1

Hannibal

Hannibal este unul din cei mai mari generali ai antichitatii, el conducand armata cartagineza în al doilea razboi punic (218-201 i.Hr.). S-a nascut în 247 i.Hr. în Nordul Africii, fiind fiul lui Hamilcar Barca (Fulgerul), cel care se afla în fruntea partidului razboinic din Cartagina, conducând si primul dintre cele trei razboaie. Inca de la nastere Hannibal a fost dus în Spania (în prag de cucerire) unde, copil fiind a fost obligat sa jure ura vesnica romanilor. De la moartea tatalui sau intr-o batalie, 228 i.Hr. si pana la moartea sa 183 i.Hr. si-a dedicat intreaga viata luptei impotriva romanilor. Impulsionat de evenimentele petrecute intre poporul sau si imperiul Roman, si avand în suflet acea dorinta de neuitat a tatalui sau, ostilitatea fata de Roma, el hotaraste sa se ridice împotriva ei. Dar pentru aceasta el a dorit sa îsi consolideze stapânirea în Spania, dupa moartea Lui Hasdrubal, ginerele lui Hamilcar. Astfel el porneste împotriva Saguntului, pentru a fi sigur ca inlatura un aliat de temut al Romei si totodata o piedica pusa de aceasta impotriva inaintarii cuceririlor cartagineze.

" Cum putea sa plece Hannibal intr-o expeditie atat de grea, ca aceea contra Italiei, lasând înapoia lui o fortareata puternica, întarita, care ar fi format nucleul rezistentei pentru fortele romane, ce ar fi alergat în ajutorul Saguntului, care ar fi devenit în acelasi timp si centrul de raliere al tuturor trupelor adunate de catre semintiile iberice dintr Pyrinei si Ebru, care insa erau supuse cartaginezilor si erau aliate ale romanilor ? Generalul cartaginez era indraznet si viteaz, dar mai presus de toate era prevazator si prudent. Prudenta l-a calauzit intotdeauna în toate actele sale si, daca n-a reusit pana la urma a fost ca el, departe de a avea norocul orb al rivalului sau Scipio, a trebuit sa lupte mereu cu o soarta potrivnica ce l-a persecutat fara incetare. Ca un adevarat erou al tragediei antice, Hannibal s-a luptat si razboit mereu cu fatalitatea, pe care, de multe ori geniul sau a invins-o, pentru a fi în cele din urma biruit si zdrobit de ea. Ori de cate ori avea de intreprins ceva, Hannibal trebuia mai intai sa fie bine si precis informat. El avea informatori si spioni pretutindeni si chiar la Roma, fiind mai bine informat de tot ce se petrecea în Italia, mai bine decat isisi romanii.

De aceea, cand porni mai intai în contra Saguntului el stia perfect ce face. Cu forte puternice si utilat cu numeroase masini de asediu el impresura Saguntul, care îi rezista timp de 8 luni, sperand mereu ca va primi ajutoare de la romani. Si intre timp ce faceau acesti romani, acum, în fine, se destepasera de-a binelea si vedeau primejdia ce îi ameninta dar senatul parea inca buimac si nu stia ce masuri sa ia mai intai. Deocamdata, ca sa trimita ajutoare Saguntului si sa incurce pe Hannibal, chiar de la inceput n-a facut-o. N-a trimis trupe nici pentru o rezistenta la Ebru sau Pirinei si a lasat pe Hannibal, dupa cucerirea Saguntului sa bata si sa supuna toate triburile iberice intalnite în marsul sau spre Roma. La o inaintare a trupelor punice chiar în Italia, senatul Roman nici nu se gandea. Erau doar atatea piedici care pareau invincibile : Rhonul, cel adanc si lat si mai ales Alpii au crestele lor pana în nori ! Cine se incumetase vreodata sa îi treaca în afara de Galii care locuiau în apropierea lor si le cunosteau toate trecatorile ? De aceea, deocamdata, romanii erau linistiti desi, în senat, incepusera sa rasune pe ici, pe colea, vocile celor care vedeau mai bine si îi indemnau sa ia masurile de paza serioase si grabnice. Cand cunoastem acum lipsa de prevedere a senatului, ne intrebam daca, pe langa darzenia de care a dat dovada mai tarziu, nu l-a ajutat la inceput si norocul care, atata vreme a favorizat si ajutat pe romani ? În orice caz, romanii au pierdut deocamdata un timp pretios pe care l-a folosit cu abilitate rivalul lor. Hannibal a ras de pe suprafata pamantului nefericitul Sagunt si a supus fara crutare pe iberii dintre Ebru si Pirinei. Dupa ce a asigurat astfel spatele expeditiei pe care o proiecta, s-a intors iarna, în Noua Cartagina, iar Romanii au trimis o solie la Cartagina, ca sa reclame senatului de acolo, pe indraznetul general ce a calcat pacea si sa ceara satisfactia deplina.

