1 Cetăţi şi castele feudale din Maramures


Cetatea Chioarului
Centrul politic şi militar al domeniului Chioar, Cetatea de Piatră a fost ridicată în secolul al XIII-lea (însă menţionată abia în 1319) pe un câmp izolat, într-o cotitură a râului Lăpuş: „Cetatea este situată la peste 400 m altitudine, pe şeaua unui deal înconjurat de apa Lăpuşului, care realizează la poale un defileu între stânci” (Viorica Ursu, Traian Ursu, 1980).
În anul 1378, Cetatea a fost donată voievozilor Balc şi Drag şi fratelui lor Ioan, urmaşii voievozilor Dragoş din Maramureş, care au păstrat-o până la stingerea ultimului reprezentant al familiei (1555).
Dintr-un document din 1556 rezultă că domeniul Cetăţii cuprinde 67 de localităţi.
Între 1599 şi 1600, cetatea şi domeniul „s-a aflat din nou în mâini româneşti”, „predându-se” lui Mihai Viteazu, unificatorul principatelor române. La acea dată, Chioarul devine district - parte a unui comitat (judeţ) cu o anume autonomie.
După 1662, Mihai Teleki este numit în funcţia de căpitan al Cetăţii Chioar, ulterior familia extinzându-şi influenţa asupra întregului ţinut. Spre sfârşitul secolului, răs¬coala lui Rákoczi mătură Transilvania, iar chiorenii profită de ocazie şi se ridică împotriva lui Teleki. După Pacea de la Satu Mare (1711), „autorităţile nobiliare austriece hotărăsc dărâmarea Cetăţii Chioar, pentru a se evita regruparea aici a forţelor antihabsburgice”, fiind aruncată în aer în 1718 (vezi Graiul... zonei Chioar, 1983).

Castelul Teleki din Pribileşti
Localitatea Pribileşti, comuna Satulung, a aparţinut domeniului Cetăţii Chioar şi a făcut parte din proprietăţile căpitanului Mihai Teleki. Castelul a fost construit de Geza Teleki, ca şi reşedinţă de vară. În 1897, edificiul a fost supraetajat şi mo¬dernizat. După Al Doilea Război Mondial, familia Teleki a emigrat în străinătate, iar castelul a fost naţionalizat servind ca sală de cinema, depozit pentru cereale şi sediu al CAP. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare.

Castelul Teleki din Coltău
Construit între anii 1740-1780, castelul este renovat în 1821. Administrarea mo¬şiei a fost preluată, în 1845, de Şandor Teleki, care leagă o strânsă prietenie cu poetul Petöfi Şandor. Acesta din urmă va găsi necesar să-şi petreacă la Coltău luna de miere împreună cu tânăra lui soţie, Julia Szendrey, prilej cu care va scrie 28 de poezii. Ultimul proprietar al castelului, contele Ioan Teleki, părăseşte pen¬tru totdeauna satul, în 1937, şi donează comunei Coltău vechiul castel. A slujit, ulterior, ca şi depozit al CAP, cămin cultural şi punct sanitar, iar după 1989 aici funcţiona şcoala primară, grădiniţa şi biblioteca comunală. Muzeul Teleki s-a deschis în 1960.

Castelul Blomberg din Gârdani
Situată pe malul drept al Someşului, comuna Gârdani şi-a „plimbat” vatra satului în numeroase locaţii de-a lungul timpului. Dacă la început „băştinaşii locuiau în poienile pădurii, în clanuri de familii înrudite”, după 1700 noile locaţii preferate erau în Dealul Satului, pe Diuţă, pe Iertaş, la Izvor etc. Pe Dealul Satului, localnicii construiesc o biserică de lemn, pe care o vând în 1790, localităţii Arduzel.
În 1780, contele Blomberg „primeşte ca danie de la împăratul Imperiului Habs-burgic, Iosif al III-lea, un domeniu în Gârdani de 500 de hectare teren şi 1.500 de hectare de pădure. În acelaşi an, a început construcţia castelului Blomberg, care s-a terminat în 1821. În jurul aestei proprietăţi, gârdălenii au pus bazele unei noi aşezări” (Muzeografie Gârdani, 2007).
Familia Blomberg părăseşte România după 1945, iar castelul este transformat în şcoală. Din 1957 până în 1963, pe perioada verii, devine gazda unor tabere şcolare republicane. În 1963, şcoala specială pentru copii cu deficienţe mintale de la Coştiui este transferată în fostul castel al baronului Blomberg din Gârdani. Patru decenii mai târziu, când „casele de copii” (invenţia regimului comunist) se desfiinţează, castelul îşi recapătă liniştea şi sobrietatea de altădată.