1 Romania in perioada neutralitatii



          Pentru a intelege aceasta perioada foarte agitate, in care opinia publica a jucat un rol decisiv in hotararile guvernamentale , este necesar a se  explicam situatia Romaniei.
             Din punct de vedere spiritual, Romania a fost modelata sub influenta culturii franceza. Franta a inceput sa manifeste interes politic pentru Principatele Moldovei si Valahiei abia in epoca Revolutiei.
             La 15/28 iulie 1914 Austro-Ungaria declara razboi Serbiei. La 1 august, Germania declara razboi Rusiei, iar la 3 august Frantei. In aceeasi zi Germania invadeaza teritoriul Belgiei. A doua zi, Anglia declara razboi Germaniei. Int-o saptamana, sapte state europene, printre care cele cinci mari puteri, erau in stare de razboi. O luna mai tarziu, Turcia si Japonia se prinsesera si ele in hora sangeroasa.
            Era in constiinta generala ca mari evenimente ii asteapta si pe romani. Dreptatea nazuintei poporului roman pentru unitatea sa nationala era recunoscuta nu numai de poporul roman, dar si de orice ganditor politic a carui judecata nu era alterata de interesele egoiste ale imperialismului politic si economic. Numai popoarele care nu aveau nimic de revendicat puteau ramane neuter. De aceea, primul moment de emotie trecut, se punea marea chestiune a chipului participarii noastre la razboi.
            Acest lucru nu se infatisa pentru romani cu simplitatea cu care se prezenta pentru celelalte popoare. Era o problema cu doua solutii. Aveam revendicari nationale si peste Carpati si peste Prut. Cele dintai ne duceau in conflict cu Austro-Ungaria, cele de-al doilea cu Rusia. Erau in joc aspiratiile noastre nationale si insasi existenta statului.
            Hotarand razboiul impotriva Serbiei, Austro-Ungaria tinea sa-si asigure atitudinea binevoitoare a Romaniei. De aceea ultimatumul austriac era predate Serbiei. Un demer impaciuitor se produse in acelasi timp din partea Rusiei. Ministrul de externe al tarului rug ape ministrul Romaniei, Diamandy, sa telegrafieze urgent lui Bratianu ca, intemeiat pe legaturile dintre Romania si Austria, sa intervina la aceasta, cerand o prelungire a termenului ultimatumului, spre a da timp ca injonctiunile de moderatie date de Rusia la Belgrad sa-si poata face efectul. Interventia Romaniei, solicitata de Rusia, nu s-a putut exercita la Viena in timp util, deoarece
Austro-Ungaria zorea catastrofa. Seful guvernului roman ceru interlocutorului sau sa se inlesneasca Serbiei putinta de a acorda reparatiile cerute de Austria si afirma intentia Romaniei de a nu lasa sa se distruga echilibrul balcanic stabilit prin Tratatul de la Bucuresti. La 26 iulie Serbia a respins conditiile ultimatumului. Austro-Ungaria
spera la fidelitatea aliatei Romania, avea incredere in rege ca Romania va ramane neutrala.
             Carol I se angajeaza a ramane neutral in conflictul cu Serbia, dar in cazul unui razboi cu Rusia, va fi greu ca Austro-Ungaria sa conteze pe ajutorul militar al Romaniei. Pentru rege era lucru stabilit ca simpla obligatie a unui tratat secret nu poate abate Romania de la dreptul ei de a cumpani situatia si de a hotari in conformitate cu porunca intereselor tarii si a constiintei nationale. El era insa convins ca vom avea de suportat  puternice interventii din partea puterilor in lupta. A merge alaturi de Austria impotriva Rusiei, ar insemna ca Rusiei sa atraga Bulgaria de partea ei san e prinda intre doua focuri. Regele mai credea ca, in orice caz, problema Transilvaniei se rezolva in favoarea Romaniei peste douazeci de ani, deoarece Austro-Ungaria se va disloca din cauza ungurilor.
           Pentru a fixa atitudinea Romaniei, se hotara o consultare a tuturor fruntasilor tarii, sub forma unui Consiliu de Coroana.
           Consiliul de Coroana, convocat de regale Carol I, cu scopul de a fixa atitudinea Romaniei fata de marele razboi, s-a tinut in ziua de 3 august 1914 in sala de muzica a Castelului Peles din Sinaia. Pana atunci fusese vorba de luat o atitudine in conflictul pe care-l pregatea Austro-Ungaria impotriva Serbiei, sprijinind Bulgaria. Conflictul devenise din loca, european; era vorba de ales intre Germania si Rusia, cu toate implicatiile lui istorice si actuale. Dimensiunile luate de conflict ii schimbau si forma, indreptand o reconsiderare a situatiilor. Singur, Petre Carp se uni in totul cu propunerea regelui si ceru imediat intrarea in razboi alaturi de Tripa Alianta, pentru respectarea tratatului.
