1              
             

            Unitatea europeana este un concept utilizat extrem de frecvent în prezent în mass-media, mediul universitar, politic românesc si european. Ideea de unitate europeana nu este însa ceva nou, o creatie a noii gândiri europene, ci are radacini adânci la nivelul istoriei continentului. La începuturi ea a fost abordata din dorinta gasirii unei solutii pentru evitarea conflictelor dintre statele europene si prin consecinta pentru o viata mai buna a populatiei.
              Platon a fost primul gânditor care a sustinut ideea pacii prin organizarea de confederatii. În acea vreme, confederatia cetatilor grecesti dispunea de institutii religioase si politice comune, forumul de solutionare a diferendelor dintre cetati constituindu-l Consiliul amfictionilor.
În epoca romana, datorita pornirilor razboinice, de cucerire, a fost parasita ideea de arbitraj, romanii neconcepând ideea solutionarii în alt mod decât prin razboi a confilictelor dintre ei si popoarele considerate „barbare”. „Pax romana” — aspiratia Romei — avea în vedere unificarea întregii Europe, dar sub dominatia romana.

             Aparitia unor fisuri din ce în ce mai accentuate duce la înlocuirea acestei unificari la nivel politic cu cea la nivel spiritual – unitatea lumii crestine – bazata pe ideea universalismului crestin. Numerosi adepti ai crestinismului au subliniat unitatea crestina divina si pamânteana. Totusi, marea schisma din 1054 va determina si ruperea acestei unitati, va accentua rivalitatile politice, Biserica crestina neputând sa devina o adevarata putere temporara.
             
              Realizata pentru o scurta perioada sub Imperiul carolingian, unitatea politica a unei mari parti a Europei se va destrama odata cu Pacea de la Verdun din 843 - care a avut ca rezultat împartirea Imperiului Franc astfel: partea orientala lui Ludovic, partea centrala lui Lothar iar partea de vest lui Francisc cel Plesuv.

               În plan teoretic, apar numeroase proiecte de organizare a pacii.
          
               Pierre Dubois a scris ‘De recuperatione Terrae Sanctae’ în care cerea o reforma a Bisericii, un învatamânt laic si propunea organizarea unei federatii europene cu un organism central, un conciliu format din oameni întelepti, priceputi, credinciosi si bogati pentru a fi feriti de corupere .

               În 1464, regele Boemiei elaboreaza un proiect de uniune a statelor europene, în scopul stavilirii pericolului otoman si îl propune contemporanului sau Ludovic al XI-lea.
               Marele poet italian Dante Aligherii, în „De monarhia”, lucrare din anul 1303, preconiza o solutie de tip federalist a Europei, o pace universala prin subordonarea monarhilor europeni unui conducator suprem, unei unice si legitime autoritati.
                Emeric Cruce, contemporan cu Ludovic al XIII-lea, publica, în 1623, „Nouveau Cynée”, lucrare în care preconizeaza organizarea pacii internationale prin arbitraj, o adunare permanenta ar avea în acest scop sediul la Venetia si ar permite deopotriva mentinerea pacii si dezvoltarea schimburilor economice.
                
                La începutul secolului al XVIII-lea, Abatele de Saint-Pierre îsi leaga numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanenta în Europa” (1713), în care schiteaza imaginea unui Senat european care ar avea competente legislative si judiciare .

                  Voltaire concepea unitatea continentului ca fiind realizabila de catre Frederic al II-lea, regele Prusiei.

                  J. J. Rousseau vedea o „republica europeana” numai daca monarhii îsi vor abandona natura lor „lacoma si belicoasa” iar popoarele se vor emancipa si ca urmare vor deveni mai întelepte .

                Ideea de spirit european a existat, de asemenea, din timpuri mai vechi. În secolul al XIX-lea, aceasta este mentionata de Doamna de Staäel atunci când scrie: „De acum, e necesar sa avem spiritul european”.

                 Contele de Saint-Simon a expus în „Despre reorganizarea societatii europene sau despre necesitatea si mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic, pastrând fiecaruia independenta sa nationala” utilitatea pe care ar avea-o instituirea unui „parlament european”.

