1
Zei şi eroi ai greciei antice


Zei

Zeus este cel mai puternic dintre olimpieni, socotit drept stăpânul suprem al oamenilor şi al zeilor.
El făcea parte din cea de-a doua generaţie divină. Era cel mai mic dintre fii lui Cronos şi ai Rheei. Ca să-l scape de urgia tatălui său, care-şi înghiţea rând pe rând copiii de îndată ce se năşteau, Rhea l-a ascuns pe Zeus trimiţându-l în Creta, unde a fost îngrijit de nimfe. Când a crescut mare, Zeus, a pus la cale, cu ajutorul Geei şi al lui Metis, detronarea tatălui său. După ce l-a silit pe Cronos    să-şi verse înapoi copiii înghiţiţi, Zeus, împreună cu fraţii săi acum reîntorşi la viaţă,  i-a declarat război lui Cronos. În ajutorul acestuia au sosit însă fraţii săi, titanii. Lupta a durat zece ani şi a luat sfârşit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului univers. El a dăruit lumea subpământeană fratelui sau Hades, iar marea lui Poseidon, păstrându-şi pentru sine pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmaşi, de data aceasta pe giganţii asmuţiţi împotriva sa de către Geea. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieşit din nou şi definitiv biruitor.
Ca stăpân suprem şi ca deţinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărţea dreptatea printre oameni şi zei, el era expresia echilibrului şi a ordinii din natură şi din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deţinătorul fulgerelor şi, mai ales, al trăsnetelor – manifestare cu precădere a forţei şi a mâniei sale divine. El domnea în palatul său aflat pe crestele înalte ale Olimpului şi de acolo, înconjurat de ceilalţi zei, cârmuia destinele lumii, împărţind binele şi răul printre muritori şi veghind asupra împlinirii destinelor lor.

Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile. Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera şi cu Athena să-l pună în lanţuri pe Zeus, dar încercarea a dat greş. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.





Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghiţit de tatăl său, apoi dat afară.
Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit cerul, lui Poseidon - marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olimp. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluto (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.

Hera fiica lui Cronos şi a Rheei, a fost şi ea înghiţită, imediat după naştere, împreună cu ceilalţi fraţi ai ei, de către Cronos.
În timpul luptei dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind „soţia legitimă” a stăpânului lumii. În această calitate ea era considerată drept protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hefaistos şi Ilithyia. Împărţind tronul, dar nu şi puterea marelui ei stăpân, Hera e adesea înfăţişată ca o soţie geloasă şi nesăbuit de violentă, care uşor se simte jignită şi nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelităţile săvârşite de soţul ei. Adeseori mânia ei se vădeşte capricioasă şi nejustificată.

Atena era una dintre cele mai mari divinităţi ale mitologiei greceşti. Era zeiţa înţelepciunii, pe care grecii o mai numeau şi Pallas Atena sau, pur şi simplu, Pallas.
Atena era fiica lui Zeus şi a lui Metis. Zeus a înghiţit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, astfel că Atena a ieşit direct din capul lui Zeus, cu arme şi armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul şi pământul. Atena era simbolul atributelor unite ale părinţilor ei. Ea personifica forţa moştenită de la Zeus, îmbinată cu înţelepciunea şi prudenţa lui Metis. Zeiţă războinică, reprezentată cu coif, suliţă şi egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei Medusa, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganţilor.
Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meşteşugurilor, a literaturii şi a agriculturii, a oricărei acţiuni care presupunea ingeniozitate şi spirit de iniţiativă. Ea patrona viaţa socială şi cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunaţi în areopag şi apărătoarea lor în războaie.




Afrodita
Potrivit legendei, s-a născut pe insula Cipru. Deşi zeiţă a frumuseţii, este căsătorită cu zeul şchiop, hidosul Hefaistos, care era şi fierarul zeilor. În privinţa naşterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos, a fost iubită de Ares, zeul războiului, de Dionysos, de Hermes şi de Poseidon dintre zei, iar dintre muritori de Anchises şi de Adonis.
A avut mai mulţi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros şi pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas.

Apollo zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui.
Era fiul lui Zeus şi al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naşte, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile şi nouă nopţi de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo şi pe Artemis.
Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naştere, Apollo, al cărui arc şi ale cărui săgeţi deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis şarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto şi care ulterior devenise spaima întregului ţinut. După aceea, Apollo a înfiinţat acolo propriul său oracol, instaurând totodată şi Jocurile Pitice.


1 Artemis, soră geamănă cu Apollo, fiica lui Zeus şi a lui Leto, era zeiţa vânătorii.
La început a avut aceleaşi atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi şi moarte printre muritori. Artemis îşi secondează fratele în numeroase acţiuni: îl însoţeşte în exil atunci când Apollo ispăşeşte omorârea Pythonului, e alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Artemis capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor şi a vindecărilor miraculoase.

Ares, fiul lui Zeus şi al Herei, era zeul războiului.
Cu toate că se numară printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului, Ares eradispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent şi sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei războinice, brutale.