           Primul ministru, Bratianu, a vorbit in acelasi sens. Un stat suveran, ca Romania, a intrat in alianta pe picior de egalitate; nu ni se putea cere a ne supune in fata unui fapt implinit. Intr-un final, toti membrii Consiliului au votat pentru neutralitate. Aceasta hotarare era d eimportanta capitala: ea insemna inmormantarea tratatului de alianta cu Triplicea.
           Legatura de vasalitate cazuse. Romania era de acum stapana pe soarta ei.
           Luand cunostinta de hotararea Consiliului de Coroana, Puterile Centrale au comunicat official guvernului roman ca “iau act cu placere de faptul ca guvernul roman se dezintereseaza de Tratatul de la Bucuresti si ca masurile  ce ia sunt o indicatie ca Romania ramane aliata lor.” Aceasta declaratie perfida si cu subintelesuri, ascundea rau sub forma ei diplomatica adevarul ca Puterile Centrale erau indispuse de hotararea aliatei lor.
          Neutralitatea proclamata de Romania nu putea fi o solutie definitive. Formula “neutralitate leala si definitiva” proclamata de unii dintre barbati de stat, nu era crezuta de nimeni. Era un simplu expedient, o temporizare. La adapostul timpului castigat, Romania trebuia sa-si faca toate pregatirile politice si militare, pentru ca la momentul potrivit sa intre in lupta cu maximum de putere si de sansa de izbanda. Rusia invingatoare va fi stapana pe Bosfor si Dardanele, ceea ce ar insemna robia noastra economica. Cat despre sentimentele si intentiile ei fata de noi, istoria e un martor elocvent. Dimpotriva, Rusia infranta, inseamna redobandirea Basarabiei. Era insa intemeiata temerea ca, chiar in cazul unei infrangeri a Rusiei, vecinatatea acestui colos, capabil sa se refaca usor, era foarte periculoasa pentru micul nostru stat si ne-ar fi fost foarte greu sa pastram Basarabia. Prioritatea revendicarilor noastre era determinate de si de durabilitatea unirii asteptate cu Transilvania; era evident ca, in imprejurarile de fata, era mai usora unirea si pastrarea Ardealului, prin sfaramarea Austro-Ungariei, decat Basarabia printr-o infrangere temporara a Rusiei. Aceasta nu insemna renuntarea la Basarabia: intregirea deplina a neamului ramanea o chestiune de viitor, in functie de conjuncturi favorabile.
           Desfasurarea actiunii politice si militare a  razboiului mondial aducea elemente noi in cumpana judecatii si hotararilor noastre. Din ce in ce mai mult se afirma deosebirea de mentalitate, de procedee, de teluri, intre cele doua tabere. Germania inaugural o piltica de brutalitate, care instraina si departa cu groaza pe cei nehotarati. Maxima cinica “necesitatea nu cunoaste lege” deveni principiul calauzitor al politicii de razboi germane.
          Iritarea opiniei publice romanesti impotriva  Austro-Ungariei crestea si din pricina tratamentului la care neamul romanesc era supus de la inceputul razboiului. Sute de mii de romani trebuiau sa lupte sub steag strain pentru o cauza care nu era a lor.  Fata de politica brutala, cinica si ipocrita a Puterilor Centrale, alianta
anglo-franco-rusa afisa cu abilitate o politica larga, menita sa castige inimile popoarelor.
          Guvernul tarii nu putea sa nu tina seama de opinia publica; el nu putea sa carmuiasca impotriva curentului care-l tara intr-o anumita directie. Participarea Romaniei la razboiul mondial a fost un act aprobat si cerut de opinia publica; ea a indicat prin imensa ei majoritate, si directia si telurile in vederea carora ea consimtea la grelele jertfe pe care era constienta ca va trebui sa le faca.
          In tragedia neamului romanesc, care incepea sa-si desfasoare scenele ei pline de durere si de maretie, cea dintai victima, doborata de lovitura nemiloasei soarte, a fost regale Carol I. Pentru a aseza figura regelui in cadrul corect al perspectivei istorice, trebuie lamurit ca el n-a fost nicidecum un adversar politic, ori macar un indifferent fata de idealul national romanesc. Atitudinea lui in timpul evenimentelor ce au precedat izbucnirea razboiului mondialsi corespondenta sa cu conducatorii Puterilor Centrale fac dovada justei intelegei a situatiei a intereselor si a situatiei tarii sale.
