1 REVOLUŢIA FRANCEZĂ

 
CAUZE ŞI ORIGINI

Condiţiile care au dus la declanşarea Revoluţiei franceze s-au cristalizat pe parcursul epocii moderne timpurii.Modernizarea economică a atras dupa sine creşterea bogăţiilor si a ambiţiei claselor mijlocii, fără un câştig egal în plan politic sau din punct de vedere social.Burghezia era din ce in ce mai ostilă faţă de Vechiul Regim ceea ce a dus la tacul ei asupra monarhiei.
Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, curentele intelectuale apărute in secolului anterior au contribuit şi ele la crearea unei stări de spirit revolutionare.În cursul epocii iluministe teoreticienii au formulat comentarii tot mai acide la adresa Vechiului Regim.in special impotriva monarhiei şi aristocraţiei.Problemele financiare ce a dus la perceperea impozitelor de monarhie, războaiele regale şi extinderea imperiului au facut din Franţa un stat important in Europa ,reprezentand in acelaşi timp o cauză directa a criyei ce a dus la căderea sistemului francez.
Structura societaţii franceze ra neschimbata faţa de cea a Evului Mediu ea fiind formată din:Starea Întâi (clerul), Starea a doua (nobilimea) si marea majoritate 96% Starea a Treia Dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea in 1715, puterea aristocraţiei a crescut considerabil.La sfârşitul secolului al XVII-lea aristocratia acaparase toate funcţiile importante în ierarhia bisericească şi din aparatul de stat, împiedecând accesul burgheziei , care luptase pentru această poziţie.Nobilii nu erau mulţumiţi cu poziţia lor ei dorind sa obţină controlul permanent asupra monarhiei.Burghezia era nemulţumită de faptul că gu-vernarea monarhică şi structura tradiţională a Stăarilor împiedicau împlinirea idealurilor economice şi politice. Regele era reprezentat în teritoriu de intendenţi de poliţie, justiţie şi finanţe în cele 34 de circumscripţii ale Franţei. Ei supervizau perceperea impozitelor, legea şi ordinea şi răspundeau de lucrările publice, comunicaţii, comerţ şi industrieMonarhia franceză nu primea niciodată destui bani din impozite pentru a-şi acoperi cheltuielile, aşa încât, pe timp de război, când cheltuielile statului creşteau foarte mult, recurgea la împrumuturi cu dobânzi uriaşe. În consecinţă, plata dobânzilor la datorii a devenit în secolul al XVIII-lea o componentă tot mai mare din bugetul statului. Metoda de colectare a impozitelor directe prin sutele de slujbaşi aducea adesea prejudicii deoare-ce foloseau banii in scop personal.
Statul şi populaţia trecea printr-o gravă criză economică şi financiară. Criza financiară a fost determinată şi de faptul că, în intervalul 1740 şi 1783 Franţa a fost implicată în trei războaie: mai întâi razbiul pentru succesiunea austriacă (1740-1748), apoi în răzbiul de 7 ani  (1756-1763) şi, în sfârşit, războiul american pentru independenta
.Tntativele de reformă ale sistemului financiar francez au eşuat. Nu doar statul era în pragul falimentului ci şi populaţia. Anii premergători izbucnirii revoluţiei, sunt anii cu producţii slabe ceea ce duseseră pe mulţi la ruină. În consecinţă, din cauza datoriilor mari, statul menţinea un nivel ridicat de impozite şi taxe. În  1788, mai mult de 80% din dările strânse au fost absorbite de plata datoriilor statului. Nobilimea şi clerul fiind exceptate de plata impozitelor, numeroase cereri au denunţat mărimea si injusteţea acestor impozite.
