1

          Lev Nicolaevici Tolstoi
Născut într-o familie din nobilimea rusă, trăieşte o copilărie luminoasă şi o tinereţe aventuroasă, împărţită între studii literare şi juridice, încercări de reformare a vieţii ţăranilor, călătorii, activitate militară (participă la campaniile din Caucaz şi la Războiul Crimeei) şi scriitoricească. A fost unul dintre cei mai mari scriitori ai Rusiei.

Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut la 28 august 1828 la Iasnaia Poliana, gubernia Tula, într-o veche familie de nobili moşieri. Tatăl scriitorului făcea parte din generaţia care a participat la războiul de apărare a patriei împotriva lui Napoleon, din 1812. El s-a căsătorit cu Maria Nikolevna Volkonskaia în anul 1822, devenind astfel posesorul unei însemnate averi, adusă ca zestre de către bogata prinţesă. Mama lui Tolstoi, femeie foarte cultă (cunoştea câteva limbi străine), moare când viitorul scriitor nu împlinise nici încă doi ani.
Tolstoi îşi petrece copilăria la Iasnaia Poliana- moşia mamei sale. Numele aceste localităţi este strâns legat de memoria marelui scriitor, care şi-a scris majoritatea operelor în locul care a constituit leagănul primei lui copilării.
După moartea Mariei Volkonskaia (mama scriitorului), de educaţia copiilor (Tolstoi avea trei fraţi mai mari) s-a ocupat o rudă a familiei, T.A. Ergolskaia, de care scriitorul aminteşte deseori cu dragoste şi duioşie. Ea a fost prima care i-a sădit în suflet iubirea pentru om şi frumos şi de la ea a primit Tolstoi cel dintâi îndemn de a scrie. Asemeni tuturor famililor de nobili înstăriţi, familia lui Tolstoi a încredinţat la început instrucţia copiilor unor guvernori străini, iar mai târziu - profesorilor, tot străini.
În anul 1837, întreaga familie se mută la Moscova, pentru a înlesni copiilor continuarea studiilor în instituţiile de învăţământ superior. În acelaşi an moare tatăl scriitorului şi orfanii sunt luaţi sub tutela contesei Osten-Saken, sora acestuia. Nu după mult timp însă, moare şi contesa Osten-Saken, iar copii trec sub tutela contesei Iuşkova, cea de-a doua soră a bătrânului Tolstoi şi soţia guvernatorului oraşului Kazan.
În anul 1844, Lev Tolstoi începe să frecventeze cursurile facultăţii de limbi răsăritene la Universitatea din Kazan, însă după un an abandonează studiul limbilor şi se înscrie la facultatea de ştiinţe juridice. În final se întoarce în satul natal înainte de a-şi încheia studiile, descurajat fiind de calitatea slabă a relaţiilor sociale şi academice pe care le avea. Totuşi a reuşit să-şi facă un prieten, pe Dmitri Diakov, cu care mai discuta despre religie, politică şi alte aspecte sociale. În această perioadă a tinereţii el organizează petreceri, este prezent la toate balurile şi se complace în ambianţa fastuoasă a cercurilor aristocratice pe care le frecventa.
Aspecte foarte grăitoare din copilăria, adolescenţa şi tinereţea scriitorului se întâlnesc în trilogia sa autobiografică, opera cu care Tolstoi îşi face debutul în literatură.
Perioada aceasta în care scriitorul este atras de strălucirea lumii mondene, ia sfârşit în scurt timp. Înzestrat cu o natură neobişnuit de complexă, Tolstoi surprinde încă de pe atunci discordanţa dintre forma strălucitoare şi conţinutul sterp al vieţii aristocraţiei nobiliare. El surprinde ridicolul acestei lumi izvorât din contradicţiile de neîmpăcat dintre fond şi formă şi începe să fie frământat de gânduri contradictorii, care devin cu atât mai complicate cu cât i se lărgeşte orizontul cultural. Cunoaşterea vieţii Rusiei devine pentru Tolstoi problema centrală a preocupărilor sale.
   