          Noul rege al Romaniei, Ferdinand I, se urca in scaunul domniei in imprejurari neasemuit de grele.
          Problema participarii Romaniei la conflictul European provocase deocamdata razboiul diplomatiei incins pe doua fronturi: cu Puterile Centrale pe de-o parte, cu puterile Antantei pe de alta parte. Un al treilea front, nu mai putin active, se desena in interiorul tarii; el arunca in lupta diferite fractiuni ale opiniei publice intre ele si guvernul raspunzator. Era “frontal intern”. Episoadele acestei lupte erau din ce in ce mai stranse cu fazele razboiului diplomatic. Modalitatea indeplinirii idealului national apartine guvernului. Actiunea lui nu trebuia sa fie fortata. Alegerea timpului si a mijloacelor potrivite pentru realizarea inaltelor scopuri nationale, trebuie sa I se lase lui, caci el are cunostinta tuturor actiunilor politice si razboinice. Guvernul pe care il reprezenta Bratianu facea toate preparativele  pe care i le permitea situatia grea in care se gasea. Chiar in luna septembrie 1914 s-a incheiat cu Rusia conventia secreta care arata lamurit directia inspre care se indrepta politica de razboi a guvernului. Misiuni politice confidentiale au fost trimise la Paris si la Roma, pentru a pregatiri terenul cooperarii politice si militare. La Paris s-a infiintat o misiune militara permanenta, sprea a se ocupa de cumpararea de materiale de razboi. In acelasi timp, in tara se demontau piesele de artilerie din ceratile devenite nefolositoare: Bucuresti si
Focscani- Namoloasa-Galati, spre a se trimtie in munti sau a se transforma in piese mobile. De-a lungul frontierei carpatice se lucrau cu activitate sosele, drumuri si intariri.
            
1 Moartea regelui Carol I parea ca inlatura din calea politicii de intrare in razboi alaturi de  Antanta pe cel mai puternic obstacol. Dar regale Ferdinand respinge demisia prezentata de Bratianu si-si exprima parerea ca un govern national trebuie rezervat pentru momentul cand va fi o actiune de intreprins.
              Desemnarea, din ce in ce mai clara, a Germaniei si Austriei ca probabilul adversary de maine, creaza o situatie noua pentru relatiile economice ale Romaniei cu aceste doua tari vecine, care erau cele mai bune cliente ale exportatorilor romani. Guvernul era constient de faptul ca, alimentand aceste doua tari cu cereale, vite si petrol, inseamna a le intari potentialul economic ceea ce, independent de reaua impresie ce ar pricinui in tarile Antantei, de protestele ce se vor produce, ar echivala cu inarmarea eventualului adversar impotriva noastra insine. Dar problema era complicate. Pe de-o parte, Germania si Austria aveau absoluta nevoie de graul si petrolul romanesc si faceau presiuni mari spre a le dobandi. Pe de alta parta, interzicerea exportului acestor produse pricinuia mari pagube exportatorilor, influenti mosieri si societati petrolifere – deci, implicit, veniturilor statului – si demascau, fata de statele vecine, intentiile politice ostile ale Romaniei. In special clasa marilor proprietari de mosii, doritori sa-si vandal produsele cu preturi bune, influentate de evenimente, era foarte agitate.  Guvernul a cautat sa duca o politica de abilitate si echilibristica fata de cele doua grupuri beligerante.
           Regimul adoptat de govern a dat nastere la o mare agitatie in tara, din partea celor interesati. Se dezlantuie cursa frenetica a interventiilor staruitoare pe langa autoritati pentru obtinerea faimoaselor premise de export. Ceea ce preocupa guvernul in acest timp este problema munitiilor si in genere a furniturilor pentru armata. Cu depozitele pe care le aveau nu s-ar fi putut duce razboi nici doua luni. Nici una din tarile beligerante, cu puternic potential industrial, nu vroia sa cedeze nimic fara aranjamente politice pe care guvernul, care vrea sa-si pastreze mainile libere, nu vrea sa le ia.
