1 Ares era în mitologia greacă zeul războiului. Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei războinice, brutale.
În războiul troian, de pildă, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către Diomedes cu ajutorul Athenei şi silit să o ia la fugă. Când sare în ajutorul fiului său, care avea să fie ucis de Heracles, Ares e de asemenea rănit de către erou şi silit să se retragă. La fel, zeul trebuie să îndure uciderea fiicei sale, Penthesilea, fără să poată face nimic. De numele lui Ares e legat şi Areopagul, colina unde, la Atena, era locul unde se judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la poalele acestei coline Ares l-ar fi ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe. Adus de către Poseidon în faţa judecăţii zeilor, pe aceeaşi colină, spre a fi osândit pentru crima săvârşită, Ares a fost însă iertat.
Dintre numeroasele episoade amoroase care i se atribuiau, era celebră legătura dintre el şi Aphrodita, legătură dată în vileag de către soţul acesteia, Hephaestus. Cultul lui Ares a fost adus în Grecia din Tracia. La romani Ares era identificat cu zeul Marte.
Oraşul Areopolis din sudul Greciei este închinat zeului războiului.
 

Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghiţit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persefona (în legătură cu răpirea Persefonei vezi şi Demeter). El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluto (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.


În mitologia greacă, Poseidon  era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera şi cu Athena să-l pună în lanţuri pe Zeus, dar încercarea a dat greş. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.