1 Memorialul Victimelor Comunismului


Neutralitatea declarată a României de la începutul celui de-al Doilea Răz¬boi Mondial, a fost spulberată un an mai târziu (1940), de presiunile Rusiei (care anexează Basarabia şi Bucovina) şi ale Germaniei (cu ajutorul căreia, Ungaria horthystă anexează Transilvania). Sub aspectul dezintegrării statale, România in¬tră în război prin aderarea la Pactul tripartit, alături de Germania hitleristă şi aliaţii săi (Ungaria, Italia, Japonia), cu sprijinul mişcării legionare.
După patru ani de război, pe fondul unei mişcări populare, România se a¬lă¬tură Naţiunilor Unite, ceea ce duce la prăbuşirea sistemului de apărare german din Balcani şi înaintarea armatei ruseşti.
Tancurile sovietice, însă, nu se vor grăbi să părăsească ţara nici după ze¬ce ani de la stingerea conflictului militar. Cu ajutorul lor, forţele politice de stânga vor măslui alegerile din 1946 şi vor instaura comunismul în România. Din acel mo¬ment, se declanşează un război de guerillă împotriva tuturor românilor (în¬deosebi elitele societăţii) care se opun regimului. În august 1948, se înfiinţează (prin Decretul 221) Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cu rolul declarat de „a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea RPR împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi”.
În acest context, mai multe închisori de drept comun din România sunt trans-formate în lagăre de exterminare a „duşmanilor poporului”. În 1950, închi¬soa¬rea din Sighet - construită în 1897 - îşi capătă tristul renume de „Închisoare a Mi¬niştrilor”. Într-o singură noapte (5/6 mai) au fost încarceraţi aici peste 100 de dem¬nitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, is¬to¬rici, ziarişti, politicieni), unii condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar ju¬decaţi.
În toamna aceluiaşi an, în penitenciarul situat la doi kilometri de frontiera cu Uniunea Sovietică au fost închişi 50 de prelaţi (preoţi de rit greco-catolic şi ro¬mano-catolic).
Cinci ani mai târziu, în urma aderării ţării la Convenţia de la Geneva, o par¬te dintre deţinuţi au fost eliberaţi, iar alţii au fost transferaţi în alte peni¬ten¬ciare. Bilanţul a fost dramatic - peste 50 de deţinuţi politici şi-au găsit sfârşitul în celule sighetene.

Constantin Argetoianu, fost ministru de Justiţie (1918), ministru de Fi¬nanţe (1920), ministru de Interne (1931); Constantin I. C. Bră¬tia¬nu, preşedintele Partidului Naţional Liberal; Gheorghe I. Brătianu, istoric, profesor universitar; Dumitru Burileanu, fost guvernator al Băncii Naţionale; Ion Cămărăşescu, fost ministru de Interne (1921-1922); Tit-Liviu Chinezu, episcop greco-catolic; Tancred Constan-tinescu, fost ministru al Industriei şi Comerţului (1923-1926); Gri¬gore Dumitrescu, fost guvernator al Băncii Naţionale; Stan Ghi¬ţes¬cu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, fost ministru al Mun¬cii; Ion Gruia, fost ministru al Justiţiei (1940); Ion Macovei, fost di-rector al Căilor Ferate, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Comu¬nicaţiilor; Iuliu Maniu, unul din cei mai importanţi oameni de stat din istoria României, preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, fost prim-mi¬nis¬tru; Dumitru Munteanu, profesor de istorie, fost deputat şi se¬nator; Nicolae Păiş, contraamiral, şef de Stat Major la Marină; Mi¬hai Racoviţă, general de Corp de Armată, fost ministru al Apărării Na¬ţionale; Ion Răşcanu, fost primar al oraşului Bucureşti etc.
Lista victimelor regimului comunist nu se opreşte aici. Nume sonore ale culturii româneşti şi europene au suferit condamnări la ani grei de detenţie în „gu¬lagul românesc”: Ion Caraion, poet, condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi prin co¬mutare, la muncă silnică pe viaţă; Paul Goma, scriitor, arestat în repetate rânduri, în cele din urmă reuşeşte să plece în Franţa; Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani de muncă silnică – autorul mono-grafiei „Închisoarea noastră cea de toate zilele”; Constantin Noica, filosof şi eseist; Nicolae Steinhardt, doctor în drept, scriitor; Vladimir Streinu, scriitor şi critic literar; Petre Ţuţea, economist şi filosof, ş.a.m.d.
Fundaţia Academică Civică a considerat necesar ca în celulele mânjite cu sânge ale Penitenciarului de la Sighet (clădire dezafectată în 1977) să intenteze un tăcut proces, în care juraţii (vizitatorii) să judece şi să condamne faptele tor¬ţio¬narilor.
În 1995, fosta ruină a închisorii este preluată de Fundaţie şi transformată într-un dureros Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Au fost adunate fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale… S-au organizat ate¬liere, seminarii, simpo¬zi¬oane, întâlniri cu victimele comunismului, au fost publicate cărţi cuprinzând mărturii, studii, sta¬tistici privind rezistenţa anti¬co¬mu¬nistă şi reprimarea ei.
În curtea interioară a închisorii a fost amplasat un grup statuar: „Cortegiul sacrifi-caţilor” - optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul (opera sculp¬torului Aurel Vlad).
Anual, în cadrul Memorialului din Sighet se desfăşoară cursurile şcolii de Vară, unde 100 de elevi ascultă prelegerile unor profesori din ţară şi din străi¬nătate. Instituţia va rămâne o piatră de hotar în istoria Europei. Un reper pe care nu ni l-am fi dorit niciodată. Dar generaţiile care vin trebuie să înveţe din greşelile trecutului. Istoria o moştenim; nu o putem rescrie. Putem, în schimb, să iertăm. Să uităm - niciodată.