Hefaistos, fiul şchiop al lui Zeus şi al Herei, era zeul focului, al metalelor şi al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor şi artizanarilor.
Hefaistos era meşter neîntrecut, creaţiile sale extraordinare uimindu-i chiar şi pe zei: făureşte arme şi armuri miraculoase, obiecte care se mişcă singure, sau chiar pe Pandora şi cutia acesteia. A fost căsătorit cu Afrodita.

Eroi

Heracles, era fiul lui Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracles, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracles.
 Dându-şi seama de originea divină a lui Heracles, Amphitryon a consimţit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei faţă de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de naşterea copilului. Fiindcă Zeus - ca să-şi ocrotească viitorul fiu - făgăduise regatul Argosului primului urmaş care se va naşte din Perseus, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona naşterile, să întârzie naşterea lui Heracles şi să o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelus. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naşte la şapte luni, revenindu-i lui Argosul, iar Heracles e purtat zece luni în pântece de Alcmene. Mânia Herei continuă să se reverse şi după naştere, de data aceasta însă asupra copilului. Într-o noapte, când cei doi fraţi se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi şerpi cu gândul să-l ucidă pe Heracles. Fără să-şi piardă cumpătul, Heracles, deşi avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu câte o mână şi îi sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezeşte toată casa cu ţipetele lui.
Heracles a rămas cunoscut pentru “Cele douăspreze munci ale lui Heracles”, dar şi pentru numeroase acte de curaj şi vitejie (cu ar fi : războiul împotriva giganţilor, lupta cu centaurii, eliberarea lui Prometheus etc.).

Achiles celebru erou grec care a participat la Războiul Troian.
Achiles era fiul zeiţei Thetys şi al muritorului Peleus. Când s-a născut, Achilles a fost cufundat în întregime de către mama sa în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil. I-a rămas afară doar călcâiul de care-l ţinea Thetys. Copil fiind, el a fost încredinţat centaurului Chiron, care l-a crescut pe muntele Pelion. Ulterior, pentru a-l împiedica să participe la războiul troian - unde ştia că-şi va găsi moartea, aşa cum prorocise Calchas, şi încercând să zădărnicească împlinirea destinului - Thetys şi-a trimis fiul la curtea lui Lycomedes, regele dolopilor, care l-a ţinut ascuns, deghizat în veşminte femeieşti, printre fiicele lui. Una dintre ele, Deidamia, i-a născut lui Achilles un fiu, pe Neoptolemus (sau Pyrrhus). Între timp însă, grecii pregăteau războiul împotriva Troiei. La chemarea lui Ulise (Odiseu), Achilles se alătură armatelor greceşti, în fruntea mirmidonilor. La despărţire, odată cu plecarea flotei din Aulis, Thetys îi dăruieşte lui Achilles armele divine făurite de Hephaestus şi caii lui Poseidon.






Ulise (Odiseu) celebru erou grec care a participat la Războiul Troian.
Ulise era regele Ithacăi şi fiul Sisif şi al Anticleei. S-a căsătorit cu Penelopa, fiica lui Icarius, cu care a avut un fiu, pe nume Telemah. În războiul troian, Odiseu are un rol important. Vestit pentru mintea sa isteaţă şi pentru prudenţa şi vorbele frumoase pe care ştia să le rostească, el este trimis adeseori în solii sau i se dau diverse însărcinări. De pildă, este trimis la regele Lycomedes să-l aducă pe Achilles, îl însoţeşte pe Menelau atunci când acesta se duce să o ceară pe Elena de la troieni, mijloceşte împăcarea lui Agamemnon cu Ahile, o aduce pe Ifigenia la Aulis, e trimis să-l caute pe Filoctet împreună cu armele lui Hercule, pătrunde ca iscoadă în Troia şi se înţelege pe ascuns cu Elena să-i trădeze pe troieni etc.

Hector, celebru erou troian, fiul regelui Priam şi al Hecubei şi soţul Andromacăi, cu care a avut un fiu: pe Astyanax zis şi Scamandrius.
Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Ştiind dinainte că avea să moară în luptă ucis de Achilles, că cetatea lui avea să fie distrusă, el a continuat totuşi să lupte alături de ai săi. În cel de-al zecelea an de război, când luptele se dădeau sub zidurile Troiei, Hector seamănă groază şi moarte în tabăra grecilor. După ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, în frunte cu Patroclus, după ce conduce atacul dezlănţuit de troieni împotriva corăbiilor greceşti, pe care le incendiază, Hector rămâne singur afară din cetate, să-l înfrunte pe Achilles. El este fugărit de trei ori în jurul zidurilor Troiei de către eroul "cel iute de picior" şi cade, răpus de mâna lui, sub privirile îngrozite ale părinţilor săi, care urmăresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles şi târât de către acesta prin pulbere, apoi dus în tabăra ahee. Mai târziu, la cererea şi rugăminţile lui Priam, Achilles îl înapoiază troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.