1                                  REVOLUTIA STIINTIFICA





In secolele al XV-lea si al XVII-lea, in Europa stiinta a cunoscut un mare avant. Marii ganditori, deschizatori de drumuri si noile instrumente stiintifice au schimbat radical conceptiile despre univers si locul omului in el.
Revolutia stiintifica s-a produs intr-o societate dinamica, aflata in plina expansiune si avansata din punct de vedere tehnologic.

Inventarea prafului de pusca, a armelor de foc, construirea unor vase care permiteau efectuarea calatoriilor oceanice le-au dat posibilitatea europenilor sa exploreze, sa faca harti si bineinteles sa cucereasca noi teritorii. Inventarea tiparului a permis pastrarea si transmiterea celor mai importante informatii, noilor generatii. Incepand din secolulul al XVI-lea intre societate, stiinta si tehnologie s-au nascut legaturi din ce in ce mai stranse, fiecare influentand   in mod continuu dezvoltarea celorlalte doua.

Drumul spre progres
Cu exceptia catorva descoperiri stiintifice remarcabile, gandirea stiintifica din epoca medievala tarzie a facut relativ putine progrese in comparatie cu tehnologia. Tehnologia se ocupa de probleme practice, care puteau fi testate imediat, determinandu-se daca funnctioneaza sau nu. In schimb, stiinta studia mai ales natura universului si legile care il guverneaza. Noile idei erau greu de demonstrat si din aceasta cauza se loveau de o opozitie generala.

Aceste idei veneau in contradictie cu vechile teorii dogmatice si cu explicatiile religioase date fenomenelor naturale, motiv pentru care erau considerate socante si calificate drept sacrilegii.
La inceputul secolului al XVI-lea - inceputul erei moderne - majoritatea ideilor privind universul erau bazate pe teoriile ganditorului grec Aristotel (384 - 322 i.e.n.) si pe completarile aduse de astronomul grec Ptolemeu (secolul al II-lea e.n.). Scrierile grecesti si romane aveau o influenta puternica in tarile din vestul continentului, mai ales daca Biserica le considera acceptabile.

Acest lucru era valabil si pentru descrierea data de Ptolemeu cerurilor; el sustinea ca Pamantul se afla in centrul sistemului solar - la fel cum crestinii credeau ca intreaga istorie se construieste in jurul dramei pacatului si a salvarii omului. Potrivit lui Ptolemeu, Soarele, Luna si restul planetelor se roteau in jurul Pamantului, care era fix. Cand observatiile astronomice au venit in contradictie cu ideile lui Ptolemeu, traiectorile planetelor au fost reconcepute - intr-o maniera ingenioasa si complicata - astfel incat sa se potriveasca totusi teoriei. In mod evident, Pamantul era obiectul unor idei in continua schimbare; in acelasi timp se credea ca bolta stelara si sferele cristaline ale planetelor, situate dincolo de Luna, sunt neschimbatoare si desavarsite in perfectiunea lor, aflandu-se sub supravegherea ingerilor. Undeva, dupa toate acestea, se afla cerul si Dumnezeu.

Nu toti ganditorii greci erau de acord cu Ptolemeu, care sustinea ca Soarele se roteste in jurul Pamantului; totusi teoriile sale au ramas in picioare de-a lungul Evului Mediu. Prima alternativa bine demonstrata a apartinut lui Nicolaus Copernicus (1473-1543), un savant polonez; fiind canonoic la o catedrala, Copernicus a avut posibilitatea sa-si petreaca cea mai mare parte a vietii efectuand diverse studii si cercetari. Desi existau si membri ai Bisericii Catolice care nu    s-au opus acestor noi idei, Copernicus a realizat singur ca teoriile sale ar putea genera reactii adverse. De aceea, el a amanat mult timp publicarea cartii sale "Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti"; se spune, ca abia in ultimele zile ale vietii sale i-a fost dat sa vada o copie a acestei cartii.

Noua imagine a universului
De fapt, Copernicus prezenta o imagine noua si revolutionara a universului. El a sustinut ca Soarele e centrul universului, iar planetele se rotesc in jurul sau. Nici Pamantul nu facea exceptie de la aceasta regula: in fiecare an efectua o miscare de revolutie in jurul Soarelui si zilnic o miscare de rotatie in jurul axei proprii. Pentru prima oara s-a lansat ideea ca Luna e un satelit al Pamantului.
Astazi stim cu certitudine ca ideile lui Copernicus au fost in cea mai mare parte corecte; el a aranjat planetele in ordinea reala, cu Mercur cel mai aproape de Soare si Saturn cel mai departe. (Uranus, Neptun si Pluto nu fusesera inca descoperite.) Desi noul sistem avea numeroase avantaje, el prezenta si puncte slabe; Copernicus pornise de la ipoteza ca planetele urmau o traiectorie circulara si din aceasta cauza sistemul sau era aproape la fel de complicat ca si cel ptolemeic.