REVOLUŢIA MODERATĂ (1789-1793)
Convocarea Adunării Stărilor Generale
În faţa cererilor nobilimii şi a provinciilor, regele Ludovic XVI convoacă Adunarea Stărilor Generale pentru mai 1789, lucru ce nu se mai întâmplase din 1614 Perspectiva acestei Adunării a reaprins conflictul de interese dintre nobilime şi a treia stare (burghezia). Primele două stări nu reprezentau la un loc decât 2% din populaţie, iar burghezia deţinea o parte tot mai importantă din bogăţia ţării. După modelul din 1614, fiecare stare ar fi trebuit să fie reprezentată de un număr egal de deputaţi. A treia stare a cerut dublă reprezentare, obţinând un număr mai mare de reprezentanţi decât celelalte două.Ludovic a fost de acord cu dublarea numarului de reprezentaţi ai Starii a Treia(600) însă nu a acceptat solicitarea reformatorilor de a se vota individual , nu pe Stări , ceea ce le-ar fi permis delegaţiilor Stării a Treia şi susţinatorilor lor din rândul aristocraţiei sa preia controlul asupra Stărilor Generale.Din Starea a Treia puteau vota doar cei ce plăteau impozit iar aceasta influenţa alegerea delegaţilor prin intermediul unor grupuri  de electori nu prin vot direct ceea ce a dus la obţinerea unui numar disproporţionat de mare de reprezentanţi in Starea a Treia din randul oameniilor de afaceri si avocaţi de la oraş.De asemenea s-a hotărât şi alcatuirea de către alegători a unor cahiers de doleances .liste de doleanţe care urmau a fi prezentate in faţa adunarii in mai 1789.Listele demonstrau un consens unanim intre toate Stările , care doreau să pună căapăt cheltuielilor nesăbuite ale statului si abuzului de putere.De asemenea se sublinia necesitatea unei constituţii care să mentină autoritatea regală , oferindu-le in acelaşi timp Starilor posibilitatea de a influenţa legile .
Constituirea Adunării Naţionale
    Reprezentanţii Starilor s-au întrunit la 5 mai 1789.Imediat s-a ajuns la impas.Delegaţii Starii a Treia au refuzat să participe la lucrări , din cauza inegalitatii votului pentru toţi membrii adunării.La 17 iunie 1789 Starea a Treia s-a proclamat Adu-nare Nationala , organism la care peste câteva zile va adera şi clerul.La 20 iunie 1789, când trebuia sa aiba loc intrunirea Stării a Treia , sala respectiva a fost incuiata Acestia s-au intrunit intr-o sală de tenis unde au hotărât ca adunarea să nu fie dizolvată  până când nu se va redacta o constituţie pentru naţiunea franceză.La trei zile dupa Juramantul din sala jocului cu mingea, Ludovic a decretat nu la constituirea autoproclamatei Adunări Naţionale .De asemenea regele a dispus ca Stările sa se intrunească in săli diferite, ca şi până atunci.Stările privilegiate s-au conformat ordinului .Revoltaţi , delegaţii Stării a Treia au refuzat să se supună.La 27 iunie Ludovic a cerut fuzionarea celor Trei Stări pentru a evita un posibil asalt.
Căderea Bastilliei
    Acceptarea tacită de către rege a Adunării Naţionale a marcat trimful revoluţionar al clasei mijlocii.Trupele regale , mai bine inarmate decât forţele de opoziţie din interiorul ţarii , reprezentau cea mai puternică ameninţare la adresa adversarilor monarhiei şi ai aristocraţiei .Bastilla , fortăreaţă construita pentru a apara Parisul in Evul Mediu , adăposteau o parte din armată.Parizienii credeau că aici se află o mare cantitate de arme şi muniţii .Ei mai ştiau că şi caă regele işi indemna duşmanii in fortăreaţă.    