1 Tratatul de la Versailles

Introducere    

Tratatul de pace de la Versailles a fost semnat între Germania şi Aliaţi la sfârşitul Primului Război Mondial. A fost negociat în timpul Conferinţei de Pace de la Paris care a avut loc la Versailles începând cu 18 ianuarie 1919. Au fost prezenţi reprezentanţi ai SUA, Anglia, Franţa şi Italia; Republica Germană, care înlocuise vechea formă de guvernământ la sfârşitul războiului, a fost exclusă  de la negocieri. În prima parte a tratatului a fost inclusă Liga Naţiunilor, prima organizaţie de pace mondială, căreia i-a fost dată responsabilitatea de a executa prevederile a multor tratate de după Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat pe 28 iunie 1919 în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles de lângă Paris. SUA nu a ratificat tratatul, dar a semnat separat cu Germania Tratatul de la Berlin la 2 iulie 1921.            

Refacerea si reparatiile


    Prin tratatul de la Versailles, Germania a fost obligată să renunţe la serviciul militar obligatoriu; să-şi reducă armata la 100000 de oameni; să demilitarizeze toate teritoriile din stânga Rinului şi de asemenea 50 kilometri în dreapta Rinului; să oprească toate importurile, exporturile şi aproape toată producţia de armament; să-şi limiteze flota la 24 de nave, fără submarine, personalul naval să nu depăşească 15000 de oameni; şi să abandoneze toată aviaţia militară şi navală până la 1 octombrie 1919. William II trebuia judecat  pentru crime de război de către un tribunal internaţional, dar procesul nu a avut loc niciodată.
Pentru pagubele provocate în timpul războiului de Aliaţi, Germaniei i sa cerut să facă reparaţii financiare extinse. Pe lângă bani, plata a fost făcută şi sub formă de nave maritime, trenuri, animale şi resurse naturale. Dificultăţi au apărut însă în colectarea plăţilor, iar situaţia nu a fost reglementată decât după conferinţa de la Lausanne în 1932.  


Schimbari teritoriale
 
Germania a recunoscut necondiţionat suveranitatea Belgiei, Poloniei, Cehoslovaciei şi Austriei, şi a denunţat tratatele de la Brest-Litovsk şi Bucureşti. Pe lângă acestea a mai pierdut şi 71000 de kilometri pătraţi, adică mai mult de 13% din posesiunile sale Europene. Alsacia-Lorena a fost returnată Franţei, şi bazinul Saar era condus de o comisie a Ligii Naţiunilor timp de 15 ani. Belgia primea micile districte Eupen-et-Malmedy şi Morenet. În urma plebiscitului ţinut în 1920 a fost hotărâtă soarta Schleswig-ului central şi de nord, cuprinzând 3981 kilometri pătraţi, care a fost reunit cu Danemarca, dar mai târziu a revenit Germaniei. Poloniei i-au fost cedate mari părţi din provincia Posen şi din Prusia de vest. Plebiscitele din sud-estul Prusiei  şi din districtul Marienwerder din vestul Prusiei, ţinute în 1920, au produs majorităţi substanţiale pentru Germania. Plebiscitul din Silesia Superioară (1921) a dat majoritatea Germaniei, dar Consiliul Ligii Naţiunilor, invitat să rezolve controversele, a dat cea mai bogată parte Poloniei. O porţiune din Silesia Superioară  (acum în republica Cehă) a fost cedată Cehoslovaciei în 1920. Portul Danzig a fost cedat principalilor Aliaţi şi puterilor asociate, care au recunoscut  independenţa oraşului Danzig (azi Gdansk) sub administrarea Ligii Naţiunilor, dar sub juridsticţia Poloniei privind relaţiile externe. De asemenea, Germania a pierdut întregul său imperiu colonial.