              
1 Perioada de convulsii care a urmat Revolutiei franceze a dus la aparitia mai multor proiecte de integrare europeana, unele ramase la stadiu ideatic, altele ajungând la niste realizari efemere. În legatura cu cele din urma se poate cita situatia Imperiului napolonean. Astfel, în momentul sau maxim, Napoleon I era împarat al Frantei, în granitele fostei Galii romane având alipite si Olanda, Belgia, Piemont, Provinciile Ilirice, parti din regatul Prusiei, rege al Italiei, protector al Confederatiei Elvetiene si al Confederatiei Rhinului, al Marelui Ducat al Varsoviei, pe tronul Regatului Spaniol se afla unul din fratii sai, aceeasi situatie fiind si în cazul Westfaliei, iar în Reagatul Neapolelui se afla pe tron unul din maresalii sai, caz asemanator si cu Regatul Suediei.
Iata cum vedea Napoleon situatia Europei daca nu ar fi intervenit dezastrul din campania din Rusia: „Pacea de la Moscova desavârsea si încheia expeditiile mele razboinice. Pentru marea cauza era sfârsitul hazardului si începutul securitatii. Un orizont nou, lucrari noi, urmau sa se desfasoare, pentru bunastarea si prosperitatea tuturor. Sistemul european era întemeiat; trebuia doar sa fie organizat. Satisfacut în privinta acestor mari probleme, linistit din toate partile, as fi avut si eu un congres si o sfânta alianta. Sunt idei care mi-au fost furate. În aceasta reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat în familie despre interesele noastre si am fi avut o alta greutate în fata popoarelor.”. El ar fi pus în aplicare si urmatoarele la nivelul întregului continent european: un cod european, o curte de casatie europeana care sa îndrepte greselile pentru toti, aceeasi moneda sub înfatisari diferite, aceleasi greutati, aceleasi legi.
               Alt „proiect pentru pace eterna” este cel al lui Kant din 1875, a carui influenta asupra presedintelui Woodrow Wilson va fi considerabila. Preconizând stabilirea unei „Societati a Natiunilor” pe baza unui „Stat de Drept” international, Kant schiteaza o veritabila teorie pacifista si internationalista. El încearca, pentru prima data, studierea stiintifica a cauzelor razboiului, propunând cerinta conformitatii constitutionale a statelor membre, el leaga pentru prima oara democratia si internationalismul.

               Imediat dupa primul razboi mondial problema organizarii Europei în calitate de continent, de regiune a lumii, începe sa fie limpede perceputa. În acest context apar doua conceptii privind constructia Europei:
- o simpla cooperare care sa menajeze suveranitatile statale existente;
- o depasire a suveranitatilor printr-un proces de unificare, de „integrare” a Europei.
A doua conceptie, în mod deschis federalista, este sustinuta mai ales de autori care nu sunt decât simple persoane private.

                Spre sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial pare ca pentru Europa se deschide epoca realizarilor efective. În Europa ocupata, numeroase miscari de rezistenta s-au pronuntat în favoarea unei viitoare unitati europene: în Franta, miscarea „Lupta”, în Italia, grupul numit „Partidul de actiune”. Proiectul de declaratie a rezistentelor europene elaborat la Geneva, în 1944, constata: „În intervalul unei singure generatii, Europa a fost epicentrul a doua conflicte mondiale care, întâi de toate, au avut ca origine existenta a treizeci de state suverane pe acest continent. Este important sa remediem aceasta anarhie prin crearea unei Uniuni federale între popoarele europene”.

               A urmat pe  5 mai 1949 crearea Consiliului Europei, având ca membrii fondatori zece state: Belgia,Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxembourg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia.
              Un an mai tarziu,in 9 mai 1950, salonul Orologiului din Quai d'Orsay ministrul afacerilor externe francez Robert Schuman facea publica oferta Frantei catre Republica Federala Germania de a pune în comun productia de carbune si otel. Tratatele sau finalizat  pe 18 aprilie 1951 cand a fost semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului
              A urmat semnarea de la Roma pe 25 martie 1957  Tratatele ce instituie  Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice intrate  în vigoare pe 1 ianuarie 1958
              La 1 iunie 1968, cu optsprezece luni înainte de termenul prevazut în tratat (1 ianuarie 1970) uniunea vamala a fost realizata,expresie a dorintei umanime pune in practica ideile de unitate prin crearea instrumentelor necesare.Anterior tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, instituia un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene.Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1967 Uniunea nu a intrunit de la inceputul acordul tuturor Statelor Europene

              In anul 1999 in Iunie - Romania adopta Planul National de Aderare la Uniunea Europeana; Iar noiembrie  Comisia Europeana publica cel de-al doilea Raport de Tara privind progresele Romaniei in procesul de aderare la Uniunea Europeana;
               
               Apoi in decembrie - la Helsinki, Consiliul European decide inceperea negocierilor cu sase tari candidate, printre care si Romania;

              Pe 30 iunie 2004 - la finalul Presedintiei Irlandeze a UE, 25 din 30 de capitole de negociere au fost inchise. In 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, România a primit confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã. României i se recomandã sã continue reformele si sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar, în special în domeniile: Justitie si afaceri interne, Concurentã si Mediu. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare si considerã cã România va fi capabilã sã-si asume obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007. De asemenea, Consiliul European recomandã semnarea Tratatului de aderare comun pentru România si Bulgaria în aprilie 2005, dupã primirea avizului Parlamentului European, si aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007. In anul 2005 pe 13 aprilie, Parlamentul European a dat unda verde aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana. Cu 497 voturi pentru, 93 impotriva si 71 de abtineri, a fost adoptata rezolutia referitoare la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana in 2007.  Pe 25 aprilie, in cadrul unei ceremonii oficiale, desfasurate la Abatia de Neumunster din Luxemburg, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana ca si primul ministru al Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg, alaturi de reprezentantii celor 25 de state  member.