Curând dupa concesiile acordate Adunarii Naţionale la 27 iunie 1789, s-a crezut  că regele era gata să recurgă la forţă şi la alte măsuri similare pentru a schimba cursul evenimentelor.Această impresie se baya pe faptul ca trupe regale fusese masacrate in apropierea palatului de la Versailles.De asemenea la 11 iunie, regele a sporit temerele populaţiei , destituindu-l pe Necker , trezorierul reformator.Şi de data aceasta pariyienii au reactionat in forţă.Hrana yilnica  ii costa pe oameni 3 sferturi din salariu motiv pentru acre multimea a luat cu asalt brutăriile .Speriaţi de un posibil atac al trupelor regale , oamenii au invadat magayinele , in căutare de arme.La 14 iulie, o astfel de incursiune. La care au participat aproape 8000 de persoane , s-a soldat cu capturarea a 30000 de musche-te .Atunci o parte din răzvratiţi au avut ideea atacarii Bastilliei.Câteva sute de cetaţeni au incercuit fortareaţa imprejmuită cu doua rânduri de ziduri inalte şi ameninţatoare.Ei au cerut să li se dea praf de puşcă şi să fie schimbată directia tunului indreptat spre oraş.Comandantul Bastilliei , De Launaz a fost de acord sa nu atace mulţimea adunatţ in jurul zidului exterior.Când oamenii au inceput sa coboare podul mobil care le-ar fi permis accesul dincolo de zidul interior , acesta a ordonat trupelor sa deschida focul aproape 100 de oameni fiind ucisi.In cele din urma Bastillia cade in mana parizienilor  in masacru murind 600 de soldati impreuna cu de Launaz.Atacatorii i-au decapitat pe comandant si pe mai multi soldaţi ucisi, expunându-le capetele infipte in suliţe , in semn de victorie impotriva absolutismului.                    In primele zile ale lunii august Adunarea Naţională a adoptat rezoluţii şi decrete menite să consfiinţească legitimitatea revoluţiei spontane din intreaga ţară-La 4 august 1789 , delegaţii au decretat sfârşitul privilegiilor nobilmii si al drepturilor exercitate de Biserică si bresle.
Declaraţia Drepturilo Omului şi Cetaţeanului         
    Noua conducere franceză nu dispunea de legi fundamentale in baya cărora să actioneze .La 26 august 1789 membrii adunarii au adoptat o declaraţie de principii politice , primul pas spre crearea unei constituţii.In Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetaţeanului se afirma că dreptul de guvernare aparţine poporului.Se susţinea că toti cetaţenii aveau dreptul innascut si inalienabil la libertate, egalitate, proprietate şi securitate.Astfel se pune capăt in mod oficial Vechiului Regim.
Constituţia civilă a clerului         
    Pentru a rezolva criza financiară, cât şi datorită ideologiei anti-creştine a revoluţionarilor francezi, la sfârşitul anului 1789 şi începutul lui 1790 au fost emise o serie de legi, prin care au fost confiscate averile Bisericii Catolice. Constituţia civilă a clerului a fost adoptată la 12 iulie 1790 şi ratificată de rege în acelaşi an, 26 decembrie Ea prevedea transformarea membrilor clerului în funcţionari şi interzicea ordinele monastice. Victorie a forţelor celor mai ostile Bisericii, legea va transforma în adversari ai revoluţiei acei preoţi care contribuiseră la succesul ei. Textul legii prevedea, printre altele, ca alegerea în funcţiile clericale să se facă de către toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţa lor religioasă. Mai mult, la 27 noiembrie, Adunarea decretează că toţi preoţii sunt obligaţi să depună jurământ de fidelitate faţă de naţiune, lege şi rege, sub ameninţarea cu destituirea. Aproximativ 45% dintre preoţi -refractarii- au refuzat să presteze jurământul, pe care îl considerau drept o schismă faţă de Roma.    