            Evenimentele internationale, atat pe planul politic, cat si pe cel militar, se rasfrang in politica interna si influenteaza tactica de lupta a celor doua tabere adversare. Tratativele cu Antanta si intrarea Italiei in razboi au rasunat adanc. Tratativele merg incet, Bratianu fiind prudent din cauza succeselor marii ofensive austro-ungare pe Frontul de Est, care e pe punctual de a rasturna situatia militara. Pe de alta parte rusii opun rezistenta  la revendicarile politice ale Romaniei. Din nou Bratianu are motive sa fie nemultumit de atitudinea – pe care o califica cu severitate ca ” antinationala “ - , a sefilor politicii interventioniste care declara ministrilor Antantei ca pot sa conteze pe sprijinul lor. Prin aceasta, declara Bratianu, ei slabesc pozitia sa in cursul tratativelor in care, tinandu-se ferm, poate sa obtina maximum de avantaje pentru tara sa.
             Evenimentele din primavera anului 1916 – atacul Vendunului, ofensiva austro-ungara in Tirol, aduc o noua incordare in spirite si noi presiuni in afara. Bratianu continua politica de echilibru intre cele doua constelatii. Fata de ministrii Puterilor Centrale, el afirma necesitatea neutralitatii. Le declara ca a capatat convingerea ca razboiul se va sfarsi fara izbanda categorical a vreunuia din adversari, iar ca Romania, stat mic, sa se arunce in valtoare, ar fi o nebunie. De aceea se impune neutralitatea definitive.
            
             La 25 Iulie, Bussche comunica regelui si guvernului ca Germania a aflat prin Copenhaga ca se asteapta pe curand mobilizarea armatei romane. “Daca ea s-ar intampla guvernul german va considera faptul ca o amenintare si va fi silit sa ia masuri in consecinta”. Bratianul lamureste ca e vorba de manevre partiale, cum se fac intotdeauna in acest timp al anului, dar fara rechizitii si ca e nevoit sa ia masuri spre a satisface opinia publica nerabdatoare. Ei se lasa convinsi ca pentru moment nu este nimic de temut. Regele ar fi ferm si rezista. Iar in tratativele cu rusii, ministrii Puterilor Centrale cred ca Bratianu se arata neinduplecat in chestiunea unei mari ofensive si a predarii prealabile, in termeni fixi, a munitiilor, ca sa-si menajeze portile prin care sa se poata retrage. Laborioasele tratative cu puterile Antantei ajunsesera la sfarsit. Romania se angajase. Bratianul va trece la semnarea tratativelor de alianta, ce vor precede intrarea in razboi.
             La 24 august diplomatii austrieci sunt hotarati sa faca tot posibilul pentru ca Romania sa porneasca imediat impotriva Rusiei. Austro-Ungaria trebuie sa-si dea in sfarsit seama ca jocul trebuie schimbat. Cu atat mai mult cu cat intrarea rusilor in Bucovina incepea sa dea situatiei provinciilor romane, supuse Austro-Ungariei, o actualitate din cele mai stringente.
            Succesele marii ofensive austro-ungariei din vara anului 1915 provoaca o reinsufletire a tratativelor Puterilor Centrale cu Romania; se spera ca Romania, intimidata sa intre in orbita germana. Lunga perioada a neutralitatii Romaniei a fost pentru Imperiile Centrale un sir de deceptii cu privire la atitudinea acesteia fata de confilctul razboinic. Fara a se insela asupra sentimentului popular, conducatorii Puterilor Centrale credeau totusi ca multumita abilitatii diplomatiilor, a promisiunilor ademenitoare si a fortei lor impresionante, vor reusi sa mentina Romania cel putin intr-o neutralitate binevoitoare, daca nu sa o castige ca aliata.
            La 16 iunie 1916 primul ministru francez cheama pe ministrul Romaniei si declara ca „ora Romaniei a sosit”. Romania nu va mai putea prelungi neutralitatea, fara sa renunte la implinirea idealului ei national. Va interveni personal ca Rusia sa satisfaca cererile Romaniei. Primul ministru francez crede ca cunoaste mai bine ca oricine sentimentele Romaniei, de aceea, increzator in reusita, el se grabeste sa si anunte un Consiliu de Ministrii de la 22 iunie ca „interventia Romaniei este eminenta”.
            La 17 august tratatele ca Romania se obliga ca, cel mai tarziu la 25/28 august, sa declare razboi si sa atace Austro-Ungaria, in schimbul garantarii de catre Antanta a teritoriului actual si al alipirii provinciilor romane stapanite de Austria, pana la linia de frontiera stabilita. Pe masura ce tratativele puterile Antantei, miscarile regiunii si ale lui Bratianu erau tot mai strans supravegheate de agentii Puterilor Centrale.
