1 Criza rachetelor din Cuba
Scurt istoric al Cubei :
Populaţiile originale amerindiene (Taino, Siboney şi Guanajatabey) au căzut sub dominaţia Spaniei în secolul al XVI-lea. În mai puţin de 200 de ani, populaţia indigenă a fost practic exterminată total. Lupta coloniei pentru independenţă a început în 1868 şi a continut de-a lungul secolului al XIX-lea până la Războiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula până când i s-a recunoscut independenţa în 1902, limitată totuşi de Amendamentul Platt (revocat în 1934), SUA continuând să aibă o influenţă majoră în politica cubaneză.
 
Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz şi armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherilă care se opuneau dictatorului Fulgencio Batista. 'Mişcarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste mişcări şi a cucerit puterea, formând guvernul în 1959, după victoria împotriva forţelor militare loiale lui Batista. În momentul în care Batista a fost alungat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetăţenilor străini şi companiilor străine (în special nord-americane). Noul guvern revoluţionar a adoptat reforma agrară şi a confiscat cea mai mare parte a proprietăţilor agricole ale companiilor străine. În scurtă vreme, relaţiile cu SUA s-au deteriorat. La început, Castro nu dorea să discute planurile sale de viitor, dar în cele din urmă s-a declarat comunist, explicând că încearcă să construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relaţii deplomatice cu Uniunea Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să pună în practică reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistenţa medicală şi învătământul au devenit gratuite pentru toţi cubanezii pentru prima oară. Cu o oarecare întârziere, o constituţie de inspiraţie sovietică a fost adoptată în 1976.
Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenţie) masiv din partea URSS, în schimbul zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumată în Cuba, iar restul era vândut pe piaţa mondială pentru un profit de câteva miliarde de dolari. În schimbul acestei subvenţii sovietice, Cuba sprijinea mişcărle comuniste din toată America Latină (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia şi Chile) şi din Africa (Angola, Mozambic şi Etiopia). Numai în Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 i-a dat o lovitură economică grea Cubei, iar când sovieticii au încetat acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populaţia la "perioadă specială" de refacere.

Criza rachetelor :
Criza rachetelor sovietice din Cuba a fost o confruntare între Uniunea Sovietica şi Statele Unite în legătura cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început pe 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile până pe 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape sa devina război nuclear şi să se transforme în al treilea război mondial.
Într-un discurs televizat de o extraordinară gravitate, preşedintele american John F. Kennedy a anunţat că avioanele americane de spionaj au descoperit baze ruseşti de lansare a rachetelor SS-4 Sandal în Cuba. Aceste rachete, purtând focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent deoarece, având rază de acţiune medie (2000 km), erau capabile să lovească un numar mare de oraşe americane foarte importante, precum Washington. Dintr-o dată, rachete sovietice puteau atinge teritoriul american, ameninţând să discrediteze doctrina nucleară americană a represaliilor masive.
Kennedy a anunţat că va ordona o "carantină" navală a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice să mai transporte pe insulă armament, şi a explicat faptul că SUA nu va mai tolera existenţa amplasamentelor de lansare a rachetelor.
Preşdintele a ţinut să întărească ideea că America nu se va opri din acţiunea sa militară legată de ceea ce el numea: "ameninţare clandestină, nesăbuită şi provocatoare ce ameninţă pacea mondială".
 

28 octombrie 1962 - Elicopter american urmărind un submarin sovietic
Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american care analiza datele avionului-spion U-2 a descoperit că sovieticii construiau baze de lansat proiectile de rază mijlocie în Cuba. În ziua următoare, preşedintele Kennedy a convocat o întrunire de urgenţă cu consilierii săi experimentaţi din domeniile militar, politic şi diplomatic pentru a discuta aceste gesturi ameninţătoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul Executiv. După respingerea propunerii unui atac aerian pentru a extermina bazele proiectilelor, ExCom s-a decis pentru o carantină navală şi s-a cerut ca respectivele baze să fie dezmembrate şi proiectilele să fie îndepărtate. În noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anunţat decizia sa pe postul naţional de televiziune. În timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut pânăa la punctul în care era gata să izbucnească un război nuclear între cele doua super-puteri.
Pe 23 octombrie a început carantina Cubei, dar Kennedy a decis să dea mai mult timp de gândire conducătorului sovietic Nikita Hruşciov în ceea ce privea acţiunile SUA, împingând linia limitrofă a carantinei înapoi cu 500 de mile. Până în ziua de 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile de a transporta încărcături militare, au părut a-şi încetini sau modifica cursul, sau chiar s-au întors de unde au venit, atunci când s-au apropiat de linia de carantină (blocada navală), cu unica excepţie a unui vas - petrolierul numit Bucureşti.

