1 Diploma Cavalerilor Ioaniţi


                  Diploma  Cavalerilor Ioaniţi este  legată de  confirmarea existenţei primelor formaţiuni statale româneşti pe teritoriul  Ţărilor Române  dintre Carpaţi  şi Dunăre  şi este un act de  donaţie al regelui Bela al IV lea al Ungariei în Favoarea Cavalerilor Ioaniţi  emis la 2 iunie 1247.
                   Acest act consfinţeşte  dăruirea unui întins teritoriu de  la  sud de Carpaţi , care  cuprindea  primele mici state feudale  româneşti  şi  ne furnizează unele date legate  de viaţa economică, socială, politică şi militară a acestora.
               Părţile care au semant  înţelegera  au fost  Bela , regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei,  Lodomeriei şi Cumaniei de-a pururi ,   Rembaldus,  marele perceptor al Casei Ospitalierilor  din Ierusalim şi   martorii;    fruntaşii  şi   baronii regatului Ungariei.
               Sarcina acestor călugări militari era  să lupte  pentru apărarea credinţei creştine şi pentru a da sfat şi ajutor credincios  pentru popularea ţării noastre; în fapt  trebuiau să asigure  graniţele Ungariei împotriva  navalirilor tătare  care  slăbeau regatul.
              În cotrapartidă  primeau” întreaga ţară  a Severinului cu munţii acesteia şi cu toate celelalte locuri ce ţin de ea, precum şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş până la râul Olt, afară de Ţara lui Litovoi pe care o lăsau romînilor după cum au avut-o aceştia  şi până acum „. În plus, „ jumătate din foloasele , veniturile  şi slujbele din întreaga  ţară a Severinului şi a cnezatelor amintite  mai sus să rămână nouă( regelui) şi jumătate  pentru folosul casei(ospitalierilor) afară de bisericile înfiinţate şi de cele ce se vor întemeia în toate teritoriile amintite mai sus , din veniturile cărora nu ţinem nimic pentru noi, rămânând neatinse cinstea şi drepturile arhiepiepiscopilor şi episcopilor pe care le-au avut înainte, lăsând la o parte  şi toate morile  dintre hotarele  teritoriilor amintite, afară de cele din ţara Litua…
…În aceleaşi condiţii  ca în ţara Severinului, toată Cumania, de la nord la  munţii Transilvaniei  afară de ţara lui Seneslau, , voievodul romînilor care rămâne acestora după cum au avut-o la fel ca Litua.     25 de ani  , toate veniturile Cumaniei în întregime  le  va strânge Casa Ospitalierilor în afară de ţara lui Seneslau din care  vor primi  jumătate din  foloase(restul era al regelui)…”1
              Aşadar Cavalerii  aveau dreptul  la jumătate  din veniturile  căştigate de pe urma teritoriilor dobândite, în plus clădirile şi semănăturle făcute de ei, fâneţele şi păşunile  pentru vitele şi oile lor, folosul în întregime  din pescăriile existente    şi care se vor face; jumătate din  veniturile şi foloasele care se strângeau  pentru rege de la românii din Litua şi cei din  ţara lui Seneslau( afară de Ţara Haţegului).

Românii  erau datori să îi ajute pe fraţii ospitalieri  cu oastea lor şi regele  hotărăşte şi  reciprocitatea  în acordarea ajutorului militar  în lupta împotriva năvălitorilor tătari.  Puteau de asemenea sa extraga sare din Transilvania  în chip îndestulător şi să o transporte  după trebuinţă  în Litua, Grecia, Cumania.


1 1   Documente privind istoria României, C, Transilvania, veacurile XI, XII, XIII, vol I, Bucureşti, 1951, traducere p. 329 - 333
               
 
Actul mai prevedea şi  statornicirea şi încuviinţarea orânduielilor pentru libertăţile  şi judecăţile nobililor sau  a celor ce vor veni sa  locuiască în teritoriile amintite  dar  veniturile şi foloasele  rezultate de aici vor fi în întregime ale regelui( deci regele Ungariei avea pretenţii de suzeranitate şi asupra  viitoarelor  formaţiuni statale întemeiate de  cavaleri) .
              Ioaniţii  aveau şi drept de judecată în teritoriile administrate de ei  cu  amendamentul că la sentinţa de moarte asupra  mai marilor ţării respective , aceştia să poată face apel la rege. Acest lucru confirmă o stratificare socială existentă în teritoriile  viitoarei Ţări Româneşti.
Regele îşi păstra jumătatea din  veniturile obţinute de pe urma  teritoriilor cedate,  de pe urma morilor dintre hotarele teritoriilor menţionate, a morilor din Litua (în întregime), şi a pescăriilor de la Dunăre şi de la Celei.

Concluzii

              Se confirmă existenţa  cnezatelor lui Ioan şi Farcaş, voievodatul lui Litovoi, al lui Seneslau,  ţara Severinului şi Cumania(la sud şi est de ţara lui Seneslau).
Remarcăm  faptul că Litovoi şi Seneslau erau menţionaţi  cu titulatura de voievozi  iar Ioan şi Farcaş erau cnezi.
           Din felul cum au fost  distribuite foloasele rezultă  o relaţie de vasalitate a celor doi voievozi faţă de regele  Ungariei. De asemenea  remarcam faptul că bisericile  se bucurau  de privilegiul imunităţii.
           Tot din acest document   descoperim un anumit nivel de dezvoltare al acestor  formaţiuni: existau mori, construcţii, semănături, păşuni , fâneţe, pescării naturale sau  amenajate oferind  astfel indicii legate  de ocupaţiile locuitorilor.
           Foarte important este faptul ca romînii aveau oastea lor cu care puteau participa la lupte.  Este limpede  că  cei doi voievozi aveau o nobilime locală  pe care se sprijinea  din rândul cărora recruta  dregătorii  sau pe cei care strângeau  dările( existenţa lor presupunea  persoane calificate care  sa se ocupe de asta).
            Iată deci  cum cele cinci formaţiuni politice se bucurau de o autonomie mai  largă sau mai restrânsă în raport cu statul feudal maghiar, fiind în raporturi de vasalitate faţă de acesta. Pentru ţara lui Litovoi  şi Seneslau  obligaţia care  revenea ca urmare  a pretenţiei de suzeranitate consta doar în  jumătate din  venituri  şi foloase  fără a se  presta  slujbe acesta fiind o confirmare a unei autonomii mai  largi.


BIBLIOGRAFIE
 
Documente privind istoria României, C, Transilvania, veacurile XI, XII, XIII, vol I, Bucureşti, 1951
Istoria Romîniei, vol   II, Ed.Academiei RPR, f.a.