Desi nu fusese prezentata inca dovada finala a corectitudinii ideilor lui Copernicus, vechiul model al lumii se prabusea rapid. O lovitura decisiva a fost data de astronomul danez Tycho Brahe (1546-1601), care in anul 1572 a observat o supernova - o stea indepartata, foarte stralucitoare, a carei aparitie in regiunile "neschimbatoare" din spatele Lunii era imposibila conform sistemului lui Ptolemeu. Cativa ani mai tarziu astronomul danez observa, in aceleasi regiuni, prezenta unei comete. Fiind un observator perseverent si sistematic, Brahe a notat pozitia unui numar mare de corpuri ceresti si a publicat primul catalog modern de stele.
Savantul italian Galileo Galilei (1564-1642) a reusit sa aduca o serie de dovezi mult mai spectaculoase. El a beneficiat de avantajele unei noi inventii - telescopul, conceput in jurul anului 1600, in Olanda. Dupa ce a aflat de existenta acestui instrument in 1609, Galileo a construit o versiune mai elaborata a telescopului, pe care a folosit-o pentru studierea boltii ceresti.

Descoperirile sale au avut un impact deosebit; Galileo a aratat existenta a numeroase stele ce nu puteau fi observate cu ochiul liber; de asemenea a dovedit ca suprafata Lunii nu e neteda, ca Jupiter are sateliti, ca Venus are mai multe faze, iar Soarele prezinta pete.
Galileo si-a folosit descoperirile pentru a sustine teoria heliocentrica (care sustine ca Soarele se afla in centrul universului) a lui Copernicus. Dar in acest moment, Biserica s-a alarmat vazand amenintata autoritatea Bibliei, care era scrisa in termeni predominant geocentrici.

Senzatie in Europa
In situatia in care fusese prevenit chiar de Papa sa nu mai apere teoriile lui Copernicus, Galileo a preferat sa pastreze tacerea ani de-a randul. Cu timpul a devenit increzator ca faima il va proteja, daca va da dovada de prudenta. In 1632 publica cartea "Dialog privind cele doua sisteme ale lumii", demoland argumentele lui Ptolemeu; totusi publicarea acestei lucrari a fost permisa doar cu respectarea unor indicatii ale Papei, astfel incat in finalul cartii  se precizeaza ca omul nu poate intelege cu adevarat lucrarea Domnului.
Lucrarea lui Galilei a facut senzatie in Europa si pana la urma viclesugul sau a fost expus.

Savantul, atunci in varsta de 69 de ani, a fost convocat la Roma, judecat de Inchizitie si gasit vinovat de erezie. Conform regulilor din acele timpuri, pedeapsa primita a fost blanda: Galileo a fost tinut in arest la domiciliu pana la moartea sa, care a survenit dupa opt ani. Incercarile bisericii de a suprima teoria lui Copernicus au esuat, deoarece cartea lui Galilei a fost tradusa in numeroase limbi, devenind faimoasa in intreaga Europa. Astronomul german Johannes Kepler (1571-1630) a adus dovezi zdrobitoare in favoarea ideilor lui Copernicus, cand in 1609-16 a prezentat cele trei legi ale miscarii planetare. Atat Copenicus, cat si Galileo crezusera ca planetele se deplaseaza in jurul Soarelui, pe o traiectorie circulara;

Kepler a descoperit ca aceste traiectorii sunt de fapt eliptice, reusind astfel sa inlature dificultatile cu care se confruntasera predecesorii sai. El a demonstrat ca teoria heliocentrica era mai simpla decat cea ptolemeica si totodata era lipsita de contradictiile acesteia. Cativa ani mai tarziu, Kepler a creat "Tabelele lui Rudolphine", cu ajutorul carora se puteau determina miscarile planetelor in viitor. Ducand mai departe munca lui Tycho Brahe, relizarile lui Kepler au stat la baza unei descrieri complexe, fundamentata stiintific a sistemului solar.


1 Legile lui Newton
Englezul Sir Isaac Newton (1642-1727) a fost cel mai mare om de stiinta de la Galileo incoace. Lucrarea sa "Principia matematica" (1687) a demonstrat ca Pamantul si restul planetelor nu sunt entitati separate, ci sunt guvernate de aceleasi legi naturale; de fapt, toate corpurile materiale se supun celor trei legi ale miscarii.

O alta contributie importanta a lui Newton a fost formularea conceptului de atractie universala si a principiilor matematice conform carora functioneaza. Prin legile descoperite, Newton a confirmat teoria heliocentrica. Acest model universal, guvernat de legile newtoniene a dainuit in timp neschimbat, pana la revolutia stiintifica din secolul al XX-lea, initiata de Albert Einstein.

Descoperirile medicale
Aceste descoperiri au dat o importanta deosebita cercetarilor stiinfifice. Odata ce dogmele fusesera dizolvate, iar misterele nu mai erau considerate imposibil de rezolvat, aria de cuprindere a cercetarii stiintifice s-a extins foarte mult, incluzand si corpul omenesc si bolile sale. Pana in secolul al XVI-lea, boala era cosiderata consecinta unui dezechilibru intre cele patru umori (sange, flegma, bila galbena si bila neagra).

