1 Perioada interbelică în Anglia
Perioada interbelica in Anglia

După primul război mondial s-au făcut schimbări majore in privinţa graniţelor statelor lumii, astfel state vechi au dispărut si altele noi au apărut. Pe plan politic au apărut comunismul si fascismul, doua sisteme dictatoriale. Cele doua sisteme s-au făcut simţite in Rusia, respectiv Germania si Italia. Ca toate celelalte state ale lumii si Anglia a avut parte de schimbări economice si politice.
În politica interna cea mai importanta schimbare a fost legea electorala, care făcea votul cu adevărat universal. Aprobarea acesteia a avut ca urmare înmulţirea numărului de alegatori cu 8 milioane, dintre care 6 erau femei. Al doilea eveniment important a fost dispariţia de pe scena politica a partidului liberal (whig) care in Anglia avea o vechime de aproape trei secole. Cauzele principale ale acestui fapt au fost: scrutinul cu un singur tur, care nu permitea partidelor din opoziţie sa se dividă; partidul laburist nu avea caracter revoluţionar; problemele politice fiind cat de cat rezolvate au fost înlocuite de cele economice.
În perioada interbelica, in Anglia, economia a fost determinata de politica. Economia Angliei a avut tot mai mari probleme, cauzele fiind multiple: demobilizarea subita a unui număr mare de oameni care nu-si mai găseau locul intr-o economie transformata; dezvoltarea tehnicii, datorata economiei de război; bugetul umflat de mulţimea datoriilor contractate in timpul războiului. Intre anii 1920 si 1931 a fost o adevărată perioada de criza. Comerţul exterior suferea din cauza sărăciei si a dispariţiei consumatorilor; flota comerciala a rămas părăsită, nemaiavând utilitate. Din cauza încercării de a menţine valoarea lirei sterline au apărut tot mai mulţi şomeri.
În 1911 in Anglia munceau aproximativ 13 milioane de bărbaţi şi aproape 5,5 milioane de femei, dar numărul total al celor în căutare de lucru era mult mai mare. De asemenea se produsese o deplasare a mâinii de lucru. Minele, căile ferate, industria textila foloseau tot mai putini muncitori, in timp ce in comerţ si turism numărul acestora creştea. In timpul revoluţiei industriale centrul de greutate al Angliei se mutase de la sud la nord.
În 1926 se încearcă o scădere a salariilor minerilor, dar acest lucru a provocat o grevă generală. O alta urmare a fost încetarea publicării ziarelor, guvernul fiind obligat sa publice “British Gazette” şi să-şi anexeze BBC-ul. În cele din urma guvernul reuşeşte sa învingă grevă.
După un timp numărul şomerilor a crescut peste 1,5 milioane si guvernul a fost obligat să introducă subvenţia “dole” în plus faţă de asigurarea împotriva şomajului. Acest lucru a afectat puternic bugetul.
În 1929 a venit la putere partidul laburist condus de Ramsay Macdonald. Acesta nu a reuşit să facă nimic mai mult ca partidul conservator împotriva crizei şi a şomajului. Tarile mai importante ale lumii au început să-şi piardă orice încredere în Anglia. Astfel în iulie 1931, 35 milioane de lire au ieşit din tara. In acest moment Mc'Donald se gândi ca un cabinet naţional ar putea fi soluţia, deci îşi oferi demisia regelui. În 1935 Stanley Baldwin, conservator, îi urma la putere.
Între 1931 şi 1935 economia britanică s-a redresat, fapt care i-a impresionat până şi pe cei mai optimişti. Cel care a salvat Anglia de la declin a fost ministrul de finanţe Neville Chamberlain prin următoarele măsuri: renunţarea la păstrarea echilibrului aur – lira; abandonarea liberului schimb şi crearea de noi locuinţe.
Ca urmare a acestor masuri cursul lirei a scăzut in Franţa de la 125 franci la 75; preturile au scăzut mai mult decât cele ale aurului, favorizând exportul; se formează o zona a lirei, in interiorul căreia piaţa Londrei putea să-şi continue rolul său de centru bancar.
La conferinţa de la Ottava (1932) diplomaţii britanici au vrut să încheie un contract cu dominioanele, dar acestea nu s-au arătat prea entuziasmate si englezii şi-au dat seama că trebuie să-şi rezolve problemele interne. Astfel au fost practicate tarife protecţioniste care au permis industriaşilor să-şi recucerească piaţa. Walter Elliot s-a ocupat de înviorarea agriculturii.
Dominioanele au ajutat in timpul războiului metropola si acum cerură in schimb diferite drepturi: reprezentanţi deosebiţi de cei ai Angliei in Societatea Naţiunilor, parlamentul nu mai avea dreptul sa legifereze pentru dominioane (Westmister – 1931), prim-miniştrii dominioanelor depindeau direct de rege, el devenind singura legătura dintre metropola si Commonwealth.
Printr-un tratat din 1921 se hotărăşte ca şi Irlanda sa devină dominion. Se crease un stat liber al Irlandei de Sud, Ulser-ul rămânând englez. Din 1922 până în 1931 Cosgrave (preşedintele Irlandei din acel timp) a fost de acord cu aceste masuri, dar înlocuitorul lui (La Valera) începând cu 1931 a rupt orice legătura cu Anglia.
Tineretul englez a fost emancipat de către savanţi şi scriitori. Romancieri ca Huxley sau Lawrence erau pentru supravieţuirea puritanismului şi transformarea radicalismului religios într-unul politic, pacifist şi sexual. Totuşi operele acestor scriitori nu erau citite decât de o mica parte din tineretul englezesc, care rămâne, însă, credincios disciplinelor religioase şi morale ale secolului precedent.