" - Iata, aici aduc pacea sau razboiul " a grait solul catre senatorii cartaginezi si a ridicat coltul mantalei cu care era invesmnatat. Alegeti !
Senatorii Cartaginei l-au privit apatici si nepasatori.
" - Alegeti voi ! " au raspuns/
Si atunci, solul roman, lasand sa cada în jos coltul mantalei le-a grait solemn :
" -Iata, de acum aveti razboiul, pe care voi l-ati ales !... " Si a parasit incinta incruntat si mandru, declarand astfel inceperea celui de-al doilea razboi punic. " (I.M. Marinescu - Straini vestiti în luptele din Roma veche)


1 Hannibal a petrecut iarna anilor dintre 219-218 i.Hr. în Cartagina unde a facut mari pregatiri pentru a putea purta razboiul cu Italia. Lasand pe fratele sau, care se numea Hasdrubal, intocmai ca si cumnatul sau) la conducerea unei armate defensive în Cartagina si Spania, el a pornit cu o armata numeroasa de infanterie, cavalerie, si elefanti de lupta, spre Alpi. Invingand de-a lungul drumului sau multe triburi, el traverseaza Ebrul, Pirineii si în cele din urma Rhonul, construind barci si plute improvizate pentru elefanti. În acest timp senatul roman îsi da seama de amenintare si il trimite pe Scipio cu armata sa sa opreasca ofensiva punica. Hannibal intalneste apoi triburile galeze. Pe unele le infrange altele îi vor acorda ajutor, asa cum este cel condus de Brancus. A fost mare nevoie de proviziile primite dupa o calatorie de peste 1200 de km, intr-o perioada de patru luni.

Romanii inca nu credeau ca Hannibal va trece Alpii, dar luand masuri de precautie, au masat trupe în nordul Italiei. Dar cartaginezii mergeau mai departe, infruntand sub vitejia conducatorului lor greutatile din Alpi. Pe langa dificultatea drumului ei erau incontinuu hartuiti de grupuri celtice. În cele din urma, cu o armata redusa, spre deosebire de cea de la inceputul expeditiei, el ajunge în Italia. Luptele purtate aici vor fi numeroase si grele, Hannibal fiind de cele mai multe ori infrant. În final, romanii si cartaginezii ajung sa incheie pace, ceea ce insemna distrugerea telului intregii vieti a marelui conducator.

De acum partidul pacii de la Cartagina putea sa fie linistit. Marele om, ilustrul capitan, cel mai mare strateg al antichitatii, n-avea sa mai tulbure pe lacomii si natangii potentati al acestui partid, care va avea pana la urma satisfactia de a vedea pierind Cartagina, si, o data cu ea avand sa vada si pierirea lor. De la Cartagina, Hannibal se refugiaza la curtea lui Antioch, regele Syriei.

Despotul asiatic se numea " Antioh cel Mare " si era destul de bogat si de puternic, dar asta numai pe dinafara, caci, desi avea o tara puternica si cu destule resurse, dupa fapte si dupa cum guverna în realitate, s-ar fi putut denumi mai degraba " Antioh cel Mic ". De fapt grecul era prostanac, usuratec si vanitos. La inceput a primit foarte bine pe Hannibal, dar nu i-a urmat sfaturile în ceea ce priveste razboiul cu romanii si a fost cu usurinta invins de acestia. La curtea regelui syrian se spune ca l-a mai intalnit Scipio pe Hannibal. Venise intr-o delegatie si romanul, afabil si cult, a intrat intr-o prieteneasca conversatie cu marele cartaginez.
- Care e dupa parerea ta, cel mai mare general ? l-a intrbat Scipio pe Hannibal
- Dupa a mea parere, cel mai vestit general a fost Alexandru cel Mare.
- Dar al doilea ?
- Al doilea a fost Pyrrhus, regele Epirului.
- Si al treilea ?
- Al treilea sunt eu, i-ar fi raspuns Hannibal.

Desigur, acest raspuns nu prea i-a placut lui Scipio care s-ar asteptat ca în al treilea loc sa fie pus el. Marele Hannibal stia insa sa pretuiasca si sa claseze. Cum putea el sa considere mai presus sau chiar egal cu el pe un barbat care, oricate talente militare ar fi avut, fusese mai mult ajutat de noroc decat de geniul pe care, de fapt nu-l avea. Posteritatea a vazut mai bine punandu-l pe Hannibal în fruntea marilor capitani ai antichitatii. Pe Scipio l-a pus la locu-i bine meritat. Antioh, fiind invins, romanii îi cerura sa le predea pe Hannibal si grecul se invoi. Eroul insa, i-o lua inainte si se refugie la Prusias, regele Bythinei. Nu putu insa ramane multa vreme aici, caci romanii se prezentara iar, spre ai cere extradarea. Regele, cuprins de teama, consimti, dar Hannibal era de mai inainte pregatit. Vazandu-si casa impresurata, el se otravi, zicand : " Haide sa scapam în fine pe romani de teroarea care-i stapaneste, facandu-i sa nu mai astepte moartea unui biet batran... "
Si astfel muri în anul 183 i.Hr. cel mai genial general al antichitatii. În anul 146 i.Hr. fu daramata si stearsa de pe pamant si Cartagina. Romanii îsi realizasera visul lor miop si egoist ! Dar nu pentru multa vreme, caci peste un veac, Cartagina reinvie si ajunse chiar sub imparatii Romei, capitala Africii si unul dintr cele mai stralucite orase ale lumii vechi. Iar numele lui Hannibal traieste si va trai mereu nepieritor pe buzele posteritatii din toate vremurile.


Bibliografie:
Enciclopedia Britannica 2001;
I.M. Marinescu - Straini vestiti în luptele din Roma veche