1 Batalia de la Marasesti
Ofensiva de la Mărăşti a început în dimineaţa zilei de 11/24 iulie 1917 la ora 03.50. Ostaşii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt poziţiile inamice, au trecut prin breşele create de artilerie şi s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, divizia a 3-a infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică (elemente ale diviziei 218 infanterie germană) intre cota 536 şi localitatea Mărăşti. O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit regimentului 22 infanterie care a avut sarcina să nimicească apărarea inamica din localitatea Mărăşti. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului a reuşit cu oamenii săi să ajungă pe înălţimea ce domina localitatea Mărăşti. Acest lucru a fost posibil deoarece 2 companii s-au desprins din corpul regimentului cu sarcina de a fixa inamicul în localitate creând astfel premizele ca fortele germane să fie încercuite. Sesizând situaţia, inamicul a părăsit în grabă pozitile detinute în sat. Succesul actiunii regimentului 22 infanterie a favorizat ocuparea dealului Mănăstioara de catre regimentul 30 infanterie, în al cărui sector datorită luptelor grele se progresa mai lent. Ajungând pe acest alinimament, divizia 3 infanterie şi-a îndeplinit obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei. Concomitent cu acţiunile diviziei 3 infanterie, brigada 12 din divizia 6 infanterie a cucerit o parte din poziţiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre divizia 3 şi brigada 12, Înaltul Comandament a introdus în luptă regimentul 17 infanterie din divizia 1 din rezerva Armatei a 2-a. Corpul 8 armată rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reuşind să cucerească vârful Momâia (625 m). Rezultatele primei zile de ofensivă au fost următoarele: o pătrundere de aproximativ 3 km în dispozitivul inamic şi o spărtură a frontului pe o lungime de 10 km. , 2000 de prizonieri, importante capturi de armament şi muniţie. Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif nota următoarele: „ La 11 iulie, după cea mai vie pregătire de artilerie (...), inamicul cu o superioritate de forţe de infanterie pleacă la atac pe întegul front al diviziei 218. (...) În luptă disperată, linia noastă subţiată este respinsă. Pe un teren foarte greu şi sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puţine rezultate. (...) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.” [3] Ofensiva viguroasă a armatelor române şi ruse i-a alarmat pe generalii germani, aceştia cerând întariri pentru a fortifica liniile de apărare pe care le crezuseră până atunci de necucerit. Urmărind exploatarea succesului obţinut, armata română a ordonat regruparea trupelor în noaptea 11/24 iulie. În dimineaţa zilei de 12/25 iulie, diviziile 3 şi 1 infanterie au atins aliniamentul Dealul Mare – Vizantea – Livezi iar divizia 8 şi brigada 11 infanterie, componente ale Corpului 4 armată au cucerit şi ocupat dealul Mărioarei. Concomitent, profitând de replierea parţială a diviziilor 217 şi 218 germane, Corpul 8 armată rus a atins aliniamentul Livezi-Vidra, consolidând astfel flancul stâng al armatei a 2-a române. Înaintarea medie în această zi a fost de 2 km.
Concomitent cu desfăşurarea ofensivei de la Mărăşti, ofensiva rusă pe frontul din Galiţia s-a terminat dezastros iar trupele Puterilor Centrale au trecut la ofensivă pe toata lungimea frontului şi au ocupat oraşul Tarnopol. În încercarea de a stabiliza fronul, Comandamentul Suprem rus, a decis unilateral retragerea Corpului 40 armată rus de pe frontul românesc şi transferarea acestuia pe frontul din Bucovina. Astfel la cererea generalului rus D.G. Scerbacev, Armata a 2-a română şi-a extins frontul şi pe aliniamentul ocupat de corpul 40 armată rus. În această situaţie, Marele Cartier General român a decis oprirea ofensivei la Mărăşti şi anularea ofensivei prognozate a se desfăşura pe frontul de la Nămoloasa. La solicitarea gen. Alexandru Averescu, Marele Cartier General român a dispus totuşi continuarea ofensivei Armatei a 2-a române astfel încât forţele germane să evacueze valea Putnei şi să se concentreze în raionul Soveja-Rucăreni. Astfel ordinul de operaţii pentru ziua 13/26 iulie preciza următoarele: „Divizia 6 a cucerit primul obierctiv şi înaintează spre apus. Diviziile 3 şi 1 au sarcina de a duce infanteria le linia: Poiana Calului – piscul Bobului – dealul Mesteacănului – Câmpurile – dealul Negru – dealul Babei. În caz că nu se întâmpină rezistenţă se va înainta până pe colinele ce limitează apa Putnei spre nord (malul stâng)(...). Patrulele de cavaleire vor fi împinse pe linia valea Putnei - Valea Sării – Răchitaşul – Soveja – Roşculeşti – Gura Văii.”

