1                          

                            CRUCIADELE



      CARACTERUL ŞI CAUZELE CRUCIADELOR

             Fenomenele cruciadei nu erau noi "ci rezultatele unui ansamblu de idei şi de practici  îndelung  meditate  în  decursul secolelor precedente ". Operaţiuni   militare  de cea mai mare anvergură pe care  le-a  întreprins  Occidentul medieval , cruciadele  au constituit şi sub alte raporturi un moment  semnificativ  în  istoria  civilizaţiei. Considerate  mult  timp(până către anul 1806)exclusive sub aspectul lor religios , în realitate aceste  expediţii  au  avut  drept  cauze ( şi  rezultate ) elemente   de  natură diferite : economice , sociale , politice şi morale ,  deşi   au  fost  mobilizate  şi  s-au desfeşurat  sub lozinca " războiul sfânt " de eliberare a Ierusalimului şi a " Sfântului Mormânt" de sub ocupaţia pagânilor musulmani.
     Înca  din  primele  secole ale creştinismului , numele Ierusalimului a fost încărcat cu interpretări simbolice  şi  alegorice : "Atunci, Ierusalimul  ceresc  care  reprezenta
Paradisul ,Biserica sfinţilor, cetatea pacii eterne ,era opus Ierusalimului  pamântesc ,
a  cărui  devastare  de  către  romani  la  40  de  ani  de  la  moartea  lui Hristos a fost  
interpretată  ca o pedeapsă  dată  locuitorilor  săi  care  au   crezut  în  Hristos "  cum spunea P.A.Sigal.
Cruciadele  au  avut  ca  scop ,timp  de  aproape  patru secole ,înlăturarea dominaţiei
Islamului. În acest sens un moment principal a fost lupta de Reconquista din Spania ,
aşa numita " epopee bizantină " (în anii 1064,1073,1088 ) văzută de papalitate ca un
" război sfânt " şi care se încheie la începutul secolului al XIII-lea.
Nici unul dintre aceste precedente nu au constituit premise necesare ale  cruciadelor.
Pe  de  o  parte  rezultatele  obţinute  atunci  au  fost  serios  compromise  când pe la
mijlocul secolului al XI-lea conducerea spirituala şi politică trece de la arabi la turcii
seldjucizi.
      Biserica  era  interesată  să  ia  iniţiativa  organizării  unei mari expediţii militare.
Printre altele , spera ca după schisma declarată în anul 1054 ,să-şi refacă influenţa şi
să-şi  subordoneze  biserica  orientală . Biserica mai conta şi pe  sprijinul material şi
eventual   militar  pe  care  corpul expediţionar al  cruciaţilor l-ar fi primit din partea
Bizanţului.
Mulţi dintre cavalerii care porneau în cruciadă îşi dăruiau bunurile bisericii sau le lăsau în grija acesteia.Obiectivul declarat al papalitaţii organizând o  cruciadă  era
acela de a da posibilitatea  pelerinilor să viziteze Sfântul Mormânt.şi de a-l elibera
de sub stăpânirea " păgânilor ".
      Dar pe  lângă  interesele  papalităţii şi pe lângă starea de spirit creată în rândul mulţimilor ,au  mai  acţionat  şi  interesele  profane , pur  practice,  în   afara  unor considerente de ordin religios – mistic.