                                                            Tinereţea


L. N. Tolstoi în tinereţeÎn anul 1847, fraţii îşi împart între ei averea părintească. Lui Lev Tolstoi îi revine moşia Iasnaia Poliana, situată la 200 km la sud de Moscova, în apropiere de oraşul Tula. Însufleţit de idei democratice, Tolstoi căuta să îmbunătăţească viaţa celor 330 de iobagi de pe moşia sa. Încercările lui au dat greş chiar de la început, deoarece iobagii îşi priveau noul stăpân cu neîncredere, iar tânărul Tolstoi nu înţelegea contradicţiile de neîmpăcat dintre iobagi şi moşieri (experienţa relatată în romanul Învierea). Retrăgându-se la moşia sa, Tolstoi îşi alcătuieşte în această perioadă un vast program de studiu ce cuprindea un număr de materii foarte diferite unele de altele, menite să-i deschidă un orizont larg asupra cuceririlor omenirii pe tărâmul ştiinţei şi artei. În doi ani, Tolstoi reuşeşte să realizeze o bună parte a planului său; acest lucru reiese din faptul că încă la începutul anului 1849, Tolstoi întreprinde o călătorie la Petersburg în vederea susţinerii examenelor de candidat la ştiinţe juridice; după primele examene însă, fără vreun motiv deosebit, Tolstoi părăseşte Petersburgul.
Mereu frământat de necesitatea de a activa într-un domeniu oarecare, de a fi de folos societăţii, Tolstoi se înrolează în anul 1851 în rândurile armatei ruse care acţiona în Caucaz. Departe de lumea mondenă, în mijlocul sălbaticei naturi a Caucazului, cântată cu atâta măiestrie de Puşkin şi Lermontov, în mintea lui Tolstoi se înfiripa ideea "autodesăvârşirii", care, cu timpul, va căpăta amploare, devenind baza filozofiei lui de esenţă mistică, religioasă şi, în ultima instanţă - reacţionară. Tot aici îşi începe Tolstoi activitatea lui de scriitor. În anul 1852, el trimite redacţiei revistei "Sovremennik" prima parte a trilogiei autobiografice intitulată "Copilăria". În această perioadă scrie şi povestirile "Incursiunea", "Tăierea pădurii" şi altele, cu subiecte luate din viaţa de campanie.
În anul 1854, Tolstoi este transferat în armata dunăreană şi locuieşte timp de câteva luni la Bucureşti. Se reîntoarce în patrie odată cu începerea războiului din Crimeea şi ia parte la apărarea Sevastopolului. Cu acest prilej Tolstoi se manifestă ca un devotat fiu al patriei, luptând alături de soldaţii de rând, în care vede întruchiparea vitejiei şi a abnegaţiei duse până la sacrificiul de sine. Scenele de bătălie, uimitoare prin plasticitatea lor, pe care le întâlnim în epopeea "Război şi pace" sunt rodul observaţiilor proprii din timpul apărării Sevastopolului. Dealtfel Tolstoi imortalizează acest moment de cotitură în istoria Rusiei în ciclul intitulat "Povestiri din Sevastopol"
 
1 Contele L. N. Tolstoi la 26 de ani, în 1854
În anul 1856, Tolstoi demisionează din armată şi se dedică activităţii beletristice. În această perioadă el colaborează la cele mai însemnate reviste ale timpului, printre care şi la revista "Sovremennik" - devenită tribuna de luptă a democraţilor-revoluţionari. De la "Sovremennik", Tolstoi se retrage în acelaşi timp cu Turgheniev, după "ruptura" ce are loc între scriitorii aparţinând clasei nobiliare şi cei din rândul raznocinţilor.[2]
Tolstoi întreprinde o călătorie în străinătate, în 1857, unde are prilejul să cunoască aspecte din viaţa burgheziei apusene. El vizitează Franţa, Elveţia, Germania şi Italia, după care se reîntoarce la moşia sa de la Iasnaia Poliana.
Între anii 1881 — 1901 Tolstoi locuieşte mai mult la Moscova, pentru a înlesni copiilor posibilitatea de a urma şcoala. Îşi continuă munca literară şi felul de viaţă simplu, luând parte în acelaşi timp la viaţa obştească. În 1882, participă la recensământul din Moscova, iar în anii de foamete 1891 — 1894, ia parte la organizarea ajutorării ţăranilor. Între anii 1880 — 1900 Tolstoi scrie nuvelele: „Moartea lui Ivan Ilici”, „Sonata Kreutzer” şi operele dramatice: „Puterea întunericului”, „Cadavrul viu” şi „Roadele instrucţiunii”. Spre sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, Tolstoi scrie romanul „Învierea” şi nuvela "După bal", opere în care artistul realist ocupă din nou primul loc, lăsând în umbră pe filozoful moralist.