            La 4/17 august 1916, Ion Bratianu, ca sef al guvernului roman, incheia cu reprezentantii Rusiei, Frantei, Angliei si Italiei, tratatele prin care Romania se obliga ca, cel mai tarziu la 15/28 august sa declare razboi si sa atace Austro-Ungaria. Erau doua tratate : unul politic si o conventie militara.
            Tratatul politic garanta mai intai „integritatea teritoriala a Romaniei in toata intinderea frontierlor sale actuale” , dupa care urma obligatia Romaniei de a ataca Austro-Ungaria in conditiile stipulate prin conventia militara. Cele patru mari puteri recunosteau Romaniei dreptul de a se unii cu Bucovina pana la Prut, Transilvania si Banatul in intregime iar Crisana pana la o linie care se intindea de la varsarea Muresului in Tisa pana la varsarea Somesului in Tisa, apoi continua in Maramures de-a lungul liniei despartitoare dintre Tisa si Viseu.
            Conventia militara semnata de Bratianul pentru Romania si de atasatii militari pentru Franta, Anglia , Italia si Rusia tinea seama de greutatile cu care se prezenta Romania in razboi si cuprindea o serie de obligatii pe care trebuia sa le indeplineasca aliatii. Rusia se obliga sa inceapa o viguroasa ofensiva pe frontul austriac, in special in Bucovina, in scopul de a asigura mobilizarea si concentrarea fortelor romane. Aliatii se obligau sa inceapa, in ziua de 20 august, o puternica ofensiva, a armatelor de la Salonic, spre a retine acolo tot mai multe trupe bulgare, precum si a furniza Romaniei tot materialul de razboi : arme, munitii, material sanitar. Data inceperii ostilitatilor impotria Austro-Ungariei a fost fixata pentru cel mai tarziu la 15/22 august.
           Tinta operatiunilor armatelor romane, intrucat o va permite situatia militara de la sud de Dunare, va fi prin Transilvania in directia Budapestei. Bratianu spera ca, dupa razboi, un regim normal se va putea relua in ambele tari, dar pentru aceasta nu trebuie ca la faptele de razboi sa se adauge cruzimi inutile, ca bombardarile aerine asupra oraselor si populatiei se cunoastea urmarea: Bucurestiul a fost bombardat salbaticie.
            In dimineata zilei de 14/27 august 1916 sa tinut in sala de mese a palatului Cotroceni istoricul Consiliu de Coroana convocat de regele Ferdinant, cu scopul de a cere fruntasilor tarii aprobarea de intrare in actiune a tarii, hotarata de guvernul Bratianu, precum si sprinjinul lor. Problema se pune astfel: renuntam la orice am putea obtine prin victoria Antantei, sau intram in razboi. Dupa incheierea conferintei, regele si Bratianu cer concursul tuturor, ceea ce ar putea deveni efectiv prin formarea unui guvern national. Regele ar dori ca razboiul si unitatea Romaniei sa fie opera tuturor partidelor.Propunerea nu reuseste. Sunt dificultati de a uni laolalta temperamente atat de opuse. In cele din urma se convine ca este interesul Coroanei sa pastreze rezerve, pentru orice eventualitate.
            In aceasi zi la ora 4 dupa-amiaza, decretul pentru declararea starii de asediu se afisa pe strazile capitalei. Cand declaratia de razboi era imanata la Viena, de-a lungul Muntilor Carpati, de prin toate trecatorile, soldatii Romaniei, eliberati de lanturile greoaie ale unei neutralitati ce tinuse doi ani, isi luau avantul, repezindu-se spre Campia Ardealului ca sa duca fratilor, varful baionetelor, cuvantul scump al libertatii.
            Romania incepuse sfantul razboi pentru eliberarea fratilor subjugati si pentru intregirea neamului.
            La 28 august, a doua zi dupa inmanarea declaratiei de razboi a Romaniei catre Austro-Ungaria, guvernul de la Berlin replica printr-un act de solidaritate cu aliatul sau, declarand razboi Romaniei si rechemand pe ministrul sau de la Bucuresti. Situatia era astfel clarificata. Vom avea de dus razboiul impotriva ambelor mari imperii centrale.


       


BIBLIOGRAFIE:


•    „Romania in Marele Razboi” Pamfil Seicaru, Editura Eminescu 1994
(pag 70-100)

•    „Istoria razboiului pentru integrarea Romaniei; 1916-1919” – Constantin                Kiritescu , Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1989 (pag. 111 – 204)

•    „Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri si pana astazi” Constantin C. Giurescu,  Dinu C. Giurescu, Editura Albatros 1975 (pag 682-684)