Constituţia de la 1791
    Adunarea Naţională a prezentat legile fundamentale ale noului regim intr-o con-stituţie adoptată in se septembrie 1791.Aceasta a abolit in mod oficlial autoritatea absolu-tă exercitată de regii francezi.Un organism legislativ unicameral , Adunarea Legislativă , urma să decodă in toate problemele legate de impozite sşi cheltuieli de guvernare.Monarhul avea temporar drept de veto faţă de măsurile Adunării, insă recuzarea acestuia in trei intruniri consecutive ale Adunării Legislative puteau anula voinţa regelui , care continua să răspundă de politica externă şi de armată.                Constituţia dadea drept de vot tuturor bărbaţilor ce plăteau impozite echivalente cu salariul pe trei zile .Legea nu permitea cetaţeniilor să-şi aleagă direct reprezentanţii, ei alegând prin vot un numar de electori care api ii alegeau pe cei 745 de membrii ai Adunării Legislative.Doar cei foarte bogaţi puteau deveni electori sau membrii ai Adună-rii Legislative.Noul sistem acorda putere economică şi politică oamenilor de afaceri şi al-tor categorii profesionale. Ce alcătuiau pătura superioară a clasei mijlocii.Tarifele, taxele şi organiizaţiile de tip breaslă au fost desfiinţate , dând posibilitatea oamenilor de afaceri sa facă comerţ liber şi profitabil.Structura administrativă a Franţei este simplificată , infiintându-se 83 de diviziuni teritoriale egale .Acestea se impărţeau in diviziuni mai mici –districte, cantoane şi comune.Cetaţenii alegeau funcţionarii care guvernau aceste diviziuni politice locale .                                        Între 1789-1791 , Adunarea Naţionlă a legiferat multe din principiile cele mai va-loroase ale intelectualilor iluministi .În Constituţia din 1791, Adunarea a legiferat imagi-nea sistemul ideal, din perioada de apogeu a iluminismului .Acesta garanta libertatea de gândire şi expresie , libertatea individuală , egalitatea in faţa şegii , dreptul de proproetate , guvernarea de catre popor.Acest crez a dus la o noua ideologie politică numită libe-ralism.Deşi liberalii controlau Adunarea Naţională , alcătuită in majoritate de burghezi, mebrii Adunării s-au scindat in diferite factiuni.Primele grupuri distincte au inceput să apară in momentul in care Adunarea dezbătea problema constituţională a dreptului de veto a monarhului.Radicalii(iacobinii) se opuneau menţinerii dreptului de veto al regelui in timp ce conservatorii se declarau pentru un drept de veto al regelui care să nu poată fi contestat de Adunare.Centrul susţinea un drept de veto parţial , prin care regele să poata suspenda o lege până când legislativul ajungea să-şi impunaă punctul de vedere,ceea ce    s-a şi intâplat.                                                Grupurile de activişti politici au format in 1789 asociatii cu scopul de a ţine sub control evoluţia evenimentelor.Aceste cluburi au căpătat tot mai mult influenţă pe măsură ce Adunarea Naţională şi cea Legislativă isi continuau lucrările.                    Iacobinii-Cel mai radical dintre aceste grupuri se intâlnea la Paris , intr-o mănăstire de pe strada St .Jaques.Datorita numelui străzii , membrii grupui au devenit cunoscuţi sub numele de iacobini.Conducătorul lor era Maximillien Robespierre si luptau pentru supremaţia guvernării centrale asupra autorităţii politice locale.                Girondinii-Delegaţii Adunării Legislative includeau şi un grup reprezentativ pentru departamentul Gironde , district in zona Bordeaux .Aceştia impărtaşeau ostilitatea iacobinilor faţă de puterea monarhică şi aristocratică , in schim se opuneau suveranitătii poporului.In problema războaielor ei susţineau ideea indepărtării pericolului prin atac
Căderea monarhiei şi Comuna din Paris
   
1 Uniţi provizoriu de convingerile lor republicane, girondinii şi iacobinii au votat împreună mai multe texte importante, cum ar fi obligaţia emigranţilor de a se întoarce înainte până la sfârşitul anului 1791 şi condamnarea la închisoare sau deportare pentru clerul refractar. Veto-ul emis de Ludovic XVI-lea împotriva acestor legi a suscitat o criză ce a acordat girondinilor accesul la putere, în martie 1792. Din motive diferite, regele, monarhiştii şi girondinii îşi doreau război cu puterile ostile. Regele considera că înfrângerea ar putea să-i consolideze puterea. Girondinii doreau să canalizeze elanul revoluţionar înspre exteriorul Franţei. Războaiele revoluţionare încep odată cu declaraţia de război din 20 aprilie 1792, adresată Austriei, de partea căreia se va alătura şi Prusia, după câteva săptămâni. Creată în Paris în iulie 1789 şi instalată la Primăria oraşului după căderea Bastiliei, Comuna a devenit insurecţională în 10 august 1792, pe fondul înfrângerilor suferite pe front şi a ameninţărilor primite din partea străinilor, ce au determinat creşterea fervoarei naţionale şi a nemulţumirilor faţă de familia regală. O manifestaţie a luat cu asalt Palatul Tuileries şi regele a fost arestat, sub suspiciunea de trădare. La începutul lui septembrie 1792, panicat în faţa înaintării armatelor inamice şi de rumorile de complot contra-revoluţionar, poporul înarmat a masacrat mai mult de o mie de regalişti, preoţi refractari şi deţinuţi de drept comun în închisorile din Paris şi din alte oraşe din provincie. Masacrul, permis de unii lideri iacobini, marchează prima derivă a Revoluţiei. Iacobinii, sub conducerea avocatului Geoges Danton, dominau Communa şi şi-au mărit influenţa în Adunarea Legislativă. Aceasta decide convocarea alegerilor cu sufragiu universal masculin, destinat să reunească o nouă convenţie constituţională.

