1 Germania in revolutie, 1848-1849


Cauzele mişcărilor revolutionare

Anul 1848 a fost demn de ţinut minte in Europa, plin de evenimente dramatice, violente, cu speranţe şi eşecuri. A fost anul epidemiei de holeră care a măturat Europa, venind din Asia şi a provocat atat de multe pierderi de vieţi omeneşti deoarece, pentru un timp, societetea a fost complet dezorganizata in multe domenii. A fost anul apariţiei Manifestului Comunist al lui Carl Marx. Acesta nu a avut dramatismul epidemiei de holeră şi a atras foarte puţin atenţia la acea vreme, însa peste douăzeci de ani, mesajul său se răspandise în întraeaga Europă şi dincolo de ea, pentru a deveni, peste un secol, baza unui sistem politic ce va domina jumătate a lumii. A început cu un an al speranţei în revoluţiile care izbucniseră în toată Europa. Dar s-a încheiat cu un an al eşecului.
Revoluţiile au izbucnit în Franţa, Confederaţia Germană, Imperiul Habsburgic, cuprinzând Austria si Ungaria, precum şi în Italia. La început, revoluţiile păreau să aibă succes. Chiar şi Metternich, bătrânul om politic al Europei, ce părea de neclintit, a fost silit să plece în exil în urma evenimentelor de la Viena, iar în Franţa Ludovic Filip şi-a pierdut tronul.
De ce au avut loc toate aceste revoluţii loc in acelaşi an? Istoricii obişnuiau să considere că tulburările franceze, care au început în februarie 1848, au declanşat pur şi simplu revoluţii asemănatoare în celelalte ţari. Acum, punctul de vedere general acceptat sete că revoluţiile au loc aproape în acelaşi timp deoarece condiţiile în Franţa, Germania şi Imperiul Habsburgic erau similare. Aceste condiţii, economice şi sociale, erau de felul celor care dau naştere la revoluţii.
Încă de la mijlocul secolului anterior, se petrecuseră în Europa schimbări importante. Populaţia crescuse în mod dramatic, oraşele erau mai multe şi mai mari, industria se dezvoltase mult peste aşteptări. În 1848, viaţa era foarte diferită de cea din 1748.
Motive pentru care populaţia s-a dublat in secolul de până la 1848 nu sunt clare. Istoricii economiei pot să spună doar că aceasta s-a datorat mai degrabă reducerii ratei mortalitaţii decât creşterii natalităţii. În Prusia, populaţia din zonele rurale a crescut cu circa 75% între 1815 şi 1848. Mulţi oameni au parăsit pamântul şi s-au mutat la oraşe în căuterea unor locuri de muncă ori au plecat în alte parţi ale lumii. Un sfert de milion s-au dus în Statele Unite în căutare de pamânt şi hrană.
Cei care rămăneau la ţara găseau că viaţa este foarte grea. În Prusia Orientală, o mare parte din pământ aparţinea Junker-ilor, membri aristocraţiei militare a proprietarilor de pământ, si era lucrat de ţăranii lipsiţi de pământ. Chiar în acele părţi ale Germaniei in care ţăranii deveniseră arendaşi, rentele erau foarte mari. Era foarte greu sa-ţi câştigi existenţa.
În 1846 şi 1847, recoltele de cereale au fost dezastruase şi situaţia s-a înrăutăţit prin izbucnirea unei serioase epidemii de mană a cartofului. Cartofii constituiau felul principal în hrana majorităţii ţăraniilor germani se recolta proată însemna foamete. Era multă suferinţă şi nemulţumire şi au avut loc revolte provocate de foame. Fuseseră şi înainte recolte proaste, însa creşterea populaţiei a făcut situaţia să devină şi mai gravă.
Oraşele, în special cele industrializate, simţeau, de asemenea, presiunea ce ameninţa sursele de hrană şi a apărut o creştere puternică la preţurile alimentelor. Preţurile cerealelor au crescut cu aproape 50% din 1847. Costul vieţii a crescut brusc pentru toată lumea, dar muncitorii sufereau cel mai mult, in special cei din întreprinderilor (morile) textile. Industria textilă trecea prin vremuri grele. In 1847 a început o recesiune şi salariile au fost reduse. Preţurile mai mari apărute în acelasi timp cu salariile mai mici au dus la prăbuşirea nivelului de trai al muncitorilor. Alcoolul ieftin aducea puţină desfătare într-o viaţă grea şi scriitorii contemporani descriu marea amploare a beţiei, mai ales printre femeile şi copii care lucrau în fabrici.

