1
Galii
Galia (în latină Gallia, şi în greacă Galatia) a fost regiunea Europei
de Vest care include nordul Italiei moderne, Franţa, Belgia, Elveţia
occidnetală şi părţi a Olandei şi a Germaniei pe partea vestică a
râului Rin. În antichitate, galii, un popor celtic locuia pe acest
teritoriu, precum şi în alte părţi a Europei, vorbind limba galică. În
afară de galii, existau şi alte popoare pe teritoriul nordului Italiei
moderne, ca lepontii care locuiau pe poalele sudice a Alpilor italieni,
în Raetia.Galii la comanda lui Brennus au ocupat Roma ca. 390 î.Hr.
În lumea egee, o migraţe a galilor răsăriteni a avut loc în Tracia, la
nordul Greciei, în 281 î.Hr.. O altă căpetenie gală, Brennus, în funtea
unei armate mari, a renunţat să distrugă Templul lui Apollo în Delfi în
ultimul minut, văzând, după legendă, o ameninţare în formă de fulger.
În acelaşi timp o bandă migratoare de celţi, de aproxximativ 10.000 de
luptători, împreună cu femeile, copiii, şi sclavii lor treceau prin
Tracia. Trei triburi galice au trecut din Tracia în Anatolia la
invitaţia domnitorului bitinian Nicomedes I, care a cerut ajutor pentru
lupta sa contra fratelui său. Ulterior ei s-au stabilit în Frigia şi
Cappadocia, în Anatolia centrală, o regiune care de atunci înainte s-a
numit Galatia.Stramosii francezilor au fost galii. Si ei se ocupau cu
agricultura si cresterea animalelor. Erau vestiti pentru armele,
uneltele si podoabele facute de ei. Le placeau curatenia (ei au
inventat sapunul). Locuintele lor erau mai ales de forma rotunda,
construite din lemn si acoperite cu stuf. Galii purtau pantaloni facuti
din diverse materiale. Le placeau sa se impodobeasca cu bratari si
fibule. Realizau lucrari artistice, cum ar fi mununatele
bijuterii,scupturi etc). Erau razboinici faimosi; in anii 400 i.Hr.,
cucerisera Roma. Galia (în latină Gallia, şi în greacă Galatia) a fost
regiunea Europei de Vest care include nordul Italiei moderne, Franţa,
Belgia, Elveţia occidnetală şi părţi a Olandei şi a Germaniei pe partea
vestică a râului Rin. În antichitate, galii, un popor Celtic locuia pe
acest teritoriu, precum şi în alte părţi a Europei, vorbind limba
galică. În afară de galii, existau şi alte popoare pe teritoriul
nordului Italiei moderne, ca Lepontii care locuiau pe poalele sudice a
Alpilor italieni, în Raetia. Galii sub comanda lui Brennus au ocupat
Roma ca. 390
î.Hr.. În lumea egee, o migraţiune a galilor răsăriteni a apărut în
Tracia, la nordul Greciei, în 281 î.Hr. Un alt căpitan numit Brennus,
la capul unei armate largi, a renunţat să distrugă Templul lui Apollo
în Delfi doar în ultimul minut, văzând după legendă o ameninţare în
formă de fulger. În acelaşi timp o bandă migratorie de celţi, ca.
10.000 de luptători, împreună cu femeile, copiii, şi sclavii lor
treceau prin Tracia.
Trei triburi galice au trecut din Tracia în Anatolia la invitaţia
domnitorului bitinian Nicomedes I, care a cerut ajutor pentru lupta sa
contra fratelui său. Ulterior ei s-au stabilit în Frigia şi Cappadocia
în Anatolia centrală, o regiune care de atunci înainte s-a numit
Galatia. Vercingetorix(72-46 î.Hr.)a rezistat cu erosim in fata
romanilor. Romanii insa fiind foarte puternici, iar conducatorul lor
Cezar, s-a dovedit un mare comandant de oaste, Vercingetorix s-a predat
si a fost omorat in inchisoare,prin sufocare. Gallia a fost
transformata in provincie romana, devenind una dintre cele mai
infloritoare.
Cele mai ok referate! www.referateok.ro |