Conventia girondina

    O data cu căderea monarhiei, războiul a luat un caracter naţional şi politic, nemaifiind un conflict între regi. La 20 septembrie 1792, o armată franceză a oprit la Valmy înaintarea prusacă. Recent aleasa Convenţie Naţională, reunită în ziua victoriei de la Valmy, proclamă Republica la 21 septembrie. Adunarea Constituantă îşi schimbă denumirea în Convenţia Naţională. În toamna anului 1792, armata, în ofensivă după bătălia de Valmy, reuşeşte să pătrundă în Imperiul Romano-German, în Savoia şi înŢările de Jos. În cadrul Convenţiei, lupta politică se intensifică, plenul oscilând între a sprijini girondini şi iacobini (mai radicali şi având populaţia Parisului de partea lor). Convenţia decide ca regele să fie judecat pentru trădare în faţa sa şi printr-un vot cvasi-unanim, Ludovic al XVI-lea este găsit vinovat. Cu o majoritate mică, de un singur vot, regele este condamnat la moarte şi ghilotinat la 21 ianuarie 1793. După execuţia regelui, influenţa girondinilor scade în cadrul Convenţiei. În plus, armatele franceze suportă loviturile coaliţiei formate din Anglia, Austria, Spania, Ţările de Jos şi mai multe state italiene. La 24 februarie, Convenţia votează conscripţia militară a 300.000 de oameni. Comisarii trimişi în departamente pentru a organiza mobilizarea, sunt aleşi dintre iacobini, lărgind falia dintre girondini şi masele populare. În Vendeea, regalişti şi preoţi refractari, incurajaţi de traumatismul cauzat de executarea regelui şi ostilitatea ţăranilor faţă de conscripţie, organizează o revoltă armată care se extinde şi în Bretania. Girondinii încearcă în van să se opună propunerilor iacobine destinate a creşte puterea guvernului central. Un Tribunal revoluţionar este instituit la 10 martie pentru a judeca suspecţii iar la 6 aprilie, Convenţia creeaza Comitetul de Salvare Publică, organul executiv al Republi-cii. Dificultăţile militare, extinderea războiului civil, avansul forţelor inamice pe teritoriul naţional, au produs o criză în cadrul Convenţiei, rivalitatea dintre girondini şi iacobini fiind din ce în ce mai mare. Un contra-atac nefast al girondinilor, îndreptat împotriva lui Jean-Paul-Marat, unul dintre şefii iacobini cei mai populari şi radicali, eşueză prin achitarea sa în faţa Tribunalului revoluţionar, la 24 aprilie..