1 Ziua a 3-a a ofensivei a debutat cu lupte deosebit de violente astfel regimentele 17 si 18 infanterie şi regimentul 1 vânători au atacat pe directia Vizantea – Dealul Lozea, regimentele 17 si 18 infanterie au ajuns până la periferia Sovejei iar brigada 12 infanterie a reuşit ca până seara sa elibereze valea Şuşiţei şi Răchitaşul Mic. Până seara şi Soveja a fost eliberată şi a fost ocupată şi culmea Răchitaşul Mare ( 954 m). Divizia 8 infanterie din componenţa Corpului 4 armată a atins aliniamentul Culmea Ţepei - vf. Tiharale iar brigata 11 infanterie a înaintat pe flancul stâng al diviziei 8 până la valea Şuşiţei. Rezultatele zilei s-au concretizat într-o pătrundere de 7 km în dispozitivul inamic, eliberarea localităţii Soveja, şi ocuparea unor poziţii avantajoase (culmea Răchitaşul Mare, Culmea Ţepei) în vederea dezvoltării ulterioare a ofensvei. La aceasta dată divizia 218 germană pierduse 2/3 din efectiv şi 40 de tunuri[4] iar divizia 1-a cavaleire austro-ungară se găsea într-o situaţie critică aşa cum constata si arhiducele Iosif: „Soveja este în mâinile inamicului, singurul drum de retragere al Div[iziei] 1 cav[alerie] este tăiat; Regimentul 7 hus[ari] va putea evita capturarea dacă se retrage prin păduri seculare şi munţi stâncosi. (...)Situaţia este pericilitata şi cu puţine şanse de salvare.”[5]
Deşi situatia frontului impunea sistarea ofensivei, Marele Cartier General a decis ca frontul să fie împins pe aliniamentul prevăzut în planul iniţial: Măgura Caşin – Sboina Neagră – valea Putnei – valea Sării – aliniament mai favorabil trupelor române. Mai mult decât atât, era necesară urmarirea resturilor diviziei 218 infanterie germană pentru a nu i-se da posibilitatea să fixeze un nou aliniament. Această urmarire a fost executată in data de 14/27 iulie de către divizia 1 infanterie. Tot în această zi regimentul 1 vânători a respins un contraatac inamic la nord de râul Putna iar regimentul 18 infanterie a nimicit un detasament de legătură duşman ameninţând astfel flancurile diviziei 1 cavaleire austro-ungare şi diviziei 218 infanterie germana obligându-le să re retragă catre localitatea Lepşa. Divizia 3 infanterie – cea care a dus greul luptelor de eliberare a localităţii Mărăşti în prima zi şi care în a doua zi a a avut nenumărate angajamente de luptă corp la corp – în colaborare cu regimentele 22 infanterie şi 2 vânători au hărţuit şi atacat încontinuu inamicul atingând în cursul serii localitatea Valea Sării. Datorită modului energic de acţiune a diviziei 3 infanterie inamicul nu a mai avut posibilitatea sa fixeze nici o localitate cu scopul de a o transforma în punct de apărare. Concomitent cu acţiunile armatei române, diviziile 14 şi 15 ruse din flancul stâng al corpului 2 armată român au atins aliniamentul stabilit: pantele de sud ale râului Putna.
Pe 15/28 iulie regimentul 7 vânători, după ce a respins un contraatac inamic a ocupat creasta dealului Sboina Neagră, iar divizia 7 infanterie, dupa lupte grele a ocupat muntele Tiua Neagră. Divizia 8 infanterie a luat cu asalt Cornul Măgurii şi Măgura Caşin ( 1167 m), însă în ciuda luptelor grele şi a eroicului asalt al ostaşilor români, forţele inamice de pe Măgura Caşin au rezistat. În data de 17/30 iulie o grupare românească a pus stăpânire pe vîrful Războiului situat la sud de Magura Caşinului despărţit de aceasta de valaea râului Caşin. Tot în acastă zi, la ora 13.30 gen. Alexandru Averescu hotăra prin ordinul 2050 încetare operaţiunilor ofensive deoarece s-a considerat ca obiectivul a fost îndeplinit şi anume: stabilirea liniei frontului pe aliniamentul Măgura Caşinului – muntele Seciului – Sboina Neagră – Tiua Neagră – Tiua Golaşă – Tulnici – Bârseşti - Valea Sării. Astfel, bătălia de la Mărăşti de încheiase. O ultimă acţiune de amploare a diviziei 8 infanterie a mai avut loc în data de 19 iulie/01 august cu scopul de a cuceri Măgura Caşinului, însă datorită puternicelor fortificaţii şi a sprijunului slab venit din partea forţelor ruse, rezultatul fost negativ. Luptele au mai continuat dar numai pentru fixarea unor amplasamente, mascare, îmbunatăţirea unor poziţii, întărirea unor puncte de observaţie si conducere a focului, etc.