1 HERODOT

Herodot din Helicarnas este considerat, in general drept intemeietorul
disciplinei noastre, drept "parintele istoriei", dupa definitia lui
Cicero. Scrierea sa "Istorii" este astfel o opera de pionierat, ceea
ce face ca ea sa aiba importante limite;

In acelasi timp insa Herodot a indicat principalele directii pe care
trebuie sa mearga noua disciplina, a pus bazele unor importante
traditii ce aveau sa fie dezvoltate ulterior.El si-a creat astfel un
bogat fond de cunostinte calatoriile sale oferindu-i prilejul nu numai
sa faca observatii asupra realitatilor din alte regiuni ci si sa aiba
contribuiri cu invatatii localnici. Deosebit de importanta a fost
sederea sa la Atena, in viata culturala a careia s-a si integrat; aici
el a venit in contact cu filozofia safista; a facut parte din
anturajul lui Pericle, a devenit prietenul lui Sofocle a primit
recompense oficiale pentru lecturile publice fragmentare din
"Istorii".

Lucrarea incepe prin a expune primele contacte ale grecilor cu persii,
istoria lui Cresus, situatia Greciei in sec al VI-lea,urmeaza apoi
istoria cresterii puterii persane, intrerupta de numeroase digresiuni
privind Ecleatana, cetatile grecesti din Asia, Libya, Scotia, cea mai
lunga fiind cea privind Egiptul, privilegiata de expunerea cuceririi
acesteia de catre Camlyse. Ultima parte a scrierii este consacrata
expunerii capaniilor persane impotriva Greciei europene, ale caror
momente principale sunt expuse amplu si dramatic.

El isi propune sa expuna nu numai conflictul dintre greci si
barbari,ci sa-i explice si cauza. La fel, el sesizeaza transformarile
la care sunt expuse diferite societeti. Atitudinea lui Herodot asupra
obiectului expuneriia avut influente si asupra stilului folosit.
Renuntandla dialectul doric, matern, el a intrebuintat dialectul
ionic, devenind limba prozei stiintifice. Stilul lui este insa mai
apropriat de cel literar.

Primele patru carti din "Istorii" lui Herodot constituie un amplu
preludiu al razboaielor medice a caror expunere incepe abea cu cartea
a cincea. Cele mai amlple expuneri de acest fel privesc istoria
Spartei si istoria Atenei, cele doua cetati elene care au cunoscut o
mare inflorire in preajma rozboaielor medice si care aveau sa joace un
rol de seama in aceste razboaie. Deoarece pentru aceasta miscare din
istoria Greciei antice, de eliberare, singurul izvor de seama il
constituie Herodot, este firesc sa ne punem intrebarea daca a reusit
autorul razboaielor medice sa inteleaga cauzele adanci ale revoltei
care a constituit inceputul ostilitatilor dintre greci si persi; daca
i-a cedat corect fizionomia si a fost in stare sa judece cum sa
aprecieze cum se cuvine faptele.


1 Exista lucrari moderne care ii aduc lui Herodot reprosul ca expeditia
impotriva Sardesului n-a avut in ochii persilor importanta acordata in
"Istorii". Dar Herodot nu prezinta mania lui Darius si scena cu
sclavul care-i aducea aminte de Atena; ca fapte determinate ci numai
ca versiuni. El reda asa cum are obiceiul, tot ce a aflat in legatura
cu acesta, dar, cand nu-si asuma raspunderea ceea ce se intampla si in
chestiunea discutata, reda faptul sub forma de " se spune". Prin
urmare Herodot a cunoscut chiar daca nu a inteles in toata profunzimea
lor, cauzele ca i-au inpins pe grecii ionieni sa se rascoale impotriva
persilor si sa atace Ellada; pe primii i-a luat dorinta de librtate
iar pe ultimii tendinta politicii lor de a ingenunchea lumea intreaga
cunoscuta pe atunci.

Cat priveste expunerea propriu-zisa a rascoalei, Herodot dupa cum e si
firesc pentru vremea aceea, nu a creat o lucrare stiintifica, in care
sa figureze evenimente strict istorice, nu a reusit sa redea total
amploarea miscarii si sa scoata in lumina momentele mai de seama; el
nu a cuprins intreaga miscare de aceea dese ori fapte importante apar
redate sumar si simplist, si altele de amanunt capata importanta
nemeritata. Cat priveste aprecierea facuta de Herodot asupra rascoalei
se impun de la inceput doua observatii: una in legatura cu felul cum a
primit autorul "Istoriilor" rostul revoltei si a doua referitoare la
modul cum judeca el "barbarii". Herodot priveste revolta prin prisma
celui care i-a cunoscut urmarile, care a regretat revarsarea de sange
zadarnica.

Herodot s-a preocupat permanent de gasirea adevarului; in culegerea
datelor el este electric, informatorii nu itotdeauna au fost de mana
intai altii au exagerat faptele de vitejie proprii nesocotindu-le pe
ale celorlalti. Astfel multe pasaje isi gasesc explicatia cercetand
sursa lor.Dupa concluziile la care au ajuns cei care au studiat opera
lui Herodot cartea a V-a a avutca izvor de documentare in primul rand
informatiile pe cale orala culese cu ocazia calatoriilor lui Herodot
princetatile si insulele Elladei, sau aflate din istorioarele care
circulau in toata lumea elena de atunci. Au existat probabil si unele
izvoare scrise, dar de mai mica importanta. Numai informatia la fata
locului, cutreierand meleagurile Elladei despre care vorbeste si
culegand prin viu grai de la localnici informatii despre evenimente si
intamplari transmise din generatie in generatie, a putut furniza lui
Herodot un material bogat in care se impleteste stiinta cu fantezia,
seriozitatea cu anecdota.

E de presupus ca Herodot a vizitat toate meleagurile Elladei despre
care vorbeste, tinand seama de calatoriile extinse pe care le-a
intreprins in intreg bazinul mediteranian; el a poposit, uneori mai
mult alteori mai putin, in cetati ca Atena, Sparta, Corint, Sicyona,
Thela, Beotiei, in insuleca Samas si Chias, in tinuturi grecesti ca
Focea, Coria, Cipru, si in Magna Grecia.

Intreaga lui opera nu este decat un omagiu adus poporului elen, care
s-a aruncat cu indrazneala eroica in razboi, ca sa se masoare cu un
dusman mult mai numeros, numai pentru a-si apara libertataea; el lauda
peste tot democratia care asicura egalitatea in drepturi printre
cetateni si condamna tirania.