarabia pentru voloste şi sate, zemstvă şi parlament, se vor face pe baza votului universal, agal, direct şi secret.
10.    Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
11.    Toate încălcările de legi, făcute din motivele politice în vremurile tulburi din urmă, sînt amnestiate.
“Basarabia unindu-se ca o fiică cu mama sa România, parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituţiei, în care vor vota proporţional cu populaţia, reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţiei a principiilor şi garanţiilor de mai sus”.
    După unele discuţii, declaraţia a fost pusă la vot (nominal) în mod deschis. Rezultatul votării, a fost: pentru – 86 voturi, contra – 3 voturi, abţineri – 36 (vezi anexa 3). Rezultatul votării a fost adus la cunoştinţa primului ministru al României Alexandru Marghiloman. Acesta la rîndul său a făcut o declaraţie către deputaţi. Printre celelalte cuvinte el a spus: “Să ne închinăm conducătorilor acestei ţări care fără gînd de mărire, din conducători s-au făcut slugitori modeşti ai neamului lor”.
    La 17 – 18 decembrie 1917 la Tiraspol a avut loc Adunarea Naţională a moldovenilor de peste Nistru. La această adunare a participat şi o delegaţie a Sfatului Ţării alcătuită din deputaţii P. Halippa, Gh. Mare, N. Gafenco şi A. Crihan. Redactorul gazetei “Ardealul” O. Ghibu, present şi el la adunare, scria mai tîrziu că în mersul Adunării Naţionale a moldovenilor de peste Nistru fusese înaintată o propunere de unire cu Basarabia. Adunarea hotărîse ca propunerea să fie pregătită în mod serios şi la Congresul special, numit pentru 28 decembrie 1917, să se pună la vot.
    În condiţiile care se crease Congresul fixat pentru 28 decembrie 1917 n-a mai avut loc.   
     În Sfatul Ţării au fost totuşi repreuentanţi ai moldovenilor de peste Nistru şi au votat unirea Basarabiei cu patria mamă.
    După adoptarea declaraţiei de unire condiţionată a Basarabiei cu patria mamă, Sfatul Ţării şi-a continuat activitatea, procupîndu-se de înfăptuirea reformei agrare.
    Se cunoaşte că există 82 de procese – verbale ale şedinţelor Sfatului Ţării. Dar despre şedinţele comisiilor permanente în literatură n-am găsit. Au fost aşa comisii ca: comisia de mandate, comisia agrară, comisia şcolară, comisia pentru stabilirea limbii de stat a Republicii Moldoveneşti şi altele despre care se pomeneşte doar în treacăt.
    Ţinînd seama că celelate provincii romăneşti votaseră unirea necondiţionată, Sfatul Ţării în şedinţa din 27 noiembrie 1918 voteză în deplină unanimitate o moţiune în care declară unirea necondiţionaţă a Basarabiei cu România. Deputatul Gheorghe Mare a spus că la numele de România trebuie să se adauge numele său: Mare. Votul unirii necondiţionate a fost semnat de preşedintele şedinţei P. Halippa, vicepreşedinţii T. Bîrcă, Buruianu şi secretarul A. Scobioală.
    Astfel Sfatul Ţării s-a dizolvat.
    Istoricul N. Popovschi menţiona că în Basarabia există un românism sănătos. Tot el accentua că “Unirea Basarabiei cu România n-a fost un pas pur politic făcut în împrejurări mai mult sau mai puţin întîmplătoare şi venite din afară. N-a fost nici un act pornit din voinţe personale, de orice motiv ar fi fost ele conduse. Împrejurările politice au putut numai prilejui alipirea, nu însă a cauza evenimentul. Asemenea, persoanele au putut numai înfăptui ce demult se cerea în adîncurile sufletului român basarabean, însă n-au putut crea acest fapt. Dar, pe de altă parte, să fim sinceri şi să recunoaştem, că se cerea multă pricepere pentru alua hotărîrea convenită şi a o spune în faţa lumii... ”
    Un alt istoric basarabean Alexandru Boldur prin multe din lucrările sale scrise pe bază de documente, a prezentat Europei istiria Basarabiei, a apărat drepturile poporului la autodeterminare, la  unirea neamului în cadrul unui stat unitar după anul 1918. El conchide: “Totuşi, unirea s-a făcut de Sfatul Ţării…”