       Regii şi marii baroni feudali urmăreau ca  prin participarea la cruciade ,  să-şi  
sporească posesiunile şi să-şi consolideze influenţa politico-militară.
       Negustorii marilor oraşe din Occident erau şi ei interesaţi să-i elimine pe rivalii
lor bizantini.Garanţia le-o ofereau expediţiile  cruciaţilor , pe  care  aveau  interesul
să-i ajute punându-le la dispoziţie bani,alimente şi corăbii de transport.
        Însă pentru marea masă de ţărani, a pleca  în  cruciadă  însemna  lepădarea  de
sărăcie şi grelele obligaţii feudale,de foamete şi de numeroşii ani de secetă.Cei care
porneau  în  cruciadă  erau  liberi  să-şi  părăsescă  stăpânii , erau  scutiţi  de dări iar
datoriile le erau amânate.
Predicând cruciada a doua Bernard de Clairvaux numea cruciada  o  penitenţă  prin
excelenţă , "o  invenţie  minunată  a lui  Dumnezeu" prin care "divinitatea  admitea  
în serviciul ei asasini,siluitori, adulterini,sperjururi şi alţi delicvenţi de orice fel ; şi prin acest mijloc ,al plecării în cruciadă,ea le oferea o ocazie de salvare."
        Plecarea  în  cruciadă   era de obicei fixată pentru jumătatea lunii august,după strângerea recoltei şi asigurarea proviziilor necesare pentru lungul drum spre  Ţara
Sfântă.
"Nimic  nu  era  mai  înduioşător  decât  aceşti bieţi oameni care şi-au potcovit boii precum caii şi i-au înjugat la căruţe cu doua roţi pe care  au  încărcat sărăcăcioasele lor bagaje şi copiii lor cei mici."scrie cronicarul timpului Guibert de Nogent.
        Itinerarul clasic al cruciaţilor pe uscat trecea din Occident de-a lungul Rhinului
şi a Dunării,traversa Câmpia Panonică,apoi regiunea balcanică,trecând prin Belgrad,
Sofia,Adrianopol, pâna la Ţărmul Bosforului ; apoi  din  Constantinopol  treceau  în Asia Mică până ajungeau la Ierusalim.
Traseul era lung,iar drumul până la Constantinopol dura cel puţin patru luni şi jumă-
tate,motivul fiind mijloacele de transport precare ,drumurile prost întreţinute,dificul-
tatea traversării munţilor şi a văilor mlăştinoase.
         Din toate aceste motive itinerariile maritime erau net preferabile celor terestre.
De accea,încă din anul 1099 ,oraşul Pisa echipeaza 120 de corăbii pentru a participa
la prima cruciadă,sub ordinele episcopului său.
În anul următor veneţienii trimit o flotă de 10 corăbii cu cruciaţi ,iar în anul 1122  o
altă flotă de numai puţin 300 nave sub comanda dogelui .Pe  aceste  nave  cruciasţii
călătoreu  într-o  înghesuială de neânchipuit  "uneori numarul lor trecea de 1000  pe
o singură corabie."
        Cruciaţii trebuiau să ducă lupte şi pe mare,când corabia lor era atacată de piraţi,
alteori pe uscat luau parte la bătăliile pentru cucerirea vreunui port musulman.
La  toate  acestea  se  mai  putea  adăuga  şi  bolile  teribile  care  nu îi cruţau nici pe
conducătorii cruciadelor;Sfântul Ludovic a murut  de ciumă  iar  Baudoin IV, regale
Ierusalimului a murit de lepră la 24 de ani.

