1 Martin Luther

Martin Luther este important nu doar ca fondator al protestantismului. Filosofia şi scrierile sale din domeniul reformelor sociale, economice şi politice au fost pietre de temelie ale lumii moderne.
Martin Luther, primul şi cel mai mare reformator al Bisericii Creştine şi personaj important din istoria naţionalismului german, s-a născut la Eisleben, în Turingia, în 1483. Părinţii lui erau ţărani la origine, dar au evoluat financiar şi social  prin seriozitatea si abilitatea tatălui. Crescut într-o atmosferă de pietate sumbră caracteristică acelor vremuri, Luther a fost trimis să înveţe la vârsta de 14 ani. Mai târziu a studiat la Magdeburgn şi apoi în 1500, la vârsta de 17 ani şi la dorinţa tatălui său, a plecat la Universitatea din Erfurt pentru a studia Drept.
În perioada de studiu, Luther era chinuit de puternice mustrări de conştiinţă privind păcatul şi era dureros de preocupat de căutarea certitudinii  izbăvirii. Într-o noapte, o futună teribilă a răsturnat un stejar în apropiere de el şi Luther s-a retras la mănăstirea eremiţilor lui Augustin, sperând ca prin  austeritate şi autodisciplină să găsească calea sigură pentru a cunoaşte izbăvirea dată de Dumnezeu. În 1507 a fost hirotonist preot şi trei ani mai târziu a fost trimis la Roma pentru a rezolva unele afaceri monahale, unde a fost înfuriat de bogăţia şi corupţia existente în mediul papal renascentist.
La vârsta de 29 de ani, Luther a devenit doctor în teologie şi substareţ la Univesitatea din Wittenburg, unde a început să predea cursuri despre Aristotel. În această perioadă Luther a găsit o soluţie pentru îndoielile profunde care-l măcinau, provocate de conştientizarea vieţii sale plină de păcate. În Epistola lui Pavel către Romani, el a descoperit  cuvintele: „Omul  neprihănit va trăi prin credinţă”. Acest citat a devenit centrul teologiei lui Luther.
De la descoperirea existenţei unei relaţii directe între Hristos şi credincios, Luther a elaborat cele trei principii de bază ale Reformei. Primul, ca Scriptura provenită direct de la Dumnezeu este supremă ca semn de cunoaştere a omului faţă de El. Al doile, că izbăvirea poate veni doar prin  graţie divină şi nu prin intermediere umană; şi al treilea, că toţi cei care cred în Dumnezeu sunt ei înşişi „preoţi”, capabili să comunice direct cu El, neavând nevoie de intermediar extern.
Începând cu 1516 predicile lui Luther spuneau că Biserica avea nevoie de o noua filosofie şi de o reformă importantă. Vânzarea moaştelor şi sprijinul aparent acordat corupţilor, doctrina non-scipturală care sisţinea că izbăvirea  poate fi cumpărată, au fost adesea atacate chiar din interiorul Bisericii de către umanişti recunoscuţi, ca Erasmus, care au încercat să restaureze credinţa creştină simplă prin studierea Scripturilor.
În 1517 Luther a trecut la acţiunea pentru care, probabil ,este cel mai bine cunoscut. El a afişat pe uşa bisericii din Wittenberg cele 95 de principii, un atac căruia nu i s-a dat importanţă deosebită. Acţiunea lui Luther era o încercare de a ataca doctrina care permitea Bisericii să vândă izbăviri, şi punea ataşamentul ei obsesiv faţă de avuţia materială faţă în faţă cu bogăţia adevărată a Evangheliei.
Luther nu intenţiona să se rupă de Biserica de la Roma; scopul lui era acela de a iniţia  reforma internă. Însă atacul copleşitor al teologiei sale respingea rolul fundamental al Bisericii în vieţile spirituale ale credincioşilor. Refuzul hotărât al lui Luther de a se dezice de convingerile sale a dus la confruntarea istorica cu autorităţiile, în care a oferit conştiinţei protestante expresia sa definitorie: „Aşa gândesc eu. Nu pot gândi altfel.”. Respingerea puterii şi autoritaţii Bisericii a dus la excomunicarea lui Luther în 1521.
Ideile lui Luther au dat naştere la tulburări politice şi religioase în întreaga Germanie. Conducătorii celor săraci şi oprimaţi, dornici să se opună  conducătorilor autocratici din ţară, s-au indentificat cu rezistenţa lui Luther faţă de atotputernica Biserică Romană, în anii ce au urmat, izbucnirea unei răscoale ţărăneşti a pus în pericol stabilitatea mai multor principii. Deşi Luther nu a folosit niciodată Scriptura pentru a justifica insurecţia şi violenţa, la început el a adoptat o adordare înţelegătoare şi moderată. Însă el depindea de protecţia nobililor aliaţi şi din această cauză a fost obligat să se declare de partea clasei conducătoare. I-a înfierat pe rebeli, susţinând distrugerea lor cu o ferocitate şocantă.
Odată cu întărirea poziţiei sale politice, Luther şi-a îndreptat atenţia spre clădirea unei noi Biserici, pe care a întemeiat-o printr-un sistem formal conferit de veneraţia publică, imnuri şi catehism- o carte scrisă sub forma unor întrbări şi răspunsuri, care rezumă principiile ce stăteau la baza creştinismului. În 1535, dupa ce a părăsit ordinul monahal, s-a căsătorit- încălcând legea celibatului. Restul vieţii sale publice şi-a petrecut-o încercând  să pună capăt diferendelor tot mai mari dintre aliaţii săi şi pentru apărarea Reformei împotriva reacţiei tot mai ostile venite din partea Romei. Luther a murit în 1546, dar a lăsat în urma sa o seamă de lucrări de mare importanţă teologică, politică şi istorică.