Bătrâneţea

La 70 de ani Tolstoi e în culmea gloriei - o glorie universală, cum numai Voltaire şi Goethe o mai cunoscuseră. Dar în familie viaţa devine infernală.
În anul 1901, Tolstoi pleacă în Crimeea pentru a se lecui de pneumonie, după care se reîntoarce la Iasnaia Poliana, unde rămâne până în preajma morţii sale. În acelaşi an el este excomunicat din biserică (mai ales din cauza ultimului său roman - „Învierea” - unde atacă făţiş biserica). Guvernul ţarist, al lui Nicolae al II-lea, ar fi procedat, desigur, şi mai drastic, însă gloria lui Tolstoi era „prea mare - după spusele unui general de jandarmi - pentru ca închisorile ruseşti s-o poată cuprinde”. Şi într-adevăr, nu se putea trece cu vederea faptul că în ultimile decenii figura scriitorului de la Iasnaia Poliana a stat neîncetat în centrul atenţiei opiniei publice din lumea întreagă.
Revoluţia din anul 1905 l-a găsit pe Tolstoi preocupat de acelaşi frământări şi chinuit de contradicţia dintre sincera lui dorinţă de a veni în ajutorul ţăranilor şi teoria neîmpotrivirii la rău prin violenţă. Credinţa în eficacitatea acestei teorii îi este de multe ori contrazisă de mersul firesc al istoriei şi scriitorul nu poate să nu recunoască uneori binefacerile revoluţiei. Tolstoi nu poate rămâne indiferent la numeroasele execuţii din perioada reacţiunii stolîpiniste de după revoluţia din 1905 şi scrie plin de revoltă şi îndignare articolul „Nu pot să tac” (1908), în care atacă direct guvernul.

                             Sfirsitu vietii

Acest sfâşietor chin moral îl determină pe Tolstoi ca la 28 octombrie 1910, în vârstă de 82 de ani, să părăsească Iasnaia Poliana, şi să plece, împreună cu medicul său D. Makoviţki, într-un vagon de clasa a 3-a, fără a avea o ţintă precisă. Nerezistând călătoriei, Tolstoi răceşte în tren, se îmbolnăveşte de pneumonie, şi moare la 7 (20 noiembrie) 1910, în mica gară Astapovo.
Tolstoi a fost înmormântat la Iasnaia Poliana, aşa cum ceruse, în locul unde în copilărie căutase beţişorul fermecat cu ajutorul căruia urma să dăruiască omeniri fericirea.
În timpul Uniunii Sovietice domeniul Iasnaia Poliana a devenit proprietatea statului. În conac şi în şcoala înfiinţată de Tolstoi la Iasnaia Poliana s-a instituit o bibliotecă şi un muzeu care au avut greu de suferit de pe urma invaziei naziste. După război urmele distrugerilor au fost înlăturate şi Iasnaia Poliana a revenit poporului ca loc de reculegere şi de studiu.
În ultima perioadă a vieţii, L. Tolstoi trăieşte o puternică criză morală, care îl face să renunţe la avere, să se apropie de viaţa celor mulţi, să caute sensul existenţei în iubirea de oameni şi - în ciuda măsurilor represive luate de autorităţile ţariste - să protesteze prin scris împotriva abuzurilor şi să ceară reforme pentru îmbunatăţirea sorţii celor asupriţi. În această perioadă scrie romanul „Învierea” şi dramele „Puterea întunericului” şi „Cadavrul viu”. Ca un punct culminant al acestei crize, Lev Tolstoi îşi părăseşte la vârsta de 82 de ani casa şi familia, plecând spre o destinaţie necunoscută. Îşi găseşte moartea într-o staţie de cale ferată, unde boala îl obligase să se oprească.