1 Chiar şi în vremurile bune muncitorii nu o duceau prea bine. Ei erau sărac îmbrăcaţi şi nepotrivit hrăniţi. De la mijlocul anilor 1840, somajul apăruse în multe ramuri industriale. Un observator noteaza ca muncitorii din fabrici, aflaţo în şomaj, trăiau mai greu decât deţinuţii, in locuinţe murdare, igrasioase şi supraaaglomerate, adesea douăzeci de persoane într-o cameră şi şapte într-un pat. Atunci când aveau de lucru, condiţiile de munca erau grele. Maşinile, în special cele din fabricile textile, nu erau concepute cu gândul la muncitori, ceea ce ducea la beteşuguri de diferite feluri. Barbaţii şi femeile de 30 de ani erau deja bătrâni.
Atât în oraşe cât şi la ţară, printre muncitori şi ţărani, revolta era în creştere. Nemulţumiţi de situaţia existentă, ei au început să formuleze plângeri. Doreau o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor, cu hrană suficienta, condiţii de locuit rezonabile, o zi de muncă mai scurtă şi condiţii de muncă mai bune. Cererile lor erau foarte clare, limitate, practice şi non-politice la baza. De fapt, ei nu erau, cu puţine excepţii, preocupaţi de politica şi de teoriile politice; erau interesaţi doar de forma de guvernământ doar în măsura în care acestea le afecta vieţile.
Erau şi excepţii, fireşte. În oraşe cum ar fi Köln şi Bonn, meseriaşii de elită aveau propriile lor organizaţii de breasla şi se delimitau de muncitorii necalificaţi din fabrici, pe care îi dispreţuiau şi de care se temeau. Aceşti muncitori calificaţi gândeau limpede şi erau conştienţi din punct de vedre politic. În 1848, ei au organizat demonstraţii şi au ales adunări reprezentative pentru a discuta necazurile lor. Adunarea (sau congresul) ţinută la Frankfurt a redactat un Cod Industrial pentru reglementarea orelor de munca, a condiţiilor de plată şi altele. Mai târziu, ei au prezentat Codul Parlamentului de la Frankfurt, însă a fost respins. În timpul revoltelor din Berlin din martie 1848, unii muncitori, mai activi din punct de vedere politic, s-au organizat în comitete muncitoreşti, cerând printre altele formarea de sindicate, învăţământ liber şi salariul minim garantat.
Pentru Karl Marx şi sprijinitorii săi aceste evenimente demonstrau dezvoltarea  unei conştiinţe a clasei muncitoare . Prin aceasta, ei înţelegeau că muncitorii şi-au dat seama că, deoarece clasa mijlocie şi cele de sus deţineau mijloacele de producţie (fabrici, mori, mine etc.), ei trebuiau să se unească în revoluţie pentru a schimba această stare de lucruri, daca doreau să-şi îmbunătăţească nivelul de trai. Unii istorici cred că revoluţiile de la 1848 au fost iniţiate de muncitori şi desigur că ei au fost cei care au luptat şi au murit pe străzi. Unii au jucat un rol important, mai ales cei din clasa mijlocie educată.
Clasa mijlocie din Germania suferea de fustrare. Nu erau suficiente pentru ca oamenii calificaţi să urmeze cariera de medic, jurist profesor sau funcţionar. Perspectivele profesionale erau limitate, mai ales în serviciul civil unde toate funcţiile importante erau ocupate de membrii nobilimii. Clasa mijlocie era frustrată şi de lipsa de putere, pentru că, în 1848, puterea se afla în mâinilecui fusese întotdeauna, ale nobilimii. Nobilii stăpâneau pământul, ocupau funcţiile importante în guvern, erau ofiţeri în armată şi îsi pazeau cu îndârjire privilegiile împotriva oricarei infiltrări din partea clasei mijlocii.
Noile idei politice ale liberalismuli şi naţionalismului, care se dezvoltau în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-au dovedit a fi foarte atractive pentru clasa mijlocie nemulţumită.