Cruciada I (1096-1099)

      Prima cruciadă s-a desfăşurat în două mari etape:
Prima etapă;aşa numita "cruciada săracilor" condusă de Petre Eremitul (un călugăr
din Amiens )şi Gauthier-sans-Avoir (un nobil sărac).
Masele populare,conduse de Petru,împinse la disperare de mizerie s-au fanatizate de
predicile ,promisiunile de perspectivele unei vieţi mult visate,au traversat Germania,
Ungaria, Bulgaria, jefuind oraşele şi satele prin care treceau ajungând astfel la Con-
stantinopol  unde s-au întâlnit cu  Gauthier  care  conducea  un  alt  grup, pornit  din
nordul Franţei ,continuând să jefuiască suburbiile oraşului.
      Datorită dezordinei şi a refuzului de a aştepta cruciaţii cavaleri,împaratul Alexios
Comnem i-a transportat pe celălalt mal al Bosforului,unde 25000 de pelerini-cruciaţi
au luat cu asalt Niceea,fiind însă masacraţi de turci.Peste 3000 de  supravieţuitori  au
fost salvaţi de flota bizantină şi aduşi la Constantinopol.
Mulţimi  asemănătoare  ca indisciplină şi compoziţie , conduse de Volkmar ,ajung la Praga unde masacrează populaţia evrevreiască  a oraşului ,fiind la rândul ei  extermi-
nată în Ungaria de locuitorii pe care încercau să îi jefuiască.
O altă bandă condusă  de  cavalerul –brigand  Emich  von  Leisingen  şi-a  inaugurat
"cruciada" prădând  şi  ucigând  în  masă populaţia de evrei din Mainz , Köln , Trier,
Speyer ,Worms  pentru  ca  pe  teritorilul  Ungariei  să  fie  exterminată  şi banda  lui Emich.
Aceste mişcări anahice  de  mase  populare  dezorganizate, numite uneori "  cruciada
săracilor" care prin acţiunile reprobabile au compromis ideea  de cruciadă şi care  au
sfârşit într-un mod lamentabil,nu au nimic în comun cu expeditiile feudalilor,care  au
urmat,bine organizate şi metodic conduse.

A doua etapă ; expediţia cavalerilor grupaţi în patru armate feudale,bine organizate şi echipate,conduse de ducele Godefroy  de  Bouillon,  în  prima  armată ; în  a  doua
armată condusă de ducele Normndiei,Robert Courteheuse;a treia armată era condusă de Raymond de Saint-Gilles iar a patra condusă de contele Bohemond de Taranto.
În anul 1097 cavalerii au ajuns la Constantinopol, unde au încheiat  o  înţelegere   cu Alexios  Comnen,  prin  care  se  angajau să recunoască suzeranitatea împăratului  în teritoriile   cucerite   de   la  turci.   Cu  mare  greutate ,  cruciaţii  au  respins   armata selgiucidă şi au cucerit Niceea şi Dorileea (mai-iulie1097).
        Antiohia  a  rezistat şapte luni, dar în cele din urmă a fost şi ea ocupată  (1098). Cruciaţii au trebuit să lupte cu musulmanii încă un an  pentru  a şi  croi drum  spre Ierusalim. Abia în anul 1099 oraşul a căzut în mâinile lor.
        În  urma  cuceririlor făcute, s au creat mai multe formaţiuni  politice,  conform sistemului politico-vasalic din Occident: regatul Ierusalimului, principatul Antiohiei, comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa, Ascalon, marchizatul de Tyr, senioriile Ramlah, Kerak  ,   Sidon  ,   Beiru  .   Organizarea  lor  este  cunoscută  din    „  Aşezămintele Ierusalimului”, o culegere de norme juridice  privind  obligaţiile  şi  drepturile clasei feudale, care reprezintă expresia clasică a ordinii feudale. Pentru  menţinerea ordinii în rândul populaţiei cucerite şi  pentru  înlăturarea  răscoalelor  s au  înfiinţat  ordine militaro – călugăreşti :  Ordinul  Ioaniţilor  şi  Templierilor ,  organizat  la  începutul secolului  al  XII lea  de  călugării  francezi  şi  Ordinul german  al  teutonilor ,  spre sfârşitul aceluiaşi veac.   
       În oraşele şi teritoriile cucerite,seniorii occidentali păstraseră legile şi obiceiurile populaţiei băştinaşe : administraţia,poliţia,justiţia şi religia indigenilor.
Se  mulţumeau  să  încaseze  taxele  şi  impozitele  cuvenite şi să perceapă drepturile feudale .  Regele   şi   marii   seniori   mai   încasau    şi    numeroase    taxe    asupra  circulaţiei mărfurilor.Toate aceste venituri asigurau subzistenţa statelor din Orient.
Cu  toate  acestea  cheltuielile  mari  pentru  războaie , construcţia  sau î ntreţinerea ,
refacerea  marilor  fortăreţe  nu  ar  fi  putut  fi acoperite  fără ajutoarele primite din Occident prin intermediul bisericii,pelerinilor şi al numeroaselor donaţii.
    
