1
Protecţia civilă
CUPRINS
1.1. TIPURILE DE ARME DE DISTRUGERE ÎN
MASĂ
3
1.1.1. Arma
nucleară
3
1.1.2. Arma
chimică
4
1.1.3. Arma biologică
(bacteriologică)
5
1.2. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ARMELOR DE DISTRUGERE ÎN
MASĂ
6
1.2.1. Protecţia contra armei
nucleare
6
1.2.2. Protecţia contra armei
chimice
8
1.2.3. Protecţia contra armei biologice
(bacteriologice)
8
CUPRINS
2
BIBLIOGRAFIE
8
Tipurile de arme de distrugere în masă
Arma nucleară are o capacitate colosală de distrugere datorată
eliberării în urma reacţiilor nucleare a unei cantităţi enorme de
energie; forţa exploziei nucleare este echivalată, de regulă, cu forţa
exploziei unei cantităţi anumite de trotil. O explozie nucleară produsă
în aer se caracte-rizează printr-o străfulgerare orbitoare urmată de un
trăsnet asurzitor şi de formarea unui glob de foc cu nişte rotocoale
intransparente în jur; praful care se ridică stâlp de pe teren şi se
răspândeşte în jurul globului de foc ia forma unei ciuperci uriaşe.
Factorii distructivi sânt:
1. Unda aeriană de şoc reprezintă o zonă de aer comprimat care se
propagă în rafală de uragan din locul exploziei în toate direcţiile cu
o vi-teză supersonică (în primele două secunde ea parcurge 1 km, în
primele cinci – 2 km, iar în primele opt – 3 km). Suprafeţele devastate
pot fi îm-părţite în patru zone de distrugere:
a) totală – construcţiile care se află pe suprafaţa
solului sunt distruse complet, iar populaţia, dacă nu se află în
adăposturi sigure, nu supravieţuieşte;
b) mare – clădirile sunt avariate, iar în rândurile
populaţiei se înregistrează traume grave, fracturi, hemoragii, contuzii
ale organelor interne etc.;
c) medie – în rândurile populaţiei se înregistrează
contuzii, luxa-ţii, hemoragii din nas şi urechi etc.;
d) slabă – în rândurile populaţiei se înregistrează
relativ puţine traume, exceptând cele psihice.
La explodarea unei bombe de 1 Mt zona de distrugere medie are raza de
50 km, cifră care creşte sau scade în dependenţă de tipul bombei.
2. Radiaţia de lumină constituie un impuls puternic de raze vizibi-le,
ultraviolete şi infraroşii emanate timp de 3-17 sec (în dependenţă de
tipul şi calibrul bombei); provoacă arsuri, mai ales în zonele
neacoperite ale corpului, şi incendii.
3. Radiaţia ultravioletă reprezintă un flux invizibil şi impercepti-bil
de raze γ şi de neutroni care se degajă timp de 10-15 sec şi străbate
ţesuturile organismului, provocând boala actinică. Intensitatea
radiaţiei scade în raport cu distanţa de la locul exploziei, fiind
redusă şi de diver-se obstacole. Materialele de construcţie reţin în
mod diferit radiaţia penetrantă, fapt care trebuie luat în consideraţie
la construirea adăpostu-rilor. De exemplu, pentru ca radiaţia să fie
redusă de două ori, ea trebuie să treacă prin 2,8 cm de oţel, 10 cm de
beton, 14 cm de perete de cără-midă, 14 cm de pământ sau 30 cm de lemn.
4. Contaminarea radioactivă a localităţilor are loc în urma
preci-pitării pe teren a produselor finale de dezagregare nucleară,
care se îm-prăştie pe suprafaţa pământului, apei şi a obiectelor;
radiaţia este de ace-laşi tip ca şi cea penetrantă. Norul radioactiv
format în urma exploziei este dus de vânt, contaminând în calea lui
teritorii vaste care pot fi împărţiţi în dependenţă de radiaţie în 3
zone de apărare:
a) periculoasă;
b) puternică;
c) moderată.