Alchimistul elvetian Paracelsus (1493- 1541) a contrazis   teoria umorilor, sustinand ca fiecare boala e localizata in anumite organe si poate fi tratata cu substante chimice. In acelasi timp, medicul Andreas Vesalius (1514-64), originar din Flandra, face primul studiu complex de anatomie umana. Cu toate acestea, primele baze ale stiintei medicale moderne au fost puse abia un secol mai tarziu, cand invatatul englez Sir William Harvey (1578-1657)   a facut publica descoperirea sa: sangele circula in corp pompat de inima, nu de ficat, cum se crezuse pana atunci.

Un nou limbaj
Noua stiinta nu se multumea cu enuntarea unor principii si observatii generale, ci incerca sa dovedeasca veridicitatea lor prin intermediul unor experimente stiintifice, iar apoi sa traduca
rezultatele obtinute in limbajul universal al matematicii. Galileo a fost primul om de stiinta care a inteles ca aceasta este cheia intelegerii; el a declarat urmatoarele "Cartea naturii este scrisa cu caractere matematice"
Progresul acestui "limbaj" a fost rapid. Pana la inceputul secolului al XVII-lea, cele mai simple simboluri matematice (pentru plus, minus, inmultit, impartit si egal) au ajuns sa fie folosite in mod obisnuit. Mai tarziu, in l6l4 John Napier (1550-l6l7) introduce logaritmii.

Primul calculator capabil sa efectueze adunari - stramosul computerului de astazi - a fost construit in anii 1640, de Blaise Pascal (1623-62); 50 de ani mai tarziu, germanul Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716) creaza o masina de calcul ce poate efectua inmultiri. Leibnitz a inventat calculul diferenfial si integral, ce se numara intre cele mai importante descoperiri matematice ale secolului. Descoperirea a fost facuta independent de cea a lui Newton, fapt ce a iscat o adevarata disputa intre cei doi mari savanti, care au dat si cu acest prilej dovada de calm si spirit stiinfific.

Inventii
Pana in secolul al XVII-lea stiinta cunoscuse un adevarat avant. Pe langa telescop, au fost inventate si alte instrumente de o importanta deosebita: microscopul, termometrul, barometrul si pompa cu aer.
Ulterior progresele stiintei au cunoscut o amploare si mai mare. Newton a explicat natura undelor luminoase si a demonstrat ca lumina e alcatuita din mai multe culori spectrale, ce pot fi separate cu ajutorul unei prisme. Doi importanti savanti englezi au contribuit la dezvoltarea stiintei; Robert Hooke (1635-1703) a fost primul om ce a folosit cuvantul "celula" pentru a descrie ce a observat cu ajutorul microscopului; William Gilbert (1544-1603) a efectuat primele studii de electricitate si magnetism.

Irlandezul Robert Boyle (1627-91) a creat pompa cu aer comprimat si a enuntat "Legea lui Boyle", ce defineste relatia dintre volum si presiune. Savantul olandez Christiaan Huygens (1629-95) a construit primul ceas de tip pendula, valorificand ohservatiile lui Galileo cu privire la pendul si credinta lui ca acest mecanism poate masura timpul.

Raspandirea cunostintelor
In acele timpuri interesul pentru stiinta a cunoscut o raspandire larga; cunoasterea stiintifica nu era foarte specializata, asfel incat un om cu o educate normala putea efectua diferite experimente si putea face descoperiri.
Acest interes era reflectat in participarea la societati academice, cum ar fi Societatea Regala din Londra (fondata in 1662) si Academia Regala Franceza de stiinte (1666); de asemenea se inregistra o participare intensa la redactarea revistelor de stiinta, precum "Studii filozofice" publicata de Societatea Regala - prima revista de acest tip publicata in Anglia.

Existenta acestor societati si reviste, favoriza circulatia informiatiilor despre noile descoperiri stiintitice. Cei care beneficiau de aceste informatii, puteau efectua   cercetari mai avansate pe baza lor.
Cu alte cuvinte cooperarea si  existenta publicatiilor au avut un aport insemnat in ceea ce priveste rapiditatea progresului. In urma "revolutiei" din secolele al XVI-lea si al XVII-lea, stiinta a devenit - si a ramas de atunci - una dintre cele mai importante activitati ale omenirii.


DATE IMPORTANTE
1543
Copernicus afirma ca Soarele e centrul sistemului solar
1571
Tycho Brahe observa o supernova si (1577) o noua cometa
aprox. 1600
Inventarea telescopului 1609/10
Observatiile astronomice ale lui Galileo, realizate cu ajutorul telescopului
1609
Formularea primelor doua legi ale lui Kepler; cea de-a treia urmeaza in 1619
1632
Publicarea lucrarii lui Galileo " Dialog despre cele doua sisteme ale lumii"
1633
Galileo e arestat, judecat si condamnat pentru erezie
1642
Pascal inventeaza un calculator capabil sa efectueze adunari
1657
Fondarea primei academii stiintifice in Toscona, Italia
1662
Fondarea Societatii Regale din Londra
1671
Leibnitz inventeaza calculatorul
1687
Newton publica principiul gravitatei
1704
Descoperirile lui Newton cu privire la lumina