1 Marea majoritate a populaţiei acestor state era formată din băştinaşi.O bună parte din contingentele furnizate cruciaţilor era recrutată din creştinii de aici.
Cheltuielile  militare  earu  deci  suportate  în  mare   măsură   de   aceste  state  care
beneficiau  şi de  veniturile  asigurate de oraşele lor cu  vechi tradiţii de foarte activă viaţă comercială.
În  aceste  condiţii  deşi   împrumutirile ,  taxele,  coverzile  erau  grele datorită  unei fiscalităţi  corecte  nu  s-au  semnalat  printre  băştinaşi  acte  de  revoltă  sau  trădare împotriva statelor criciaţilor.

Cruciadele a II-a (1147-1148) şi a III-a (1190-1192)

       Turcii nu au renunţat la teritoriile pierdute. Căpeteniile seldjucide, pe  moment, au  pus  capăt  rivalităţilor dintre ele şi unindu se au început  contraofensiva, ajutate fiind  de  nemulţumirile  din  rândul populaţiei supuse, care se răscoală în mai multe rânduri.
 Cele  două  războaie purtate, în anii 1144-1146, între cruciaţi şi seldjucizi au sfârşit  cu  recucerirea   Edessei  de către musulmani. Aceasta a fost cauza organizării  celei
de a doua cruciade  (1147-1148)  de  către papa Eugen al III lea. O armată franceză, condusă de regele Ludovic al VII lea şi  o  oaste   germană,  în  frunte cu  împăratul Conrad al III lea, mergând pe urmele primilor cruciaţi, în vara anului 1148, au ajuns la  Constantinopol,  de  unde , pe  vase  bizantine,  puse  la  dispoziţie  de  împăratul Manuel Comnenul, au  trecut  în  Asia Mică.  Aici cele două oştiri au fost risipite de turci, iar  Ludovic şi   Conrad,  cu resturi din armată, şi-au sfârşit expediţia ca simpli pelerini.
     Cele  patru  decenii  care au urmat au fost o perioadă în care negustorii genovezi,
pisani şi veneţieni îşi disputau pretenţiile şi interesele în porturile apărate de cruciaţi.
În tot acest timp turcii continuau ofensiva.
     Sultanul  Egiptului ,  Saladin ,  un  militar  şi  om  politic  capabil ,  a unit  lumea musulmană  sub  conducerea  sa  şi  şi a îndreptat  atacul  împotriva  Ierusalimului. În  lupta  de  la Hittin (1187), în apropiere de lacul Tiberiada, sultanul l-a înfrânt pe regele  Ierusalimului,  Guy de Lusignac  şi a pus stăpânire pe oraş. Papa Clement al III lea  a  lansat un nou apel de cruciadă, la care au răspuns regii Angliei şi Franţei - Richard Inimă de Leu şi Filip al II lea August - şi  împăratul  Germaniei, Frederic I Barbarosa. În vara anului 1190 o armată uriaşă, bine echipată, era gata de război. Filip  al  II lea  s a  îmbarcat  cu  oastea  sa  la Genova, iar Richard I, la Marsilia, în
timp ce Frederic I lua drumul pe uscat. Primii doi suverani, abia plecaţi, au debarcat în  Sicilia ,  unde  au  făcut  un  popas  lung, de un an, fapt ce i a permis împăratului german  să  ajungă  primul  în  Asia  Mică , unde  a reuşit să l învingă pe sultanul de Iconium. Victoria, însă ,nu a putut fi fructificată, deoarece Barbarosa a murit înecat pe când încerca să traverseze, călare, râul Cydnus. Rămaşi fără conducător, cea mai
mare  parte  din  cruciaţi  s-a  împrăştiat  " aceşti  germani ,odinioară  atât de temuţi,
căzuse-ră atât de jos încât se lăsau prinşi şi vânduţi pe un  preţ  mic  în  târgurile  de sclavi" , numai  un  număr  mic sub comanda ducelui Austriei,Leopold al V-lea ,şi-a
continuat  drumul  ,  iar  în   anul   1191  cele  trei  armate  se  întâlneau  în   preajma Ierusalimului , după  ce  în drumul său Richard cucerise insula Cipru şi o cedase lui Guy de Lusignan.Singura acţiune comună a armatelor cruciade a fost participarea la asediul  Acrei,  început  în  anul  1189 , intervenţia lor determinând, în mare măsură, capitularea oraşului (13 iulie 1191). După acest succes au început neînţelegerile  din tabăra cruciaţilor, ele obligând pe cei trei conducători să abandoneze expediţia.
      "Această  a  treia cruciadă  se  va  prezenta chiar de la început ca o întreprindere
internaţională , în  care  nici  unul nu era ,în fond,direct interesat de succesul comun
în care fiecare îl supraveghea pe vecinul său , se  gândea  la politica europeană şi nu
acorda afacerilor Siriei decât o atenţie de convenienţă ."(P.Grousset)