În cazul nerespectării măsurilor de securitate, leziunile pot fi
combi-nate, prezentând traume, arsuri şi afecţiuni de natură actinică.
Gravitatea lor depinde de calibrul bombei sau a proiectilului, de
distanţa de la epi-centru şi, în special, de tipul armei nucleare. De
exemplu, în cazul bom-bei neutronice, elaborate în SUA, partea
esenţială a energiei reacţiilor nucleelor se realizează prin fluxuri de
neutroni, iar unda de şoc şi radia-ţia de lumină sunt relativ slabe.
Arma chimică include diverse substanţe toxice de luptă, care,
constituind încărcătura unor rachete, proiectile, bombe sau fiind
disper-sate din avioane sau elicoptere, au menirea de a afecta în masă
populaţia, fauna, flora; zona de acţiune a substanţelor toxice de luptă
este numită focar de contaminare chimică. Acţionând direct asupra
pielii, mucoase-lor, sau pătrunzând în organismul omului (prin căile
aeriene, tubul diges-tiv, prin rană), substanţele toxice de luptă atacă
sistemele de fermenţi şi provoacă diverse stări patologice. În raport
cu manifestările declanşate, substanţele toxice de luptă pot fi clasate
în 6 categorii principale:
1. substanţe neuroparalizante (zarin, zoman, tabun,
V-gaze) care, fiind inspirate împreună cu aerul, dereglează grav
activitatea centri-lor nervoşi. Dozele relativ mici de substanţe toxice
de luptă provoacă o asfixiere uşoară, contractarea pupilelor, slăbirea
vederii, excitare neuropsihică, senzaţie de frică etc.; dozele mai mari
provoacă dureri violente în abdomen, vomă, diaree, criză de asfixiere.
În cazul intoxicaţi-ilor grave cu substanţe toxice de luptă au loc
dereglări profunde ale respiraţiei şi circulaţiei sangvine;
2. substanţe psihogene care atacă în mod selectiv
sistemul nervos central, provocând pentru o anumită perioadă de timp
tulburări psihice (halucinaţii, senzaţii de frică), asociate cu
pierderea vederii, au-zului, discordarea mişcărilor;
3. substanţe cu acţiune toxică generală (acidul
cianhidric şi derivaţii lui etc.) care provoacă un şir de tulburări
serioase: senzaţii de zgâriere în gât, de amorţire a mucoasei bucale,
dureri de cap, dificultăţi de vorbire, urmate de o slăbiciune generală
asociată cu scăderea pulsului şi dereglări ale respiraţiei, după care
intervin convulsii, pierderea sensi-bilităţii şi a reflexelor; dacă nu
se iau măsurile necesare, afectatul îşi poate pierde viaţa;
4. substanţe vezicante (iprita, luizita ş. a.) care
provoacă leziuni ale mucoaselor ochilor, organelor respiratorii,
tubului digestiv manifestate prin tusă, apariţia unor vezicule şi
tulburări de ordin general;
5. substanţe sufocante (fosgenul, difosgenul) care
acţionează asupra sistemului respirator provocând asfixie, iar în
cazuri grave – edem pulmonar;
6. substanţe iritante, printre care unele
(cloracetofenona, clorpicrina) au o acţiune lacrimogenă, iar altele
(difenilclorarsina, adam-sita) provoacă vomă sau (gazul sies)
concomitente lăcrimare şi vomitare.
1
Arma biologică (bacteriologică) include agenţii biologici pa-togeni
(microorganisme, viruşi, toxinele acestora) utilizaţi cu scopul de a
afecta populaţia, fauna, flora. Agenţii biologici pot fi aplicaţi prin
dispersare directă în aer (din avioane sau elicoptere) cu ajutorul
bombe-lor şi proiectilelor, prin intermediul purtătorilor naturali
(diverse insecte, păsări sau mamifere contaminate special) sau prin
acte de diversiune.