             
       
1 JF Kennedy                 Fidel Castro Ruz                Nikita Hrusciov
La cererea a peste 40 de ţări necombatante, Secretarul-General al SUA, generalul U.Thant a trimis apeluri private lui Kennedy şi omologului său rus Nikita Hruşciov, insistând ca guvernele lor să "se abţină de la orice acţiune care ar putea agrava situaţia şi care ar putea aduce riscul unui război". La ordinul Şefilor Uniţi ai Statului-Major, forţele militare americane au intrat în DEFCON 2, cel mai înalt grad de alertă atins vreodată în epoca postbelică, deoarece comandanţii militari se pregateau pentru un război pe toate planurile cu Uniunea Sovietică.
Pe 25 octombrie, transportorul aerian USS Essex şi distrugatorul USS Gearing au încercat să intercepteze petrolierul sovietic Bucureşti pe când acesta din urmă trecea peste linia de blocadă a Cubei. Nava sovietică nu a cooperat, dar Marina SUA s-a abţinut să captureze nava cu forţa, considerând improbabil ca petrolierul să transporte armament. Pe 26 octombrie, Kennedy a aflat că lucrarile la bazele de proiectile din Cuba continuă fără întreruperi, iar ExCom dezbatea autorizarea unei invazii americane în Cuba. În aceeaşi zi, sovieticii au transmis o propunere de a încheia criza: bazele de proiectile (rachete) vor fi demontate în schimbul promisiunii SUA de a nu invada Cuba.
Pe 27 octombrie, totuşi, Hruşciov s-a contrazis, cerând în public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandanţii militari sovietici. În timp ce Kennedy şi sfătuitorii săi din timpul crizei dezbăteau această întorsătură periculoasă a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost doborât în Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Spre regretul Pentagonului, Kennedy a interzis o replică militară, exceptând cazul în care mai multe avioane de supraveghere ar fi ţintite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza mereu mai adâncă, Kennedy şi sfătuitorii săi au fost de acord să dezarmeze în secret bazele de rachete din Turcia, dar doar la o dată ulterioară, pentru a preîntâmpina protestele Turciei, un membru-cheie al NATO.
Pe 28 octombrie, Hruşciov a anunţat intenţia guvernului său de a demonta şi îndepărta toate armele ofensive sovietice din Cuba. Transmiţând mesajul acesta publicului prin Radio Moscova, URSS-ul îşi confirma dorinţa de a continua pe linia soluţiei propuse de americani cu o zi înainte. În acea după-amiază, tehnicieni sovietici au început să demonteze bazele de proiectile, iar lumea nu mai era în pragul războiului nuclear. Criza proiectilelor cubaneze era încheiată. În noiembrie, Kennedy a retras blocada navală, şi până la sfârşitul anului toate rachetele ofensive fuseseră luate din Cuba. Curând după acestea, SUA şi-a retras în tăcere proiectilele din Turcia.
Criza Rachetelor Cubaneze a părut în acele timpuri o victorie clară a SUA, dar Cuba a ieşit din această criză cu un sentiment mult mai pronunţat de sigurană. O succesiune de administraţii americane au onorat promisiunea lui Kennedy de a nu invada Cuba, şi naţiunea comunistă insulară, situată doar la 80 de mile de Florida a rămas ca un spin în coasta politicii externe americane.
Jocul dus de Hruşciov în această criză a fost unul de intimidare, dar foarte riscant, pe muchie de cuţit, deoarece URSS se afla într-un dezavantaj strategic enorm, înconjurată de baze cu arme nucleare americane. La acea vreme exista un dezechilibru imens între SUA şi URSS al capitolul armelor strategice intercontinentale; în ciuda faptului că primul satelit artificial, Sputnik, fusese lansat cu o rachetă puternică de tip SS-6 Sapwood, capabilă să fie folosită şi ca rachetă balistică intercontinentală, transportând o încărcătură nucleară de 3-5 megatone până la 12.000 km. Atât ca număr, cât şi ca performanţe, această armă, alături de puţinele bombardiere intercontinentale ale URSS, nu putea asigura paritatea nucleară cu SUA. Singurul as îm mâneca lui Hruşciov, la ameninţarea americană cu represalii nucleare complete, era situaţia periculoasă a Europei de Vest (în special RFG şi Berlin) de a fi luate ostatice, având în vedere că pe continentul european, URSS deţinea, mai ales la capitolul armelor convenţionale, un avantaj considerabil.
Ceea ce a urmărit Hruşsciov prin plasarea acestor rachete a fost obţinerea unui instrument de presiune pentru a obţine concesii din partea SUA, de exemplu în cazul problemei încinse a Berlinului. Niciodată nu a intenţionat cu adevărat să înceapă un război nuclear cu SUA.
Ridicarea proiectilelor învechite de tip PGM-19 Jupiter şi PGM-17 Thor din Turcia nu a avut un efect dăunător asupra strategiei nucleare a SUA, dar Criza Proiectilelor Cubaneze a convins URSS-ul, umilit, să înceapă o dezvoltare nucleară masivă. La sfârşitul anilor 1960, URSS a atins paritatea nucleară cu SUA şi a construit proiectile balistice intercontinentale capabile de a supravieţui unui atac nuclear preemptiv şi de a fi lansate rapid asupra oricărui oraş în SUA.
Criza rachetelor cubaneze a constituit cel mai periculos punct al Războiului Rece, unde lumea a fost cel mai aproape de un război nuclear total. Prin urmare, s-a instaurat o "linie roşie" telefonică între Kremlin şi Casa Albă pentru a evita un război nedorit.