Cruciada a IV-a (1202-1204)

       Cruciada a IV-a  este  legată de numele puternicului pontif Inocenţiu al III lea şi de  politica  sa de a şi impune supremaţia asupra întregii lumi creştine, occidentale şi orientale.  În  anul  1190  papa  a  început  predicarea  cruciadei, dar armata se aduna greu.
       La începutul secolului al XIII lea cruciadele îşi pierduseră  baza populară,  între cruciada  populară  şi  cea  aristocratică  distanţa  se adâncise, păturile sărace nu mai aveau încredere în acţiunile nobililor, de aceea, cruciada a IV a a însemnat o abatere făţişă de la scopul de cruciadă.
Mai  întâi,  pentru  că  expediţia  a  fost plănuit împotriva Egiptului , centrul  unităţii  musulmane  ,  şi  nu  ca  o  acţiune  de  cucerire  directă   a  Ierusalimului .  Cruciaţii începuseră  tratativele  cu Veneţia , pentru  transportarea  unei  armate.Întrucât suma stabilită  nu  putea  fi  achitată  , veneţienii  nu  au  acceptat   să-i transporte decât cu
condiţia  ca , cruciaţii  să  cucerească  mai  întâi  oraşul  creştin  Zora , de  pe  coasta dalmaţiană ,rivalul comercial al Veneţiei.Cruciaţii au cucerit Zara in anul 1202.
Al  doilea  act  de  deviere  a  expediţiei  cruciaţilor  a  fost  propunerea  susţinută de veneţieni de a-l ajuta pe împăratul bizantin detronat,Isac II să-şi recapete tronul.Papa
dezaprobă  asaltarea  unui  oraş  creştin , dar  dogele  Enrico  Dandolo  susţine ideea;
în  loc  de a-i  transporta pe cruciaţi în Egipt (cu care veneţienii întreţineau excelente relaţii  comerciale )  prefera   să-şi   consolideze   poziţia  ameninţată  de  concurenţa comercială  a  Pisei  şi Genovei, obţinând un punct comercial de importanţă decisivă
cum era Constantinopolul.  
În luna octombrie a anului 1202, cruciaţii, îmbarcaţi pe vase veneţiene,  au  sosit   la Constantinopol, au cucerit oraşul şi au reânscăunat pe Isac al II lea Anghelos,  căruia apoi  i au  pretins  despăgubiri  băneşti  pentru ajutorul dat. Cum bazileul nu a  putut achita suma cerută, în 12 aprilie anul 1204 cruciaţii au dat din nou asalt capitalei, au cucerit o şi au luat o în stăpânire.
      Consecinţa cruciadei a IV a a fost desfiinţarea Imperiului bizantin şi   împărţirea lui  în  mai  multe state :  Imperiul  Latin  de  Răsărit , împărat fiind ales  Balduin de Flandra , Niceea ,  Epirul  şi  Trapezuntul . Veneţia ,  dat  fiind  contribuţia pe care o adusese  în  această  expediţie ,  primea  privilegii  comerciale  şi stăpâniri teritoriale întinse.
Imperiul bizantin a fost restaurat în anul 1261, dar el nu şi a mai găsit vitalitatea din trecut. Cruciada a IV a, prin efectele ei, a contribuit la eşecul final al cruciadelor.


  Urmarile şi importanţa cruciadelor

       După două secole de la data primei cruciade se poate constata că nici unul  din cele trei scopuri,pe care şi le propuseseră aceste expediţii nu au fost atinse.
Primul  scop : cucerirea  şi  stăpânirea  Ierusalimului .Cruciadele care la început au afişat un scop nobil ,au încurajat şi dat naştere la numeroase acte de  banditism , de violenţă ,de masacrare a unei populaţii paşnice de evrei din Occident şi  musulmani din Orient.
Al   doilea  scop   urmărit   de   cruciadă   era  ,  unirea   tuturor   creştinilor   contra  
" necredincioşilor " şi a musulmanilor.  În realitate ,cele două secole ale cruciadelor
au  însemnat  o  perioadă  de  rivalităţi,conflicte,animozităţi între laici şi ecleziastici,
cavaleri şi săraci,cruciaţi de diferite naţionalităţi.
Al  treilea  scop  era  ajutorarea  de  către cruciaţi  a  Imperiului Bizantin,permanent atacat şi ameninţat de forţele musulmanilor.
La  sfârşitul  secolului  al XII-lea  ,Ibn Zubair musulman din Spania pornit în pelerinaj la Mecca ,constă convieţuirea celor două comunitaţi:
"Creştinii îi pun pe musulmani ,pe teritoriul lor să plăteasca  o  taxă  aplicată cu cea mai desăvârşită bună-credinţă.La rândul lor negustorii creştini ,plătesc , pe teritoriul musulman ,taxe pentru mărfurile lor;înţelegerea dintre ei este perfectă,echitatea este respectată de toţi în orice împrejurare."
Dar  această   bună  convieţuire  de  două  veacuri  nu a dus şi la schimburi culturale consistente. Urmările  cruciadelor  asupra  vieţii   occidentale   au   fost   de   semne diferite:pozitive şi negative.Cu toate câştigurile sale materiale,Biserca a  pirdut  mai mult decât a câştigat,atât din prestigiu cât şi din priza sa asupra maselor.
        Sub raport economic ,pentru lumea occidentală rezultatele au  fost pozitive; în
primul rând prin monopolizarea căilor comerciale din Marea Mediterană,cât şi  prin
intensificarea  schimburilor  cu  Orientul. Ceea ce însă nu trebuie exagerat ;căci  nu
Siria   şi   Palestina   erau   punctele   spre   care  porneau  drumurile  importante ale Occidentului ;iar volumul mare de afaceri comerciale se găsea pe alte căi decât cele
deschise  de  cruciade . Este  adevărat  că Veneţia,Genova,Pisa au realizat cu acestă ocazie  profituri  enorme . Nici  avantaje de ordin cultural nu au rezultat de pe urma cruciaţilor.
În Occident , plecarea cavalerilor în cruciade a adus ţăranilor şi orăşenilor perioade de relativă pace şi linişte;iar absenţa, în acest timp,a elementelor feudale turbulente  
a   dat   posibilitatea   unor   monarhi  să  se  consolideze şi să continue procesul  de
centralizare politică.Chiar   şi cu  aceste  urmări  bilanţul  cruciadelor  este  aproape negativ.
      Un sirventes  al trubadurilor gascon Marcabru  face  aluzie  la  eşecul  cruciadei
din anul 1147;iar celebrul trubadur provensal Guillaume IX ,ducele Aquitaniei , se
referă  foarte  rar  la  aventura  sa  , lipsită  de  glorie , de cruciat,  şi numai pentru a
deplânge nenorocirile cruciaţilor……..