Arma biologică are anumite particularităţi: datorită transmiterii în
lanţ a agenţilor patogeni epidemiile pot fi de lungă durată, iar
perioada latentă, caracterizată prin lipsa manifestărilor de boală,
face dificilă diagnosticarea. La armele biologice pot fi folosite
toxina bolturismului, agenţii patogeni ai pestei, holerei, antraxului,
variolei, tularemiei; nu este exclusă contaminarea animalelor cu
agenţii patogeni ai febrei, pestei porcine, variolei oilor,
contaminarea culturilor agricole cu ajutorul insectelor dăunătoare etc.
Teritoriul contaminat de arma biologică poartă denumirea de focar de
contaminare biologică sau bacteriologică.
Aplicarea armei biologice va fi confirmată de apariţia unor dâre de
precipitaţii în urma avioanelor sau elicopterelor, a unor picături de
lichid sau substanţe pulverizate în locul unde au explodat bombele sau
proiec-tilele; alte semne pot constitui mărirea bruscă a numărului de
reprezen-tanţi a unei specii de insecte sau rozătoare necaracteristice
localităţii date în sezonul dat, precum şi intoxicaţiile în masă sau
răspândirea unor boli infecţioase.
Protecţia împotriva armelor de distrugere
în masă
Protecţia contra armei nucleare
În cazul unui atac cu arma nucleară populaţia va fi anunţată din timp
prin semnalul de alarmă aeriană. Cetăţenii care se vor afla acasă la
auzul acestui semnal trebuie să iasă numaidecât afară, deoarece sub
acţiunea undei de şoc casa se poate prăbuşi, şi să intre în cel mai
apropiat adă-post. Înainte de a ieşi din casă ei vor deconecta
aparatele electrice şi vor stinge focul la aragaz, dacă el arde, vor
pregăti de plecare copiii şi per-soanele de vârstă înaintată, vor lua
documentele, banii, lucrurile de pri-mă necesitate, mijloacele de
protecţie individuală (măşti antigaz, cutia de medicamente), alimente
şi apă potabilă. Fiecare va anunţa despre alarmă şi vecinii care poate
nu au auzit semnalul. Dacă vă aflaţi la locul de muncă în momentul când
se dă alarma, trebuie să acţionaţi în confor-mitate cu regulamentul
elaborat pentru întreprinderea sau instituţia la ca-re lucraţi, precum
şi în corespundere cu dispoziţiile serviciului de pro-tecţie civilă şi
ale acestei întreprinderi sau ale administraţiei instituţiei. În locuri
publice (magazin, cinema, teatru etc.) se execută cu stricteţe şi fără
a face panică şi dezordine dispoziţiile date de administraţie,
repre-zentanţii serviciului de protecţie civilă şi ai organelor de
menţinere a ordinii publice. În localităţile rurale, la semnalul de
alarmă aeriană, tre-buie adăpostite în cele mai apropiate văgăuni, râpi
etc. tehnica agricolă şi vitele. Pentru localităţile rurale prezintă un
pericol deosebit norul ra-dioactiv, din care substanţele radioactive se
pot împrăştia la sute de kilo-metri de la locul exploziei; în asemenea
cazuri se va da semnalul de pe-ricol radioactiv pentru a se lua
măsurile de protecţie a locuinţelor, surselor de apă, rezervelor de
pâine şi de furaje; aici este necesară şi adăpostirea vitelor. După
aceste pregătiri populaţia va intra în adăpos-turi. Durata aflării în
adăposturi depinde de gradul de contaminare radioactivă a localităţii;
în cazul unui grad de contaminare înalt este necesară evacuarea
oamenilor din zona de contaminare (cu ajutorul mij-loacelor de
transport) şi o adăpostire mai îndelungată.
Dacă explozia nucleară s-a produs pe neaşteptate, oamenii surprinşi pe
stradă sau pe câmp, în cele câteva secunde care au mai rămas până la
apropierea undei de şoc, vor căuta adăpost lângă cele mai apropiate
obstacole (borduri, ravene, şanţuri, cioturi de copac etc.); în cel mai
rău caz se vor culca pe pământ cu faţa în jos, ascunzându-şi mâinile.