REVOLUTIA RADICALA (1793-1794)
    
    Între 31 mai  şi 2 iunie, o insurecţie pariziană condusă de Jaques Hebert somează Convenţia să aresteze 27 de deputaţi şi 2 miniştri girondini. Populaţia cerea o restribuire a bogăţiei şi continuarea acţiunilor anti-creştine. La 10 iunie, iacobinii preiau controlul asupra Comitetului de Salvare Publică din care vor face principalul instrument al dictaturii revoluţionare. Asasinarea lui Marat de către o girondină, duce la creşterea influenţei iacobinilor. La 24 iunie , Convenţia promulgă o noua Constituţie, cu o nouă versiune, a "Declaraţiei drepturilor omului", ce punea accent mai mare pe egalitate si merit. După ce,la 10 iulie Danton părăseşte Comitetul Salvarii Publice, pe 27 iulie, îşi face intrarea Maximillien de Robspierre, devenit rapid cel mai influent membru, luând măsuri radicale pentru salvarea Revoluţiei şi distrugerea inamicilor săi interni şi externi Situaţia militară a Republicii fiind critică, contra-revoluţionarii controlând Vendeea şi Bretania, mai multe oraşe importante -Bordeaux, Marsillia, Lyon- fiind sub autoritatea girondinilor şi armate străine invadând teritoriul francez atât în est, cât şi vest, la  23 august, printr-un nou ordin de conscripţie, se ordonă mobilizarea generală a bărbaţilor apţi pentru serviciul militar, astfel că sunt constituite, echipate şi expediate pe front 14 armate, totalizând 750.000 oameni. Legea asupra suspecţilor, votată la 17 septembrie, permite instalarea regimului de Teroare. La16 octombrie, în lipsă de alte probe, ca pedeapsă pentru un aşa-zis incest cu fiul ei in vârstă de doar 9 ani Ludovic al XVII-lea, închis impreună cu restul familiei, smuls din grija mamei şi incredinţat spre creştere unui temnicer, regina Maria Antoaneta este executată. Ulterior, pe 31 octombrie un număr de 31 de lideri girondini suferă aceeaşi soartă. Represiunea se abate asupra tuturor, regalişti, preoţi, girondini, oricărui suspect de activităţi sau simpatii contra-revoluţionare. Tribunalele revoluţionare funcţionează intr-o manieră expeditivă, trimiţând mii de persoane la ghilotină în Paris şi in alte oraşe franceze. În afară de condamnările la moarte, numeroase persoane mor în închisorile suprapopulate ori sunt sumar executate, astfel că se estimează la aproape 40.000 numărul de victime ale regimului de teroare.            Între septembrie si octombrie, mormintele tuturor regilor Franţei din abaţia Saint-Denis sunt profanate, catedrala este vandalizată, iar rămăşiţele pământeşti ale regilor sunt aruncate în gropi comune. În octombrie începe să fie folosit calendarul republican Impulsionat de Robespierre, Comitetul încearcă reformarea Franţei, inducând un amestec de umanitarism fanatic, idealism social şi patriotism, într-o Republică a Virtuţii. Două zile după ce Robespierre ia poziţie împotriva des-creştinării, la 23 noiembrie, Comuna din Paris, la instigarea şefilor radicali ("furioşi", "hebertişti"), decide închiderea tuturor bisericilor şi încurajarea activă a cultului Raţiunii, religia revoluţionară. Scene incredibile au loc in bisericile franceze. O prostituata dezbrăcată, in chip de "Zeiţă a Raţiunii", este adusă revoluţionari si întinsă pe altarul catedralei Notre Dame din Paris. Preoţi sunt linşaţi in public de către revoluţionarii atei. Mişcarea de des-creştinare activă se întinde rapid în întreaga ţară. Datorită mobilizarii generale, soarta războiului se întoarce în favoarea Franţei. Până la sfârşitul lui 1793, invadatorii sunt respinşi de pe teritoriul francez. În interior, Comitetul reuşeşte să înfrângă insurecţiile regaliste şi girondine. Disputelor filosofice asupra noii religii, Robespierre le pune capăt în primăvara lui 1794, după executarea lui Hébert şi a partizanilor săi anti-creştini, apoi a lui Danton şi a indulgenţilor, care ceruseră sfârşitul Terorii. Ostil des-creştinării şi cultului Raţiunii, prin decretul de la 7 mai , el recomandă Convenţiei admiterea existenţei lui Dumnezeu, iar in ziua următoare are loc sărbătoarea "Fiinţei Supreme". Deşi ameninţările la adresa securităţii Republicii fuseseră îndepărtate, Robespierre cere ca virtutea sa fie instituită prin teroare. La 10 iunie se institutie marea teroare printr-o lege ce scotea Tribunalele revoluţionare de sub incidenţa Convenţiei, limita posibilitatea acuzaţilor de a se apăra, iar orice critică la adresa guvernului devenea criminală. În următoarea lună, marea teroare produce peste 1.000 de victime.                            
Convenţia thermidoriană (1794-1795)
    
    După o nouă serie de succese militare, regimul cvasi-paranoiac menţinut de Robespierre, îşi pierde justificarea. O parte dintre cei implicaţi în regimul de Teroare se aliază cu moderaţii din plenul Convenţiei şi la 9 thermidor anul II 27 iulie 1794 Robespierre şi colaboratorii săi apropiaţi sunt supuşi unui decret de arestare şi eşuează în tentativa lor de insurecţie la Comuna din Paris. Arestaţi în cursul nopţii, sunt executaţi în seara următoare, iar în zilele următoare mai mult de o sută de partizani de-ai săi urmându-i soarta. Sfârşitul Republicii Virtuţii, visate de Robespierre, îl antrenează şi pe cel al radicalizării mişcării revoluţionare, reprezentând un moment de cotitură în desfăşurarea Revoluţiei. Până la sfârşitul lui 1794, Convenţia este dominată de deputaţii de centru care au răsturnat regimul de teroare, apoi anuland o serie de decrete şi suprimând tribunalele revoluţionare. Suprimarea bugetului acordat cultelor a pregătit separarea Bisericii de Stat, confirmată la 21 februarie 1795. După revenirea în Convenţie a girondinilor proscrişi, reacţiunea violentă faţă de protestele din primăvara anului 1795 determină eliminarea ultimilor iacobini radicali. În vara aceluiaşi an, Franţa se mai afla în război doar cu Anglia, Sardinia şi Austria, pacea revenind la frontiere,după stoparea unei armate de emigranţi debarcată în Bretania.

DIRECTORATUL (1794-1799)

    Convenţia adoptă o nouă Constituţie, aprobată la 22 august 1795, prin care se conferă puterea executivă unui Directorat compus din cinci membri, care trebuie să numească miniştrii. Puterea legislativă va fi împărţită între două camere, Consiliul Bătrânilor, cu 250 membri şi Consiliul celor 500. Începând din mai1797, în fiecare an, un membru al Directoratului şi o treime din adunări sunt înnoite. Convenţia a numit primii Directori şi două treimi din corpul legislativ din cadrul membrilor săi. Reacţia insurecţională a regaliştilor parizieni, din  5 octombrie 1795 este înfrântă rapid de trupele generaluluiNapoleon Bonaparte , încă puţin cunoscut. Convenţia se dizolvă la 26 octom- brie şi un nou guvern este instalat. Directoratul a stabilizat bulversaţiile aniilor precedenţi. Unul din mijloace l-a constituit continuarea războiului, canalizând energia eliberată de Revoluţie. Succesele Revoluţiei inspiră războaie de cucerire si de export al idealurilor revoluţionare în întreg restul Europei. Câteva luni de la intrarea sa în funcţiune, Directoratul oferă lui Bonaparte comanda unei campanii militare în Italia, între martie 1796 şi octombrie 1797, care a permis tânărului general să căştige popularitate. Luptele de facţiuni au dus la instablitatea regimului. Revenirea stângii iacobine se manifestă printr-un complot (conjuraţia egalilor) condus deBabeuf, care preconiza distribuţia egală a pământurilor şi veniturilor. Conjuraţia eşuează în mai 1796.            În timp ce în Franţa principiile revoluţionare erau în retragere, ele se răspândeau în Europa prin intermediul războaielor napoleniene. Înfrângerile militare din vara anului 1799, dificultăţile economice şi agitaţia socială au determinat lovitura de stat a generalului Bonaparte, din 9 noiembrie (18 brumar), prin care Directoratul a fost înlăturat. Noua Constituţie instaura Consulatul, organism în care Bonaparte a avut putere dictatorială. Deviză republicană devine "Libertate, Egalitate, Proprietate",         


BIBLIOGRAFIE

BARBER, JOHN,R, ISTORIA EUROPEI MODERNE, BUC,LIDER,1993
BERSTEIN,S., MILYA,P.,ISTORIA EUROPEI,IASI,INSTITUTUL EUROPEAN,1998