După ce va trece unda de şoc se vor ridica şi vor îmbrăca numaidecât
masca antigaz (în lipsa acesteia îşi vor înfăşura gura şi nasul cu un
fular sau cu o basma groasă); scuturând praful de pe haine, se vor
porni spre cel mai apropiat adăpost sau, în lipsa acestuia, în direcţie
opusă locului exploziei şi, pe cât posibil, în sens perpendicular
direcţiei vântului. Se va păşi cu precauţie pentru a nu ridica praful,
ocolind băltoacele, construcţiile avariate; persoanelor afectate –
înainte de a fi scoase din zona focarului – li se va acorda primul
ajutor. Întrucât terenul, apa şi restul obiectelor pot fi contaminate
cu substanţe radioactive, în zona focarului nu se bea, nu se mănâncă,
nu se fumează. Părăsind zona de contaminare radioactivă (despre
limitele căreia informează posturile serviciului de protecţie civilă),
se efectuează imediat dezinfectarea parţială: se scutură Gravitatea
leziunilor în dependenţă de distanţa de la epicentrul exploziei
Tipuri
de leziuni Distanţa de la epicentru, m
1-1000 1000-1200
1200-1500 1500-2000
2000-3000 3000-4000
Traume Extrem de grave Grave
Gravitate medie ––
Arsuri Extrem de grave Grave
Gravitate medie
Leziuni actinice Extrem de grave
Grave ––
praful radioactiv de pe îmbrăcăminte şi încălţăminte (ţinându-se cont de
direcţia vântului) şi prelucrarea sanitară parţială: spălarea mâinilor,
feţei, gâtului, clătirea cavităţii bucale şi nazale cu apă
necontaminată; proce-durile vor fi repetate până când controlul
dozimetric va indica dezactivarea completă.
Protecţia contra armei chimice
Despre pericolul unui atac cu arme chimice poulaţia va fi prevenită
prin semnalul de alarmă chimică; în alte cazuri aplicarea armei chimice
se poate determina după urmele de nor lăsate de avioane sau elicoptere,
căderea păsărilor moarte din zbor, ofilirea plantelor. În asemenea
cazuri, prima măsură urgentă este îmbrăcarea măştii antigaz, dar dacă
aceasta lipseşte, se înfăşoară cât mai rapid nasul şi gura cu un
ştergar, cu o bas-ma sau cu o bucată de pânză împăturită. Protejând
astfel căile respirato-rii şi, pe cât posibil, ochii, faţa şi mâinile,
se merge spre cel mai apropiat adăpost. Se va avea în vedere că în
adăposturile improvizate (lipsite de sisteme de dezintoxicare a
aerului) masca antigaz nu se scoate. Dacă prin apropiere nu se află
vreun adăpost, focarul de contaminare chimică trebuie părăsit, pornind
în direcţie perpendiculară pe de cea a vântului; în zona focarului vor
fi respectate aceleaşi reguli ca şi în zona contami-nării radioactive.
Protecţia contra armei biologice (bacteriologice)
La primele semne de atac biologic se vor lua aceleaşi măsuri de
protecţie ale căilor respiratorii ca şi în cazul armei chimice şi se va
anun-ţa cât mai curând serviciul protecţiei civile şi al instituţiei
medicale. În cazul unui atac cu arma biologică, devine deosebit de
importantă respec-tarea regulilor de igienă personală şi îndeplinirea
tuturor cerinţelor de or-din igienic privind aprovizionarea cu apă şi
alimente. Dacă faptul aplică-rii armei biologice a fost confirmat, se
vor lua aminte măsuri antiepide-mice (acţiuni de recunoaştere
bacteriologică, de izolare a focarului, de evitare a contaminării prin
contact direct etc.), care trebuie respectate cu toată stricteţea.
Bibliografie
ENCICLOPEDIE MEDICALĂ POPULARĂ, Redacţia Principală a Editurii
Sovietice Moldoveneşti, Chişinău, 1984
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |